1 comentarii. Scrie și tu!

Povestea Danei Druncea, un pitic într-un sport de Gulliveri!

Articol de Marian Ursescu
Joi, 12 Octombrie

Dana Druncea a început cu gimnastica artistică, a fost medaliată cu echipa la Mondiale, dar adevăratele trofee le-a reușit în barca de 8 plus 1 a României, pe post de cârmaci.



Campioană europeană, mondială, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio 2016, Dana Druncea a reușit aceste performanțe la canotaj. Asta în ciuda faptului că micuța de 1,53 metri a început sportul de performanță în sala de gimnastică.

A ajuns până pe podiumul mondial, a fost colegă cu Sandra Izbașa, cu Cătălina Ponor, cu Steliana Nistor. A stat aproape patru ani în lotul olimpic de la Deva. Dar nu s-a simțit "împlinită". La canotaj și-a găsit cu adevărat dragostea, într-un sport de care nu știa nimic când s-a apucat, la 20 de ani!

Joaca pe bârnă și covor

"Am început gimnastica pentru că părinții mei au vrut să facem sport și eu, și sora mea. Eram prea neastâmpărată. S-a întâmplat de câteva ori să plec din curtea casei pe stradă, la joacă, dar nu neapărat aproape, ci departe", își începe povestea Dana Druncea.

A copilărit în comuna Gruiu, lângă Snagov, la 20 de kilometri de București.

"Primele exerciții de gimnastică le-am învățat la Clubul Triumf. Dar pe când aveam 7-8 ani, Triumful s-a desființat și am fost trimise la Deva, dar nu la Centrul Olimpic, ci la clubul de acolo", continuă șirul Dana.

A rezistat doar două luni și s-a întors acasă. "Prima dată m-am bucurat, plecam de acasă, eram singură, fără părinți. Mă gândeam că pot să fac ce vreau. Dar după o scurtă perioadă au venit părinții și m-au luat. Nu m-am acomodat. Țin minte că vorbeam cu ei la telefon, de la telefonul public, la internat. Și plângeam, plângeam. Dar fără să le spun ce am". Era dorul de casă, era faptul că se simțea ca un copil căruia i s-au tăiat aripile. Antrenamentele grele, rigurozitatea antrenorilor...

"Am vrut chiar să termin cu gimnastica, să mă apuc serios de școală, dar până la urmă am ajuns la Steaua", mărturisește Druncea.

Construcția castelului său a continuat. A ajuns în lotul de junioare de la Onești, a stat acolo trei ani. Și în 2005, a fost cooptată în lotul olimpic de la Deva. Ajunsese din nou la poalele Cetății. S-a întâlnit acolo cu Steliana Nistor, cu Sandra Izbașa, Andreea Acatrinei, Gabriela Drăgoi, Ana Tămârjan, Andreea Grigore, Cerasela Pătrașcu. Dar și cu antrenorul Nicolae Forminte.

Sunt senzații amestecate. Își aduce aminte de prostiile pe care le făcea, de ciocolata mâncată pe furiș, de pedepsele încasate, dar și de satisfacția de a urca pe podium. Așa cum s-a întâmplat la Campionatul Mondial de la Stuttgart, din 2007.

"Înainte, în 2006, tot la Mondiale, venisem pe 4 cu echipa. Apoi singura medalie la senioare am câștigat-o la Mondiale, în Germania. În 2008, nu am prins Jocurile Olimpice de la Beijing, am fost doar rezervă. Împlinisem 18 ani, mi-era greu să mai fac categoria și în 2009 am decis să mă retrag", își amintește fosta gimnastă.

Directorul din "calea fericirii"

Nu știa încotro să o ia. "Cu gimnastica așa e, nu terminasem școala. M-am dus la Liceul Mihail Kogălniceanu din Snagov să mă înscriu. Când m-a văzut domnul director Grigore Vasile, mi-a spus pe loc: «Nu vrei să mergi la canotaj? Știi, eu am mai îndrumat o cârmăciță să se ducă la lot? Tu ești la fel de scundă ca și ea! Și te încadrezi și la kilograme»", povestește Dana. Canotaj? Nici nu știa bine cu ce se mănâncă. Bărci, pe apă, ce să facă ea acolo? A fost total împotrivă, de la început. "Nu mă mai duc la un antrenament în viața mea, nu mai accept program impus în viața mea! Directorul m-a lăsat în pace".

Povestea continuă. Dana a început să meargă la școală, avea mult timp liber, dar ea nu era obișnuită cu lucrul acesta. "Nu aveam stare, nu știam ce să fac. Mă simțeam groaznic. După o viață activă, acum totul era monoton", spune sportiva.

Canotajul început în șalupă

Și-a adus aminte de discuția cu directorul. Și s-a dus la el. Deodată, devenise interesată de ideea de a ajunge cârmăciță!

"Una din bazele de canotaj de la Snagov e în incinta liceului. M-am dus cu domnul director și mi-a făcut cunoștință cu doamnele antrenoare de la junioare și tineret. Nici mai mult nici mai puțin, ele m-au chemat la antrenament după-amiaza. Mi-au zis ceva, de genul: «Noi avem antrenament la ora cutare. Vino, să vezi despre ce e vorba!»", povestește Dana Druncea.

A fost punctuală la întâlnire. Nici nu avea cum să nu fie după ani de-a rândul petrecuți în disciplina de la Deva. "Am urcat în șalupă, alături de antrenoare. Să urmărim bărcile. Ce bine era în șalupă...", spune râzând micuța cârmăciță.

Nu i-a fost greu. "Am început superrelaxată, nu m-am gândit că o să mă antrenez pentru performanță, ci doar ca să-mi acopăr timpul".

Cooptată în lotul olimpic

Când "trenul" a trecut prin gara din Snagov, o fetitză de 1,50 metri a urcat. Era un Intercity care avea să o ducă prin Sevilla, Rio de Janeiro, Racice, Sarasota. Pe podium.

"După Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, am înțeles că trebuie să iau lucrurile în serios și la canotaj. Am fost chemată la lotul de senioare, mi-am dat seama că e a doua șansa, că trebuie să-mi dau toată silința, așa cum am făcut-o și în gimnastică", mărturisește Dana.

Ea e acum antrenorul din barcă. Le "biciuiește" verbal pe fete, în fiecare cursă. A rămas de multe ori fără voce, tot strigând la ele. Dar iubește enorm ceea ce face. Și-a găsit rostul în viață.

"Vreau să fiu sinceră. Gimnastica nu mai îmi stârnește acum curiozitate. Nu mă prea mai interesează. Între un concurs de gimnastică și unul de canotaj, îl prefer întotdeauna pe al doilea. Asta e acum viața mea", încheie Dana Druncea.

"Săriturile și solul erau aparatele mele favorite. Acolo cred că mă descurcam și cel mai bine. Îmi plăcea la sol, că era pe muzică, te simțeai ca o mică actriță într-un film. Așa a vrut Dumnezeu. Nu am reușit din prima cu gimnastica, dar am realizat mai mult în canotaj. Mi-am dorit mult, și într-o parte și în alta, sunt foarte hotărâtă, de obicei" Dana Druncea

38 de kilogrameavea Dana Druncea la 18 ani, în gimnastică. Se chinuia să slăbească. Acum are 46 de kilograme, iar limita minimă din canotaj e 55!

"Viața de cârmaci e mai ușoară decât cea de gimnastă"

Dana Druncea povestește care erau pedepsele din gimnastică și de ce ar trebui să se mai îngrașe

Dana, cum e să conduci barca de 8 plus 1 într-o finală europeană, una mondială și una olimpică? Unde e mai greu?

Peste tot e greu. Fiecare cursă are emoțiile ei. Mereu le-am trăit diferit cursele. La puls 200! Uite, acum la Mondiale, în America, au fost emoții din ce în ce mai mari. Am condus tot timpul, știam că trebuie să fiu atentă să le anunț pe fete când încep celelalte bărci să se apropie. Emoțiile au fost crescânde, pentru că vedeam cum se apropie celelalte.

Tu te uiți în dreapta, în stânga, le strigi fetelor pe ce loc sunt, ce trebuie să facă! Te aud acolo, în barcă?

Mă aud, cum să nu mă audă? Că strig tare! Sunt eu mică, dar am o voce groasă. Sunt tot timpul răgușită.

E vreo poziție specială în barcă? Contează cum bate vântul, de exemplu?

Cârmaciul, ca și poziție, trebuie să stea drept, indiferent de cum bate vântul. Ca și direcție, e o tehnică, trebuie să știi pe ce parte a culoarului să duci barca. Atunci când bate câte o rafală, să nu te împingă mai mult decât trebuie în lateral.

Ai avut două vieți de sportiv într-una singură. Care viață a fost mai ușoară?

Nici nu stau să mă gândesc, spun viața de canotoare, mai bine zis cea de cârmaci! Asta pentru că gimnastica o începi la o vârstă fragedă, e mult de muncă. În gimnastică te omoară cel mai mult restricțiile și programul riguros. E un program și la canotaj, stai mai mult în cantonament, dar e un program mai relaxant.

În ambele sporturi însă, te trezești foarte devreme.

Asta așa e. La gimnastică începeam cu cântarul la 7 fără un sfert, apoi cu masă, cu școală, să nu întârzii la 10 la antrenament. La canotaj ieșim pe apă, de multe ori, la 7 dimineața, vara, să prindem și noi răcoare. Dar cumva e altceva. Acum poate și pentru că suntem mai mari și asta face diferența.

La canotaj e fără pedepse nu? Cum era la gimnastică?

(râde) Sunt pedepse și la canotaj. Tragi kilometri în plus dacă se supără antrenorul. La gimnastică eram copii, antrenorii încercau să ne țină concentrați că ne zbura mintea la altceva.

Care era cea mai grea pedeapsă de suportat?

Eu nu am prins perioadă cu bătăi, cu alte lucruri. Nouă ne lua telefonul mobil! Stăteam și câte o lună fără el. Ni-l dădea înapoi, dar te urcai pe cântar, te îngrășai 200-300 de grame, iar rămâneai fără telefon...

Ești pofticioasă?

Foarte pofticioasă. Și la gimnastică îmi era tare greu. Când m-am lăsat, la 18 ani, simțeam că nu mai pot. Greutatea optimă era de 36 de kilograme și nu mai puteam să mă mențin acolo! Sunt pofticioasă, dar nu mănânc foarte mult. Și mama îmi spune "la tine pofta e mare, uite cât ai lăsat în farfurie!"

Dacă la gimnastică trebuia să slăbești, la canotaj e nevoie să mai pui pe tine.

Așa e. Aici cârmaciul trebuie să aibă acum minimum 55 de kilograme. Cum eu am numai 46, trebuie să mai bag o greutate de 9 kilograme în barcă. De obicei iau o pungă cu pietre și o pun la picioare.

Ești răsfățata fetelor la canotaj, fiind cea mai mică?

La început chiar așa a fost. Era o barcă cu fete mai mari ca mine când am intrat eu în canotaj. Eu aveam 20 de ani, iar cea mai mică dintre ele cred că 24. Eram răsfățată, aveau grijă de mine și în afara antrenamentelor. Acum lucrurile s-au schimbat, nu aș putea să mai zic chiar așa, fiind fete mai mici decât mine în barcă.

Care îți e cea mai dragă medalie?

Cea mai dragă, dar nu cea mai importantă, e prima medalie pe care am obținut-o la Europene, cu echipăa, în 2013. Aurul de la Sevilla. A fost acolo un soi de sentimente și o mie de gânduri, că am făcut un pas mare în canotaj. A fost o...schimbare!

Stau în același loc medaliile de la canotaj și de la gimnastică?

Nu, le-am pus separat! Când am câștigat prima medalie din canotaj, am pus-o lângă cele de la gimnastică, dar m-am gândit că nu au nimic în comun. Și am mutat-o. Mă uitam la ea și mă întrebam: "Am o singură medalie în canotaj, oare o să rămân doar cu ea?". Acum, le-am aranjat, și au început să se înmulțească în canotaj. Și sunt și mult mai importante, mai valoroase!

 

cp 01917 daniela drunceaPentru că nu are kilograme destule, Dana  trebuie să mai ia în barcă o pungă cu nisip FOTO Cristi Preda

Daniela Druncea

S-a născut pe 2 noiembrie 1990 la Buftea
Bronz mondial cu echipa de gimnastică în 2007
Campioană europeană cu barca de 8 plus 1 în 2013, 2014 și 2017
Campioană mondială cu barca de 8 plus 1 în 2017, și argint la CM în 2013
Bronz olimpic cu barca de 8 plus 1 la JO de la Rio 2016

Comentarii (1 ) Adaugă comentariu

 •  12 Octombrie 2017, 21:30

O echipa frumoasă și de perspectivă!

Vezi toate comentariile (1)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase