SPORTURI  »  HANDBAL  »  RETRAGERE

Marius Stavrositu, unul dintre cei mai talentați handbaliști români ai ultimelor decenii, s-a retras: „Am fost rebel. Nu ca Dennis Rodman, dar rebel într-un mod constructiv”

Marius Stavrositu într-un duel de anul trecut al Stelei câștigat contra marii rivale Dinamo FOTO Raed Krishan
Marius Stavrositu într-un duel de anul trecut al Stelei câștigat contra marii rivale Dinamo FOTO Raed Krishan

Articol de - Publicat luni, 29 iunie 2020 08:53 / Actualizat luni, 29 iunie 2020 09:23

Marius Stavrositu a pus capăt, la 39 de ani, unei cariere garnisite cu trofee interne și rezultate de senzație pe plan european

„Am fost rebel. Nu ca Dennis Rodman, dar rebel într-un mod constructiv. Îmi venea tot timpul să fac ceva peste ce zicea antrenorul. Îmi plăcea să fiu deosebit, să ies în evidență. Trebuia să fiu fantezist, creativ, ca să compensez partea fizică. Dar am fost și serios. Am avut talent, însă știam că nu am nicio șansă doar cu talentul și că trebuie să muncesc mult", își începe povestea Marius Stavrositu. O poveste care l-a transformat într-unul dintre cei mai iubiți, dar și cei mai galonați handbaliști români. Și care se încheie cu puțin înainte de a împlini 40 de ani, pentru a face loc unei noi povești. Cea de antrenor. 

Mister Fantezie 

Din postura de conducător de joc, la doar 1,82 metri, Pablo, așa cum îl cunoaște toată lumea handbalului, a apelat la fantezie pentru a ieși învingător în lupta cu „uriașii" de pe semicerc. „Este greu să te lupți cu băieții de 2 metri, dar am compensat prin alte calități. Viziune de joc, vederea periferică dezvoltată, am fost un jucător creativ. Am început din primul an la profesioniști cu efecte și alte execuții. Antrenorii spuneau că dacă ai vreo execuție tehnică, dai boltă, liftată, cu efect, nu tratezi serios jocul. Dar nu-i adevărat, sunt execuții din manual, nu le-am inventat eu. Le repetam la antrenament până îmi cădea mâna. Dacă îți ies, îți atragi publicul de partea ta, prinzi încredere. Dacă nu, poți să-ți distrugi și cariera, și istoria unui club", spune constănțeanul, dezvăluind execuția sa preferată: „Aruncarea de pe picioare. Știa toată lumea, dar tot dădeam gol. Țin minte un meci împotriva lui Pîrîianu când mi-a zis de la început că nu o să-mi iasă niciuna pe la cap. Patru i-am dat!". 

Miracolul de la Constanța 

Cu un astfel de „bagaj", Pablo s-a impus rapid în echipa de vis a Constanței, cucerind cu HCM primele trofee din cariera sa. "A fost cea mai frumoasă perioadă. Primul titlu de campion, când îți dai seama cu adevărat ce înseamnă asta, trăiești astfel de emoții pentru întâia dată. Și începe lumea să te cunoască, capeți un pic de faimă. Pentru că atunci când ești sus te urmărește toată lumea", explică Stavrositu. 

Marius Stavrositu, unul dintre cei mai talentați handbaliști români ai ultimelor decenii, s-a retras: „Am fost rebel. Nu ca Dennis Rodman, dar rebel într-un mod constructiv”
Mihai Timofte, Silviu Băiceanu, Paul Giotoiu și Marius Stavrositu (de la stânga la dreapta) sărbătorind câștigarea titlului în 2004 FOTO Gazeta Sporturilor

Și premierele au continuat cu victoriile incredibile din Europa, în special marele șoc al succesului cu Barcelona în Liga Campionilor, în 2004: „Când bați pe cineva cu o istorie extraordinară, cu experiență uriașă în cupele europene, îți dai seama ce potențial ai. Victoriile astea mari ne-au dat încredere și ne-au unit. Clar, cea mai mare a fost cu Barcelona! Noi, jucătorii, eram singurii care au crezut că putem învinge. A avut un impact imens, pentru că venea pentru prima oară în România cea mai galonată echipă și noi, niște jucători tineri, o băteam. Miracolele se întâmplă și rămân în istorie!" 

Marius Stavrositu, unul dintre cei mai talentați handbaliști români ai ultimelor decenii, s-a retras: „Am fost rebel. Nu ca Dennis Rodman, dar rebel într-un mod constructiv”
Duelându-se cu adversarii catalani în legendara victorie din 2004 în fața Barcelonei FOTO Gazeta Sporturilor

Între mare și Capitală 

După un deceniu în alb și albastru, s-a mutat în Capitală forțat de problemele din curtea HCM-ului. „Nu am plecat că am vrut, aș fi rămas la Constanța toată viața mea, dar erau probleme mari", mărturisește Pablo, care a continuat să adune trofee, de această cu Steaua. 

După trei ani, s-a întors acasă și a urmat o nouă perioadă de vis, cu titluri de campioni și experiențe de vis în Liga Campionilor. A luat din nou drumul Bucureștiului, cu două opriri. CSM București și, din nou, Steaua, ratând la „mustață" șansa de a-și mări zestrea de medalii de campion. Până în această vară, când a decis pună capăt poveștii din teren și să devină antrenor secund la Steaua: „Mi-am făcut datoria și vreau plec pe un alt drum cu o imagine frumoasă a tuturor despre mine. Aș fi putut să mai joc pentru bani, dar nu am făcut-o niciodată și nu mă schimb acum. Mă retrag cu zâmbetul pe buze, cu lacrimi în ochi și cu capul sus!". 

„Să joci împotriva unor jucători ca Dinart sau Karabatic și să-ți iasă niște execuții, înseamnă că am fost la un anumit nivel. Plus că te duci la un Campionat Mondial și vezi că te salută cei mai mari pentru că te știu de la echipa de club. Sunt chestii care te fac să te simți cel mai bine ca sportiv"- Marius Stavrositu

Ofertat de peste hotare 

De-a lungul carierei, Stavrositu a evoluat pentru doar trei echipe, toate din întrecerea internă, iar unul dintre regrete este că nu a plecat în străinătate, chiar dacă ofertele nu au lipsit. „Cel mai aproape am fost de Altea, care era între primele cinci din Spania. Dar voiau răspunsul într-o săptămână, nu stăteau după mine, că nu eram Karabatic. Mai aveam de jucat Cupa României peste două săptămâni și mi-au zis că pot să mai stau. Eram cu mintea la transfer, dar am pierdut și trofeul, am pierdut și contractul pentru că au luat pe altcineva. Au mai fost oferte și din Franța, apoi iar din Spania, de la Valladolid. Dar, la fel, voiau să rezolvăm totul rapid și nu am fost lăsat să plec", își amintește el.

Marius Stavrositu, unul dintre cei mai talentați handbaliști români ai ultimelor decenii, s-a retras: „Am fost rebel. Nu ca Dennis Rodman, dar rebel într-un mod constructiv”
În tricoul Stelei într-un duel de Liga Campionilor

 „Pe vremea aia nu existau impresari, nu avea cine să te promoveze ca să ajungi la echipe importante din străinătate. Mă cunosc bine, sunt serios și probabil că aș fi lăsat o amprentă și acolo. Cred că aș fi reușit să-mi atrag publicul de partea mea. Și totuși, timpul mi-a arătat că am fost pe plus. Nu mi-a părut chiar atât de rău, pentru că handbalul la noi a crescut și din punct de vedere financiar. Acum au început să vină ei în România!", spune Pablo, care a tratat cu atenție și partea financiară a carierei sale: „Am ajuns să câștig bani adevărați la 27 de ani, mi-am luat casă și mașină. Nu i-am aruncat pe fereastră, am ținut cont de faptul că sunt handbalist și știu foarte bine cum i-am câștigat. Mă dor gleznele, mă dor umerii pentru că sportul de performanță nu te lasă chiar întreg. Acum o să încep să am grijă de mine, probabil că mă voi opera pentru că am ceva problemă în talpă. Mă sâcâie de vreo 2-3 ani".

Stavrositu despre...

  • Cea mai frumoasă amintire: „Au fost multe, dar cred că victoria cu Barcelona. Un moment de referință pentru handbalul românesc. Totuși, nu a fost o performanță, pentru că performanța înseamnă să câștigi un trofeu. A fost un rezultat de excepție, care se întâmplă rar!"
  • Cel mai frumos gol: „Cele mai frumoase sunt golurile cu care câștigi, când îl dai pe ultimul și obții victoria. În campionat au fost multe, dar îmi amintesc de succesul cu Bosna Sarajevo, în Liga Campionilor, când am marcat la ultima fază și am învins"
  • Cel mai dificil moment: „Când a murit tata, cel mai mare susținător al meu. Nu lipsea niciodată de la meciuri, venea în deplasări. Toată familia m-a susținut. Tata, Constantin, mama, Elena, fratele meu, Ștefan, toți au fost mereu alături de mine"
  • Cea mai mare dezamăgire: „Nu am avut ocazia să-mi fac retragerea de la Constanța, în orașul meu natal. Fiind constănțean, născut și crescut aici, dorința mea ar fi fost să-mi închei cariera la Constanța!"
  • Cea mai mare dorință ca antrenor: „Visul meu de antrenor este să câștig campionatul cu Constanța!"

Îmi place ideea de a-i învăța pe cei tineri!"

Stavrositu vorbește despre decizia de a se retrage și despre ceea ce urmează pentru el

- Pablo, de ce ai ales să te retragi? 
- Mai puteam să joc, puteam să rămân în continuare la Steaua ca jucător încă un an, dar nu mai am nici aceeași motivație ca la 20 de ani. Poate doar ca să mai câștig un campionat, să mai pun un trofeu în vitrină. Clubul mi-a făcut însă propunerea să fiu secund, la dorința lui Sandu Iacob, și am acceptat. Este o oportunitate pentru mine. Steaua mi-a deschis o ușă și am decis să intru. 

- Cum ai primit propunerea de a fi antrenor secund la Steaua? 
- Pentru mine este o onoare, înseamnă că oamenii aceștia m-au apreciat și ca jucător, și ca om. Mi-aș dori să realizez cel puțin aceleași performanțe și ca antrenor. Nu am de unde să știu, până nu încerc. Am stat foarte bine să mă gândesc în ultima săptămână. La sportivi este și pericolul să intri în depresie, dacă nu știi pe ce drum să o iei după ce te retragi. Asta știi să faci și îți lipsesc programul, cantonamentele. 

Marius Stavrositu, unul dintre cei mai talentați handbaliști români ai ultimelor decenii, s-a retras: „Am fost rebel. Nu ca Dennis Rodman, dar rebel într-un mod constructiv”
Stavrositu (primul din stânga) în tricoul de prezentare la Steaua, dar ca antrenor secund, alături de Ștefan Laufceac și Marius Tudor

- Ce este mai greu să fii: jucător sau antrenor? 
- Este grea trecerea din teren pe bancă, mai ales că am fost coleg cu actualii jucători. Îmi vine să mă port fix ca un sportiv, dar știu foarte bine că lucrurile astea trebuie să se oprească la un moment dat. Este cu totul altceva să fii antrenor, presiunea este mult mai mare. Mă atrage însă ideea de a rămâne conectat cu băieții, cu echipa, cu competiția.

 - Ținta este să ajungi "principal" în câțiva ani? 
- Am coloană vertebrală și aș vrea să trec prin toate etapele. Am avut mulți antrenori care au fost un exemplu pentru mine și consider că și eu pot să fiu acum un exemplu pentru tinerii jucători. Am acumulat atât de multe cunoștințe încât chiar mă văd în postura de a învăța pe alții. Și îmi place! - Cei vei face dacă vei găsi un jucător cum ai fost tu? - Asta caut, un jucător tânăr, cum eram eu, pe stilul meu. Aș ști foarte bine cum să mă port cu el.

Pentru public! 

Principiile pe care și-a bazat cariera au fost clare: spectacol și performanță. „Mi-a plăcut să fie oamenii încântați când pleacă de la meci, să vadă execuții spectaculoase. Mă bucura atunci când veneau copii să mă întrebe cum am dat aruncarea aceea. Pe de altă parte, plăcerea este să te lupți cu cei mai buni. Să încerci să-i învingi, iar dacă nu reușești, măcar să cazi de pe un cal alb. Contează enorm când câștigi, deși ești mai slab cotat", explică Pablo, care a retrăit momentele de glorie după o întâmplare recentă: "Am fost la niște cursuri și ne prezenta jocul de handbal nimeni altul decât Didier Dinart. Câteva zile mai târziu, am revăzut niște imagini de la un meci contra lui. La primele două goluri pe care le-am marcat, cine era în apărare la Ciudad Real? Dinart! Și era cel mai bun din lume în acel moment! Sunt chestii cu care te mândrești".

De ce Pablo? 

Atât în sălile de handbal, cât și în viața personală, aproape toată lumea îi spune Pablo, o poreclă primită de la primul său antrenor, regretatul Cornel Damian. „Când mi-a auzit numele, mi-a spus că o să-mi zică Pablocito. Treptat, a devenit Pablo, m-am obișnuit și toată lumea îmi spune așa, în afară de mama și fratele meu. Unii cred că așa mă cheamă și în bulentin. Până și la numărul de la mașină am PAB. M-am contopit cu această poreclă, face parte din mine. Așa eram prezentat și la meciuri!". 

Marius Stavrositu, unul dintre cei mai talentați handbaliști români ai ultimelor decenii, s-a retras: „Am fost rebel. Nu ca Dennis Rodman, dar rebel într-un mod constructiv”
Între 2015 și 2017 a jucat la CSM București, aici contra celor de la Chamberry FOTO Cristi Preda

 Experiența de la Mondial 

Constănțeanul a evoluat cu echipa națională la Campionatul Mondial din 2009, din Croația, când „tricolorii" s-au clasat pe locul 15. „Am fost la Mondial și știu se putea mai mult. Am văzut ce înseamnă diferența între noi și Ungaria. Am condus până spre final și ne-au bătut la trei goluri. Ei au mers în primele opt, noi în partea cealaltă. Diferența pare mare, dar nu-i chiar așa. Cu echipa de club o băteam pe Szeged", spune Stavrositu. 

Selecționat de la școală 

Întâlnirea cu handbalul a venit într-un mod inedit, cu ajutorul profesorilor de la școală. Antrenorii de la Școala Sportivă nr. 1 din Constanța au venit să facă selecția și așa a început totul. „Am avut destule probleme. Din cauza înălțimii, a faptului că aveam o mână atipică pentru un handbalist. Erau niște reguli clare, se făceau măsurători și eu nu mă încadram din punctul de vedere al parametrilor fizici", spune Stavrositu, care a fost coleg cu Băiceanu și Murtaza, chiar dacă aceștia sunt cu doi ani mai mari. În 1997, a câștigat titlul național la juniori mari și tot atunci a început să se antreneze cu seniorii: „Eram cu două generații mai mic decât ceilalți când am luat titlul. Cred că eram bunicel dacă am fost promovat așa și am sărit peste doi ani. Acela a fost momentul de naștere a noii echipe de la Constanța". Doi ani mai târziu, a promovat cu Constanța în prima ligă. 

 Cea mai dură pedeapsă

 „Mai făceam câte o tâmpenie, că eram zvăpăiat, și mă dădea afară, dar mă întorceam mereu, pentru că mi-era rușine să-i spun mamei că am fost trimis acasă. Când aveam 14 ani, am făcut niște prostii pe la școală. Au aflat părinții și mi-au interzis trei luni să merg la handbal, nu am ieșit toată vacanța de vară din casă. A fost cea mai dură pedeapsă, mai ales că fusesem chemat și la lotul național de cadeți", își amintește Pablo. 

Palmares Marius Stavrositu

  • 8 titluri de campion (7 cu HCM Constanța, 1 cu Steaua) 
  • 9 Cupe ale României (6 cu HCM Constanța, 2 cu Steaua, 1 cu CSM București)
  • 1 Supercupă (cu HCM Constanța) 
  • 4 prezențe în semifinalele Cupei EHF (3 cu HCM Constanța, 1 cu Steaua) 
  • 130 de prezențe la naționala României, 300 de goluri

Citește mai multe știri din handbal: 

Sezon încheiat în Liga Campionilor! SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București nu mai joacă sferturile de finală

Nora Mork, cel mai prost transfer din istorie la CSM București » Sumă uriașă primită din bani publici pentru 31 de minute jucate!

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (1)
saramago
saramago  •  29 Iunie 2020, 13:00

În legătură cu semifinalele de cupă europeană pe care Marius Stavrositu le-a disputat fac precizarea că una singură a fost de Cupa EHF: prima a fost în Challenge Cup, cu HCM (2003-2004), a doua a fost în Cupa Cupelor, cu HCM (2005-2006), a treia a fost tot în Cupa Cupelor, cu St6eaua (2009-2010), iar a patra ...a fost de fapt prezența în Final Four-ul Cupei EHF (contopită între timp cu Cupa Cupelor), cu HCM (2013-2014).

Vezi toate comentariile (1)
Comentează