Povestea senzațională a lui Ilie Oană! Scenariu demn de Hollywood: "Americanul" care i-a crescut pe "lupi"

După două sezoane petrecute în subteranele fotbalului românesc, Petrolul a urcat deja oficial în Liga 2, iar ținta finală e revenirea în prima divizie în vara lui 2019. "Găzarii" celebrează în această vară și 60 de ani de la primul titlu obținut sub actuala denumire, iar Gazeta vă propune o incursiune în vremurile de glorie ale galben-albaștrilor

Când spui Petrolul gândul n-are cum să nu se ducă și către Ilie Oană. Din 1990 e numele stadionului din Ploiești. Trecutul și perioada de aur se confundă însă cu fotbalistul și antrenorul Ilie Oană. Colegii de la Juventus și mai apoi elevii de la Petrolul îi spuneau "Americanul". Mereu pe un ton admirativ.

Porecla i se trage, după cum chiar el povestea, din trecutul său. "M-am născut la Harbor, în statul Indiana din Statele Unite. Părinții mei au plecat în America, înaintea Primului Război Mondial. S-au întors în țară după alipirea Transilvaniei, în anul 1921, stabilindu-se la Sibiu. Eu aveam atunci trei ani".

Repeta răspunsul de fiecare dată când i se cerea. Mereu calm, Oană își știa bine lecția și ținea să completeze de fiecare dată răspunsul cu istoricul zonei în care trăise. "Statul Indiana e în jumătatea estică a continentului american, între lacul Michigan și râul Ohio.

Capitala e la Indianapolis, iar Harbor, unde eu m-am născut, este un important centru siderurgic, la Sud de Chicago. Când am venit în țară, în 1921, vorbeam românește, cât se putea vorbi, bineînțeles, la vârsta de 3 ani. La noi în casă nu s-a vorbit altă limbă decât cea maternă".

Din Indiana în Sibiu

Născut în Indiana, la 16 august 1918, într-o vineri, "Americanul" a copilărit la Sibiu de la vârsta de 3 ani. Aici a făcut primii pași spre fotbal și tot aici a stat până în 1937. A plecat atunci de la Șoimii Sibiu, pentru care a jucat două sezoane, și s-a stabilit în București, după transferul la Juventus, formație devenită Petrolul în 1952.

Fost mijlocaș, Oană s-a remarcat pentru devotamentul său. Nu era un magician, nici vreun mare marcator, a știut să îmbine seriozitatea cu munca și a atras simpatia și respectul celor din jur. A adunat și două prezențe în națională, însă ceea ce urma pentru el avea să-l ducă direct în istoria Petrolului.

Geniul de pe bancă

Bun jucător, Ilie a devenit treptat un excelent antrenor. La fel de serios și înțesat cu energie și dăruire profesională, n-a avut nevoie de prea mult timp pentru a răzbi și în meseria de antrenor. Deloc tulburat de forțele ce se nășteau la CCA sau Dinamo, el a reușit să o aducă pe Petrolul în prima divizie în 1953, iar apoi să câștige două titluri de campion național și o Cupă a României între 1956 și 1965.

După finala de Cupă câştigată cu 6-1 în faţa celor de la Siderurgistul Galaţi, Oană i-a invitat pe jucători la el acasă. Locuia într-un apartament cu două camere, modest, situat pe strada Agricultori, în apropierea fostului stadion "23 August". "A ţinut să-i călcăm pragul şi să ne bucurăm împreună pentru acel succes formidabil", își aduce aminte Dumitru Munteanu.

Out de la națională după 1-⁠7 cu Elveția

Recunoscut pentru abilitatea de a construi echipe și iubit de petroliști pentru fidelitatea arătată clubului pe care l-a servit aproape trei decenii, Oană a cochetat în câteva rânduri, la mijlocul anilor '60, și cu echipa națională. La început a fost secundul lui Gheorghe Popescu I și Silviu Ploeșteanu, apoi "principal" când l-a avut ca mână dreaptă pe Pişti Covaci.

A plecat în 1967 după dezastrul cu Elveția, scor 1-7. "La Zürich n-a fost ceva în regulă! Am prezentat în teren o echipă foarte bună, cu Dobrin, Pârcălab, Dridea, Lucescu. Ce li se poate reproşa acestor jucători, din punct de vedere valoric? Cu toate acestea, echipa a manifestat o dereglare anormală în teren, jucătorii fiind practic nişte umbre.

Elveţienii s-au speriat şi ei la un moment dat de scor, în minutul 65 aveau deja 7-0! Au oprit motoarele, iar Dobrin a marcat şi el golul de onoare. Dar de ce oare ne-am pierdut în aşa hal busola", se întreba Ilie Oană. S-a aflat mai târziu că medicul echipei de atunci, Nicolae Stănescu, le-ar fi dat jucătorilor niște pastile care au avut un efect ciudat asupra lor.

I-⁠a crescut pe liderii Craiovei Maxima

A plecat apoi în Grecia, la Panserraikos. A mai trecut pe la Poli Iași și Universitatea Craiova. Cu ultima a câștigat Cupa României în 1978. "Când am ajuns eu la Universitatea, jucătorii ei, cu excepţia lui Balaci şi Crişan, nu reprezentau individualităţi certe pentru lotul naţional.

În puţinul timp cât am stat acolo, am reuşit să-i titularizez pe Ţicleanu şi Ungureanu, l-am promovat pe Bumbescu, l-am reconsiderat pe Cămătaru, de care o parte din conducerea clubului voia să se dispenseze. Ştefănescu, devenit lider al formaţiei, avea adeseori o influenţă negativă în raporturile dintre mine şi jucători", a povestit tehnicianul în cartea "Antrenori la ora confesiunilor".

Cariera și-a terminat-o cu experiențele de la FC Constanța și Gloria Buzău, undeva la începutul anilor '80, când s-a retras brusc din activitate. A rămas membru în Colegiul Central al Antrenorilor. La 3 ani după ce stadionul i-a preluat numele, la 27 aprilie 1993, Ilie Oană a încetat din viață.

"Eu am rămas cu imaginea Petrolului de aur în suflet și pe aceasta o dau exemplu tuturor. Și când această imagine se va identifica cu viața a cât mai multor cluburi, și fotbalul nostru va fi mai bun, mai generos. Va fi acolo unde și-a dorit întotdeauna să fie: cât mai sus!"
Ilie Oană

"Nu știu ce și cum se va vorbi despre mine. Oamenii te uită ușor. Și este tare trist când vine timpul să spui adio!"
Ilie Oană

"N-am să uit că fotbalul a dat un rost adevărat vieții mele și că toate sacrificiile pentru el au meritat să fie făcute. Spun asta într-o perioadă în care, din păcate, mulți sunt tentați, la cea mai mică insatisfacție, să vorbească urât despre fotbal. Mi se pare că așa ceva a devenit chiar o modă. Măcar dacă o astfel de atitudine ar fi trecătoare ca și moda"
Ilie Oană

INTERVIU Mircea Dridea: "A fost un Wenger al acelor vremuri"

Mircea Dridea (81 de ani) l-a cunoscut bine pe Oană, alături de care a trăit multe. A fost antrenorul care l-a debutat în prima echipă a Petrolului, iar apoi l-a urmat alți trei ani în care i-a fost secund.

-⁠ Cum l-⁠ați descrie pe Ilie Oană?
- L-am cunoscut în 1955, când eram junior și student la București. Am format o echipă foarte bună. Nea Ilie a apreciat mereu copiii. Ne plăcea mult pe mine și pe Costică Tabarcea. Se tot interesa mult de noi. Ne lua și la prima echipă și ne mai dădea minute, câteva, 20, jumătate de oră. Poate o repriză. Apoi, în 1956, a avut marele curaj să mă debuteze pe mine, la meciul cu Rapid, primul oficial pe stadionul 23 August. Am câștigat 2-1. Ne-am înțeles foarte bine cu el! Mie mi-a fost mai mult decât un frate, poate chiar un părinte.

-⁠ Și la națională?
- Când nea Ilie Oană a venit la echipă, națională clacase. Dânsul a avut curajul să ne cheme și la lot. Erau 4 jucători de la Petrolul în naționala de atunci. Apoi, în 1971 mi-a propus să fiu secundul dânsului. Am acceptat și am colaborat cam 3 ani. L-am respectat foarte mult! Dovadă că și acum țin legătura cu familia dânsului.

-⁠ E cea mai reprezentativă figură pentru Petrolul?
- Sigur că da! Chiar eu am venit cu propunerea ca stadionul să se numească Ilie Oană. Numele dânsului ne acoperea pe toți cei care am adus câte ceva la această echipă.

-⁠ Ce fel de antrenor era?
- Era un om foarte calm, atât pe teren, cât și în afara lui. Acest calm ni-l transmitea și nouă. În momentele grele ajută foarte mult. Ok, mai avea și dânsul răbufniri, dar foarte rar. Și când te certa, o făcea într-un fel deosebit. De obicei ne certa la victorii. Știa să treacă ușor peste înfrângeri. E o mare calitate a unui om care conduce alți oameni. Avea o mare răbdare.

-⁠ Cu cine l-⁠ați compara pe Ilie Oană?
- Cu Angelo Niculescu. Genul de antrenor foarte calm, care știe să se impună ușor într-un vestiar. Avea darul de a ne aduna pe toți în jurul lui, să ne apropie de dânsul. Ca să vă dau un exemplu actual, l-aș compara cu Arsene Wenger. Contează mult și faptul că ambii au fost longevivi. Oană are vreo 34 de ani la noi.

"Marea calitate a dânsului era faptul că știa să facă echipa. Nu alegea jucătorii întâmplător. Nu avea 9 vedete din 11. Avea curajul mereu de a promova fotbaliști. Rar lua fotbaliști de mare valoare. El căuta să promoveze"
Mircea Dridea

"Calmul, respectul și curajul cred că sunt cele 3 cuvinte care îl descriu cel mai bine pe Ilie Oană"
Mircea Dridea