FOTBAL  »  LIGA 2  »  U CLUJ - RIPENSIA TIMIȘOARA 2-3

EXCLUSIV Sdrobiș îl mitraliază pe Lobonț de la U Cluj: „Fotbalul românesc are metode sovietice? Copil răsfățat, n-ai învățat nimic!”

Articol de - Publicat sambata, 27 aprilie 2019 14:02

Ioan Sdrobiș (73 de ani), antrenorul care a promovat-o pe Universitatea Cluj în Liga 1 în 1992, l-a desființat pe tehnicianul actual al „Șepcilor Roșii”, Bogdan Lobonț (41 de ani), care a declarat ieri că „fotbalul românesc e obișnuit cu stilul sovietic”.

 Cum să spui că tu nu ai metode comuniste, că bla bla bla?! Păi, de-aia nu promovezi, măi domnule portar! Că așa o să rămâi mereu, portar, și atât.

Nu mă dau eu mare, dar acum m-a călcat pe creier și pe suflet. Auzi, zice că a fost în Italia, că are alte obiceiuri. Păi, arată, mă copil răsfățat! Înseamnă că n-ai învățat nimic, că joci doar cu mingi lungi, ura și la gară.

Mă sună oamenii din Cluj supărați că vor rata promovarea, te crucești, au fost situații penibile. Pentru mine, din momentul acesta, Lobonț va rămâne doar un portar bun, poate el să ajungă ca Mourinho, eu asta îi doresc. Răstoarnă biblioteca, dacă ai valoare, arată ce poți, că tu ai făcut performanțe ca jucător, tot atunci când era fotbalul sovietic”, a declarat Sdrobiș pentru GSP.ro

40 de aniavea Ioan Sdrobiș când și-a început cariera de antrenor la Oțelul Galați, în 1986, cu aproape 4 ani înainte de căderea comunismului 

ioan sdrobis
Ioan Sdrobiș

declarațiile care l-au enervat pe sdrobiș

Universitatea Cluj a pierdut meciul de pe teren propriu cu Ripensia Timișoara, scor 2-3, iar după joc Bogdan Lobonț a făcut câteva declarații care l-au enervat pe Sdrobiș.

„Când am acceptat să vin aici (n.r. la U Cluj) am acceptat în primul rând pentru că eram convins de calitatea umană și fotbalistică a jucătorilor de aici. Universitatea Cluj m-a dorit aici pentru că sunt un altfel de antrenor față de stilul comunist cu care s-a obișnuit fotbalul românesc.

De 4 luni sunt aici. Eu sunt plecat din România de mulți ani. Fotbalul românesc e obișnuit în continuare cu stilul sovietic. Eu, Bogdan Lobonț, știu unde vreau să ajung și am să ajung. Timpul o va demonstra”, a declarat Bogdan Lobonț aseară.

CONFERINȚA LUI BOGDAN LOBONȚ

Vezi și:

VIDEO U Cluj - Ripensia Timișoara, ce thriller: răsturnări de scor, accidentări teribile și goluri spectaculoase + Scandal la finalul meciului

VIDEO Bogdan Lobonț se apără după înfrângerea lui U Cluj: „Fotbalul românesc e obișnuit cu stilul sovietic! Eu știu unde vreau să ajung”

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (29)
marcelclujnapoca
marcelclujnapoca  •  29 Aprilie 2019, 11:56
Postat de marcelclujnapoca pe 29 Aprilie 2019, 11:37

Antrenorii SOVIETICI-Ienei, Lucescu ,Zdrobis, Dinu, Angelo Niculescu, REmus Vlad , Costantin, Ionut Popa, GRigoras, Hizo, Multescu, IOrdanescu, Stoichita, Andone, REdnic, Halagian, Teasca ..... Antrenorii CAPITALISTI - Lobontsz, ......Reghe, Olaroiu, PEtrescu, LUcescu jr ...... Completati voi lista va rog , sa stie presedintii de club ce sa aleaga pentru campionatul viitor !!!

SOVIETIC-Boloni CAPITALIST- Teja

marcelclujnapoca
marcelclujnapoca  •  29 Aprilie 2019, 11:54
Postat de marcelclujnapoca pe 29 Aprilie 2019, 11:37

Antrenorii SOVIETICI-Ienei, Lucescu ,Zdrobis, Dinu, Angelo Niculescu, REmus Vlad , Costantin, Ionut Popa, GRigoras, Hizo, Multescu, IOrdanescu, Stoichita, Andone, REdnic, Halagian, Teasca ..... Antrenorii CAPITALISTI - Lobontsz, ......Reghe, Olaroiu, PEtrescu, LUcescu jr ...... Completati voi lista va rog , sa stie presedintii de club ce sa aleaga pentru campionatul viitor !!!

Sovietic- Piturca Capitalist - Contra

marcelclujnapoca
marcelclujnapoca  •  29 Aprilie 2019, 11:37

Antrenorii SOVIETICI-Ienei, Lucescu ,Zdrobis, Dinu, Angelo Niculescu, REmus Vlad , Costantin, Ionut Popa, GRigoras, Hizo, Multescu, IOrdanescu, Stoichita, Andone, REdnic, Halagian, Teasca ..... Antrenorii CAPITALISTI - Lobontsz, ......Reghe, Olaroiu, PEtrescu, LUcescu jr ...... Completati voi lista va rog , sa stie presedintii de club ce sa aleaga pentru campionatul viitor !!!

Vezi toate comentariile (29)
Comentează