5 comentarii. Scrie și tu!

Zece comeback-uri fabuloase care ne-au făcut să iubim Liga Campionilor

Cum am trăit meciuri memorabile ca "Minunea de la Istanbul", "remontada" lui SuperDepor sau lovitura din prelungiri a "Ucigașului cu față de copil"

Articol de Ioana Mihalcea
Vineri, 24 Martie

DIN CUPRINS
" Remontada" Barcelonei cu PSG a readus în prim-plan câteva partide memorabile din istoria Ligii Campionilor
Poate cea mai importantă dintre acestea s-a jucat în 2005, cu trofeul pe masă, când Liverpool s-a impus în fața lui AC Milan, după 0-3 la pauză
O altă finală de excepție s-a jucat între United și Bayern, în '99, cu scor întors în minutele 90+1 și 90+3

Iată cele mai interesante 10 comeback-uri din Liga Campionilor, rememorate de GSP pentru fanii acestei competiții de top.



1) 2005 - Liverpool - AC Milan 3-3, 3-2 d.p. în finală

Una dintre cele mai importante reveniri din istoria fotbalului, partida care a închis sezonul 2004-2005 a fost una absolut spectaculoasă.

Italienii erau favoriți, iar la pauză conduceau cu 3-0 și se părea că și-au asigurat deja trofeul. După pauză, în care a avut loc un moment memorabil al fanilor "cormoranilor", care au cântat imnul echipei atât de tare și cu atâta pasiune încât jucătorii l-au auzit din vestiar, Liverpool a revenit și a oferit momente de neuitat pe arena din Istanbul. 15 minute de fotbal fabulos au adus egalarea și meciul s-a decis la penalty-uri, unde jucători legendari ca Pirlo și Shevchenko au ratat inexplicabil.

AC Milan - Liverpool 3-3, 2-3 d.p. 

Au marcat în timpul regulamentar 3-3: Maldini 1, Crespo 39, 44 / Gerrard 54, Smicer 56, Alonso 60.  Penalty-uri 2-3: la Milan au ratat Serginho, Pirlo, Shevchenko / au marcat Tomasson, Kaka; la Liverpool: a ratat: Riise / au marcat: Hamann, Cisse, Smicer

AC Milan: Dida - Cafu, Nesta, Stam, Maldini - Pirlo - Gattuso, Seedorf (Serginho 85) - Kaka - Shevchenko, Crespo (Tomasson 85)
Antrenor: Carlo Ancelotti
Liverpool: Dudek - Finnan (Hamann 46), Carragher, Hyypia, Traore - Luis Garcia, Gerrard, Xabi Alonso, Riise - Kewell (Smicer 23) - Baros (Cisse 85)
Antrenor: Rafa Benitez

2) 2004 - Deportivo - AC Milan 4-0 în sferturile de finală

După ce pierduseră pe San Siro cu 1-4, șansele de calificare ale jucătorilor din Galicia erau considerate minime în fața marelui Milan de la acea vreme. Toate previziunile au fost însă spulberate după ce Depor conducea cu 3-0 la pauză prin reușitele lui Pandiani, Valeron și Luque. SuperDepor avea să mai înscrie o dată în repriza secundă, prin Fran, ducând scorul la un neverosimil 4-0 și calificând echipa pregătită de Irureta cu scorul general de 5-4.

Deportivo - AC Milan 4-0

Au marcat: Pandiani 5, Valerón 35, Luque 44, Fran 76

Deportivo La Coruna: Molina - Manuel Pablo, Naybet, Andrade, Romero - Mauro Silva, Sergio (Duscher 87) - Victor, Valeron (Djalminha 90), Luque (Fran 65), Pandiani
Antrenor: Javier Irureta
AC Milan: Dida - Cafu, Nesta, Maldini, Pancaro (Rui Costa 77) - Pirlo (Serginho 58) - Seedorf, Gattuso - Kaka - Tomasson (Inzaghi 67), Shevchenko
Antrenor: Carlo Ancelotti

"Meciul a fost așa cum am visat. Era aproape imposibil, dar am făcut o primă repriză de vis și am obținut ceea ce trebuia" Javier Irureta

3) 1999 - Manchester United - Bayern Munchen 2-1 în finală

Bayern a dominat total meciul, dar nu s-a putut impune. Nemții au deschis scorul prin Basler, încă din minutul 6, însă englezii au egalat în minutul 90+1, prin Sheringham, și se părea că meciul va merge în prelungiri. Solskjaer a avut însă alt plan, marcând golul ce a adus trofeul în vitrina lui United în 90+3. A fost primul trofeu european în 31 de ani pentru englezi, care s-a alăturat "dublei" din competiția internă.

Manchester United - Bayern Munchen 2-1

Au marcat: Sheringham 90+1', Solskjær 90+3 / Basler 6

Man United: Schmeichel - G. Neville, Johnsen, Stam, Irwin - Giggs, Beckham, Butt, Blomqvist (Sheringham 67) - Cole (Solskjær 81), Yorke
Antrenor: Alex Ferguson
Bayern: Kahn - Babbel, Linke, Matthaus, Kuffour, Tarnat - Effenberg, Jeremies - Basler, Jancker, Zickler
Antrenor: Ottmar Hitzfeld

4) 2000 - Barcelona - Chelsea 5-1, în sferturile de finală VIDEO

Deși englezii învinseseră acasă cu 3-1, într-o primă mansă care i-a mirat pe microbiști, pentru că echipa de pe Stamford Bridge nu era pe atunci în elita fotbalului interrnațional, tot Barcelona a învins spectaculos pe Camp Nou, la retur, și s-a calificat. Dan Petrescu a evoluat la londonezi în prelungiri.

Rivaldo și Figo au înscris în prima repriză, Tore Andre Flo a readus Chelsea în cărți, dar Dani Garcia a înscris golul care a trimis partida în prelungiri. Acolo, Rivalto și Kluivert au pecetluit soarta calificării, scorul general fiind de 6-4 pentru catalani, după o revenire spectaculoasă.

Barcelona - Chelsea 5-1

Au marcat: Rivaldo 24, 99 pen, Figo 45, Dani García 83, Kluivert 104 / Flo 60

Barcelona: Hesp - Reiziger (Barjuan 106), F. de Boer, Puyol (Abelardo 86) - Cocu, Gabri, Guardiola, Zenden (Dani Garcia 72) - Figo, Kluivert, Rivaldo
Antrenor: Louis van Gaal
Chelsea: De Goey - Ferrer (Lambourde 46), Desailly, Leboeuf, Babayaro - Deschamps (Dan Petrescu 102), Di Matteo, Morris, Wise - Tore Andre Flo, Zola (Poyet 106)
Antrenor: Gianluca Vialli

"A fost cea mai tare noapte din viața mea!" Gabri Garcia (Barcelona)

5) 2012 - Chelsea - Napoli 4-1, șaisprezecimi VIDEO

Cu managerul din tur, Andre Villas-Boas, concediat de Abramovici după mai puțin de 10 luni la cârma echipei, londonezii porneau cu o altă motivație în returul cu Napoli, după 1-3 în tur, conduși acum de Roberto di Matteo.

Avea să fie una dintre nopție de neuitat de pe Stamford Bridge. Era doar a patra oară din 45 de încercări când o formație se califica după o diferență de cel puțin 2 goluri față de prima manșă.

Droba și Terry au făcut 2-0, dar Inler a înclinat balanța în favoarea lui Napoli. Lampard a trimis meciul în prelungiri, unde Ivanovici a marcat golul calificării cu un șut extraordinar cu dreptul.

Chelsea - Napoli 4-1

Au marcat: Drogba 29, Terry 47, Lampard 75 pen, Ivanovici 105 / Inler 55

Chelsea: Cech - Ivanovic, Luiz, Terry (Bosingwa 98), Cole - Ramires, Essien, Lampard, Mata (Malouda 95) - Sturridge (Torres 63), Drogba
Antrenor: Roberto Di Matteo
Napoli: De Sanctis - Campagnaro, Cannavaro, Aronica (Vargas 110), Maggio (Dossena 37) - Inler, Gargano, Zuniga, Hamsik (Pandev 106) - Cavani, Lavezzi
Antrenor: Walter Mazzarri

6) 2004 - Monaco - Real Madrid 3-1 în sferturile de finală VIDEO

La doi ani după ce luaseră Liga și un an după ce jucaseră în semifinalele competiției, cei de la Real Madrid porneau ca mari favoriți ai dublei cu monegascii. S-au impus în tur cu 4-2, iar la retur Raul a deschis scorul și se părea că totul s-a terminat. Giuly a înscris însă chiar înainte de pauză și a aprins speranța.

Fostul jucător al madrilenilor, Morientes, a înscris imediat după reluare, apoi Giuly a reușit dubla. 5-5 la general și AS Monaco mergea mai departe, în ciuda opoziției spaniolilor, care au lovit și bara în prelungiri, prin Raul.

Monaco - Real Madrid 3-1

Au marcat: Giuly 45+1, 66, Morientes 48 / Raul 36

AS Monaco: Roma - Ibarra, Civet, Rodriguez, Evra - Giuly (El Fakiri 82), Plasil, Cisse, Rothen - Morientes (Adebayor 85), Prso (Nonda 61)
Antrenor: Didier Deschamps
Real Madrid: Casillas - Salgado (Bravo 85), Mejia, Helguera, Roberto Carlos - Borja (Solari 72) - Figo, Guti (Portillo 88) - Zidane - Ronaldo, Raul
Antrenor: Carlos Queiroz

7) 2013 - Barcelona - AC Milan 4-0 în șaisprezecimi VIDEO

Milanezii învinseseră cu 2-0 în tur și mergeau pe Camp Nou cu un avantaj ce părea semnificativ. Până atunci nimeni nu revenise după două goluri primite fără să reușească să înscrie vreunul, în deplasare. Dacă cineva putea s-o facă, e clar că Barcelona era acea echipă. O primă repriză sublimă a lui Messi a șters avantajul lui AC Milan cu o "dublă". Era 2-0 la pauză și, imediat după, David Villa a înscris și a liniștit apele. În ciuda ocaziilor lui El Shaarawy, tot Barcelona a marcat, în prelungiri, și s-a calificat cu un 4-0 ce nu a lăsat loc de explicații.

Barcelona - AC Milan 4-0

Au marcat: Messi 5, 40, Villa 55, Alba 90+2

Barcelona: Valdes - Dani Alves, Pique, Mascherano (Puyol 77), Jordi Alba - Xavi, Busquets, Iniesta - Villa (Alexis 74), Messi, Pedro (Adriano 84)
Antrenor: Jordi Roura
AC Milan: Abbiati - Abate, Mexes, Zapata, Constant - Montolivo, Ambrosini (Robinho 60), Flamini (Bojan 75) - Boateng, Niang (Muntari 60), El Shaarawy
Antrenor: Massimiliano Allegri

8) 2014 - Manchester United - Olympiakos 3-0, optimi VIDEO

O prestație memorabilă a lui Robin van Persie a transformat ceea ce părea să fie un protest împotriva lui David Moyes într-o sărbătoare generală.

Fusese 2-0 în tur, în Grecia, iar United părea că nu va reuși să facă o infuzie de speranță într-un sezon nedemn de un mare club. A apărut însă van Persie, care și-a ales momentul perfect pentru a înscrie un hat-trick ce a calificat-o pe United în sferturi.

Manchester United - Olimpiakos 3-0

A marcat: Van Persie 25 pen., 45+1, 52

United: De Gea - Rafael, Jones, Ferdinand, Evra - Welbeck (Fletcher 81), Giggs, Carrick, Valencia (Young 77) - Rooney - Van Persie (Fellaini 90+1)
Antrenor: David Moyes
Olympiakos: Roberto - Salino (Machado 74), Manolas, Marcano, Holebas - Perez (Valdez 57), Ndinga, Dominguez, Maniatis, Fuster (82) - Campbell
Antrenor: Michel

9) 2015 - Bayern - Porto 6-1, sferturile de finală VIDEO

Nemții au fost învinși cu 3-1 în tur, pe Dragao, dar un retur exploziv i-a trimis direct în a patra semifinală consecutivă. O ofensivă spectaculoasă a distrus Porto, care venise cu speranțe mari pe Allianz. Cu cele 6 reușite, care de care mai frumoasă, managerul Pep Guardiola ajungea la 115 goluri înscrise de formația sa într-un singur sezon. "Revenire" nu e un cuvânt suficient pentru prestația bavarezilor, care au impresionat lumea fotbalului prin tăvălugul ofensiv cu care i-a măturat pe portughezi.

Bayern - Porto 6-1

Au marcat: Thiago 14, Boateng 22, Lewandowski 27, Muller 63, Xabi Alonso 88 / Martinez 73

Bayern: Neuer - Rafinha (Rode 72), Boateng, Badstuber, Bernat - Lahm, Alonso, Thiago (Dante 90) - Muller, Gotze (Weiser 86), Lewandowski
Antrenor: Pep Guardiola
Porto: Fabiano - Reyes (Ricardo 33), Maicon, Marcano, Indi - Herrera, Casemiro, Torres - Quaresma (Neves 46), Martinez, Brahimi (Evandro 67)
Antrenor: Julen Lopetegui

10) 2017 - Barcelona - PSG 6-1, șaisprezecimi VIDEO

Nici o echipă nu revenise de la o diferență de patru goluri în istoria Ligii Campionilor, iar Barcelona a trebuit să facă asta și fără gol în deplasare. A reușit totuși să întoarcă scorul. A înscris de 3 ori în 50 de minute, iar golul lui Cavani, după o oră de joc, nu i-a descurajat pe catalani. Barcelona avea acum nevoie de trei goluri pentru a se califica. Și le-a marcat! Reușita decisivă a lui Sergi Roberto, din prelungiri, a fost finalul perfect pentru o partidă absolut fabuloasă!

Barcelona - PSG 6-1

Au marcat: Suárez 3, Kurzawa 40 ag., Messi 50 pen., Neymar 88, 90+1 pen., Sergi Roberto 90+5 / Cavani 62

Barcelona: Ter Stegen - Mascherano, Pique, Umtiti - Rakitic (Andre Gomes 84), Busquets, Iniesta (Arda Turan 65), Rafinha (Sergi Roberto 76) - Messi, Suarez, Neymar
Antrenor: Luis Enrique
PSG: Trapp - Meunier (Krychowiak 90+3), Marquinhos, Thiago Silva, Kurzawa - Rabiot, Matuidi - Lucas Moura (Di Maria 55), Verratti, Draxler (Aurier 75) - Cavani
Antrenor: Unai Emery

Comentarii (5 ) Adaugă comentariu

catalin_cj  •  25 Martie 2017, 18:43

Corect. Ala a fost un thriller adevărat. După pauza nemții i-au călcat în picioare pe belgieni. Meciul ala mi-a rămas întipărit în minte.

Catalin-Andrei Manea  •  25 Martie 2017, 16:41

Mai cautati. Cea mai spectaculoasa revenire este in 1993: Werder Bremen - Anderlecht 5-3 (0-3), pe ploaie, cu Ion Craciunescu la centru.

Florin Vlad  •  25 Martie 2017, 01:14

Malaga Dortmund.....e în primele 5....vai de voi.

Vezi toate comentariile (5)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase