Articol de Viorel Tudorache, Remus Dinu - Publicat joi, 07 iulie 2022 13:57 / Actualizat joi, 07 iulie 2022 14:52
Stadionul modernizat din Miercurea Ciuc va fi inaugurat cu un meci amical între naționala U18 a Ungariei și reprezentativa similară a Ținutului Secuiesc. Gazdele și-ar fi dorit ca naționala U18 a României să fie prezentă la momentul festiv al ciucanilor, însă Federația s-a văzut nevoită să refuze invitația. Locul „tricolorilor” a fost luat de o selecționată a Ținutului Secuiesc.
Duelul va avea loc pe 23 iulie, într-o perioadă în care calendarul naționalei U18 a României e încărcat deja cu alte acțiuni. Surse din cadrul Federației Române de Fotbal au confirmat că s-au purtat discuții între cele două părți, dar că FRF n-a avut încotro și a declinat propunerea.
Drept urmare, oficialii ciucanilor s-au reorientat și au stabilit un meci amical între Ungaria U18 și o selecționată a Ținutului Secuiesc, din care vor face parte inclusiv jucători de la Sepsi și Csikszereda.
GSP.ro a luat legătura cu Zoltan Szondy, președintele celor de la Csikszereda, oficialul explicând cum s-a ajuns la această variantă. Szondy e cel care, în finalul anului 2021, a șocat opinia publică printr-o serie de declarații controversate: „În momentul în care presa şi televiziunile de specialitate române vor avea emisiuni şi în limba maghiară, din acel moment o să avem şi noi un site în limba română”, spunea el la acel moment.
Zoltan Szondy: „Nu s-a putut cu România, am apelat la Ținutul Secuiesc”
„Dacă ar veni România în ultimul moment, eu aș schimba și am juca cu România, dar e greu de crezut. Pe altcineva nu am vrut să chemăm. Mi s-ar fi părut caraghios ca eu să inaugurez baza cu un amical Ungaria - Serbia, de exemplu. Așa că am avut aceste doua opțiuni. Am dorit cu România, nu s-a putut, și atunci am ales această variantă B.
Va fi o selecționată ad-hoc a Ținutului Secuiesc. Un jucător de la Sepsi, un jucător de la Târgu Mureș și tot așa. Sincer, pe mine nu mă interesează politica, am văzut că doar pe d-voastră vă interesează.
Dar observ că sunt două păreri distincte care se bat cap în cap. Unii spun că Ținutul Secuiesc nu există, atunci de ce agită atât? A doua e o părere mai radicală: că există, dar trebuie desființat. Nu vreau să intru în aceste discuții”, a spus Zoltan Szondy.
„Ceremonia de inaugurare va avea loc pe 23 iulie, de la ora 5:30 p.m., și va fi urmată de un meci între echipele naționale U18 ale Ținutului Secuiesc și Ungariei”, au confirmat jurnalilștii de la Szekely Sport.
Ținutul Secuiesc, o controversă fără sfârșit
Așa-numitul Ținut Secuiesc este un teritoriu format din județele Covasna, Harghita și o parte din județul Mureș, județele cu cele mai mari procentaje de populație de etnie maghiară din România: Harghita (85,2%), Covasna (73,7%), Mureș (38,1%).
Etnicii maghiari din Ținutul Secuiesc militează pentru o autonomie sporită față de celelalte provincii, iar autoritățile centrale, de la București, consideră că pretențiile sunt anticonstituționale și nu iau considerare niciun proiect de autonomie teritorială pe baze etnice.
Citește și alte știri de actualitate:
Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga
Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa