FOTBAL  »  Superliga  »  VALIZA CU BANI

Coman şi Goga au recunoscut că banii lui Becali urmau să ajungă la U Cluj

Articol de - Publicat vineri, 09 mai 2008 00:00

Cel puţin doi dintre jucătorii Universităţii Cluj au recunoscut la DNA că au fost stimulaţi de Gigi Becali pentru a încurca pe CFR.

Procurorii DNA încep, încet-încet, să strîngă dovezi îm­po­triva celor implicaţi în po­sibilul caz de mituire de la Cluj. Prima este declaraţia pe care Gigel Coman, fostul jucător al Stelei, acum la U Cluj, a dat-o miercuri seară, la sediul teritorial DNA de la Cluj.

Potrivit unor surse apropiate respectivului for, fotbalistul a mărturisit că la întîlnirea pe care a avut-o cu vicepreşedintele roş-albaştrilor, Teia Sponte, acesta urma să-i dea banii pentru actualii săi coechipieri, dacă aceştia ar fi reuşit să scoată cel puţin o remiză în disputa cu CRF Cluj! În plus, există informaţii că DNA are şi o înregistrare cu o discuţie între cei doi, care a avut loc într-o cameră de hotel. Pus în faţa evidenţei, Gigel Coman a recunoscut.

Tot lotul lui U Cluj va fi chemat la audieri
Ieri, conducătorii şi fotbaliştii din lotul Universităţii Cluj au fost citaţi la DNA. Surse judiciare susţin că şi Dorin Goga, căpitanul echipei, ar fi confirmat la audieri că a fost sunat înainte de meci de Gigi Becali, care i-ar fi promis o sumă importantă de bani pentru a pune suflet, el şi colegii lui, în meciul împotriva lui CFR Cluj.

Primul audiat a fost preşe­din­tele celor de la U Cluj, Toni Doboş. Există in­for­maţii că el urma să primească banii şi să-i împartă apoi jucă­to­ri­lor. Partenerul său de afa­ceri, Traian Bendorfean, fost portar la ASA Tg. Mureş, este şi el implicat în caz.

A început urmărirea penală
De ieri, procurorii DNA au decis să înceapă urmărirea penală îm­potriva a patru dintre perso­najele implicate în cazul de la Cluj. Printre ei se numără şi Gigi Becali. Acesta, susţin martori oculari, a fost pro­ta­go­nistul unui scandal chiar în trafic, el tipînd la trimişii DNA care în­cer­cau să-i înmîneze citaţia pentru au­dieri. Conform acesteia, Becali tre­buia să se prezinte la DNA, în Bu­cu­reşti, ieri la ora 15:00. “Am a­run­cat citaţia pe jos. Nici nu era sem­nată, aşa că nu m-am dus”, a spus Gigi Becali la NewsFM.

Ce prevede codul penal

Articolul 254-Luarea de mită
Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori pri­me­ş­te bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întîrzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvîrşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedep­seşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Articolul 255-Darea de mită
Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Fapta prevăzută în alineatul precedent nu constituie infracţiune atunci cînd mituitorul a fost constrîns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.

Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.

Dispoziţiile art. 254 alin. 3 se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare.

Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. 2 şi 3.

1.700.000 de euro blocaţi la Banca Naţională
În urma audierilor, procurorii care anchetează cazul pot dispune emiterea unei ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore împotriva celor vinovaţi. Apoi, dosarul va fi prezentat judecătorilor, pentru începerea procesului. Cei 1.700.000 de euro ridicaţi de oamenii DNA la Cluj au fost blocaţi deocamdată într-un cont deschis la Banca Naţională. Dacă se va dovedi că ei erau prevăzuţi pentru mită, vor fi confiscaţi.

Cristian Tudor Popescu dezvăluie regula radicală pe care ar impune-o imediat în tenis: „E singura șansă pentru spectacol, să scăpăm de «bum-bum», «buf-buf»”

CSA Steaua ATACĂ după ultima decizie privind palmaresul: „FCSB a jucat ilegal în Liga 1. Cerem public LPF și FRF să explice!”


Comentarii (344)
 •  04 Iunie 2008, 21:31

propun mars de protest....circurile astea vor sa scoata STEAUA din cupele europene. Romania e Steaua, 60-70% dintre microbisti sunt stelisti...Nu-i vom lasa sa faca ce vor circurile astea federale...HUOOOOOOOOOOOOO

 •  04 Iunie 2008, 19:35

Daca legea spune ca " fapta functionarului", au luat-o in barba aia de la DNA. Vezi DEX: FUNCŢIONÁR, -Ă, funcţionari, -e, s.m. şi f. Persoană care îndeplineşte o muncă cu caracter administrativ. [Pr.: -ţi-o] – Din fr. fonctionnare (după funcţie). Sursa: DEX '98

 •  04 Iunie 2008, 16:43

pentru DAN RADOI tot un turnator este!

Vezi toate comentariile (344)
Comentează