Articol de Răzvan Luţac, Alin Grigore
marti, 08 august 09:00
DIN CUPRINS: |
Saelele din Teleorman este satul unde a copilărit Liviu Dragnea |
Voința Saelele a promovat în L3 și a făcut investiții importante, are un fotbalist japonez și e în negocieri cu fostul internațional de la Sportul, Costin Curelea |
Echipa îl are ca proprietar în acte pe șoferul liderului politic, Mădălin Ioniță |
Dar cel care asigură bugetul de 100.000 de euro pe tur este Valentin Dragnea, fiul șefului PSD |
Voința Saelele sclipește într-un fotbal ponosit.
Clubul se bucură în conducere de doi oameni care au jucat cu Steaua în grupele Ligii Campionilor: Valentin Badea și Sorin Paraschiv. Primul e manager, iar Paraschiv e președinte.
Și nu doar atât.
Mai sunt nume cunoscute care fac din echipa din Teleorman o prezență unică în liga a treia.
O zi importantă din viața echipei este 7 august 2016.
Pe 7 august, acum un an, Liviu Dragnea este primit la propriu cu fanfară în comuna în care a copilărit, Saelele.
I se pune covorul roșu.
"Vizită ca pe vremea lui Ceaușescu în satul de baștină al lui Dragnea", scrie Adevărul.
Imaginile sunt de la inaugurarea unui cămin de bătrâni.
Alături de Dragnea, primarul Gabriel Cârjan taie panglica instituției.
Unul dintre oamenii din încredere ai lui Dragnea, Cârjan este fost fotbalist al echipei locale, Voința Saelele, și cel care s-a zbătut pentru trupă în ultimele decenii.
Cârjan îi oferă prietenului său o plachetă de mulțumire, "Premiu de excelență, Liviu Dragnea".
"Pentru implicarea în dezvoltarea comunei Saelele și contribuția adusă nivelului calitativ al fotbalului în județul Teleorman!".
Apoi, îl invită pe șeful PSD la meciul de fotbal dintre Voința Saelele și Rapid Buzescu.
2.293
de locuitori are Saelele, satul în care Liviu Dragnea și-a petrecut copilăria, iar acum găzduiește echipa condusă din umbră de familia liderului PSD
În campionatul care urmează Saelele are o ascensiune neașteptată.
Clubul îl are ca proprietar în acte pe șoferul liderului politic, Mădălin Ioniță.
Echipa câștigă L4 Teleorman și participă, în această vară, la barajul pentru liga a 3-a. Voința trece fără probleme, pe merit, de campioana județului Mehedinți, CS Strehaia, cu un 12-2 la general, după 4-2 în tur și 8-0 în retur!
În echipă sunt deja nume interesante.
Atrage atenția japonezul Takenori Kawagoe, 21 ani, fost fotbalist la Boreham Wood, echipă de National League, liga a 5-a din Anglia.
La Boreham Wood făcea spectacol și Jamie Vardy, golgeterul Angliei din 2016.
Ambițiile sunt mari la Saelele.
Promovarea nu este și capăt de linie, ca-n cazul multor echipe de județ.
Imediat, în conducere vin două nume importante ale fotbalului din ultimul deceniu, ambele originare din județul Teleorman: Vali Badea și Sorin Paraschiv, foști colegi la Steaua.
Urmează primul transfer, făcut pe filiera Sorin Paraschiv, intermediar de jucători în ultimii ani.
La Saelele vine Cristian Onțel, atacant, 19 ani, o mare speranță de la vicecampioana FCSB. Cu un gol în 5 prezențe în L1, Onțel acceptă să joace în cel de-al treilea eșalon la finele lui iulie.
2
echipe sătești din Teleorman au jucat în primele trei ligi: precedenta, Petrolul Poeni, a făcut-o în sezonul 1988-'89, conform teresport.ro
Un alt fotbalist din lotul Voinței explică miracolul: "Salariile sunt excelente, între 2.500 și 3.500 de lei pe lună. Vă dau un exemplu: pe la Chiajna și Juventus sunt titulari care câștigă banii ăștia. Și vorbim de Liga 1, nu de eșalonul al treilea!".
"Iar bugetul echipei, cel puțin în tur, va fi de circa 4 miliarde de lei vechi. Spre 100.000 euro", continuă el.
Trupa îl aduce pe bancă pe Marius Baciu. Antrenor cu licență PRO, criteriu neîndeplinit nici măcar de antrenorul FCSB, Nicolae Dică!
Fost căpitan al Stelei la începutul anilor 2000, Baciu a antrenat o sumedenie de echipe în L1, printre care Voința Sibiu, Pandurii, Iași sau Chiajna.
CÂTEVA SALARII MAI MICI LA L1 DECÂT LA SAELELE
Nicușor Fota (Chiajna) - 2.500 lei
Cristian Albu (Chiajna) - 2.500 lei
Cosmin Bârnoi (ACS Poli) - 3.500 lei
Iulian Carabela (Juventus) - 2.500 lei
Florin Cazan (Juventus) - 3.300 lei
Iar transferurile sunt doar la început.
Confirmate de Sorin Paraschiv sunt tratativele cu doi jucători care împreună au 301 meciuri în prima ligă.
E vorba de fostul atac al Sportului Studențesc de acum 5-6 ani, Costin Curelea – Viorel Ferfelea.
Dacă al doilea a ieșit, de ceva vreme, din peisaj, Curelea a jucat ultima oară la FC Voluntari, în prima ligă.
Vârf venit de la trupa păstorită de primarul de Voluntari Florentin Pandele, Curelea are o selecție în echipa națională a României și 95 de goluri marcate în primele două ligi ale țării.
Semn al prosperității de neregăsit și la echipe mult mai titrate, Voința acum este în cantonament la Bușteni, unde s-a cazat la Alexandros, hotelul unui alt membru PSD, Emanoil Savin.
Savin este finul lui Liviu Dragnea, care i-a nășit nunta de argint.
În decembrie 2016, primarul de lângă Kalinderu a fost ales senator PSD de Prahova.
La final de cantonament, Saelele va juca un amical în compania echipei secunde de la FC Voluntari.
Voluntariul este un alt miracol în fotbalul nostru.
Ea a câștigat Cupa și Supercupa la doar câțiva ani după ce promova în liga a treia.
Fotbaliștii Voinței au avut parte de un oaspete-surpriză săptămâna trecută, povestesc chiar ei.
Nimeni altul decât Valentin Dragnea, fiul lui Liviu, ajuns la Alexandros.
"Când se vorbește despre Dragnea la echipă, toată lumea îi zice «domnul patron». Mai mult, Dragnea junior a negociat cu mulți dintre sponsorii care au venit la echipă. Nu l-a refuzat nimeni", spun jucătorii divizionarei terțe.
Echipa va juca la Saelele doar în turul campionatului, până când se va reface stadionul din Turnu Măgurele, fieful lui Liviu Dragnea.
Au intenționat să redenumească Voința Saelele în Turris, fosta echipă a orașului cu 22.000 locuitori.
Dar sunt probleme cu insolvența fostului club.
Așa că echipa se va numi Voința Turnu Măgurele.
"Vor putea aloca și o sumă mai importantă de bani din acei 5% destinați sportului local", susțin surse din club.
4.200.000 euro ar urma să coste reabilitarea stadionului din Turnu Măgurele, viitoarea casă a unui experiment pe care fotbalul nostru îl repetă, sistemic, dincolo de regimuri și oameni, probă că obiceiurile sunt mai puternice decât timpurile.
INTERVIU. Vali Badea, manager general Voința Saelele, spune că așteaptă ca echipa să se mute la Turnu Măgurele, dar evită să se pronunțe când vine vorba de familia Dragnea
- Domnule Badea, echipa crește spectaculos, pregătiți transferurile lui Curelea și Ferfelea...
- Am discutat cu ei, se mai gândesc. Ei vor să înceapă și cariera de antrenor și ar fi dispuși să stea pe lângă Baciu. Sper să ne înțelegem cu ei. Sunt jucători importanți, însă nu le putem da salarii de Liga 1. Până acum am semnat cu trei jucători, dar suntem în discuții cu mai mulți. În maximum două săptămâni se va definitiva și lotul.
- Ce buget veți avea în acest sezon? Se vorbește de 3-4 miliarde de lei.
- Ni s-a spus că vom avea un buget bun pentru acest tur de campionat. Noi din iarnă așteptăm să ne mutăm la Turnu Măgurele și să fim ajutați cu acei 5% de primărie.
- După ce vă mutați la Turnu Măgurele vreți să schimbați și numele echipei?
- Da, echipa se va numi Voința Turnu Măgurele. Am încercat să punem Turis Turnu Măgurele, dar a mai fost o echipă în trecut și n-am putut. Nu mă ocup eu de acte.
"Sponsori din domeniul agriculturii, din Teleorman"
- Dar cine se ocupă? Băieții din echipă ne-au zis că a fost fiul domnului Dragnea pe la echipă. Care e rolul familiei Dragnea acolo?
- Nu, nu! Mădălin Ioniță e în acte... înțelegi? Eu nu știu să fie băgat domnul Dragnea. Eu cu dânsul nu m-am văzut decât de două ori în viața mea, când eram la Steaua.
- Am înțeles că s-ar fi adus sponsori.
- Da, suntem în discuții cu mai mulți sponsori. De semnat încă n-am semnat, dar avem multe promisiuni. Mai ales companii din domeniul agricol din județul Teleorman.
- Sunteți în cantonament la hotelul Alexandros, al finului domnului Dragnea?
- Nu vreau să comentez. N-am eu treabă cu politica. Pe mine mă interesează să fac echipă aici, să mă implic sportiv, pentru că de-aia am venit aici. Trebuie să ridicăm ușor fotbalul de aici.
"Eu nu știu să fie băgat domnul Dragnea. Eu cu dânsul nu m-am văzut decât de două ori în viața mea, când eram la Steaua" Vali Badea
Liviu Dragnea n-a putut fi contactat pentru a comenta implicarea sa și a familiei la echipă.
LIDERI POLITICI CARE ȘI-AU RIDICAT ECHIPELE DIN LOCALITATEA DE BAȘTINĂ
Nicolae Ceaușescu (FC Olt - Scornicești)
- Fondată în 1973, FC Olt a promovat în 1978 în Divizia B și, după doar un an, în prima ligă, după un celebru 18-0 cu Electrodul Slatina
- Avea la cârmă oameni precum Dumitru Dragomir și "clanul" Bărbulescu, condus de Emil Lică Bărbulescu, cumnatul dictatorului
- A reușit să încheie sezonul 1981-'82 pe locul 4 în Divizia A. Pentru FC Olt au jucat fotbaliști precum Ilie Balaci, Adrian Bumbescu, Ilie Bărbulescu, Victor Pițurcă, Dan Petrescu, Dorinel Munteanu și Ilie Dumitrescu
- A fost exclusă după căderea comunismului, a revenit în ultimii ani în ligile inferioare
Viktor Orban (Academia Puskas - Felcsut)
- Premierul maghiar a jucat fotbal profesionist la Felcsut FC, echipa satului său; casa părintească se află chiar lângă stadion, acum Academia Puskas
- A fondat, chiar în locul echipei de fotbal, Academia Ferenc Puskas, în 2007; stadionul principal din uriașul complex are de două ori mai multe locuri (aproape 4.000) decât satul (1.600 locuitori)
- Fiul său, Gaspar, a jucat la echipa Academiei Puskas, promovată pentru a doua oară în 2017 în eșalonul de elită maghiar
- 4 fotbaliști ai Academiei, cel mai cunoscut fiind Adam Gyurcso, au jucat deja pentru "naționala" Ungariei
44
de puncte a strâns Voința în sezonul 2016-'17 al L4 Teleorman, suficient cât să câștige campionatul din care au mai făcut parte Ajax Botoroaga sau Viața Nouă Olteni
zarqa • 29 Septembrie 2017, 16:36
Nu fac politică și nu simpatizez cu nici-un partid sau politician dar pot spune următoarele: - de ce este așa rău că un anume Dragnea, fie el și politician, dorește să reabiliteze, să refacă stadionul din Alexandria ? Sunt convins că acel stadion nu va fi luat (dus) acasă de familia sau moștenitorii lui Liviu Dragnea. Stadionul va rămâne al comunității. Pe gazonul stadionului vor evolua, în timp, copiii din Teleorman și nu numai. Ce este așa rău ? Ex. La P.Neamț, un politician, pe nume Gh.Ștefan, a construit (nu din banii din buzunarul lui) un stadion ce a fost omologat de UEFA pentru jocurile de la acest nivel. Are toate dotările moderne. Politicianul Gh.Ștefan nu mai este implicat în politică dar stadionul ”Ceahlăul” a rămas comunității. Aici își desfășoară activitatea 12 grupe de copii și juniori și 11 -12 antrenori calificați. Domnilor, haideți să vedem și latura pozitivă a unor acțiuni de acest fel. Este musai să nu mai fim cârcotași.
florar • 08 August 2017, 21:23
Stiam despre olandezi ca sunt cei mai primitori ,permisivi- droguri,cetateni din lumea larga,fotbal,patinaj,multe biciclete,lalele etc....din partea mea sa va mearga bine! In Olanda sigur nu gasiti in nici o unitate teritoriala termenul de,, desert fotbalistic,,.Totusi ...Dragnea poate ridica stadionul si apoi se gasesc oameni buni sa faca ceva bun cu el! Despre librari ,spitale,teatre...intr- o postare am spus ca sunt nascut mai aproape de Bucuresti decat dv.. Stiu ca Bucurstiul o sa atraga valorile din jur...Ca amuzament...O sa gasiti acum pe GSP ca un jucator este ghidat spre Steaua deoarece Bucurestiul nu se compara cu Razgradul...Dar oamenii de oriunde au nevoie de bucurii,de sperante...Pentru Paraschiv stadionul inseamna altceva...Si citi de Paraschiv or fi...?Apoi stiti desigur ca si Milan a jucat si invins Steaua cu niste olandezi mai buni in echipa ...?
helioglobalus • 08 August 2017, 21:17
N-avem bani de salarii, tăiem pensiile, *** dragnea! ***!