17 comentarii. Scrie și tu!

VIDEO+FOTO Sergiu și minunile lui » Reportaj emoționant la noua casă pe care Hanca a construit-o la țară pentru 4 copii părăsiți de mamă

Mijlocașul dinamovist Sergiu Hanca ”a adoptat” patru copilași părăsiți de mamă dintr-un sat ialomițean, le-a ridicat o casă și le-a utilat-o cu cele de trebuință, dorind să se ocupe și de educația lor

Articol de
vineri, 04 ianuarie 09:00

CUPRINS
Cum au aflat soții Hanca despre condițiile mizere în care trăiau cei 4 copii
Cât au cheltuit pentru a le pune un acoperiș deasupra capului
Ce spune preotul stelist din sat despre gestul de suflet al mijlocașului dinamovist

 Omul este măsura tuturor lucrurilor. Un înțelept grec, Protagoras, a spus-o acum mulți, mulți ani. Omul este și măsura tuturor faptelor pe care le întreprinde pentru cei din jur. Mai ales la ananghie.



Sergiu și Andreea Hanca au decis să "adopte", practic, o familie dintr-un sat uitat de vremuri, dinamovistul oferindu-le o locuință decentă celor patru copii și posibilitatea de a-și schimba în bine destinul.

Altă lume aproape de București

Satul Condeești, comuna Bărcănești, județul Ialomița. La aproximativ 50 de kilometri de Capitală, mergând spre Urziceni, doar că faci la dreapta în dreptul Borăneștiului și mergi cam zece minute cu mașina. Treci de un conac semipărăsit aparținând cândva boierului Chiroiu. Sătenii, călare pe cai, cu biciul în mână, îmbrăcați mai mult sau mai puțin în port popular, te mai opresc, "taxă de Sărbători", să le dai câțiva bănuți și să bei o gură de vin la trecerea între ani.

Bărbații aghesmuiți bine de licoarea de culoare roșu pământiu își scot căciulile și dau binețe, în română și-n romani, preotului Nicolae Gangă. Bărbatul de 37 de ani este și preot misionar, și director la școala din comuna Bărcănești. Și duhovnicul mijlocașului dinamovist. Prin el, Sergiu a aflat de cazul familiei Velicu.

Uman, inuman

Cu ocazia Crăciunului 2017, preotul a mers cu icoana din casă în casă, ajungând și undeva la marginea satului Condeești. Un bordei ca după bombardament, cu tavan găurit prin care intra ploaia rece ca gheața, cu paturi în care ar fi refuzat să doarmă și un întemnițat, niște preșuri, niște scânduri, mult necaz și patru copilași care priveau cu ochi blânzi și calzi dintr-un ungher.

12

Copiii trăiesc doar cu tatăl lor, care nu are serviciu, e neștiutor de carte și lucrează cu ziua pe unde-l duce norocul. Mama i-a părăsit. Ironia sorții, dacă se poate spune astfel, e că femeia e la câteva sate distanță, și-a refăcut viața, are alți copii acum, și-a vrut să le ia și alocația celor patru lăsați în voia lui Dumnezeu în Condeești.

Crescut și el ca adolescent fără mamă, moartă prematur, preotul Nicolae a fost impresionat de ceea ce a văzut și a trecut la fapte.

Un acoperiș deasupra capului poate schimba destine

Le-a pus tablă pe casă, dar tot nu era de ajuns. De trei ani deja duhovnicul dinamovistului a vorbit cu Sergiu și cu Andreea, mai ales că îi leagă o relație specială. Casa nu mai putea fi reparată, mai stătea doar într-un pilon de susținere, cel care a mai rămas și azi ca o relicvă a vieții trecute.

În plus, dărăpănătura era pe terenul unui unchi, care nu mai voia să-i găzduiască pe cei ai lui Velicu și a pus piedici în ridicarea unei case noi. Astfel, Sergiu le-a achiziționat celor patru copilași o locuință tip modul, adusă de la Galați, care a costat aproximativ 6.000 de euro. Casa a fost compartimentată în două camere, un mic hol, un "intrând", și o cămăruță unde au fost aduse un aragaz și-o mașină de spălat.

11

Familia Hanca a achiziționat pentru ei și calorifere, și instalații de iluminat, care să mai încălzească atmosfera în serile geroase din Bărăgan. Plus că s-a angajat să susțină costurile facturilor. Alte mii de euro pentru niște oameni despre care nu se poate spune că-i dau banii afară din casă, mai ales că mijlocașul are un salariu lunar de 5.000 de euro la Dinamo.

"Scrisoare către Moș Crăciun"

În 2017 păreau a nu mai avea niciun viitor, în 2018 au un loc decent unde să trăiască, să viseze și posibilitatea de a merge și la școală. Sergiu a insistat pe lângă tatăl copiilor ca cei mici să fie instruiți, asigurându-l că se va ocupa tot el de costuri.

În urmă cu câteva zile, imediat după ce a luat vacanță de la fotbal, Sergiu și Andreea au fost în vizită la "familia" lor. Le-au adus celor mici hăinuțe, jucării, dulciuri. Andreea, cel puțin, îi numește pe cei patru "frățiori pentru bebe Zian", fiindcă ea și Sergiu au un băiețel de nici un an.

Ștefania (4 ani și 8 luni), strângând un ren de pluș în brațe, Marius (7 ani) și Ionuț (9 ani), visând să ajungă să bată și ei mingea de fotbal în viitor, și Gabriela (12 ani), care speră "să poată scrie o scrisoare de mulțumire lui Moș Crăciun", au privit cu emoție către cadouri și cu poftă către bomboanele cărora le-au descoperit abia acum gustul.

13

S-au obișnuit cu noroiul din bătătură, se pot juca acolo. Chiar și lângă maldărul de gunoaie, fiindcă nu au abonament la "Salubritate" ca să vină mașina să le ia resturile din ogradă. Acum au posibilitatea să viseze și poate să-și transforme gândurile de copii în realitate. 

"Simt o fericire imensă când mă gândesc la acești copii. Azi ei sunt niște oameni fericiți și frățiori pentru bebe Zian. Mulțumim părintelui pentru îndrumare"
Andreea Hanca

"Am făcut cât am putut, mă bucur că am reușit să-i fac fericiți și să le ofer un loc unde să poată dormi măcar liniștiți. Să dea Domnul să pot să fac mai multe"
Sergiu Hanca, mijlocaș Dinamo

Preotul e stelist

Viața face ca dinamovistul Hanca să aibă drept duhovnic un preot care are simpatii steliste! Nicolae Gangă nici nu se ferește când afirmă: "Sunt stelist vechi, așa a fost să fie, dar merg și mă uit la meciurile FCSB-ului, cum se numește acum, nu fac distincția între cele două entități. Fără supărare".

Părintele a primit și invitații la Derby-urile de România dintre cele două rivale, de două ori a mers cu soția la meci. Dar a evitat să stea în sectorul rezervat invitaților "câinilor", preferând să meargă într-o zonă neutră a Arenei Naționale. "Soția se amuza spunându-mi: "Cum poți tu, stelist vechi, să vrei să fie bine și pentru dinamoviști?!". Aceasta fiindcă nu aș fi dorit sub nicio formă că Sergiu să fie trist după meciuri. Dumnezeu a vrut ca la meciurile la care am fost eu să se termine egalitate", a mărturisit preotul. 

Au mai făcut donații și la Urziceni

Soția dinamovistului, Andreea, a auzit de la preotul Gangă acum câțiva ani de situația în care trăiesc câteva familii cu copii într-un adevărat ghetou, "Catanga", de la marginea Urziceniului. Preotul le-a dus pe ea și pe Bianca, soția lui Steliano Filip, la fața locului, iar Andreea Hanca a fost impresionată de ceea ce a văzut. A comandat haine și mâncare pentru cei nevoiași, aducându-le cu o mașină de marfă la Urziceni. 

Comentarii (17 ) Adaugă comentariu

luker  •  08 Ianuarie 2019, 00:35

Biserica de azi nu mai e ce trebuie sa fie. Intr-un fel mai bine asa. Faceti religie si credinta la voi acasa. In biserici se face politica. Banii au cumparat majoritatea preotilor. Avem o catedrala de care ne vom aminti cu rusine zeci de ani de aici inainte.

Leonard Crassas  •  07 Ianuarie 2019, 10:35

Popa a vazut ca este rostul de donatii si imediat s-a bagat in seama, ca da bine la enoriasi

calinescu_  •  05 Ianuarie 2019, 13:52

SUPERB GESTUL LUI HANKA ...!!!!!

Vezi toate comentariile (17)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase