2 comentarii. Scrie și tu!

Mihai Leu, interviu de senzație: „M-am antrenat ca Rocky, în abator!” + ce a pățit când a evadat din „dresajul” comunismului și cum a revenit la curse după 10 ani!

Mihai Leu, fostul boxer, spune poveștile unei vieți pline de evenimente: titluri de campion la box, fuga din România comunistă, curse de mașini cu sute de kilometri la oră, muncă de zilier într-o măcelărie capitalistă.

Articol de ,
Vineri, 17 Mai 2019, 09:00

Cuprins:
Un casetofon l-a convins să evadeze din comunism: „Parcă eram la dresaj”
Cum a lăsat totul în România și a fugit în Germania
Cum a fost plătit doar cu mâncare
Și Leverkusen se temea de Securitate!
„Puteam să particip la gale, să pierd și să încasez banii, dar n-ar mai fi fost box!”
„Refuz să mă gândesc la cancer!”

Superman. Și Stallone din „ Rocky”. Poate și alte personaje s-ar mai putea regăsi într-un om real.



Mihai Leu, 50 de ani, s-a apucat de box și a fugit din România comunistă cu doi ani înaintea Revoluției.

A devenit campion mondial al profesioniștilor, s-a accidentat grav și a pierdut titlul fără să fi luptat, a trecut la automobilism și a câștigat un titlu național, s-a îmbolnăvit de cancer și s-a vindecat.

Domnule Leu, dacă la fotbal ne întrebăm „Messi sau Maradona?”, care a fost cel mai bun dintre Cassius Clay și Mayweather?
Cassius Clay rămâne cel mai mare boxer al tuturor timpurilor. Avea totul: tehnică, viteză, reflexe. Pe vremea lui nu era marketingul de care beneficiază Mayweather azi. Sigur, ca profesionist vezi clar că și Mayweather e un boxer foarte bun, știe să-și ducă adversarul unde vrea, face tot ce trebuie ca să câștige, nu există gesturi în plus în timpul meciului, el urmează un plan clar.

Nici dumneavoastră n-ați încasat foarte multe lovituri de-a lungul carierei, nu aveți semne cum au alți foști boxeri.
Eustațiu Mărgărit, antrenorul care m-a format ca boxer, mi-a zis „decât să dai 100 de pumni și să încasezi 90, mai bine dai trei și nu primești nici unul!”. A fost principiul după care m-a crescut, de aceea n-am încasat atât de multe lovituri de-a lungul carierei. Publicul îi iubește pe boxerii combativi, care vin la bătaie, dar lumea își dă seama când vede un sportiv bun și-l adoptă până la urmă indiferent de stilul lui. La curse, oamenii sunt interesați de răsturnări spectaculoase, ceea ce nu înseamnă că nu e apreciat și un pilot care conduce foarte bine și câștigă.

mihaileu5

Un casetofon l-a convins

Apropo de public, când vedeți un film despre box cum ți se pare?
Deși cam toate au la bază povești despre boxeri reali, e diferență mare între gesturile sportivilor adevărați și cele ale unor actori. Numai că în filme boxul e doar un pretext, subiectul poate fi interesant chiar dacă prestația actorilor din ring nu e convingătoare.

A rămas imaginea cu „Michael Loewe, campion mondial”. Cum ați procedat să fugiți în Germania în '87?
Am fost mereu mai rebel, nu mi-a plăcut să primesc ordine fără să-mi explice cineva de ce trebuia să fac un anumit lucru. Inclusiv antrenorul meu îmi explica indicațiile, nu-mi ordona, pur și simplu. În comunism tocmai asta se întâmpla, aveam de executat acțiuni fără să știm exact pentru ce le făceam. Nu mi se părea cel mai grav că n-aveam posibilitatea să cumpăr niște bunuri, mă enerva mai tare îngrădirea psihică. Oamenii n-aveau voie să deschidă gura, n-aveau drepturi, eram ca într-un dresaj.

„Fă asta c-așa vrem noi, nu te întreba dacă e bine sau nu!”

Nu vă lipsea nimic material în comunism?
Familia mea a avut o situație financiară foarte bună, la 18 ani aveam mașină și apartamentul meu. Nu lipsurile materiale erau problemele, v-am zis. Bine, m-a deranjat ceva concret la un moment dat. Am fost în Cuba la Campionatul Mondial din 1987 și, dintr-o delegație cu trei boxeri, eu cu Vaștag am devenit campioni mondiali. Și ne-am luat câte un casetofon din Havana. Când am ajuns la Otopeni, tot ne-au făcut controlul vamal, deși ne așteptaseră oficialități și oameni obișnuiți ca să ne felicite. Noi împachetaserăm casetofoanele în treninguri și le legaserăm cu coarda cu care ne antrenam, ca să nu se lovească în cala avionului. O vameșă mi-a zis „ce-ai aici?”. „Niște casetofoane, nu le mai scoateți!”. ”Aoleu, nesimțitule, cum poți să spui să nu le mai scot? Nu știi că n-ai voie cu așa ceva?”.

„Vaștag a fost printre cei mai buni boxeri pe care i-am văzut în viața mea! Fantastic era, supertalent! Nu știu de ce nu a trecut la profesioniști, poate n-a vrut” - Mihai Leu

V-ați simțit jignit?
Mă gândeam „ia uite, mă, am cumpărat casetofoanele cu banii noștri, am muncit, n-am vorbit urât despre România niciodată și mai suntem și pedepsiți!”. A fost un moment în care m-am gândit clar că era cazul să plec în străinătate.

Și cum ați reușit?
Am rămas în Grecia și de acolo am trecut în Germania. Fusesem la Balcaniada de la Patras. După competiție am urcat într-un autocar spre Atena. Aveam 19 ani și vedeam pe geam marea, vapoarele cu multe lumini aprinse...

Libertatea.

Libertatea și gândul că rămăsesem fără nimic. Lăsasem în România apartament, mașină, banii adunați la CEC. Dădusem toți banii pe care-i mai aveam pe un bilet de autobuz, o ciocolată și două sucuri. Începusem să mă întreb ”Doamne, ce am făcut?”. Am luat-o de la zero.

„La raliuri, ca să câștigi o secundă faci eforturi uriașe. Și atunci, ce rost are să-ți asumi riscuri pe șosea ca să scurtezi cu zece minute drumul Hunedoara-București? Când eram tânăr mai mergeam tare, acum cine e cu mine în mașină e dezamăgit că nu conduc suficient de tare”Mihai Leu

„Mi-au furat primii bani!”

Ce ați făcut când ați ajuns în Germania?
La început am lucrat într-o măcelărie.

Ca Rocky!
Da! Văzusem filmul și când ajungeam dimineața la abator, în Koln, exersam ca Rocky la hălcile de carne. Fiind campion mondial de juniori, nemții mă știau. Doar că am descoperit atunci și fața lumii capitaliste, în care toți erau interesați să profite de mine, să capete avantaje, să mă păcălească. „Muncește tu cât mai mult, că noi o să-ți dăm cât mai puțin!”. Cam așa am fost tratat în Germania la început. Mi-a fost extrem de greu, cam opt luni de zile n-am avut bani nici de mâncare, nici de un suc. Din momentul în care am început să boxez, m-am pus pe picioare.

V-au tratat diferit din momentul în care ați început să boxezi?
Da, vedeau și ei că-mi câștigam toate meciurile. Bine, am amânat o vreme semnarea contractului ca să mă mai documentez, mai întrebam alți boxeri cât câștigau. Bayer Leverkusen îmi tot propunea un contract, dar eu nu aveam idee dacă meritam o sută de mărci, o mie sau zece mii, eram pierdut complet!

Ce v-a uimit prima oară în Germania?
Plecam de mic la competiții, deci nu eram uimit de peisajul din capitalism, mai fusesem în diverse țări. Ce m-a șocat cu adevărat: primul om cu care am avut contact în Germania mi-a furat primii bani pe care-i câștigasem! Mi s-a părut incredibil atunci!

Trecuseră-ți dintr-un fel de rezervație în lumea reală.
Exact! Și am ajuns în junglă. În România eram student, aveam casă și mașină, în Germania m-au păcălit la început, acolo fiecare era pentru el. Pe nimeni nu interesa că eram eu campion mondial de juniori. După ce m-au angajat la măcelăria aia din Koln, m-am dus după câteva zile la proprietar și i-am spus că nu puteam să aștept salariul la lună, fiindcă n-aveam niciun ban, și-l rugam să mă plătească la zi. „Care bani? Înțelegerea mea cu clubul la care boxezi a fost să-ți dau să mănânci în fiecare zi, nu și bani! Nu-ți dau niciun ban!”. Îmi cereau să muncesc doar pentru mâncare! I-am spus patronului că nu mai vin.

1997 e anul în care Leu a devenit campion mondial în boxul profesionist, la categoria semimijlocie, la zece ani de când fugise în Germania și la șase ani de la trecerea de la boxul amator la profesionism

Și Leverkusen se temea de Securitate!

Cum vă trata presa, ca sportiv cunoscut fugit din Estul comunist?
Pentru ziare și pentru televiziuni era o curiozitate, eram un personaj, dar am evitat să vorbesc de rău despre România comunistă. Erau uimiți că un campion mondial de box alesese să fugă din țara lui. Am mers la ambasada României să depun actele de renunțare la cetățenie, pentru că eram obligat ca să capăt cetățenia germană. Ambasadorul m-a chemat în biroul lui, m-a întrebat de ce am rămas. Știau ei, oricum aveau toate datele, dosarul complet. I-am spus să stea liniștit, că n-o să vorbesc niciodată de rău despre România. Bine, el mi-a spus „Mihai, dacă vrei să te întorci, primești înapoi tot ce ai avut și ștergem totul cu buretele”. I-am mulțumit și i-am răspuns că prefer să rămân în Germania.

Securitatea v-a căutat în vreun moment?
Familia mea a rămas în România și a fost chemată, a trebuit să dea declarații, să explice fuga mea. Eu n-am avut probleme, deși auzisem tot felul de povești despre ce li se mai întâmpla românilor care plecau din țară și uneori îmi mai era teamă. Mi-a fost un pic frică și când am mers la ambasadă. Eram legitimat la Bayer Leverkusen și am anunțat clubul că urma să merg la ambasada României. Bayer a delegat un om să mă însoțească, acea persoană m-a așteptat afară, într-o mașină, ca să se asigure că nu mi se întâmpla nimic.

Le spuneam că accept interviuri, dar nu despre fuga din România

Când v-ați retras din box, din cauza unei accidentări, știați că aveați să treceți la curse de mașini?
Nu, deși tatăl meu a fost campion național de circuit de viteză. Am avut o accidentare la mână, am fost operat și atunci m-au atras cursele de mașini. Țin minte că după ce am devenit campion mondial la profesioniști m-am întâlnit la o cursă cu soția lui Ludovic Balint, cel mai bun pilot de raliuri din istoria României. Ea mă cunoștea de când eram mic și mi-a zis: „Mihai, locul tău e aici!”. Adică la raliuri. Eu nici nu bănuiam c-aveam să iau invitația în serios!

Accidentarea de la mână, din cauza căreia v-ați retras din box, a fost atât de gravă? Nu puteați trece peste?
Vitali Kliciko a avut aceeași accidentare, aceeași operație la mână și a boxat în continuare. Ce am greșit eu: am fost forțat de oamenii din jur să urc în ring mai devreme decât îmi spusese medicul. Și am acceptat, asta a fost vina mea! Mă accidentasem și la mâna stângă, era afectată lovitura mea de bază! În 70 la sută din meci eu dădeam cu stânga, directa de stânga era baza.

Ar fi scăzut semnificativ prestația, spuneți.
Nu aș mai fi fost același, era exclus! Aș fi putut să continuu datorită numelui pe care-l aveam, puteam să particip la gale, să pierd și să încasez banii, dar n-ar mai fi fost box! Nu eram în stare de așa ceva, să trișez vânzând doar un nume!

„Refuz să mă gândesc la cancer!”

N-a fost frustrant să renunțați la titlul mondial fără să luptați? Doar să anunțați „Eu nu mai sunt campion”?
Mulți ani după ce am terminat cu boxul, eu nu m-am uitat la meciuri, am refuzat invitații la gale. Pasiunea pentru auto m-a ajutat să trec peste dezamăgire, cred că d-aia m-am și implicat total în raliuri. Dacă m-ar fi bătut cineva în ring și mi-ar fi luat centura așa, n-aș fi suferit foarte tare. Era un risc asumat. Dar să predau titlul mondial din cauza unei accidentări...

Acum participați la raliuri. Sunt costisitoare?
E foarte costisitor sportul ăsta! Căutăm soluții ca să aibă și tinerii posibilitatea să se apuce de raliuri. Eu chiar am creat o competiție nouă, se numește campionatul de Super Rally, și prima etapă a fost sâmbătă, la Mangalia. Circuit stradal, prin oraș. După Mangalia vor mai fi curse la Târgu Mureș, la Craiova, la București. E o competiție în care au șanse să câștige și cei cu bugete mai mici. În campionatul național de raliuri îți trebuie buget mare, altfel n-ai șanse de victorie oricât de talentat ai fi.

Mai mult ați cheltuit sau ați câștigat din cursele de mașini?
Am cheltuit foarte mult. Acum au mai apărut firme care s-au convins că e un sport în care sunt implicați oameni serioși. Au fost construite două circuite, unul la Adâncata și unul la Târgu Mureș, se dezvoltă raliurile.

Tot vorbim despre bani, se câștiga bine din box și în anii '90?
În Germania, și când boxam la amatori, tot profesionist eram de fapt, fiindcă aveam un contract cu Bayer, primeam un salariu lunar. Pe urmă am fost plătit cu mult mai bine la profesioniști, altfel n-aș fi trecut la profesionism. Și atunci, la fel ca azi, ca să ajungi să câștigi bani cu adevărat mulți din box trebuie să ai rezultate foarte bine, să ajungi în vârf.

Ați povestit despre accidentarea din box. În curse ați avut vreun accident serios?
Primul raliu pe care l-am câștigat l-am încheiat cu mașina pe jumătate distrusă: parbriz spart, roți strâmbe, târam table după mine. Mecanicii au îndreptat cu barosul ce s-a putut, au înlocuit parbrizul. Am mai fost aproape să sar într-un lac, însă am avut noroc că am dat într-un pilon din beton, care mi-a aruncat mașina înapoi pe traseu.

Sunt riscuri mari? Sau sunt sigure mașinile?
Foarte sigure. Doamne, ferește!, se poate întâmpla ceva, dar e mai mare pericolul pe șoselele din România decât la curse! La raliuri depinzi doar de tine, dacă nu greșești nu ai accident. Pe șosea e oricând posibil să plătești din cauza greșelii altuia. Mașinile de curse sunt foarte bine întărite, e foarte, foarte greu să pățești ceva.

O mașină pentru raliu cât costă? Cu o sută de mii de euro se poate cumpăra una bună?
E mult mai scumpă! A mai apărut și varianta de a închiria mașina pentru raliuri. Ca să poți să concurezi pentru titlu, îți trebuie cam 25.000 de euro pentru închirierea mașinii la o etapă din campionat. E mult, nu?

Cam mult, da. Pe lângă banii cheltuiți, v-a mai și speriat vreun eveniment?
Înainte să mă apuc de curse, mi-a spus cineva: „Dacă faci un accident, urci înapoi la volan, nu rămâi în afara mașinii să te gândești la accident! Urci la volan și accelerezi cât poți de tare! Dacă nu faci asta, intră frica-n tine și n-o să mai poți concura niciodată!”. Am avut câteva accidente, inclusiv cu mașina distrusă complet, însă nu am pățit nimic.

Și ați continuat, conform sfatului?
Dacă luam un pumn, la box, nu mă aplecam să mă vait, indiferent cât de tare fusese lovitura. Continuam și așteptam următorul pumn. Așa fac și la curse, conduc mai departe, cât merge mașina.

Cât o să mai participați la curse?
Anul trecut am revenit după o pauză de zece ani. Mă oprisem și credeam că era o decizie definitivă, așa că nu mai fac planuri, din moment ce nu le respect. Nu știu cât o să mai concurez.

Pauza a apărut fiindcă ați avut cancer?
Nu, nu a avut nicio legătură boala. Sunt o fire foarte optimistă, mă gândesc mereu numai la lucrurile bune. Am avut atâtea zile frumoase, fericite în viața asta încât n-ar avea rost să analizez ce e rău. Acum mă simt foarte bine, sunt bine.

Mai faceți vreun tratament?
Sunt supravegheat permanent, merg la doctor, dar asta nu e o problemă. Sunt bine, asta contează!

A existat o operație pentru vindecarea cancerului?
Da. Totuși, n-aș vrea să povestesc în amănunt despre boală. Nu mă simt confortabil. Sunt bine, serios! Și vă aștept la curse, când avem etape de Super Rally!

„Viteza finală a mașinii de curse e cam la 200 de kilometri la oră. E mai important ca mașina să aibă demarajul bun, nu viteza maximă. Cel mai tare am mers pe autostradă, în Germania, cu 330 de kilometri la oră. Aveam senzația că se îngusta drumul!”

„Copiii nu mai fac sport ca pe vremuri, moda în școli e cu scutiri de la medic pentru orele de sport. Din cauza asta, baza de selecție s-a micșorat în toate sporturile. D-aia nu mai avem forță nici în box”

28 de meciuria avut Mihai ca boxer profesionist, toate câștigate. A fost al doilea european care s-a retras din boxul profesionist fără să fi pierdut vreo partidă. La amatori a câștigat 190 de meciuri din 200 disputate în România și în Germania

Comentarii (2 ) Adaugă comentariu

ciclistul  •  17 Mai 2019, 11:50

Felicitari! A fost de fapt in Cuba la Mondialele de juniori sau cadeti, nu la cele de seniori. Acolo a luat aur.

dakesis  •  17 Mai 2019, 11:19

felicitari pentru cariera si pentru modul de a privi viata!

Vezi toate comentariile (2)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase