3 comentarii. Scrie și tu!

VIDEO Adrian Bumbescu la 60 de ani: „Am fost norocos să joc la echipe mari, cu super-fotbaliști!”

Articol de
Luni, 24 Februarie, 09:00

Adrian Bumbescu, ajuns la 60 de ani, a fost primul jucător român care a câștigat titlul cu 3 cluburi diferite, fiind și „ministrul apărării” la Steaua când cucerea Europa în '86.



 

CUPRINS
Începuturile unei cariere de excepție
Pasul de la Craiova la Dinamo
Povești cu Halagian și Ienei
Perioada magică de la Steaua

- Domnule Bumbescu, cum vă simțiți la 60 de ani?
- Minunat, tot mai tânăr, mai ales că am fost pentru câteva zile la Forban cu juniorii. Cât am urât locul ăla ca jucător, așa îl iubesc acum ca antrenor.

- Cum e Forbanul, e mult schimbat față de vremea când jucați la Steaua?
- Da, atunci era o cabană de lemn. Dacă te trezeai noaptea să te duci la toaletă, îi trezeai pe toți, că scârțâia peste tot. Acum totul e modernizat. Aici, unde vorbim, era sala de ședințe, unde aveam un televizor alb-negru, la care ne uitam seara. După vreo 2-3 ani am luat și noi un video, ne mai uitam și la filme. Urmăream și meciurile viitorilor adversari.

- Ați fost primul fotbalist care a câștigat titlul cu 3 formații diferite. Privind în urmă, cum v-ați caracteriza cariera?
- Am fost norocos să joc la echipe mari, alături de fotbaliști imenși, atât la Universitatea Craiova, cât și la Dinamo și mai ales la Steaua. N-am fost eu un tehnic, dar am avut multă ambiție, am muncit și am lăsat ceva în urmă. Visam eu să căștig Cupa Campionilor, să iau și Supercupa Europei?! Am avut o carieră împlinită! Singurele regrete rămân că n-am jucat mai mult la națională și că n-am prins un transfer în străinătate.

 

„Părinții au aflat târziu”

- Cum ați început fotbalul?
- La Școala generală numărul 11 din Craiova, de lângă gară. În clasa a 4-a m-am dus la o selecție, la Stadionul Tineretului, și acolo m-a oprit antrenorul Clement Iordănescu, zis „Minune”. Sincer, după antrenament ne dădea un jeleu în formă de semilună, și asta atrăgea un copil pe atunci.

- Părinții ce au spus, v-au lăsat?
- Ei nu prea au știut. Au aflat pe la 17-18 ani, când am intrat într-o seară în cantonament cu echipa mare, că eram în lotul lărgit. A doua zi a venit mama: "Unde ai fost azi-noapte, că te omoară tac-tu?!". "Am fost în cantonament", i-am zis.Tata a venit la meci, m-a văzut, s-a liniștit. Clubul mă și angajase, aveam o indemnizație lunară de 1.800 de lei. Când am venit acasă și am plătit lemnele pentru foc, au zis "gata, fă-te fotbalist!".

- La Craiova ați intrat în primul vestiar plin cu fotbaliști mari.
- Da, imenși... Ștefănescu, Tilihoi, Negrilă, Cămătaru, Balaci și ceilalți. Eram crescut acolo, îi știam, că unii mai veneau să joace și la republicani, așa că adaptarea s-a făcut ușor. Ilie Oană m-a debutat în echipa mare la 18 ani și ceva, în '78, într-un meci la Timișoara, 1-1. Am intrat în minutul 65, în locul lui Crișan. Trebuia să îl țin la fazele fixe pe Dan Păltinișanu, un fundaș extrem de puternic, masiv. Ușor-ușor am avut meciuri bune, inclusiv la Leeds.

- Ați debutat în cupele europene în returul cu englezii.
- Am avut și puțină șansă. În tur i-am bătut cu 2-0, dar Tilihoi a luat "roșu". Așa am jucat eu la Leeds, împreună cu marele Costică Ștefănescu. I-am bătut și acolo, tot cu 2-0.

- Cum a fost cu atacanții englezi?
- Greu, îți dai seama. M-au ajutat Ștefănescu și ceilalți. Aveam un joc de cap foarte bun. Dar în minutul 65, mi-am spart arcada. A jucat Cămătaru fundaș central, până m-au bandajat pe mine, până am ocolit tot terenul ca să intru iar. Nu împlinisem 19 ani. Uite, de aia e bine să dai credit tinerilor, cum a făcut Valentin Stănescu cu mine.

- Erați de mic așa dur, arțăgos?
- Da, pentru că așa se juca și în trupa școlii, unde începusem. Aveam niște colegi drăcoși, răi. Eram campioni pe Craiova și nici nu se discuta, dacă nu erai rău ca ei, adio echipă! În plus, mă enerva să fiu driblat, fentat, să iau "craci". Așa a apărut determinarea asta. Am jucat tare, recunosc!

- Ați luat primul dumneavoastră titlu cu Craiova, în al doilea sezon.
- Da, la nici 20 de ani. A fost ceva special, veselie mare în Bănie. A însemnat enorm pentru mine.

- Vă oprea lumea pe stradă, deveniserăți vedetă?
- Nu chiar așa, eram doar un copil. Alții erau vedetele, Balaci, Ștefănescu, Cămătaru, Donose, Crișan, Ungureanu, Negrilă, Țicleanu.

- Ce ați făcut cu banii luați pentru titlu, nu v-ați luat mașină, cum fac cei de acum?
- Nu, că nu erau așa mulți bani. La noi, puțini aveau mașini, Balaci, Marcu, Donose, Cârțu. Eu veneam la antrenament cu autobuzul numărul 1. Făceam nouă stații de la Ștrand până la "Central". Când nu aveam bani de bilet, mergeam pe jos sau în alergare. Îmi amintesc că o dată am plecat într-un turneu în Spania îmbrăcat în costumul de școală, că nu aveam altceva. Așa erau vremurile.

- V-au adoptat în vestiarul Craiovei, vă luau și la un șpriț?
- Mai mergeam și noi, ăștia mici. Pe atunci, dacă beam un pahar de bere, mă amețeam. Eram un copil, îmi plăcea să stau să le ascult poantele, poveștile.

„M-au luat în armată, la Miliție, așa am ajuns la Dinamo”

- Cum de ați ajuns la Dinamo, o mare rivală a Științei?
- Când să înceapă campionatul din 1980, am primit ordinul de încorporare. Mi-a venit ordin ca în 48 de ore să mă prezint în Ștefan cel Mare. Dacă nu, eram considerat dezertor. M-am speriat. Am încercat să scap, nu s-a putut. M-au luat de acasă cu un Aro al Miliției. Să știi că nu regret, chiar a fost o perioadă frumoasă și la Dinamo, un club pe care îl respect foarte mult. În doi ani am făcut și eventul, am jucat în cupele europene. Culmea, când am depus jurământul, imediat am plecat la echipă, să joc chiar împotriva Craiovei, în Bănie. L-am ținut atunci pe Cămătaru. Ne-au bătut ei cu 1-0, ne-a dat gol Negrilă. Vă dați seama, tata era în tribună, se luau oltenii de el că plecasem la Dinamo.

- La Dinamo ați jucat alt meci de referință din istoria fotbalului românesc, cu Inter Milano, pe care ați eliminat-o.
- Da, Inter era tare de tot, cu Altobelli, Prohaska, Marini, Oriali. A fost 1-1 pe San Siro, a dat Custov gol cu dreptul, iar la București am întors, 3-2. Ce meci! Am luat o primă de 25.000 de lei.

- Vreun moment special în aceste două partide cu Inter?
- Da, Altobelli a sărit chiar de lângă mine și a dat gol, la București. Eram afectat, însă m-a ajutat Dinu să trec peste și să joc fără teamă. Mare respect îi port lui Cornel pentru ce a făcut atunci și nu numai. În cantonamente, de multe ori rămânea cu mine și exersam lovirea mingii și alte procedee. Am avut enorm de învățat de la el. Și nu numai de la el. Că și acolo aveam colegi fotbaliști de clasă.

- Cum de ați plecat după doar doi ani la FC Olt?
- Eram în cantonament la Bistrița și Valentin Stănescu mi-a spus că sunt cerut de FC Olt, la schimb cu Alexandru Nicolae. Am luat-o ca pe o retrogradare, dar n-am putut să mă opun, eram prea mic. M-am revăzut acolo cu prietenul Pițurcă. Ce echipă avea Oltul... Pe Florin Halagian acolo l-am cunoscut.

- Halagian, ca antrenor, era chiar așa dur, cum se spunea?
- Nu, însă îi plăcea să câștige. Dacă știai să vorbești cu el, nu erau probleme. De exemplu, m-am supărat odată pe el. Aveam 23 de ani, îl dăduse afară pe Șoarece și m-a pus căpitan. După vreo două săptămâni de cantonament, băieții mi-au zis să-i spun să ne dea și nouă o bere la masă. A zis că nu ne dă nimic. M-am supărat și am plecat din cantonament. A venit după mine cu mașina. Și l-am făcut să cumpere bere.

- Mai jucați și meciuri de poker cu el prin cantonamente?
- Mai jucam, că te mai plictiseai acolo. Nu juca el să ne ia banii, așa întărea relația cu jucătorii. Juca și rummy cu noi. Totuși, nu ne lăsa să fumăm, amenda era de 100 de lei. Avea un aranjament cu noi. La meciurile din deplasare, făcea o listă și fiecare avea voie să pună o sumă de bani, cât voia. În cazul în care câștigam sau făceam meci egal, dădea fiecăruia dublu înapoi. Puneai 500, luai 1.000, puneai 2.000, luai 4.000. Dacă pierdeam, ne lua banii. Uneori îl mai pârleam, la partide mai ușoare puneam mai mult, o mie-două. Se lua de noi: "Băi, cam mult, cam mult, îmi luați banii".

- Cum era la Scornicești, viață frumoasă, nu?
- Da, nu puteam să ne plângem. Când venea Paștile ne dădeau doi miei, 300 de ouă, la Crăciun aveam de toate. Era nea Ghiță Bărbulescu lângă echipă, cumnatul lui Ceaușescu. Totuși, nici acolo nu am reușit să strâng bani să iau mașină, că tot nu erau chiar așa de mulți. Eu făceam naveta de la Craiova, mă ducea Piți cu mașina.

- Pițurcă era cel mai bun la poker și pe vremea aia?
- Nu pot să zic asta. Mai câștiga, mai pierdea. Mă bucuram când câștiga el, că nu mai puneam eu bani la benzină.

- Cele mai frumoase momente la Scornicești?
- Duelurile cu Craiova și cu Dinamo. Îmi aduc aminte că aveam prime frumoase, câte 6.000 de lei dacă îi băteam. Nu reușeam mereu, dar aveam echipă bună și nimănui nu-i era ușor cu noi.

- La Steaua cum ați ajuns?
- A fost o adevărată aventură. Pițurcă plecase deja în Ghencea și îmi spunea că au nevoie de un fundaș central. Steaua mai trimitea câte un general sau venea chiar Ion Alecsandrescu să mă vadă. Ghiță Bărbulescu mă lua din cantonament, mă băga prin porumb, îmi mai dădea 25.000 de lei, mă ducea pe la cramă să bem un șpriț, doar să nu mă întâlnesc cu steliștii. Mi se părea mie ceva necurat. Așa că într-o zi a venit Piți și cu băiatul lui nea Ion Alecsandrescu, cu două mașini, și m-au luat, la 5:00 dimineața, din Scornicești. M-au dus direct la București, la "Haiducului". Aflase și Emil Bărbulescu, șeful Miliției, nepotul lui Ceaușescu, dar prea târziu. A plecat după noi, a ajuns până la Pitești, însă nu ne-a mai prins.

„Hala te vrăjea, nea Imi impunea respect”

- De ce a plecat Halagian de la Steaua atât de repede?
- Nu suporta să vină la ședințele tehnice generali sau conducători, nici chiar Alecsandrescu. Nu că îi făceau echipa, dar voia să fie el vioara întâi.

- Cine a fost artizanul acelei echipe, Halagian sau Ienei?
- Eu zic că și Halagian a avut o contribuție mare, dar continuitatea i-a aparținut lui nea Imi. Halagian avea o vrajeală d-asta plăcută. Pe mine mă lua: "Hai, băi «Papagale», așa îmi zicea de la pocker, că tot pierdeam, jucăm, ne facem treaba, ne luăm bănuțul". Nea Imi era mai diplomat, ținea un pic de distanță, însă avea tact. Știa când să mai întoarcă privirea atunci când veneam mai obosiți de la un șpriț prelungit.

- Cum rezistați la antrenament dacă stăteați la șpriț toată noaptea?
- Cele mai multe povești d-astea sunt legende, nu prea stăteam peste miezul nopții. Ne-a ajutat și organismul, eram puternici. Dacă beam cum zice lumea, mai prindeam 60 de ani?! (Râde)

"Prima poreclă mi-a dat-o nea Tinel Stănescu, la Craiova. Îmi zicea «Schwarzenbeck» după un internațional neamț, că eram blond ca el. Toți mă strigau «Șvați». Unii, prin tribune, îmi mai ziceau «Chirurgu'», că jucam mai tare" Adrian Bumbescu

„Jucam un fotbal peste vremea nostră”

- La Steaua ați avut o perioadă cu 5 titluri consecutive. Care a fost secretul?
- Ne cam plictisiserăm (Râde). Secretul? Aveam acel joc de pase cu combinații rapide sau cu diagonale. Nu temporizam, jucam vertical, direct la poartă. Erau mulți jucători tehnici sau cu viteză, Lăcă, Balint, Majearu, Belo. Aveam și colegi cerebrali, precum Loți sau Stoica. Steaua juca un fotbal peste vremea ei atunci. Fiecare știa ce are de făcut. Nu degeaba am făcut două finale și o semifinală de Cupa Campionilor în 4 ani.

- Cele mai frumoase amintiri de la Steaua, în campionat?
- Eu nu marcam prea des. Totuși, rămâne golul din minutul 4, cu Dinamo, cu capul. După aia îl tot "bâzâiam" pe Țețe Moraru. Eram prieteni, făceam caterincă după meciuri.

- Amintiri de la finala de Cupa Campionilor, cu Barcelona?
- Sincer? Vorbeam cu Fane ce să facem, să nu luăm multe. Pe teren, la încălzire, nu ne auzeam de la un metru. "Aoleu, Fane, ce ne facem?!". Ne mobilizam între noi: "Hai să nu le dăm mingea!". Nu mai fusesem vreodată acolo. Iar ei erau Barcelona. Dar uite că am reușit. Nici nu am realizat atunci ce făcuserăm.

- Și a venit și Supercupa.
- Da, cu acel Dinamo Kiev, practic mare parte din naționala URSS. Păreau invincibili, cu Belanov, Zavarov, Blohin. I-am liniștit tot cu acea țesătură de pase, cu marcaj bun. Îi enerva pe toți că nu puteau să aibă mingea. Iar Hagi ne-a adus victoria cu acea execuție.

„Cu Van Basten era imposibil”

- De la finala cu Milan ce vă mai amintiți?
- Să știi că aveam mai multă încredere decât cu Bacelona. Însă Milanul era tare de tot, cu cei trei olandezi. Noi nu-i mai aveam pe Duka, pe Belo, pe Loți. Veniseră Roti, Hagi, acolo, în față, n-am prea atins-o. Italienii erau incredibili, spulberaseră Realul în semifinale.

- Cu Van Basten cum a fost?
- Infernal, cel mai greu adversar din cariera mea. Făcusem strategia cu Fane, eu să îl țin pe Van Basten, el pe Gullit. Ce să ții? N-o să uit niciodată. Lui Van Basten dacă îi dădeai un metru, în secunda următoare te trezeai că e cu fundul în cârca ta. Era ca o gazelă, ce demarcări false făcea, cum exploda... Am ținut adversari de calibru, pe Romario, pe Valdano, pe alții, ca Van Basten n-a fost niciunul. A fost finalul unei povești frumoase.

„Cel mai greu adversar din campionat a fost Cămătaru, o stâncă. Ne-am spart amândoi capul, am ajuns la spital, de la un meci școală. Si asta când eram colegi, la Universitatea”

„Am avut noi seria aia de 104 meciuri fără înfrâgere în campionat. Iar eu am dat golul 100 din acea perioadă, din voleu, la Suceava”

„Păcat de finala Intercontinentală. Am fost mai buni ca argentinienii de la River Plate. Belo marcase, dar era arbitru din Uruguay, vecin de-al lor. Am fi putut face tripla, cum numai Ajax reușise până atunci”

5 repere istorice din cariera lui Bumbescu

  1. Integralist în prima victorie a unei echipe românești de club în Anglia, Leeds - U Craiova 0-2
  2. Integralist ambele manșe ale confruntării Dinamo - Inter (1-1/3-2), singura dată când milanezii au fost eliminați de o formație românească
  3. Integralist, alături de Iovan, în toate cele patru mari finale jucate de Steaua: CCE 1986, Cupa Intercontinentală 1986, Supercupa Europei 1987, CCE 1989
  4. Primul jucător care a câștigat titlul cu 3 cluburi diferite: U Craiova, Dinamo și Steaua
  5. Împreună cu Tudorel Stoica, a fost primul jucător care a ajuns la 7 titluri de campion. Lăcătuș e lider, cu 10 campionate

„Am început fotbalul ca mijlocaș dreapta, apoi am jucat și fundaș dreapta. La 16 ani, Silviu Stănescu m-a pus fundaș central și acolo am rămas”

„Detenta a fost calitatea mea numărul 1. Cred că m-a ajutat că în școală am jucat și handbal. Și acolo m-am călit pentru ciocnirile ce aveau să urmeze în fotbal”

„Am dat, dar am și încasat în duelurile cu adversarii. Am avut cinci comoții cerebrale, am ajuns la spital cu buza de sus aproape complet smulsă după o «foarfecă» a unui atacant”
Adrian Bumbescu

Cifrele colonelului

colone

Comentarii (3 ) Adaugă comentariu

alex_1973  •  24 Februarie 2020, 13:16

Sa citeasca si Gigi cu MM.poate asa afla putin din istoria Stelei.Ca si asa ia batjocorit peste tot.

marius.bxl  •  24 Februarie 2020, 10:57

Sa citeasca si morutan.coman.tanase.man etc articolul asta

catalin.palcu  •  24 Februarie 2020, 10:33

Frumos articol GSP, asta ca tot va cearta lumea ca scrieti prea multe despre aspecte parasportive sa le zicem. Si nu stiam ce cariera faina a avut Bumbescu. Stiam ce facuse la Steaua, dar nu de Craiova si Dinamo

Vezi toate comentariile (3)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase