INTERVIU Traian Ungureanu: „România este o țară pitorească, îndepărtată, cu zidari buni și fete frumoase. Se exagerează în privința zidarilor!”

Traian Ungureanu a apucat să-i vadă plutind pe Dumitrache și vâslind pe Ivan Patzaichin. A mai apucat să fie și parlamentar european, iar în această calitate, plus aceea de cetățean britanic, să voteze pentru Brexit. Ce vreți mai mult ca să îl detestați?

Semnează TRU, motiv pentru care unii cred că îl cheamă și Radu. Este, de fapt, o joc de cuvinte între inițialele prenumelui, numelui și englezescul „true”. Adevăr. Fiind de profesie ziarist și de vocație demolator de statui, iar conjunctural și politician, Traian Ungureanu nu oferă interviuri. A părut chiar ușor surprins când i-am propus să facem unul, iar el să fie cel care răspunde la întrebări, nu cel care le pune.

A acceptat fără să ezite. A ieșit ceva care este și nu este un interviu pentru un ziar de sport. Cum altfel când interlocutorul este dușmanul ireductibil al tabuurilor și al corectitudinii politice? Un partener de discuție care nu te menajează și un editorialist care toarnă acid sulfuric cu polonicul peste personajele care îl supără. 

Traian Ungureanu, cum se vede Europa din Parlamentul european? Ca o țară? Ca o federație, ca un continent?
Ca o expoziție de superiorități, narcisism și alte sporturi morale care stârpesc modestia și clădesc ego-ul. Așa cum e folosită în Parlamentul European, Europa e un consumabil docil, avantajos și nedefinit. Nimeni nu știe sau nu îndrăznește să își aducă aminte că Europa e mult anterioară și va fi mult posterioară UE. 

Dar noi, europenii? Semănăm între noi? Ce au în comun suedezii și bulgarii, să zicem? Dar românii și irlandezii?
Fiecare cu ale lui și toți cu fiscalitate germană. Cine a decis că românii și irlandezii au mai totul în comun va afla repede că exact asta îi deosebește de suedezii și bulgarii care au aproape totul în comun. Europenii sunt bine așa cum i-a născut creștinismul. Cine nu știe asta n-a învățat nimic sau a citit prea des Trataul UE. 

Absolvent al Institutului Român de Ideologie Obligatorie

Mi se pare sau sunteți mai degrabă ceea ce se cheamă un eurosceptic?
Sunt antiutopic, țin cu Liverpool și resping ManU. Sunt, deci, anglosceptofil. În plus, am absolvit cu succes cursurile Institutului Român de Ideologie Obligatorie, după studii aprofundate între 1958 și 1989. Eurosceptic e o vorbă idioată care are la bază delictul imputat oricui nu își trîmbițează UE-filia.

Totuși...
Dacă există eurosceptici reali, atunci ei sunt de găsit în aparatul UE, o organizație trecătoare care încearcă să șteargă valorile din care s-a născut Europa și să reducă o civilizație la regulamentele unui sat unic.

Aerul condiționat vine de la ruși! 

Descrieți experiența celor două mandate la Parlamentul european!
Aceeași, în dublu exemplar: dezamăgire creeată de ipocrizia și militantismul unor recitatori dogmatici. Pentru crema profesională UE nu există Est, există opinie separată și națiuni. Proiectul acestor oameni rătăciți în fanatism liberal e un Imperiu administrativ franco-german cu periferii estice și sudice sortite agriculturii și migrației - cum i se mai spune șomajului prin acele locuri. Dar frigul care asigură aerul foarte condiționat al reuniunilor UE vine din relația servilă cu Rusia și, mai ales, din anti-americanismul odinioară hipiot, azi oficial. 

Există vreun politician care v-a impresionat acolo? Un mare lider european?
Există și e de găsit la intrarea unui unui corp de clădiri ale Parlamentului European pe care scrie Winston Churchill.

Ce a ieșit din coproducția UE-România

De ce "Proștii Europei", titlul uneia dintre ultimele dumneavoastră cărți? Eu am citit-o, dar pentru cine nu a făcut-o poate nu strică o explicație.
Pentru că suntem și proști și prostiți și ai Europei. Cartea e scrisă din poziția minus 4 milioane și se ocupă de cea mai reușită coproducție România-UE. 

Care este pe scurt imaginea României la Bruxelles și la Strasbourg? Dincolo de declarații oficiale?
O țară pitorească, îndepărtată, cu zidari buni și fete frumoase. Uniunea Europeană exagerează în privința zidarilor. 

Vă simțiți, așa cum se spune, mândru că sunteți român? În general sau la un eveniment în particular? Sportiv sau de altă natură.
Mereu și fără zgomot. Nu confund limba, bucătăria și natura cu statura. Român se zice prea des tuturor lucrurilor pe care nu știm să le reparăm, dar ne pricepem să le urlăm. 

Ați avut, la Parlament sau în altă parte în lume, momente în care v-a fost jenă că sunteți român?
Nu. Dar am avut momente în care mi-a fost jenă că anumiți colegi sunt români. Plecînd de la ținuta gramaticală, vestimentară și morală.

Cultul CP, între comunism și demență

O încercare de definiție pentru corectitudinea politică?
Un cult în jurul unei secte care colecționează bigoți. Și încă o dovadă că ideile fac lumea pe care o distruge ignoranța. A fi PC astăzi e totuna cu a fi comunist în 1947, iacobin în 1791 și dement mereu. 

L-ați întâlnit pe Gigi Becali la Parlamentul european. Ce făcea când venea la Bruxelles?
Se simțea bine dacă invitații se simțeau bine la masă. Omul e generos. Restul e rest. 

Vă aduceți aminte să fi luat vreodată cuvântul? Să fi venit cu o inițiativă legislativă?
Da, pentru că a fost degeaba. Luările de cuvînt sunt nule într-un Parlament în care nu există dezbateri, ci doar citire cronometrată a declarațiilor dinainte pregătite. Ce am spus eu a fost egal cu ce au spus alții mai deștepți ca mine. Însumând: egal cu zero. Lumea e ferită cu grijă de știrea că Parlamentul European nu are puterea de a face legi așa cum fac Parlamentele propriu-zise.

Partizan al Brexitului

Dar cu ce se ocupă de fapt Parlamentul European? Că pentru noi, oamenii din afara acestuia nu este foarte clar.
Parlamentul European poate aproba decizii ale Comisiei Europene și poate face propuneri pe care Comisia le ia în seamă dacă vrea. Am înțeles asta, după ce am redactat o inițiativă legislativă care a fost aprobată prin vot, discutată trei săptămîni cu un funcționar al Comisiei Europene și cazată la arhivă, alături de miile ei de surori redactate de alți parlamentari. Nu îi credeți pe euro-parlamentarii care anunță că au făcut și au dres și că au adus atîtea milioane de euro României. Mint. Cu acte, dar mint. 

Dacă nu mă înșel, sunteți un simpatizant al Brexitului. Ați fost și în timpul mandatului de parlamentar european. Explicați.
Am votat apăsat pentru Brexit, în calitatea mea de cetățean britanic. Nu am nici o îndoială că Marea Britanie e parte a Europei și că prin mentalitate, instituții și tradiție, nu poate fi parte a regimului adminstrativ UE. Nu există nici o nepotrivire între democrație și dreptul Marii Britanii de a părăsi UE prin vot liber și suveran. Reacția UE a demostrat că democrația e tot mai neconvenabilă pentru UE și pentru elitele naționale afiliate ei.

„De ce sunt admiși doar cei care vin ascunși în containere?”

Ce înseamnă sau a însemnat migrația pentru Europa?
Exact asta: migrație. Adică un transfer de populație încurajat de lideri UE în căutare de electorat și înlocuitori ai populațiilor locale fidele tradițiilor clasice ale Europei: familie, națiune, morală religioasă. Refugiații autentici au fost înlocuiți cu dreptul turmatic la o viață mai bună pe care îl datorăm oricui. 

Sunt oameni care vin din zone de conflict, care, se spune, caută în mod legitim o viață mai bună...
Nu e clar: dacă avem această obligație, de ce sunt admiși numai cei ce vin pe mare, ascunși în camion sau traficați prin alte mijloacce? De ce nu organizează adepții migrației neîngrădite transporturi regulate pentru toți cei ce doresc să vină în Europa? Desigur, de Vest. Estul nu satisface exigențele căutătorilor de libertate pentru că nu asigură asistență socială.

Preoțimea civică occidentală îl urăște pe Trump 

Sunteți și un susținător al lui Donald Trump. De ce? De ce îl urăște atâta lume?
Pentru că spune ce gândește și face ce spune. Trump are bunul simț fundamental care a fost eliminat de religia PC. Adică întinde o mână proștilor aruncați peste bord de titrații și ultracompetenții corporatiști sau universitari. Și are o politică națională reală care presupune o politică externă fără tabuuri. Tot astea sunt și motivele pentru care stânga și înalta preoțime civică occidentală îl urăsc, îl calomniază și complotează. Democrația e, și în acest caz, o complicație nesuferită pentru oamenii superiori. 

Sportul a fost vreodată subiect de discuție la ședințele la care ați participat?
Vag, procedural și plicticos. Rețin doar dezbaterile private cu un parlamentar german suporter înrăit Schalke 04, acordul cu un parlamentar spaniol deținător de lojă pe Bernabeu și schimbul de erudiție cu un socialist belgian care a ratat o carieră de comentator sportiv și a făcut eroarea de a intra în politică.

„Până la urmă, religia este ceea ce fac oamenii din ea” Traian Ungureanu

„Nu e mare lucru de capul meu, dar știu unde m-am născut. Sunt, adică, est-european. După cugetările recente ale unei școli de umor german și onestitate franceză asta înseamnă că m-am născut spre a fi reeducat.

E greu să cânți Oda bucuriei când în sală o parte din public își face bagajele, alta se pune pe kebaburi, iar alta răcnește că a fost păcălită cu miliarde de euro la intrare - Traian Ungureanu, „Proștii Europei”

„O generație începe să priceapă că istoria nu e parfum, că lumea nu e geometrie plană și că Gulag nu e transcrierea greșită a lui Google” Traian Ungureanu

„FC UE este o formație mediocră, care marchează în propria poartă”... 

... „în schimb însă dă foarte bine la poze și la schimbul de fanioane”, mai spune Traian Ungureanu despre ipotetica echipă de fotbal a Uniunii Europene. Fostul parlamentar își omagiază idolii din sport, dar deplânge caracterul propagandistic al Jocurilor Olimpice 

Admirator înfocat al lui Dobrin și mărturisit al lui Donald Trump, suporter al Brexitului și nostalgic nevindecat al Braziliei '70 și al Ajaxului lui Cruyff, Traian Ungureanu încearcă să ne spună că ne putem salva împreună de sminteală. De aceea, rămâne un om care respiră, transpiră, mănâncă, bea, doarme și se uită la televizor la Liverpool- Man United. Ca să vadă cum ia bătaie United. 

Sportul și amprentele de bun simț ale presei sportive

Ați fost interesat mereu de fenomenul sportiv. Nu este o pierdere de vreme, așa cum gândesc destui intelectuali?
Ba da, dar, tot ca intelectual, știu că omenirea și-a impus mereu obligația de a se da în vânt după jocuri, războaie și victorii simbolice. Mai nou, am sărit câteva mii de metri peste cal și dăm sportului prea mult. Nu e un semn de consistență mentală să-ți dai viața pe o finală de Champions League sau să aplauzi salarii de jumătate de milion de lire pe săptămână în Premier League. Abuzul în numele sportului a devenit un sport periculos. 

Ați fost apropiat de sport, de fenomenul sportiv. Ați scris constant în presa sportivă. Ce găsiți aici, în această presă și nu în altă parte a ei?
Urme de bun simț. Interesant, situația de azi repetă datele presei comuniste. Și atunci, presa sportivă îngăduia, izolat, talentul și calitatea. Cred că sportul poate atrage și forma oameni de calitate, ferindu-i în același timp de degradarea pe care o aduce, și azi, presupusa presă politică.

Jocurile Olimpice, un festival denaturat de subliteratura propagandistică

Ce vă atrage în poveștile sportului? Ce vă respinge?
Mitologia atrage. Mistificarea respinge. Valoarea fundamentală a sportului e de găsit în miezul uman și necomercial al competiției. În reluarea teatrală a figurilor de eroi, a marilor bătălii și în fidelitatea omului comun față de stindarde și embleme auguste. Comercialismul riscă să distrugă uniunea care ține laolaltă mitul colectiv și trăirile individuale.

Când spuneți că țineți cu Liverpool nu intrați în acest joc pe care îl denunțați?
Dacă țin cu Liverpool cu cine țin? Mai nou, cu capacitatea financiară și alte instrumente de import ale proprietarului. Alexander-Arnold e singurul localnic într-o echipă care era culeasă, odinioară, din cartierele de pe lîngă Anfield. 

Jocurile Olimpice sunt o competiție sau o formă de propagandă?
Un festival denaturat de subliteratura propagandistică din jur. Jocurile Olimpice au ajuns să semene prea mult cu durata și importanța lor exagerată. Politica, pacifismul și marea indsutrie a facerii de bine au acoperit conținutul sportiv.

Credeți că marii sportivi se dopează sau s-au dopat? De ce refuză publicul să afle adevărul despre doping?
Dintotdeauna. Dar setea de performanță extremă și record inuman au dat lovitura de grație. Nu poți cîștiga Turul Franței mai des decât campionatele de șeptic de pe scara blocului, decât dacă ai băgat în tine ceva mai mult decît tonic. Construită pe doping, ideea triumfului nelimitat a eliminat bunul simț și a instalat o ficțiune care face rău publicului. Interzicerea limitelor umane nu e o victorie, ci o cale de acces la viața falsă, la robotica jack-pot-ului permanent.

Echipa UE dă bine la schimbul de fanioane. Atât!

Închipuiți-vă că Europa este o echipă de fotbal. Cum ați caracteriza-o? Ofensivă, defensivă, tacticizată, exuberantă? Sau cum?
Din nou, trebuie să facem diferența Europa-UE. Europa ar da o echipă tehnică, inteligentă tatic și formidabilă fizic. O echipă în stare să dicteze ofensiv sau defensiv. UE ar da o echipă inegalabilă la poza și schimbul de fanioane de la început. FC UE ar juca mediocru și ar marca repetat, din motive ideologice, în propria poartă. Pentru că ar considera superioritatea de joc o rușine și victoria finală un caz de discrimnare a adversarului. 

Printre zei

Cine este sportivul român de care v-ați simțit cel mai atașat? Pe care l-ați iubit fără rezerve.
În fotbal: Nicolae Dobrin. În afara fotbalului: Ivan Patzaichin. În fliozofie și peste națiuni: Joahn Cruyff. 

Câte un cuvânt care să caracterizeze următoarele personaje. Ilie Năstase, Ion Țiriac, Ivan Patzaichin, Nicolae Dobrin, Nadia, Gheorghe Hagi, Bjorn Borg, Roger Federer, Johan Cruyff.
Năstase – supratalentantipersonal, Țiriac – econom, Patzaichin – supranatural, Dobrin – transă, Nadia – săritoare, Hagi - cu mingea, Borg –impenetrabil, Federer – Federer, Cruyff – vizionar. 

Simona Halep cum vi se pare? Ce vă place, ce nu vă place la ea?
Nu mă pricep la tenis nici cît negrul de sub ungia degetului care face priza pe racheta care dă reverul lui CTP. Halep îmi place pentru că e umană și nu îmi place pentru că e sabotată de mentalitatea sud-românească. Cînd va scăpa din prizonieratul fatalismului național, Halep va intra în istoria tenisului de vîrf. 

Brazilia sau Argentina? Pele sau Maradona? Barcelona anii 2000 sau Ajax ’70?
Brazilia, din motive de estetică aplicată. Deși, nu trebuie uitat că din cinci supremi (Di Stefano, Pele, Maradona, Cruyff, Messi) trei sunt argentinieni. Apoi, Ajax 70. Originalul era romantic, aventuros și practica o gratuitate din care s-au născut eșecurile magnifice ale Olandei în două finale de mondiale. Barca a preluat, dar a făcut atât sis-tiki-taka-tem încât a fost pe punctul de a pune capăt fotbalului.

„Plonjonul derivat din detentă, o acrobație aproape ilegală, a fost felul în care Dumitrache a împins fotbalul românesc spre avangardă.

O pasă magnetică și ironică. Un dribling abia schițat și de neînțeles pentru fundașii posaci și mirați. (...) O intoxicație florală, miros intens de poezie pură. Din acest motiv, faptele de arme ale lui Dobrin sunt imposibil de povestit” - Traian Ungureanu, "Olimpia în exil"

„Fotbalul a fost pompat de o seriozitate care îi profanează tocmai gratuitatea. Fotbalul marțial, prosternarea în masă, urmată de nesocotirea oricărei forme vii au făcut din fotbalul recent o rudă de sânge contaminat a telenovelei și a cultului personalității.

Defecțiunea principală de care e amenințat fotbalul nu vine din intruziunea tehnologiei, ci numi și numai din birocartizarea actului de arbitraj” Traian Ungureanu

 CV T.R.U.

● Traian Ungureanu s-a născut pe 1 martie 1958 în București și a absolvit Facultatea de Filologie la Universitatea București. A debutat în presă la revistele “Amfiteatru” și “Viaţa Studenţească”, apoi a publicat constant editoriale la “Evenimentul zilei”, “Cotidianul”, “Idei în Dialog”, “Adevărul” și revista “22”.
● În 1988, în plină criză a așa-zisei Epoci de Aur, Ungureanu a fugit din ţară, stabilindu-se în Anglia. A lucrat mai mulţi ani la radio BBC, de unde a fost nevoit să plece în 2003, într-o perioadă în care Partidul Laburist al lui Tony Blair întreţinea o relaţie de prietenie cu guvernul condus de Adrian Năstase.
● A scris eseuri, cronici literare și muzicale, articole sportive și editoriale cu subiect politic. Din 2000, a fost rubricand permanent la “ProSport”, iar din 2003 a continuat colaborarea cu echipa care realizează și astăzi
“Gazeta Sporturilor”.
● Traian Ungureanu a avut în ultimii ani și o carieră politică, fiind parlamentar european cu două mandate între 2009 și 2014, mai întâi pe listele PDL, apoi pe cel ale PNL.