11 comentarii. Scrie și tu!

VIDEO+FOTO Speranța baschetului american e româncă! » Cine e Sabrina Ionescu, ajunsă #1 în SUA, regina ”triple-double” și viitoare vedetă din WNBA

Articol de
joi, 03 ianuarie 00:00

DIN CUPRINS
 Cum a ajuns Sabrina Ionescu una dintre marile promisiuni ale baschetului american
 În următoarele luni are de luat o decizie uriașă în privința viitorului ei în WNBA, cea mai importantă competiție inter-cluburi din baschetul mondial
 Cu ce superstar din NBA este frecvent comparată din cauza cifrelor senzaționale 
 Ce părere are despre originile românești și cum au ajutat-o de-a lungul carierei
 Salariul va fi principala problemă după intrarea în elita baschetului mondial

Sabrina Ionescu, 21 de ani, e o baschetbalistă care face senzație în Statele Unite, unde evoluează ca point guard pentru Oregon Ducks, echipa Universității din Oregon.



Pare o nebunie, dar cea mai bună tânără jucătoare de baschet din SUA își are originile în România. Evoluțiile sale i-au adus o bursă de la Universitatea din Oregon. Acolo a continuat să strălucească și, recent, a doborât recordul de triple-double (cel puțin 10 puncte, recuperări și pase decisive într-un meci) din NCAA, ajungând la cota 13

Fiica unor români stabiliți în California, Sabrina s-a născut în Walnut Creek și a copilărit la numai 30 de kilometri de Oracle Arena. Sala în care evoluează campioana ultimelor două sezoane din NBA, Golden State Warriors. Tânăra jucătoare a fost prezentă sâmbătă la meciul cu Portland Trail Blazers, iar la final s-a întâlnit cu Steph Curry. Dublul MVP al lui Warriors s-a pozat cu Sabrina și a distribuit imaginea pe contul său de Instagram. Curry o urmărește pe site-urile de socializare și nu este singurul jucător din NBA atent la cariera ei. Patty Mills (San Antonio Spurs) e unul dintre susținătorii ei și unul dintre oamenii importanți care îi oferă sfaturi în privința jocului.

curry sabrina
Sabrina alături de Steph Curry, vedeta lui Golden State care a revoluționat baschetul modern cu aruncările sale de 3 puncte

Joacă pentru SUA

Sabrina s-a remarcat încă din timpul liceului, fiind desemnată în ultimul an cea mai bună tânără jucătoare la nivel național. În cei patru ani petrecuți la Miramonte, cu Sabrina pe teren, echipa a câștigat 119 partide și a pierdut numai nouă! A îmbrăcat și tricoul naționalei Statelor Unite, alături de care a câștigat Campionatul Americilor U16 în 2013 și Campionatul Mondial U17 în 2014. În 2013 nu fusese invitată la trialul pentru selecție, însă s-a prezentat oricum și a prins echipa pentru turneu!

În această toamnă, Ionescu a fost chemată alături de alte 17 jucătoare tinere să se antreneze alături de echipa mare și să participe la un trial pentru Campionatul Mondial. N-a prins lotul de 12 care a câștigat aurul în Spania, însă experiența a fost de neuitat: ”E o diferență mare față de nivelul din colegiu. Pe măsură ce treci la un nivel mai înalt, jocul devine din ce în ce mai greu și am întâlnit jucătoare mai puternice, mai rapide și care înțeleg mai bine jocul și știu să se adapteze. M-au ajutat foarte mult și au arătat ca adevărate lidere. A fost frumos să învăț de la jucătoare cu multe meciuri pentru națională și în WNBA. Am încercat să învăț din mers de la toate”.

În aprilie 2018, Sabrina a participat și la campionatul național de baschet 3x3 alături de trei colege de la Oregon. Deși nu mai evoluase în astfel de competiții și nu știa toate regulile înainte de turneu, s-a adaptat rapid și a fost desemnată MVP. Mai mult, echipa ei a reprezentat SUA la Mondialul din Filipine, unde a terminat pe locul 5.

"Cred că, dacă vorbim despre calități, pot să joc alături de jucătoarele din naționala Statelor Unite. Mai trebuie să ajung și mental la un nivel ridicat. Să simt că merit să fiu acolo și să joc cu ele, pentru că momentan mă simt foarte tânără " Sabrina Ionescu

Vedetă în NCAA

Cu Ionescu point guard, Oregon Ducks a revenit în NCAA după o pauză de 12 ani. În ambele sezoane și-a condus echipa până în Elite Eight, adică sferturile de finală ale turneului și cele mai bune performanțe din istorie. Sezonul trecut, Sabrina a fost declarată MVP în Pac-12, conferința din NCAA în care evoluează Oregon Ducks, după ce echipa sa a câștigat în premieră titlul în finala cu Stanford, 77-57.

Românca a adunat distincție după distincție în primii doi ani de colegiu. ESPN a desemnat-o cea mai bună jucătoare în primul an, ”Freshman of the Year” și a inclus-o în cea mai bună echipă la nivel național în anul doi. În plus, a fost desemnată și cel mai bun point guard din țară.

Oregon e văzută drept una dintre marile favorite în 2019 la câștigarea titlului NCAA. A încheiat meciurile cu adversare din afara conferinței cu 11 victorii și o înfrângere și e văzută de AP și USA Today drept a cincea echipă la nivel național. Sabrina va sărbători rapid trecerea în noul an, pentru că pe 4 ianuarie va începe sezonul regulat din Pac 12, unde Oregon e favorita numărul 1.

russell westbrook

Russell Westbrook din WNBA

Evident, explozia de la colegiu i-a făcut pe jurnaliștii americani să o compare cu atleții de top din baschet. Cea mai frecventă e cu Russell Westbrook, superstarul lui Oklahoma City Thunder și MVP-ul din 2017. Recunoscut drept regele triple-double, pentru cifrele remarcabile pe care le bifează, Brodie e unul dintre cei mai atletici jucători din NBA. Cu mișcări rapide care sfidează uneori legea gravitației, Westbrook e unul dintre cei mai buni jucători dintr-o ligă ”sufocată” de vedete.

Inteligența Sabrinei o face una dintre cele mai periculoase jucătoare din NCAA. Capacitatea ei de a citi jocul e remarcabilă. Bleacher Report o descrie drept o jucătoare hiperconectată la activitatea din jurul ei, calitate care îi permite să își pună rapid în valoarea colegele. Găsește imediat culoare pentru pase sau pentru aruncări. Are o viziune la un nivel pe care puțini jucători profesioniști reușesc să o dezvolte.

Încă nu are agilitatea extraterestră a lui Westbrook, însă calitățile fizice se pot îmbunătăți semnificativ după trecerea la profesioniști. Cifrele ei au trecut treptat la un nivel superior. În acest sezon, după 12 partide, are o medie de 20 de puncte, 8,2 recuperări și 8,8 pase decisive pe meci! O linie impresionantă la care se adaugă și un procentaj excelent la aruncările de trei puncte, 54,7%.

17,7 punctee media pe meci a Sabrinei Ionescu în cei trei ani de colegiu, la care se adaugă 6,9 recuperări și 7,1 pase decisive

În top 50 cei mai influenți oameni din sport

În plus, continuă să evolueze pe măsură ce se maturizează. Cifrele ei se îmbunătățesc de la an la an, iar acest lucru îi poate deschide ușile către o carieră fabuloasă în WNBA. Vara trecută, Bleacher Report o includea în topul celor mai influenți 50 de oameni din sport. Ce înseamnă însă influență în sport? Atunci când jucătorii «nu tac și driblează», așa cum îi îndemna președintele Donald Trump. Ei sunt jucătorii care fac valuri, care creează trenduri, care schimbă jocul și care refuză să tacă.

Numele ei apare într-o listă selectă pe care se mai regăsesc Zlatan Ibrahimovic, LeBron James, Cristiano Ronaldo, Mohamed Salah, Kylian Mbappe sau Chloe Kim. Oameni care aduc ceva diferit și care se implică și în afara terenului în dezvoltarea sportului. Din top fac parte și nume ca Drake, Quavo și Meek Mill, cântăreți ai căror muzică răsună din vestiare. Dar care militează pentru sport și îi încurajează pe jucători să se dezvolte atât ca atleți, cât și ca oameni. Sabrina Ionescu este pe această listă.

Numărul 1 la draft

Românca e văzută drept una dintre cele mai bune jucătoare din SUA și, în acest moment, are șanse foarte mari să fie aleasă prima la draft-ul din 12 aprilie 2019 pentru WNBA. Prima opțiune o are Las Vegas Aces, formație care a ratat la limită prezența în play-off-ul din 2018. Ionescu ar avea misiunea de a ridica o echipă care ratează faza eliminatorie de patru sezoane și care a fost o singură dată aproape de trofeu, în 2008, când a fost învinsă în finală de Detroit, 3-0.

Urmează însă câteva luni în care Sabrina trebuie să ia o decizie importantă în privința carierei. Să mai rămână pentru ultimul an de colegiu în NCAA sau să se înscrie la draft și să evolueze în WNBA din 2019. Imediat după ce a câștigat prima opțiune, Bill Laimbeer, managerul echipei din Las Vegas, a lăsat să se înțeleagă că Sabrina ar putea fi alegerea: ”Sunt multe jucătoare bune. Unele poate vor alege să participe mai devreme la draft. S-ar putea să fie tentate de posibilitatea de a juca în Vegas”.

”Am văzut niște comentarii despre acea declarație și mi s-a părut amuzantă. Nu m-am gândit până acum la draft, însă după tragerea la sorți am vorbit cu mai multe jucătoare de la națională despre asta”, mărturisea Sabrina. Printre cele al căror sfat l-a cerut se numără și Kelsey Plum, jucătoare care a avut de luat aceeași decizie în 2016. A ales să continue pentru încă un an în NCAA și a fost aleasă prima în 2017 de San Antonio Stars.

”I-am spus să ia o decizie înainte de turneu, pentru că emoțiile pot fi mari în perioada aceea, indiferent dacă pierzi sau câștigi. Important e să fie pe aceeași lungime cu apropiații ei și să facă ce simte că e mai bine pentru ea”, au fost sfaturile oferite de Plum. Dawn Staley, selecționera naționalei de baschet a Statelor Unite, crede că Ionescu este pregătită să facă pasul către WNBA: ”Sunt convinsă. Contează mult că are încredere în ea. Simte că merită să fie la nivelul ăsta, iar încrederea e jumătate din lupta de a te menține. Cealaltă jumătate e talentul, iar ea este foarte, foarte talentată. Face lucruri pe care jucătoarele experimentate le fac seară de seară în WNBA”.

Sabrina Ionescu trebuie să își anunțe participarea la draft la cel mult 10 zile distanță după eliminarea din turneul NCAA sau, dacă echipa ei ajunge în finală, la 48 de ore de la disputarea meciului.

"E o binecuvântare faptul că sunt aici. Nu aș fi avut oportunitatea de a ajunge la un astfel de colegiu fără baschet. Probabil că aș fi fost tot acasă, la un colegiu de stat, și angajată în același timp. E minunat să am oportunitatea asta, una pe care părinții mei nu au avut-o" Sabrina Ionescu

Mândră de originile românești

Sabrina mai are doi frați, Andrei și Eddy, fratele ei geamăn. Eddy este și el baschetbalist și joacă pentru City College of San Francisco. O școală pe care a urmat-o în trecut și O.J. Simpson. Ca orice gemeni, cei doi erau inseparabili, i-ar baschetul a fost o pasiune care i-a unit și mai mult. ”Jur că nu am pierdut niciodată jucând 2 contra 2. Dacă nu voiam ca adversarii să știe ce vrem să facem, atunci vorbeam în română. N-am întâlnit până acum alți jucători români”, mărturisește Eddy în Oregon Live.

Dan Ionescu și Liliana Blaj trăiau în București alături de fiul lor Andrei, cu nouă ani mai mare decât gemenii, iar după Revoluție au ales să plece în Statele Unite. Către sport au fost orientați de părinți, care sperau ca astfel cei doi să își consume mai repede energia. Tatăl lor ar fi vrut să îi trimită la fotbal, însă în parcul din apropiere existau terenuri doar pentru alte sporturi. 

Sabrina și-a dorit mereu să fie acceptată de grupurile de băieți, motivată de competitivitatea dintre ei. Făcea mereu echipă cu Eddy în duelurile doi contra doi și îi păcălea pe ceilalți puști care o subestimau pentru că este fată. Pariau pe victoria lor și le luau banii naivilor care nu credeau că o fată se poate pricepe la baschet. Părinții au insistat ca ei să învețe limba română și să nu renunțe la legăturile cu România. ”Ne-am folosit de limba noastră ca de un avantaj, la fel și de cultură”, spune Sabrina, care crede că și faptul că e româncă a ajutat-o în sport: ”Românii cred întotdeauna și nu se tem să treacă la fapte”.

A treia româncă în WNBA

Pasul către WNBA e iminent. Iar Sabrina va deveni doar a treia jucătoare cu origini în România care pătrunde în cel mai tare campionat din lume. Prima a fost Florina Pașcalău, în 2008, care a prins însă numai 9 minute pe teren pentru Seattle Storm. Doi ani mai târziu, Gabriela Mărginean a devenit prima româncă participantă la draft. Minnesota Lynx a mizat pe ea cu a 26-a alegere. După ce a evoluat timp de patru ani la colegiu pentru Drexel Dragons, conducând echipa în 2009 în premieră la turneul eliminatoriu din NCAA. Mărginean a prins însă numai 12 minute pentru Lynx și a reușit un singur coș, singurele două puncte ale unei românce în WNBA. 

Diferențe majore de salariu

Sabrina nu va da însă lovitura financiară la care s-ar putea aștepta cei mai puțin familiarizați cu baschetul nord-american. Dacă nivelul contractelor în NBA este unul astronomic, același lucru nu este valabil și pentru liga feminină. Salariul lui DeAndre Ayton, alegerea numărul 1 la draft-ul din 2018, este de aproximativ 8,2 milioane de dolari în primul an. A'ja Wilson, prima aleasă anul trecut în draft-ul din WNBA, are un contract de numai 52.564 de dolari! Da, suma este pentru tot sezonul, nu lunară. Salariul mediu din WNBA este de aproximativ 41.000 de dolari anual, cu 20.000 mai mic decât salariul mediu din SUA. Din cauza contractelor slabe, majoritatea vedetelor din ligă aleg să joace între sezoane la echipe din Europa sau Asia.

Sue Bird, 38 de ani, una dintre cele mai bune jucătoare din istorie, joacă la Seattle Storm din 2002. Între 2004 și 2014 a evoluat în paralel și în Rusia, unde salariul este mult mai atractiv. Colega ei, Breanna Stewart, MVP-ul din 2018, a jucat în China în primii doi ani de carieră, iar din 2019 se mută în Europa, la Dynamo Kursk. Practic, jucătoarele din WNBA evoluează în SUA pentru prestigiu, nivelul competiției fiind foarte ridicat, iar banii vin de la echipele din străinătate sau, în cazul celor norocoase, de la sponsori.

Fata Anamariei Prodan îi calcă pe urme

Sabrina nu este singura româncă talentată din sus. Sarah Dumitrescu, fiica impresarului Anamaria Prodan, a prins un loc în echipa Universității din Mississippi, Ole Miss Lady Rebels. Va debuta în sezonul viitor, după ce va absolvi IMG Academies. În acest moment, Sarah este văzută de Prospects Nation, drept numărul 49 pe țară la vârsta ei, în timp ce ESPN a plasat-o pe locul 23 pe poziția de guard.

Comentarii (11 ) Adaugă comentariu

Sebi Niculae  •  03 Ianuarie 2019, 11:41

Postat de tipsy pe 03 Ianuarie 2019, 03:58

Nu Trump a spus "shut up and dribble", ci o jurnalista. In rest, spre surprinderea mea, articolul e corect, nu sunt greseli / exagerari.

Mai e si greseala cu DeAndre Ayton

Sebi Niculae  •  03 Ianuarie 2019, 11:39

Numarul 1 din draft NBA 2018 este DeAndre Ayton nu Ayon

fibra  •  03 Ianuarie 2019, 09:27

Sabrina are o inaltime de 1,80m,acceptabila in baschetul feminin.

Vezi toate comentariile (11)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase