FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Va fi iureș! Câți oameni sunt așteptați la U Cluj - Dinamo: „Fanii adevărați vor fi alături de noi”

„Șepcile Roșii” vor să creeze o atmosferă incendiară la barajul cu Dinamo / Sursă foto: Facebook@ Universitatea Cluj +13   FOTO
„Șepcile Roșii” vor să creeze o atmosferă incendiară la barajul cu Dinamo / Sursă foto: Facebook@ Universitatea Cluj

Articol de - Publicat marti, 17 mai 2022 09:15 / Actualizat marti, 17 mai 2022 10:30

U CLUJ - DINAMO. Jucătorii lui Erik Lincar speră ca suporterii ardeleni să fi trecut peste iureșul intern și să pună presiune pe „frații” de la Dinamo, sâmbătă, pe Cluj Arena. Alb-negrii încearcă să fie optimiști după ce-au ratat promovarea directă. 

  • Dinamo va juca împotriva lui U Cluj barajul de rămânere / promovare în Liga 1. Manșa tur e pe 21 mai, la Cluj. Returul, 29 mai, se va disputa în „Ștefan cel Mare”.

U Cluj a pierdut în ultimele două săptămâni nu doar promovarea directă în Liga 1, ci și o mare parte din încrederea pentru a forța revenirea după 7 ani de chin în eșaloanele inferioare. 

Echipa lui Erik Lincar a pierdut trei din ultimele patru meciuri oficiale, singurele eșecuri în 2022, iar moralul „Șepcilor roșii” a fost diluat în perspectiva confruntării cu „frații” de la Dinamo, duelul pe care suporterii ambelor formații nu l-au dorit.

Petrescu pune condiții! Anunț drastic la petrecerea de titlu, chiar în fața patronului Varga: „Investiți pentru Ligă sau plec iar!”
CFR CLUJ
Petrescu pune condiții! Anunț drastic la petrecerea de titlu, chiar în fața patronului Varga: „Investiți pentru Ligă sau plec iar!”

Peste 20.000 de fani pe Cluj Arena la U Cluj - Dinamo?

FRF a decis luni data primei manșe, sâmbătă, de la ora 20:30, pe Cluj Arena, în timp ce al doilea meci de la baraj va fi între Chiajna și Chindia. Returul va fi duminică, 29 mai. 

Forul federal a renunțat la regula golului marcat în deplasare, dubla confruntare se va disputa după regulamentul similar din Champions League, de exemplu. Jucătorii și conducătorii lui U Cluj speră ca propriii suporteri să revină la sentimente mai bune față de echipă, după acuzațiile lansate la finele meciului cu Hermannstadt (1-2), când ultrașii i-au ponegrit pe fotbaliști, i-au acuzat de blat și de nepăsare! 

Ardelenii speră într-o asistență cel puțin egală cu cea din partida cu sibienii, când 22.000 de oameni au fost pe Cluj Arena.

+9 FOTO

Jucătorii Universității Cluj sunt optimiști: „Nu contează ordinea”

E OK așa, trebuie să luăm avantaj în meciului de acasă și la București doar să punem punct. Fanii adevărați vor fi alături de echipă”, a reacționat Alexandru Boiciuc pentru GSP.ro. Atacantul este jucătorul care în urmă cu o săptămână a dialogat cu suporterii furioși după eșecul cu Hermannstadt. 

„Până la urmă nu contează ordinea meciurilor. Trebuie să ne facem treaba și la Cluj, și la București. Dacă vom juca bine, suporterii vor fi alături de noi, iar dacă vom promova, va fi perfect”, a completat căpitanul lui U, Romario Pires. 

„Mi-e indiferent unde jucăm prima partidă, important e să iasă bine”, a reacționat Roberto Romeo, în consonanță cu alți coechipieri ai săi. 

„Hmm, poate că era mai bine dacă jucam prima partidă pe terenul adversarului, dar nu mai contează. Este fotbal, orice se poate întâmpla. Oricum nici golul marcat în deplasare nu mai aduce vreun avantaj, așa că vedem ce va fi pe teren”, a spus și Martin Remacle.

Toată lumea îmi dă o șansă de 1%, dar eu cred în acest 1%. Am mare încredere în băieții mei. Vor fi două jocuri în care sper să facem o figură frumoasă. Să fim puternici, mai ales din punct de vedere mental, să punem probleme și - de ce nu? - să promovăm.

Toată lumea spune că Dinamo este Dinamo, că nu va retrograda niciodată din Liga 1. Este o idee preconcepută. Până la urmă, noi acceptăm opinia fiecăruia, dar credem în șansa noastră. Noi trebuie să demonstrăm pe teren. Eu îmi doresc cei mai buni arbitri din România și fie ca echipa cea mai bună să promoveze.

- Erik Lincar, antrenor U Cluj

VIDEO Daniel Iftodi, antrenor CS Dinamo: „Echipa din Liga 1 trebuie să-și facă întâi echipă, apoi să-și schimbe sigla”

Citește și alte știri despre duelul U Cluj - Dinamo:

EXCLUSIV Cum vede Sabău dubla din baraj: „Dinamo nu e favorită, dar U Cluj ar putea avea o problemă”

Dinamoviștii sunt încrezători înainte de barajul cu U Cluj: „Nu avem voie să pierdem”

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (5)
894113170664848
Raul Bota  •  17 Mai 2022, 14:36

Ce iures ?Iar o sa dispara toate rujurile din magazinele din Cluj .

rav410wrc
rav410wrc  •  17 Mai 2022, 12:34

Ce frumos ar fi, ca de la toamna, s-avem un "derby" si-n mamaLiga 2 ... DDB - UM CSA ;)) Haide "U" !!

parintele.clapon.rahoviteanu
parintele.clapon.rahoviteanu  •  17 Mai 2022, 12:14

Lincar e prea optimist! Prea guraliv! Ceva îmi zice că nu e bine pentru el.... Când ești că Gigi Becali de regulă se alege praful de tot!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează