SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL

România - Serbia 37-28 » Calificare en-fanfare în grupa principală la Mondial! Urmează duelul de foc cu Danemarca

România a câștigat clar cu Serbia, 37-28 // sursă foto: Facebook @ FRH - Federația Română de Handbal
România a câștigat clar cu Serbia, 37-28 // sursă foto: Facebook @ FRH - Federația Română de Handbal

Articol de , - Publicat duminica, 03 decembrie 2023 18:55 / Actualizat luni, 04 decembrie 2023 09:51

Echipa națională a României a câștigat al doilea meci de la Campionatul Mondial de handbal feminin, 37-28 cu Serbia, la capătul unei prestații entuziasmante ♦ Elevele lui Florentin Pera s-au calificat în a treia grupă principală, de unde primele două clasate vor merge în „sferturile” turneului.

  • Grație victoriei de astăzi, România s-a calificat în a treia grupă principală, unde i se vor alătura două echipe din actuala grupă, cel mai probabil Danemarca și Serbia, plus primele 3 clasate din grupa F. Două dintre acestea sunt deja cunoscute, Germania și Polonia. A treia va fi stabilită de duelul Japonia - Iran, programat luni.
  • În grupa principală, România va juca 3 meciuri, împotriva echipelor din grupa F (Germania, Polonia și Japonia / Iran). Echipele intră în grupa principală cu punctele acumulate până acum în fața celorlalte echipe calificate. În cazul României, vorbim despre punctele obținute cu Serbia și Danemarca, momentan două. 
  • Meciul cu Danemarca, ultimul pentru România în grupa preliminară, va avea loc pe 5 decembrie, ora 21:30.

„Tricolorele” au jucat în primele 15 minute ale partidei cu Serbia așa cum au intrat pe teren, cu zâmbetul pe buze și cu lejeritate. Traseele gândite de Florentin Pera au funcționat de minune. Eliza Buceschi și Cristina Laslo au alternat pozițiile în teren, cele de inter stânga și centru, iar jucătoarea Rapidului a fost cea care a înscris primele două goluri ale partidei.

Crina Pintea de pe pivot și Sonia Seraficeanu de pe extrema stângă au fost precise, iar contraatacul a funcționat de minune, asta și pentru că apărarea a fost performantă. România a fost eficientă și după zece minute conducea cu 8-4.

Handbalistele din Serbia nu au mai găsit atât de ușor drumul spre poartă ca în partida cu Danemarca, Diana Ciucă a scos mingi în momentele importante și după alte zece minute scorul era 16-9. O diferență care a crescut și a ajuns la un maximum de opt goluri, 19-11 în minutul 24. 

Florentin Pera a încercat să le odihnească pe jucătoarele care au construit fazele perfecte din primele minute, Bucheschi și Laslo, jucând cu Bianca Bazaliu și Andreea Popa. Eficiența a mai scăzut, Serbia a mai tăiat din diferență, iar la vestiare s-a intrat cu 19-13.

Ce prestație! România a învins-o fără drept de apel pe Serbia și e în grupa principală la Mondial

România a început în inferioritate repriza a doua după ce Lorena Ostase a fost eliminată în ultimul minut al primei părți. Antrenorul României a scos-o pe Iulia Dumanska, intrată în locul Dianei Ciucă, pentru a putea ataca în formulă completă, iar Nicoleta Dincă a făcut 20-14. 

Apărarea Serbiei a fost mai dură și mai bine organizată în primele zece minute, dovadă și faptul că România a primit trei lovituri de la 7 metri, pe care le-au transformat Buceschi și Laslo, goluri importante pentru că Serbia se apropiase la trei, 22-19.

O dublă eliminare în tabăra Serbiei, Stamenic și Bojicic, a liniștit apele, România reușind să nu primească gol și să înscrie la fiecare atac, astfel că s-a făcut 25-19 în minutul 40, cu Seraficeanu adăugând alte două reușite parcursului său perfect.

România a trecut cu brio primul test la Campionatul Mondial de handbal feminin

Următoarea perioadă a scos-o din nou în evidență pe Eliza Buceschi, ea reușind să marcheze chiar și din inter stânga golul de 29-22, apoi cea mai mare diferență a fost restabilită de un contraatac, după o pasă foarte bună a Dacianei Hosu, finalizat de Nicoleta Dincă, 30-22 cu nouă minute înainte de final.

Sârboaicele au obosit și lucrul acesta s-a văzut pentru că România a reușit să pună nouă goluri între ea și adversară în minutul 57, 35-26. Partida s-a încheiat cu 37-28, handbalistele lui Florentin Pera trecând cu brio primul test de la această ediție a Campionatului Mondial. Urmează un test și mai dur, pe 5 decembrie, cu Danemarca.

  • Pentru România au marcat Eliza Buceschi 8, Sonia Seraficeanu 7, Cristina Laslo 4, Crina Pintea 4, Nicoleta Dincă 4, Alicia Gogîrlă 2, Andreea Popa 2, Alexandra Dindiligan 2, Lorena Ostase 2, Bianca Bazaliu 1, Daria Bucur 1.
România - Serbia 37-28 » Calificare en-fanfare în grupa principală la Mondial! Urmează duelul de foc cu Danemarca
Eliza Buceschi a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului // foto: Facebook @ FRH - Federația Română de Handbal

FINAL » România - Serbia 37-28

  • Final de meci, 37-28 pentru România, care merge în grupele principale la acest Campionat Mondial. 
  • min. 57: golul 35 al României este înscris de Alexandra Dindiligan. 
  • min. 53: minute bune pentru România. „Tricolorele” au acum 8 goluri avantaj. 
  • min. 51: Jovana Jovovic înscrie a patra oară în acest meci, după ce a penetrat defensiva României. „Tricolorele” rămân cu 6 goluri în față, 30-24. 
  • min. 48: Eliza Buceschi este de neoprit! Înscrie al optulea ei gol din nouă aruncări și ne duce la 29 de reușite. 
  • min. 45: Buceschi înscrie pentru 27-21. Tot ea majorează avantajul cu o transformare de la 7 metri, conducem în minutul 47 cu 28-21. 
  • min. 41: Sonia Seraficeanu înscrie pe contraatac, al șaptelea ei gol al meciului, iar diferența de la pauză, de 6 goluri, este refăcută. 
  • min. 40: refacem avantajul de 5 goluri. Pe dublă superioritate numerică, Sonia Seraficeanu înscrie pentru 24-19! 
  • min. 39: Și Katarina Bojicic este eliminată, după ce a ținut-o pe Crina Pintea, iar Buceschi transformă aruncarea de la 7 metri pentru 23-19.
  • min. 39: eliminare de două minute pentru Aleksandra Stamenic pentru faultul asupra Andreei Popa.
  • min. 38: Stamenic înscrie pentru Serbia, în urma unui atac pozițional.
  • min. 35: România marchează la rândul ei din lovitură de la 7 metri prin Eliza Buceschi.
  • min. 34: Marija Lanistanin transformă o lovitură de la 7 metri.
  • min. 32: Elena Dincă înscrie pentru România.
  • min. 31: sârboaicele marchează imediat după pauză.
  • min. 30: Laslo ratează ultima aruncare a reprizei. 19-13 pentru România la pauză. 
  • min. 30: două minute de eliminare pentru Lorena Ostase. România încearcă să apere avantajul de 6 goluri și are noroc, sârboaicele lovesc bara!
  • min. 28: aruncare de la 9 metri pentru România, moment în care selecționerul Florentin Pera solicită un time-out. „Fetelor, nu vă mai grăbiți, este foarte important să ducem fiecare atac în situație clară de gol. Nu mai aruncați din situații nefavorabile, aruncați doar din situații clare”, le-a transmis selecționerul.
  • min. 24: Bianca Bazaliu înscrie de la aproximativ 10 metri, cu o aruncare superbă! 19-11 pentru România. 
  • min. 24: minute liniștite, avântul din start al celor două formații s-a domolit. 
  • min. 18: Sonia Seraficeanu este în zi mare, al cincilea gol din 5 aruncări pentru jucătoarea Gloriei Bistrița. 
  • min. 16: Nicoleta Dincă înscrie pe contraatac și avem acum dublul golurilor adversarelor, 14-7! 
  • min. 15: sârboaicele se apropiaseră la două puncte, dar câteva minute senzaționale pentru România le-au adus în avantaj de 6 goluri pe „tricolore”, 13-7.
  • min. 11: Cristina Laslo înscrise superb, aruncare puternică după o fentă din corp. 
  • min. 10: Anđela Janjušević înscrie primul gol pentru Serbia după câteva minute, 9-4. 
  • min. 8: contraatacul funcționează PERFECT pentru România. Încă un gol pentru Sonia Seraficeanu, 7-3 după 8 minute de joc, iar antrenorul Serbiei solicită time-out tehnic. 
  • min. 7: Nicoleta Dincă o lobează superb pe portărița adversă pentru 6-3. 
  • min. 6: Laslo lovește bara, dar Pintea recuperează și înscrie cu o aruncare în forță! 
  • min 5: goool Sonia Seraficeanu, aruncare precisă din extremă pentru 4-1. 
  • min. 4: primul gol pentru sârboaice. Jovana Jovovic este prima care o învinge astăzi pe Diana Ciucă. 
  • min. 1: România începe extraordinar și deschide scorul prin Buceschi. 
  • Ora 18:59 - Start în sala Jyske Bank Boxen din orașul danez Herning. 

Citește și alte știri despre Campionatul Mondial: 

Interdicție ciudată pentru români la Campionatul Mondial de handbal » Fanii „tricolori” le-au cerut explicații danezilor: „E prima oară când pățim așa ceva”
CAMPIONATUL MONDIAL
Interdicție ciudată pentru români la Campionatul Mondial de handbal » Fanii „tricolori” le-au cerut explicații danezilor: „E prima oară când pățim așa ceva”
Prima reacție după debutul României la turneul final: „Ce caută naționala asta la Mondial?”
ROMÂNIA - CHILE 44-19
Prima reacție după debutul României la turneul final: „Ce caută naționala asta la Mondial?”

Interviu ȘOCANT cu fostul internațional român care deține o școală de fotbal: „80% dintre români susțin Rusia. Știm cu toții ce este Ucraina - rahat!” » GSP l-a contactat azi: „Îmi mențin afirmațiile!”

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping


Comentarii (34)
MaxiP
MaxiP  •  04 Decembrie 2023, 19:46
Postat de Misu1950 pe 04 Decembrie 2023, 09:50

Sper ca Pera sa aiba taria de a juca fara Neagu si cu Danemarca ca sa ne lamurim cum stam. Si cred ca avem sanse...

Si eu. Dar daca nu stam chiar asa bine, sa avem taria sa continuam fara? Vezi ca am mai jucat fara, contrar asteptarilor "preacunoscatorilor", n-a iesit transformarea miraculoasa in bine, ba chiar s-a vazut lipsa. Facem pe desteptii ca a mers faza a doua contra Serbiei? Bravo lor, dar si eu sper sa jucam fara Neagu, pentru ca femeia a pus-o daca joaca si jocul nu va arata la fel, preacunoscatorii vor concluziona ca nu merge faza a doua ca joaca ea. Asa ne vom convinge ca totusi a contat si adversarul. Desi e pacat sa nu batem Danemarca totusi, daca avem ocazia.

MaxiP
MaxiP  •  04 Decembrie 2023, 19:43
Postat de ARCADIEzaporojanu pe 04 Decembrie 2023, 15:54

neagu IAR NU JOACA . SE ODIHNESTE ? A DAT MULTE GOLURI CU SLATINA ,CRAIOVA, BRAILA ,BUZAU SSMD. DAR EA CHIAR DACA NU JOACA VOI PRESA DA TOT ..HATUL O FACETI cea mai buna ! la ce ? la salariul nesimtit ? SA VA FIE RISINE ! AJUNGE !

E, cam atat inteleg unii din sportul asta, ca Neagu a marcat cu Braila si Buzau. Nu-i nimic, viitorul suna bine, si Costi Pruna e mare comentator de handbal, deci posibil sa ai un viitor asigurat.

ARCADIEzaporojanu
ARCADIEzaporojanu  •  04 Decembrie 2023, 15:54

neagu IAR NU JOACA . SE ODIHNESTE ? A DAT MULTE GOLURI CU SLATINA ,CRAIOVA, BRAILA ,BUZAU SSMD. DAR EA CHIAR DACA NU JOACA VOI PRESA DA TOT ..HATUL O FACETI cea mai buna ! la ce ? la salariul nesimtit ? SA VA FIE RISINE ! AJUNGE !

Vezi toate comentariile (34)
Comentează