17 comentarii. Scrie și tu!

EXCLUSIV Acesta este BLATUL indicat de Aurelian Bogaciu! Un club de mare tradiție este implicat » Patronul acuzat rupe tăcerea pentru Gazetă: "Şi mie mi s-a părut un meci ciudat..."

Fostul arbitru Aurelian Bogaciu a oferit detalii, dar n-a numit blatul pe care l-a condus! Gazeta a mers pe urma indiciilor şi partida care se potriveşte cel mai bine descrierii "centralului" e cea din penultima etapă a sezonului 2007-2008, dintre Gloria Buzău şi echipa patronată de Adrian Mititelu, Universitatea Craiova

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea
Miercuri, 10 Octombrie

CUPRINS
Fostul arbitru, Aurelian Bogaciu, a declarat pentru Gazetă în exclusivitate: "Am arbitrat un blat în Liga 1! Ştiu meciul, știu cine a transmis mesajul, știu patronul"
Adrian Mititelu, patronul Universității Craiova în 2008, vorbește despre partida indicată de arbitru: "Mie mi s-a părut un meci straniu, dar vă jur pe copilașii mei că nu am făcut niciodată blaturi"
Cum comentează acum Florin Costea, Ștefan Bărboianu și Ciprian Tănasă meciul de la Buzău, câștigat de Gloria, care i-a scăpat pe buzoieni de la retrogradare
Detalii de acum 10 ani cu declarații de la Nicolo Napoli, Ilie Balaci și Adrian Mititelu, dar și reacțiile fanilor olteni care au mirosit blatul

 



În precedentele două zile, GSP a publicat un amplu interviu cu Aurelian Bogaciu. Fost arbitru FIFA, acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul "Mită pentru arbitri" şi a acceptat să vorbească deschis inclusiv despre cele 11 zile de arest preventiv pe care le-a avut în 2009, dar şi despre procesul care a urmat, despre situaţia arbitrajului şi a fotbalului în general.

 

Într-un pasaj al dialogului pe care ziarul l-a avut cu fostul arbitru FIFA, "centralul" a oferit un răspuns extrem de interesant, provocator şi grav pentru cei care au activat şi activează în fotbalul românesc.

- Ai simțit vreodată că arbitrezi un meci trucat?
- Da! În Liga 1. Am simțit... Erau lucruri care mă depășeau, dar mi-am văzut de jocul meu.

- Păi, cum ți-ai dat seama?
- Înaintea acelui meci, pe culoar, unul dintre asistenți s-a dus să verifice jucătorii de lanțuri, apărători, chestii clasice. Și acel asistent s-a întors şi mi-a spus: "Am auzit că unul dintre jucători a transmis colegilor: «Să nu uităm să nu dăm gol!»". "Hai, mă, poate ți s-a părut!", i-am spus. Am dat drumul la meci, am intrat în febra lui, nu-mi stătea capul să mă gândesc la asta.

- Și n-au dat gol?
- La pauză, în cabină, eu uitasem complet, dar colegul de brigadă îmi zice. "Ai văzut, mă, că ăștia n-au dat gol?". În a doua repriză nici măcar nu s-au mai apropiat de poartă! Meciul s-a terminat 1-0, au dat adversarii un gol cu capul de la 15 metri. După meci, patronul echipei care a pierdut dădea vina pe arbitri, că dacă nu era ofsaid la o fază se termina 1-1!

- Și de ce nu spui meciul?
- O să-l spun la un moment dat. Știu meciul, știu cine a transmis mesajul, știu patronul. Nu pot să confirm sută la sută că s-a întâmplat ceva, dar astea au fost discuțiile. După ce-am plecat de la stadion, pe drum chiar vorbeam că uite ce se poate întâmpla...

Bogaciu n-a dorit să meargă cu dezvăluirile până la capăt. Să rostească numele meciului. Gazeta însă a pus cap la cap indiciile pe care el le-a oferit. Şi, cum a fost un arbitru cu numai 33 de meciuri oficiate în Liga 1, căutarea unui meci "care s-a terminat 1-0, cu gol înscris cu capul de la 15 metri" a oferit imediat răspunsul.

12 13

Meciul în cauză este Gloria Buzău - U Craiova 1-0! Disputat în penultima etapă a sezonului 2007-2008. Un meci care a făcut valuri, din perspectiva trucării lui, încă de la acea vreme.

CONTEXTUL MECIULUI

Universitatea Craiova, cu două etape înainte de finişul campionatului, era o echipă pe locul 9, lipsită de orice obiectiv. Nu mai putea să prindă loc de Europa, nu mai avea cum să retrogradeze. Dar urma să joace cu două echipe care se aflau în bătălie directă pentru a evita Divizia B: Gloria Buzău şi Ceahlăul.

Şi a urmat meciul de la Buzău, în care echipa a pierdut 1-0, iar golul se potriveşte perfect descrierii lui Bogaciu, care a arbitrat acea confruntare: Nunes i-a luat "faţa" lui Găman şi l-a învins cu o lovitură de cap de la 15 metri. Găman nici măcar n-a sărit la acel duel aerian, în timp ce Lung junior mai mult a mimat un plonjon.

Gloria Buzău - U Craiova 1-0

A marcat: Nunes (75)
Gloria Buzău: Mincă - Nejneru, Al. Tudose, Ninu, Al. Filip (46 Ioviță) - C. Doicaru (54 Nunes), Bicfalvi, Vlaicu, Eze - Cl. Ionescu (89 Jozici), Lițu. Antrenor: Ștefan Stoica. Rezerve: Stoicescu, Al. Stoica, Guda, Vigariu.
U Craiova: S. Lung jr - Bărboianu, V. Găman, Dănănae, Rose - Gângioveanu, R. Barbu, Prepeliță - Wobay, (82 C. Crăciun), Fl. Costea - Dina (54. C. Tănasă). Antrenor: Nicolo Napoli. Rezerve: Bănică, Săceanu, M. Costea, Ologu, Luțu.
Cartonașe galbene: Lițu (80) / Prepeliță (40), Bărboianu (51), Fl. Costea (70)
Arbitru: Aurelian Bogaciu (București). Asistenți: Ionel Popa (Pașcani), Stelian Slabu (Brașov)
Observatori: Florin Halagian, Florin Prunea
Stadion: Gloria Spectatori: 8.000

Atunci, Gazeta a scris că meciul a fost dubios!

13 gazeta

Cronica acelui meci, apărută a doua zi în Gazeta Sporturilor, a fost semnată de corespondentul ziarului la Buzău, Mihai Baltag, iar el a indicat în mod aproape clar că a fost vorba despre un non-combat din partea Craiovei. Titlul cronicii a fost "Iepuraşi", explicat în subtitlu: "Consacraţii Craiovei nu s-au omorât cu firea, tinerii n-au putut mai mult, iar Buzăul rămâne în cărţi pentru un nou sezon în Liga 1". În cronică s-a oferit şi un "element" al atitudinii pasive pe care au avut-o oltenii: "La 25 de metri, singur cu portarul Mincă, Florin Costea a decis să nu mai alerge şi a preferat un lob indolent în braţele portarului".

EXCLUSIV » Adrian Mititelu: "Şi mie mi s-a părut un meci ciudat şi i-am băgat în şedinţă! Dar era doar paranoia..."

 14 mititelu

Adrian Mititelu a acceptat să vorbească ieri cu redactorii Gazetei despre posibilul blat dintre Gloria Buzău și Universitatea Craiova, 1-0, din mai 2008

 - Domnule Mititelu, ați citit partea a doua a interviului cu Aurelian Bogaciu?

- Sunt pe holuri la tribunal. Ce s-a mai întâmplat? Știu prima parte.

- Domnul Bogaciu spune că a fost pe teren la un posibil blat...
- Așa. Și zice ce meci?

- Nu spune meciul, dar dă detalii despre cum s-a marcat golul câștigător.
- Așa.

  "Lăsați-mă să caut în arhiva video"

 - Spune că jucătorii unei echipei vorbeau pe tunel înaintea meciului "Să nu uităm să nu dăm gol", iar "adversarii au dat gol cu capul de la 15 metri".
- Şi ce meci e ăsta?

- Gloria Buzău - Universitatea Craiova 1-0, pe 3 mai 2008.
- Păi și voi ați dedus că face referire la meciul nostru?

- Golul a fost marcat cu capul de la 15 metri de către Nunes.
- Aha. Lăsați-mă să caut în arhiva video și revin cu un telefon în 10-15 minute.

(Mititelu revine după 22 de minute)

- M-am uitat acum pe ediție.ro la rezumatul meciului.

- Declarațiile lui Bogaciu sunt îndreptate către acest meci, chiar dacă el nu-l numește!
- Pentru că nu vrea să-și asume! El a făcut niște declarații cu mantă și voi ați început să căutați detalii. El a spus unele chestii și gata...

- Domnule Mititelu, nu vi se pare interesant că un fost arbitru spune detalii de la un posibil blat?
- Am impresia că vrea să mi se facă rău. Bogaciu a mințit în prima parte a interviului și voi n-ați mai verificat nimic din spusele lui. Le-ați luat așa...

  "Meciul cu Buzău a fost de infarct"

 - La ce vă referiți?
- A declarat despre meciul meu cu FC Argeş că "eu am dat penalty în minutul 90 pentru oaspeţi, adică pentru Craiova, şi cartonaş roşu pentru FC Argeş".

- Așa.
- Păi el a dat penalty pentru FC Argeș, dar în minutul 35, atunci când au deschis scorul. Noi am egalat în minutul 66 printr-un gol al lui Costea. Și-a dat trei cartonașe roșii. Dar să revenim.

- Ați spus că ați văzut rezumatul meciului.
- Da, da. A fost un meci de infarct și s-a speculat că a fost ceva necurat, că nu ne-am apărat corect șansele. Îmi dau cuvântul de onoare că am avut foarte, foarte multe ocazii. A doua zi am băgat echipa în ședință, l-am chemat pe Tănasă la cantonament. Și mie mi s-a părut un meci ciudat, dar era doar paranoia! Am fost supărat după meciul ăla, dar vă dau cuvântul meu de onoare că niciodată cu mine Universitatea Craiova n-a făcut vreun blat! Niciodată, niciodată!

- Dar...
- O secundă. Cum să fac blaturi? Cum să mă duc să le zic jucătorilor asta în vestiar? Structura mea ca om e făcută să nu fiu implicat în așa ceva. Câți dușmani am eu în momentul ăsta, de ce nu vine unul să spună ceva de mine? Aveți încredere în ce vă spun... N-am făcut niciodată blaturi.

  "Jur pe copilașii mei că nu am făcut niciodată blaturi"

 - Domnul Bogaciu dă detalii din discuțiile avute înainte de meci.
- Păi de ce nu spune meciul? Eu am mers după meciul cu FC Argeș la DNA și am dat declarații împotriva lui pentru că făcea japcă cu Penescu! Eu mereu am fost împotriva lui, pentru că mereu mă ciupea pe unde mă prindea și-am pierdut puncte importante cu el. Mi-au dat amendă 3 miliarde după meciul ăla, dar uite că el a fost condamnat pentru acel meci! E o decizie a tribunalului.

- În Gazeta Sporturilor de după meci e o știre că Florin Costea și-a aruncat banderola de nervi.
- Jur pe copilașii mei că nu am făcut niciodată blaturi! Sunt cel mai curat om din fotbalul românesc. Mă doare că se spune asta despre mine... Acuzați-mă de ce vreți voi, dar nu că am făcut blaturi!

"Și mie mi s-a părut un meci straniu"

- Revenim la gestul lui Florin Costea...
- Domnilor, v-am zis că și mie mi s-a părut un meci straniu. Dubios e prea mult spus. Am ratat ocazii mari de tot. Tănasă cel puțin a avut vreo două... Am ratat mult și am crezut și eu că n-am vrut să dăm gol, dar după am avut o discuție cu jucătorii și mi s-a părut că am exagerat.

- Dacă dumneavoastră vă jurați că n-ați făcut blaturi, aveți încredere în 14 jucători care intră pe teren?
- Domnule, eu nu pot să am încredere în toți. Poate era unul care nu voia să joace... Nu pot să bag mâna în foc pentru toți, dar eu mă jur pe copilașii mei că n-am făcut blaturi niciodată! Dacă vă uitați la meci, o să vedeți ce ocazii au fost. A scos portarul ăla al Buzăului tot. Și la noi era Silvică în poartă. Îl vedeți pe Silvică să facă ceva necurat?

"Am mai bănuit jucători la meciurile cu Steaua, Dinamo, CFR"

- Domnule Mititelu...
- Eu le dădeam prime meci de meci, nu mai știu ce bani. Au trecut 10 ani. Un loc în clasament era câteva mii de euro, cum să fac blaturi? Și cum luam banii? Au mai fost momente când am bănuit câte un jucător... Recunosc asta.

- Adică?
- Pe la meciurile cu Steaua și Dinamo aveam impresia că sunt unu-doi care ar putea să facă câte ceva, chiar și pe la meciurile cu CFR. Dar erau doar bănuieli, după îmi dădeam seama că totul a fost corect. Lumea din România trebuie să știe că Bogaciu e condamnat și eu, Adrian Mititelu, sunt corect și nu am făcut blaturi! Chiar nu știu ce vrea să se demonstreze cu aceste afirmații.

Cum au reacționat ieri jucătorii Universităţii Craiova care au jucat în meci

untitled

"Nu-mi mai aduc aminte meciul. Am aruncat eu cu banderola de nervi? Nu cred, nu făceam așa ceva. Eu am jucat numai pe teren, în toate meciurile pe care le-am jucat am fost corect. Nu m-au interesat niciodată blaturile, nici să le știu, dar nici să joc în ele. Nu mă interesează ce scriau ziarele de atunci, eu nu citesc ziarele. Habar n-am ce spune arbitrul, nici nu știu cine e. Eu am jucat corect, nu-mi aduc aminte de altceva. Vă rog, nu mai insistați, că atât am avut de spus! La revedere"
Florin Costea

"Nici nu-mi aduc aminte meciul... E ușor să arunci așa, cu vorbe, au mai făcut-o și alții și vreau să stau departe de așa ceva. Eu nu-mi amintesc și nu vreau să vorbesc. Nu știu despre ce meci e vorba și nici nu mă interesează. Nu cunosc și nu vreau să vorbesc despre ceva ce nu știu. Nu vreau să fac alte comentarii"
Ștefan Bărboianu

"Ce blat? Ce meci? Eu nici nu mai eram în România atunci. Plecasem demult din țară. Aaaa. Sau eram la Iași... Nici nu mai știu. Nu-mi amintesc absolut deloc, deloc. În ce an? 2008? Cred că eram la Iași. Sau la Craiova? Nu știu, chiar nu știu... Nu mă interesează. Chiar nu mă interesează. Dacă eu nu-mi mai amintesc meciul, ce vreți de la mine? Ce să vorbesc dacă nu știu? Hai, la revedere, o zi bună!"
Ciprian Tănasă

Cum au comentat în 2008 cei implicați

untitled

 "A fost un meci cu două feţe. Deşi am controlat jocul, golul a picat în poarta noastră la o fază în care jucătorii mei au dormit. Nu pot să spun că jucătorii mei s-au dat la o parte, însă nu bag mâna în foc pentru nimeni!"
Nicolo Napoli, antrenor Craiova

"Am luat un gol prostește. Cum să se spună că ne prostituăm? În plus, dacă s-ar fi pus problema să aranjăm meciul, nu se mai stătea pe muchie de cuțit, să luăm gol în ultimele minute"
Ilie Balaci, manager general Craiovei

"Cine spune că am dat meciul e într-o mare eroare sau e rău intenţionat. Universitatea nu face blaturi"
Adrian Mititelu, patron Craiova

"La ce ambiție au acești copii din echipa Craiovei, nu vor accepta niciodată să stea în umbra altora și să se dea la o parte, indiferent cine le-o va cere"
Ovidiu Stângă, manager sportiv Craiova

REACȚIE / Fanii au simțit: "Ce blat frumos!"

Suporterii Universității au taxat dur atitudinea jucătorilor după meciul de la Buzău. A doua zi după joc, Gazeta Sporturilor a publicat mesajele fanilor de pe site-ul craiovamaxima.ro. "Ce blat frumos! Jucătorii au avut o atitudine penibilă şi ruşinoasă. Amatorism! Nu vom fi niciodată o echipă mare în condițiile astea", a scris unul dintre suporteri. Acesta a fost completat de altul: "După ce în trecut ne-a călărit Dinamo, acum am devenit vasalii Stelei. E mai rău ca pe vremea lui Staicu şi Neţoiu".

DEZVĂLUIRI / "Pinalty" a ştiut că e blat!

14 stefan

În decembrie 2012, fostul patron al celor de la Ceahlăul, Gheorghe Ștefan, dezvăluia pentru Gazetă meciul suspect de la Buzău. "La un meci al Craiovei cu Buzăul, Costea a venit la bancă să întrebe cât să mai rateze, de atunci nici nu l-a mai luat Piţurcă la naţională! I-a spus că nu îl poate lua, pentru că a participat la măgării", spunea "Pinalty". Partida respectivă chiar a fost una ciudată pentru Florin Costea, care purta banderola de căpitan al Universității. Atacantul Craiovei a ratat incredibil în câteva rânduri, iar spre final a oferit o imagine antologică: şi-a desfăcut banderola şi a aruncat-o în direcţia băncii de rezerve!

SITUAȚIE / Craiova a decis atunci o retrogradată!

Dacă n-ar fi câştigat în penultima etapă, Gloria Buzău nu s-ar fi aflat la ora ultimei etape pe un loc care să-i permită rămânerea în Liga 1. Ceahlăul a câştigat şi ea, 2-1 cu Timişoara, iar Buzăul s-a păstrat deasupra clubului patronat de Gheorghe Ştefan cu un punct. Apoi, în ultima rundă, ambele au pierdut. Gloria a cedat pe Ghencea, 0-5, iar Ceahlăul a fost bătută chiar de către Universitatea Craiova, scor 3-2.

 

1. Steaua 32 22 6 4 45 - 17 72p (+24)
2. CFR Cluj 32 21 7 4 50 - 22 70p (+22)
3. Rapid 32 17 7 8 46 - 26 58p (+10)
4. Dinamo 32 15 10 7 50 - 34 55p (+7)
5. Urziceni 32 14 13 5 37 - 24 55p (+7)
6. Poli Timişoara 32 15 9 8 52 - 41 54p (+6)
7. FC Vaslui 32 12 11 9 42 - 28 47p (-1)
8. Oţelul 32 13 3 16 45 - 50 42p (-6)
9. U Craiova 32 11 7 14 39 - 45 40p (-8)
10. Farul 32 10 10 12 24 - 32 40p (-8)
11. Bistriţa 32 10 9 13 31 - 38 39p (-9)
12. Pandurii 32 10 7 15 34 - 40 37p (-11)
13. Poli Iaşi 32 10 7 15 34 - 41 37p (-11)
14. Buzău 32 9 7 16 29 - 51 34p (-14)
15. Ceahlăul 32 9 6 17 29 - 42 33p (-15)
16. Mioveni 32 7 10 15 26 - 39 31p (-17)
17. UTA 32 5 8 19 26 - 47 23p (-25)
18. U Cluj 32 4 11 17 32 - 54 23p (-25)

 

 

Comentarii (17 ) Adaugă comentariu

tincucatalin  •  10 Octombrie 2018, 14:24

Lesin de ras cu interviul asta al lui Bogagiu. Victima de el. :)))). E bun de iUmor. Si de la morti si de la vii, sau cum era ??

rin.tin.tin  •  10 Octombrie 2018, 12:12

Postat de florianveress pe 10 Octombrie 2018, 07:09

Voi, oile, chiar nu aveţi nici un pic de ruşine? Blatiştii secolului! Vai de capul tău de brânzar, ai un "nume" beton, rin tin tin...

***

gabryel28  •  10 Octombrie 2018, 11:31

Bogaciu bate campii ! Am urmarit inca o data rezumatul si am vazut ocaziile. Costea a ratat foarte mult iar minca a scos din pozitie de unu la unu cu costea! Cateva lovituri de cap care la fel foarte periculoase trecand milimetric pe langa poarta. Bogaciu spune ca craiova nu a iesit din jumatatea de teren dar pe rezumat se vede ca ocaziile mari le a avut tot craiova. Lung a facut cateva parade foarte bune iar la golul cu capul de la 15m l a prins pe picior gresit. Am vazut si deposedarile incredibile ale lui gaman si ciuca cand atacantul gloriei scapase singur cu portarul. Un meci nu se aranjaza in modul acesta dar binenteles gsp cauta audienta, si manipularea cu care ne a obisnuit

Vezi toate comentariile (17)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase