FOTOREPORTAJ Capitala a rămas fără bazin cu trambulină! 140 de sportivi se antrenează DOAR pe saltele. Cel mai bun român s-a lăsat și s-a angajat pe vas de croazieră

Fotografii de George Popescu (Documentaria.ro)

Pe sistemul câinelui mușcat de om, nu e o știre că-n bazinul de la 23 August nu e apă. Ar fi fost invers. În ultimele două decenii, căldarea de faianță a fost umplută de doar două ori.

În rest, cu frunze de iederă pe dinafară și frunze de mucegai pe dinăuntru, o jignire să le numești flori!, colosul de 20 de metri din fundul bazinului până în tavan stă în poziție Pripiat. Cu diferența că lângă Cernobâl nu s-a mai atins nimeni de construcții din 1986 încoace.

La începutul anului curent era singurul bazin din București dotat cu trambulină și platforme de sărituri. Din iunie, Capitala a rămas fără.

O Capitală care nu s-ar supăra să fie încurcată măcar aici cu Budapesta. Unde natația nu e chiar religie, dar tot îți vine să te închini când vezi cum câte un spate sculptat străpunge sau taie apa.

Plasă anti-tavan

Zdrang. Mergea un splash!, dar e doar zdrang. Antrenorul Florin Avasiloaie forțează ușa de termopan a bazinului și deschide poarta către nicăieri. Un nicăieri în care s-au investit bani buni în ultimii ani, spun gazdele semiizgonite. O ranforsare de un milion de lei, peste 200.000 euro, și o plasă de 35.000 lei.

Plasă în care să cadă bucățile care se desprind destul de des din tavan. Ca fileul de sârmă care ține bolovanii să nu alunece spre șosea pe Valea Oltului.

Schema e aceeași: nu luăm de la zero, peticim.

Apropo de splash, unul dintre părinți, Gabi Sirițeanu, încearcă un râs amar. “Din cauza închiderii trambulinei de aici, Antena 1 a mutat un show ținut în anii trecuți, Splash!, la Bacău. Trăgeau și pe aici două-trei cadre, dar emisiunea se filma acolo!”.

Avasiloaie e singurul care are curaj să se urce pe platformă. Îl ține stomacul să vadă un hău de 16 metri, dintre care 6 e adâncimea bazinului gol. “Și nu e tencuiala singura problemă. Filtrele de apă nu mai funcționează. Se băgau scafandri să le curețe, dar scoteau doar mâl negru!”.

Everestul nostru s-a dus în Caraibe

Dincolo, în sala de sport, se antrenează 140 de copii. Nu sunt doar cei de la Steaua, pregătiți de Avasiloaie. Mai vin de la 3 cluburi. Triumf, Olimpia, Colegiul Național Emil Racoviță. Se face pe ture, schimburi, să aibă toată lumea acces la saltele.

Printre ei, cu o lejeritate de Cirque du Soleil, iese în evidență Constantin Popovici. La 29 de ani, e românul cu cea mai tare performanță din istoria acestui sport, un loc 8 la Mondialele de la Roma. Îmbrăcat în tricou gri, ușor, Popovici s-a retras și se mai antrenează doar de plăcere.

“Nu mă credea nimeni, la Mondial, că nu am bazin și mă antrenez doar pe saltele. Apoi s-a umplut, dar condițiile m-au făcut să renunț. Acum, am contracte de 6-10 luni pe vase de croazieră. Caraibe. Fac salturi în apă pe vapor”.

E o diferență atât de mare între noțiunile de Caraibe și baza învechită de la 23 August încât te-ntrebi dacă nu cumva Popovici are nevoie de ochelari cu realitate virtuală pentru a se obișnui. E, însă, tăbăcit de realitate.

Circ high diving și speranțe

Și n-a fost metaforă nici cu Cirque du Soleil, unde Popovici a lucrat în Statele Unite, în Las Vegas. S-a și accidentat urât la începutul anului, când s-a aruncat de la 20 de metri într-un bazin de numai 2,80m adâncime.

“M-am operat în Franța și e bine, abia am reluat pregătirile. Dacă las croazierele, vreau să mă bag la circ high diving. Să sar de la 28 de metri!”.

E dorința ultimului român care a participat în proba de sărituri în apă la Jocurile Olimpice.

La două saltele lângă el, fetele de la Steaua și “Emil Racoviță” închid ochii la probleme. Poate prea mici să se gândească la ele, au doar 10 ani, sunt, în schimb, hotărâte când își cer apa înapoi. Și conștiente de lipsuri, dar la vârsta la care-și permit să spere.

Gemenele Raluca și Bianca Socate, 10 ani, sunt croite pe tiparul “diferitelor”. Se contrazic, uneia îi place la platformă, celeilalte la trambulină, una e mai scundă, cealaltă mai subțire.

Se combină doar la concluzie. “Nu vrem doar să înotăm. Unde mai e adrenalina dacă nu sari de la 10 metri?”.

7ediții ale Jocurilor Olimpice au avut, la start, sportivi din România în proba de sărituri în apă: cel mai bun rezultat l-a obțiut Ioana Voicu la Barcelona, 1992 (platformă 10m, locul 9)

Monitoarele de afară versus lonjă

În țopăiala generală și exerciții ce aduc aminte de Centrul Național de Gimnastică de la Deva, Anca Șerb își parchează bicicleta chiar în colțul sălii, cu zâmbet pe post de cric.

Are 23 de ani și împarte, deocamdată, săriturile, facultatea și un nou job, instructor de înot pentru bebeluși. Ea e speranța României pentru Tokio, următoarea ediție de JO, fiind între primele 30 de săritoare din lume în acest moment.

Anca Șerb e cea mai în formă săritoare a României în acest moment 

- Care e senzația când te duci în afară, la un concurs?
- Pot s-o zic pe aia cu „de la cer la pământ”? Lor li se filmează salturile la antrenament, după care își văd săriturile pe monitoare și știu exact unde au de lucrat ori unde au greșit. La noi, exersam când eram mici la lonjă, sfoara pe care o vedeți atârnată aici, după care ne aruncam, când aveam apă, în bazin, de luam numai burți și spate!

- Bine, probabil te duci și tu, înainte de competiții, în altă parte, unde există o trambulină, o platformă…
- Nu, nu! Chiar nu. Uneori mai facem stagii de pregătire. Dar atât! De cele mai multe ori mergem să sărim direct de-aici, de pe saltele. Marele noroc e când se combină, se succed mai multe evenimente. Atunci prindem apă săptămâni la rând. Și chiar se simte la ultima competiție din întreg șirul.

Farfuria săritoare

Antrenamentele durează o oră jumătate, poate două. Copiii te trag de mânecă și se bucură când îți arată zeci de medalii muncite.

Prea mult și prea diferit.

Săriturile în apă, o probă în care sportivii români sunt ca o mâncare fierbinte. Fierbinte în țară, strânsă în miez de farfurie, însă care se răcește mult prea abrupt, chiar dacă firesc, atunci când e întinsă spre marginile vasului. Spre străinătatea unde chiar nu e problemă dacă te frigi.

Pentru că există apă la îndemână.

101 ani au trecut de la primele antrenamente de sărituri în apă în România, chiar la București, 1916

1928 a este anul în care în România se organizează primele campionate naționale de sărituri în apă, la Cluj-Napoca: câștigător a fost timișoreanul Gabor Torok (105p)

„Mergeam prin Germania și vedeam, în sate!, bazine cu trambuline și platforme. În sate. Noi nu avem în Capitală”Constantin Popovici, multiplu campion național sărituri în apă

„Fac sărituri de 17 ani și mi se pare incredibil că nu avem un bazin cu trambulină. E, totuși, capitala țării! Vin din Sibiu, unde există unul”Anca Șerb, campioană națională sărituri în apă

“Ne place să mergem la mare, unde ne pregătim în apă. Una dintre noi se urcă în spinarea celeilalte și apoi se aruncă pe spate”Bianca Socate, sportivă CN Emil Racoviță, 10 ani

Singurele trambuline sunt la Sibiu și Bacău

În România, în acest moment, există doar două bazine dotate cu trambulină și platformă. La Sibiu și la Bacău! În rest, problemele cu ștrandul Tineretului fac de nefolosit platforma de lângă Piața Presei Libere din Capitală. Există speranțe că, la anul, se va inaugura un bazin cu platformă și trambulină la Otopeni.

Fotografiile au fost realizate de George Popescu, fotograf Documentaria.ro. Aici, mai multe poze din baza de lângă Arena Națională.