FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - CSU CRAIOVA 2-0

video + foto Campioana doar din Giulești! Rapid o bate pe Craiova într-o atmosferă spectaculoasă » Oltenii, fără replică

FOTO: Raed Krishan (GSP) +41   FOTO
FOTO: Raed Krishan (GSP)

Articol de , , - Publicat duminica, 29 octombrie 2023 22:26 / Actualizat duminica, 29 octombrie 2023 23:06

Rapid a câștigat acasă cu Universitatea Craiova, scor 2-0, în etapa cu numărul 14 din SuperLiga. Giuleștenii s-au desprins la 4 puncte de olteni și sunt pe locul 3, în timp ce echipa lui Mihai Rotaru poate pierde locul 4, dacă farul o bate luni pe CFR.

Rezultatele și programul etapei 14 de campionat

Cronică Remus Răureanu: Campioana doar din Giulești

Dacă toate meciurile din campionat ar avea loc în Giulești, Rapidul ar fi un concurent serios în cursa pentru câștigarea campionatului. Dacă toate ar fi la Craiova, Universitatea nu ar fi schimbată cu nimic, ar rămâne tot o echipă incapabilă să producă ceva important.

Rapid - CSU Craiova/ foto: Raed Krishan
Rapid - CSU Craiova/ foto: Raed Krishan
Rapid - CSU Craiova/ foto: Raed Krishan
Rapid - CSU Craiova/ foto: Raed Krishan
+37 FOTO

Funsho, tot mai bun

Vișiniii sunt dependenți de atmosfera care îi face să pară mai buni decât sunt. Le iese chiar și într-o seară în care ei joacă slab. Nu reușesc să preseze, dimpotrivă, sunt dominați de o formație a Craiovei corectă și atât, una lipsită de vreun ingredient special. Oltenii pasează mai bine, conduc jocul, însă nu-și fac ocazii. 

Pierdere URIAȘĂ! Cel mai în formă fotbalist al Rapidului s-a „rupt” la derby-ul cu CSU Craiova » Aștepta convocarea la națională!
RAPID - CSU CRAIOVA
Pierdere URIAȘĂ! Cel mai în formă fotbalist al Rapidului s-a „rupt” la derby-ul cu CSU Craiova » Aștepta convocarea la națională!

E greu să-ți faci ocazii atunci când atacantul tău este Andrei Ivan, supertalentul bănuit care nu acceptă să fie extremă dreapta, nu are loc ca extremă stânga și nu se descurcă dacă e vârf. În momentele în care oaspeții joacă mai bine marchează gazdele. Petrila scapă pe partea stângă, centrează în fața porții și Funsho apare excelent, ca un atacant foarte bun, și trimite balonul în plasă. 

Nigerianul arăta ca un extraterestru atunci când ajunsese în Giulești, nu părea să fie îndeajuns de bun pentru nimeni din prima ligă. Progresul lui e remarcabil și nu poate să fie doar meritul vreunui antrenor, e meritul clubului fiindcă a reușit să-l acomodeze într-un mediu care-i era străin.

Primul gol al lui Borja Valle

Craiova a reluat un asalt propagandistic, un stil de joc cu care echipa doar pretinde că ar ataca. Vedeta Mitriță nu e capabilă de nimic, din Jasmin Kurtici au mai rămas doar CV-ul și contractul foarte bun. Slovenul fost la Atalanta și la Parma e printre cel mai bine plătiți din România, cu 200.000 de euro pentru un sezon, însă el nu mai e în stare să facă ceva important nici măcar în campionatul nostru. 

În Giulești, vișiniii sunt injectați cu energie din tribune și atmosfera le atribuie o aură norocoasă inexplicabilă. Echipa lui Bergodi e slabă în deplasare, tocmai a chinuit-o Hermannstadt, care a dominat-o încontinuu. Acasă merge totul mai bine. 

Borja Valle, spaniolul pe care-l aduseseră care pe un star acționarii-fantome foști la Dinamo, nu a avut un joc strălucitor, însă el prinde un șut pe care-l deviază Vlădoiu și mingea urcă peste Laurențiu Popescu. Încă un gol, încă un semn că Rapidul e foarte puternic în Giulești. E plăcut pentru suporteri să simtă cum își dopează echipa și o fac mai bună. 

Numai că ei nu pot face așa ceva în fiecare etapă, LPF nu are cum să mute toată competiția în Grant. Rivalele FCSB și CFR se descurcă bine și atunci când nu au peluze fantastice în spate.

100 de victoriia adunat Bergodi în Liga 1 după succesul cu CSU Craiova

Clasamentul din SuperLiga

FINAL » Rapid - Universitatea Craiova 2-0

  • Borja Valle a marcat pe contraatac. A tras spre poartă, balonul a fost deviat și l-a păcălit pe Laurențiu Popescu, care se pregătea să plonjeze la colțul lung. Bergodi a „explodat” de fericire, a fugit prin teren pentru a se bucura alături de elevii lui
  • Rapid a suferit o pierdere uriașă în minutul 66. Petrila s-a accidentat singur, cel mai probabil a făcut ruptură musculară la bicepsul femural de la piciorul stâng. Nu a putut părăsi terenul singur, a fost cărat pe margine de Albu și un membru al staff-ului medical. Petrila a încercat să meargă apoi singur de la marginea terenului până pe bancă, dar s-a prăbușit. E doua mare pierdere a Rapidului, după cea a lui Rrahmani, care nu mai joacă anul acesta.
+7 FOTO
  • Extrema dreapta nu a mai iertat a doua oară. Funsho a marcat din fața porții, cu un șut șdin prima, în urma centrării lui Petrila, din flancul stâng. 
  • Ocazie uriașă pentru Funsho. A primit o pasă în fața porții goale, dar nu a ajuns bine la minge și nu a putut să împingă balonul în plasă.
Rapid - CSU Craiova/ foto: Raed Krishan
Rapid - CSU Craiova/ foto: Raed Krishan
Rapid - CSU Craiova/ foto: Raed Krishan
Rapid - CSU Craiova/ foto: Raed Krishan
+37 FOTO
  • Ultrașii Rapidului au afișat o coregrafie impresionantă în peluză. „Capitali, niște golani”, a fost mesajul lor.
  • Antonio Sefer, fostul jucător al Rapidului plecat în vară la Hapoel Beer Sheeva, e în peluză lângă Liviu Ungurean, liderul galeriei. Mijlocașul dreapta se află în țară din cauza războiului din Israel, țară în care campionatul a fost întrerupt
Campioana doar din Giulești! Rapid o bate pe Craiova într-o atmosferă spectaculoasă » Oltenii, fără replică

Rapid - Universitatea Craiova, echipe de start: 

RAPID (4-3-3): 31. H. Moldovan - 47. Braun, 22. Săpunaru, 6. P. Iacob, 24. Borza - 26. Oaidă, 23. Albu, 10. Ioniță II - 7. Funsho, 11. B. Valle, 27. Petrila
Rezerve: 90. Drăghia, 19. Onea, 15. I. Cristea, 96. Papeau, 80. Cîrjan, 17. Pănoiu, 4. Kait, 21. Dragoș Grigore, 30. Al Stan
Absent: Rrahmani (accidentat)
Antrenor: Cristiano Bergodi

CSU CRAIOVA (4-3-3): 21. L. Popescu - 2. Vlădoiu, 6. Screciu, 15. Badelj, 11. Bancu - 4. A. Crețu, 27. Kurtic, 14. Houri - 37. Danciiu, 9. Ivan, 28. Mitriță
Rezerve: 1. Lazar, 23. Căpățînă, 12. Ndong, 34. Raul Silva, 8. Mateiu, 7. Ișfan, 24. Roguljic, 88. A. Trică, 20. Markovic
Absent: Zajkov (accidentat)
Antrenor: Corneliu Papură

  • Cristiano Bergodi inovează în atac, îl folosește pe Borja Valle , mijlocaș ofensiv, pe postul de „vârf”. Italianul nu a fost convins de prestația tânărului Alexandru Stan (18 ani) în meciul trecut, 2-2 cu UTA. Albion Rrahmani, titularul postului, e accidentat și nu mai joacă în 2023.

Stadion: Superbet Arena - Giulești (București)
Arbitru: Istvan Kovacs; A1: Vasile Marinescu; A2: Ovidiu Artene
Arbitru VAR: Cătălin Popa; Asistent VAR: Ionuț Bobe

Detalii din Giulești de la reporterii Gazetei Sporurilor

  • În momentul în care Universitatea Craiova a ajuns la stadion, delegația olteană a fost huiduita copios de suporterii Rapidului. După 3 minute au ajuns și elevii lui Bergodi, întâmpinați cu căldură de suporteri
+18 FOTO
  • Ultrașii Rapidului pregătesc o coregrafie pentru meciul cu Universitatea. Pe scaune, suporterii au steaguri albe și vișinii
Campioana doar din Giulești! Rapid o bate pe Craiova într-o atmosferă spectaculoasă » Oltenii, fără replică
  • Victor Pițurcă va urmări meciul dintre Rapid și Craiova de pe Giulești. El a intrat pe stadion cu 45 de minute înainte de startul partidei. Și patronii celor două echipe, Dan Șucu și Mihai Rotaru, au ajuns la stadion. Finanțatorul Universității a intrat în vestiar pentru a discuta cu jucătorii.
+18 FOTO

VIDEO. Un tânăr fan al giuleștenilor, la discuții cu jandarmii pentru că i-a înjurat pe oaspeți

VIDEO. Mihai Iosif, înainte de Rapid - CSU Craiova: „Aici e vulcanul României!”

Informații-cheie despre Rapid - Universitatea Craiova:

  • Rapid - Petrolul 0-2, pe 13 august 2023, a fost singura înfrângere suferită de giuleșteni pe teren propriu în ediția curentă, în rest 4 succese și două remize.
  • 12.030 de spectatori este media înregistrată de Rapid în cele 7 partide jucate acasă în campionatul actual, locul 2 la acest capitol.
  • De la revenirea Rapidului pe prima scenă, în 2021, cele două s-au mai întâlnit de 6 ori: craiovenii s-au impus de 4 ori, bucureștenii au câștigat o dată, o partidă s-a terminat la egalitate.
  • Înaintea meciului, Rapid și CSU Craiova ocupă locurile 3, respectiv 4, cu giuleștenii mai sus grație unui punct în plus pe care l-au obținut pe parcursul celor 13 etape.
  • Niciuna dintre cele două formații nu traversează momente de grație. Ambele au câștigat doar două dintre ultimele 5 meciuri de campionat, Craiova vine chiar după un eșec usturător, 1-3 acasă cu Petrolul.

Cristiano Bergodi: „Să fim atenți la contraatacuri”

„Ar fi ceva super dacă am câștiga cele 3 puncte! Nu contează că trec printr-o perioadă mai rea pentru că oricând pot apărea surprize. De la Craiova am o amintire foarte frumoasă pentru că am stat 7-8 luni.

Ne încurcă faptul că lipsește Rrahmani pentru că e un jucător pentru stilul nostru de joc. Totuși, trebuie să fim atenți și la contraatacuri pentru că nu vrem să repetăm greșeala pe care am făcut-o cu Poli Iași”, a comentat Cristiano Bergodi, antrenorul alb-vișiniilor, la conferința de presă.

Dragoș Bon: „Vrem ca meciul cu Rapid să fie un restart”

Vineri, Dragoș Bon, antrenorul secund al Craiovei, însă „fața” echipei la conferințe și flash-interviuri, spusese despre duelul cu Rapid:

„Urmează un derby de tradiție al fotbalului românesc, plăcut spectatorilor de-a lungul timpului, pentru că au fost meciuri spectaculoase, cu goluri multe, răsturnări de situație și așa mai departe.

Ne dorim ca meciul cu Rapid să fie un restart al acestui sezon. Va fi o partidă dificilă, întâlnesc un antrenor cu care am lucrat și am colaborat foarte bine (n.r. - Cristiano Bergodi)”.

Citește și: 

Cel mai dur comentariu: „Jucătorii FCSB-ului sunt terminați psihic! Aleargă singuri și termină pe 2”

Becali vrea să îl scoată pe Târnovanu din echipă: „Poate intră Vlad de acum. Ăla nu era gol de luat”

Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga 2 » CALCULE la retrogradare în timp real

Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga


Comentarii (70)
brianstorm
brianstorm  •  30 Octombrie 2023, 19:07
Postat de Adriann_1 pe 29 Octombrie 2023, 22:51

Iti dai seama ca "gaselnita" ta este fix ce ar scoate de la naftalina un p(r)ostac becalist? :))

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dimco61
dimco61  •  30 Octombrie 2023, 18:07
Postat de Adriann_1 pe 30 Octombrie 2023, 15:25

Procesul cu AFC a fost castigat in februarie 2023 ma p(r)ostache. ***

Bai p(r)ostovane,sunteti inca in litigiu cu AFC,pentru continuitatea din 1923 si nu aveti nicio sansa! In plus,ati castigat palmaresul in instanta,la fel ca alte echipe din prima liga si nu numai.Daca alea sunt clone si voi sunteti,fara discriminare,ca stiu ca nu va place.Noul ***,suna frumos,nu-i asa?Eu nu jignisem initial,dar daca nu-ti raspund pe limba ta,nu intelegi...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

brianstorm
brianstorm  •  30 Octombrie 2023, 17:26
Postat de mihai041 pe 30 Octombrie 2023, 06:45

E unul singur, prostule. Nu noi avem procese pentru palmares. La noi totul e clar. Voi aveți doar o cupă în palmares.

de ce minti. echipa rapid din liga a 4-a a sio castigat in prima instanta palamresul lui rapid. clona fc r nu este rapid.

Vezi toate comentariile (70)
Comentează