DIN CUPRINS |
Augustin Călin antrenează de 14 ani. Un sezon l-a petrecut în Burkina Faso |
Acesta povestește situațiile peste care a dat. Unele, amuzante. Altele, șocante |
Cum a îmbătrânit clubul un jucător în 2 zile, cum se sperie fotbaliștii de vrăjitor și cum a fost escortat de teroriști |
Are 37 de ani, dar e antrenor din 2003. Sezonul trecut a salvat divizionara secundă FC Balotești de la retrogradare. A fost una dintre puținele sale experiențe din România.
Începutul carierei lui Augustin Călin, nicio legătură cu fostul jucător al Craiovei, al Stelei și al lui Dinamo!, e legat de Burkina Faso.
A pregătit acolo formația Naba-Kango, de fapt o academie de fotbal din orașul Ouahigouya, aflat la frontiera cu Mali. Nebunia tinereții și dorința de a cunoaște oameni noi l-au făcut să aleagă Burkina.
"Am mers să cumpăr câteva suveniruri la un chioșc din oraș. Neștiind prea multe despre moneda de acolo, francul CFO, am plătit pentru ceva ce costa cam 10 euro, spun acum echivalentul pentru a fi mai ușor de înțeles, de vreo 10 ori mai mult, în jur de 100 de euro.
M-am gândit că e prea mult, dar, neștiind, am dat banii și am plecat. Peste două săptămâni, am mers din nou acolo, dar am luat cu mine un jucător. L-am trimis pe el să cumpere cam aceleași lucruri. I-am dat franci în echivalentul a 100 de euro pentru că știam cât dădusem eu înainte. A ieșit din magazin, mi-a dat lucrurile și mi-a dat înapoi 90 de euro. M-am speriat, am crezut că a furat. Mi-a explicat cum stă treaba, că fusesem tras pe sfoară pentru că eram străin și era ceva obișnuit acolo să facă prețul în funcție de om".
"Am primit la antrenament un jucător, era venit pentru probe. Pe parcursul şedinţei de pregătire am observat anumite stări de oboseală la el. M-am gândit că e vorba de oboseala acumulată pe drum. L-am scos din antrenament. După ceva timp îmi spune că și-a revenit și vrea să intre iar. Am fost de acord, dar am observat că nu se schimbase nimic. Acuza înțepături în zona inimii.
L-am scos definitiv de pe gazon, iar la final i-am zis să se întoarcă acasă, să facă un control amănunțit și să revină cu o hârtie prin care să dovedească faptul că e apt pentru efort fizic. A venit după câteva zile, zâmbitor și entuziasmat. Mi-a zis că a fost la doctor și că e apt pentru efort. M-am bucurat! I-am cerut hârtia ca să am o liniște în ceea ce mă privea. A rămas surprins și a spus că nu are nicio hârtie pentru că n-a fost la spital! A fost la marabout, un vrăjitor local care i-a dat cu o cremă în zona inimii, l-a descântat și i-a spus că a alungat toți demonii și poate face fotbal. Bineînțeles că n-am fost de acord și l-am trimis acasă".
7.211 kilometri este distanța terestră între București și Ouagadougou. Distanța aeriană e de 4.430 de kilometri
A doua situație legată de marabout a fost într-un cantonament, când dispăruse un telefon, model mai nou pe atunci. Managerul echipei a făcut o ședință cu toți jucătorii în care le-a spus că va chema poliția să ancheteze.
Nu s-a schimbat nimic. În următoarea zi a mai făcut o ședință și i-a amenințat că îl va chema pe marabout, va face o vrajă, iar cel care a furat va muri. Nici atunci nu s-a scimbat nimic. A venit marabout, a intrat cu managerul într-un birou, iar când a ieșit a zis că s-a făcut vraja. În câteva ore telefonul a fost găsit în sala de mese. E dovada că au mare respect și o frică deosebită faţă de tradițiile locale".
"Am fost într-un cantonament în Mali. După trecerea frontierei, la 10-15 kilometri, am fost escortați de un grup de civili înarmați. Ne-au însoțit cam 25-30 de kilometri, până am ieșit din zona muntoasă. M-am mirat când i-am văzut, însă am crezut că sunt soldați de acolo. Am ajuns la cantonament, dar încă aveam o curiozitate. Am întrebat pe cineva din staff cine erau acei oameni care ne-au însoțit. Spre surprinderea mea, am aflat că era un grup de teroriști, cărora le plătiserăm o taxă de protecție. Au venit cu noi pentru a ajunge în siguranță la destinație".
"Oamenii nu prea aveau mașini, circulau mai mult cu un gen de mobre. La fel și eu. La un moment dat, am făcut pană când mergeam la un antrenament. M-am oprit la o vulcanizare apropiată de stadion, iar băiatul de acolo m-a întrebat de unde sunt. I-am zis că din România și a reacționat imediat. «Hagi, pied gauche magnifique!» (Hagi, picior stâng magnific!). I-a lăsat pe ceilalți, mi-a făcut imediat mie pana. La final n-a vrut să-mi ia niciun ban din simpatie și dragoste pentru Gică Hagi!".
"A fost o perioadă dificilă în Burkina Faso, cel puțin așa am perceput-o atunci. Acum, când mă uit înapoi, îmi dau seama că a fost o experiență minunată, din care am avut numai de învățat. Drept dovadă stă și faptul că am mai fost în Africa sau în Asia și am antrenat în Algeria, Mali și Irak. Toate momentele trăite m-au ajutat să progresez" Augustin Călin
"A venit un jucător nou, l-am băgat la antrenament. Înainte îl întrebasem ce vârstă are. Mi-a zis că 23 de ani, ceea ce nu se încadra în limitele noastre de vârstă. Noi aveam copii de 17-19 ani. La final, managerul m-a întrebat ce impresie am despre el. Am zis că e un bun, dar nu are vârsta necesară. Mi-a zis că nu e nicio problemă, doar să-mi dau OK-ul că mâine mi-l face de 17 ani! Am refuzat în cele din urmă să-l mai luăm. A mai fost un caz, la un turneu la care participam. Noi aveam unul foarte bun, dar avea numai 15 ani. Conducerea l-a făcut în două zile de 17 ani! Puștiul a venit disperat la mine, plângând că a ajuns să fie mai mare cu doi ani în doar două zile".
iri_ • 20 Noiembrie 2017, 17:50
doar mie mi se pare ca seamana cu razvan lucescu ?:))
ungurul_vesel • 20 Noiembrie 2017, 16:08
A ajuns gsp sa mai scrie si articole despre sport.
valentinn10 • 20 Noiembrie 2017, 14:24
Fugi repede, mai sunt inca farmacii deschise...