0 comentarii. Scrie și tu!

SPECIAL GSP Simona Gherman, campioană olimpică, mondială și europeană, despre viața de dincolo de scrimă: „Iau totul de la capăt și nu știu nimic”

Simona Gherman, campioană olimpică, mondială și europeană la scrimă, a povestit despre senzațiile prin care a trecut după retragere, dar și despre noile provocări pe care le are în față în funcția de manager la clubul Steaua

Articol de ,
Marti, 05 Martie

 



DIN CUPRINS
Cum a trecut Simona Gherman peste șocul retragerii
Ce presupune noua funcție, cea de manager al clubului Steaua
Viața de familie a fostei campioane olimpice
Marile regrete ale Simonei Gherman

Implicațiile psihologice și sociologice ale retragerii unui sportiv sunt profunde. Există numeroase studii, iar principala întrebare care iese la suprafață este: Cine sunt eu, dacă nu mai sunt individul care se antrena pentru a obține performanțe și medalii?

Simona Gherman, campioană olimpică, mondială și europeană cu echipa de spadă a României, și-a răspuns astfel: „Sunt mamă! Sunt soție! Sunt copilul care nu am apucat să fiu”.

Bucăți de viață pe care a apucat să le trăiască între antrenamente, cantonamente, podiumuri și dezamăgiri.

Avea 31 de ani împliniți când a decis să spună stop definitiv și venea după ce palmaresul său primise în dar cea mai strălucitoarea medalie: cea olimpică. În spate mai erau 21 de luni, între august 2012 și aprilie 2014, în care se despărțise de spadă, când a adus-o pe lume pe Teodora, în decembrie 2013. „Ca sportiv nu poți să o duci ca în orice altă meserie până la pensie, cel puțin nu de pe planșă. Eu mi-am setat să mă retrag după Rio, așa cum mi-am spus după Londra că revin”, povestește cu calm Simona.

"Ne facem că nu avem medalia de aur"

Pe 11 august 2016 alături de Ana Maria Popescu, Simona Pop și Loredana Dinu a avut cea mai frumoasă petrecere de despărțire. Una care s-a terminat târziu în noapte, după un control doping, dar cu o medalie de aur. Una extrem de prețioasă și scumpă la vedere.

„E a mea și nu are nimeni voie cu ea! Am un loc unde am toate medaliile, dar mai puțin cea de la JO. O țin în dulap. Știu, sunt nebună! Foarte-foarte rar o scot. Când mă roagă cineva insistent”, spune râzând Simona.

Nici cele două fiice ale sale nu prea știu ce comoară are mami în dulap. „Alexandra nu o știe, e și mică, dar aș fi putut să i-o arăt o dată, iar Teodora doar după ce am venit de la JO a pus mâna pe ea. Ne facem că nu o avem! Soțul meu, Dragoș, chiar zicea că dacă te aude cineva, poate crede că e de nu știu câte carate”. Medaliile de aur de la Rio conțin 98,8% argint și 1,2 % aur, adică din cele 500 de grame, doar 6 sunt de aur, iar valoarea ei materială ei e undeva puțin peste 500 de dolari.

Primul sentiment: ușurare

Valoarea sentimentală și a performanței este însă imensă. Ea a pus capăt unei părți din viața Simonei în care s-au mai strâns 9 medalii de aur, două de argint și două de bronz, cucerite la CM și CE. Cum i s-au părut lucrurile după ce a închis această ușă?

Pentru unii e extrem de greu. Gimnasta Elena Leuștean, prima medaliată a României la Jocurile Olimpice, spunea acum mulți ani într-un mod plastic că a rămas fără aripi.

„Prima oară mi-am zis: Gata, s-a terminat. A fost o ușurare. Bineînțeles a contat și Teodora, care era acasă, apoi mi-am dorit un alt copil. Mi-am ocupat atât de mult timpul, nu am simțit niciodată că mi-e dor, că mai vreau, nu. Și cred că spun din păcate chestia aceasta. Nu e OK după 20 și ceva de ani de sport să nu mai vrei să știi ceva de scrimă„, spune cu voce puțin tremurândă fosta spadasină.

În iulie 2017, Alexandra a făcut familia Gherman să crească, iar în tot acest timp Simona nu a mai intrat în sala de scrimă din Ghencea acolo, unde a petrecut cele mai multe ore din cariera sa. A făcut-o în ianuarie 2019, iar întrebările au intrat și ele cu ea în locul unde a plâns, a râs, a sperat, a tras de ea, a strâns din dinți, a fost doborâtă, dar și de unde s-a ridicat, unde s-a întors și de unde a plecat.

„Sentimentul este că aș mai fi putut, dar trebuie să mă bucur de ce am în momentul de față. Abia după atâta timp încep să apară întrebările. Ce s-ar fi întâmplat dacă m-aș fi întors? Oare aș mai fi putut? Simt că abia acum vine greul. Până acum am fost ocupată cu fetele, mă săturasem de sport, nu mai voiam să aud, cumva abia acum am realizat că nu o să mai fac sport, că s-a terminat. Trebuie să-mi ocup timpul cu ceva ca să nu mă mai gândesc”, deschide Simona o mică portiță spre sufletul său.

„Mami a luat banii de la Rio”

E greu însă să nu te întorci, să nu vrei să retrăiești adrenalina, să nu mai îmbraci încă o dată costumul alb, să pui masca pe față, să strângi spada în mână și să pornești la atac.

Ce face atunci? Le adună pe fete în jurul său, o strigă pe mama ei și caută pe YouTube. Mai întâi primul titlu mondial, cucerit cu echipa la Paris în 2010. Nu există! Catania 2011 însă e acolo. Simona a dat tușa de aur în acel duel cu scântei din finală purtat cu echipa Chinei. Acest episod s-a întâmplat într-o dimineață rece de februarie a acestui an.

„M-am trezit și de obicei stau pe YouTube cu fetele, la cântecele, dar atunci am vrut altceva. M-au trecut niște emoții, mai ales că era cea mică și de câte ori mă vedea striga «Mama!»”, povestește amuzată Simona.

Chiar dacă are cinci ani, nici Teodora nu știe prea bine ce e cu acele imagini în care mami e în alb și împunge cu spada alte femei îmbrăcate la fel. „Cred că doamnele la grădiniță și-au dat seama de ceva și au întrebat-o cu ce mă ocup. Ea le-a zis: mami a luat banii de la Rio. Pe de altă parte, când îi spun acum că mă duc la serviciu mă întreabă: la scrimă sau te întâlnești cu colegele tale?”, istorisește ea cu zâmbetul pe buze.

De ce nu știu cele din personalul grădiniței cine este Simona Gherman? Pentru că nu-i place să facă prea multă paradă cu rezultatele sale și cu numele său.

„După ce am născut-o pe Alexandra am făcut sală ca să-mi revin fizic și mi-am luat antrenor personal. Tipa se mira de mine: ce bine faci abdomene, ce bine faci picioare. Era uimită de cât de ușor reușeam să execut tot ce-mi spunea ea. În condițiile în care pentru un om obișnuit e mai greu. Mă lăuda pentru tonus, iar soțul îmi zicea că trebuia să-i spun cine sunt. Îmi era puțin ciudat să mă duc să-i spun, vezi că eu sunt campioană olimpică și am făcut aia și aia. S-a prins abia când mi-a văzut tatuajul cu cercurile olimpice, mi-a căutat numele și atunci a făcut legătura”, spune Simona.

Pentru a lega cele două iubiri din viața sa, scrima și familia, Simona și-a făcut două tatuaje. Pe mâna dreaptă o spadă cu prenumele primei sale fete, Teodora, și pe dreapta cercurile olimpice în interiorul cărora e scris prenumele celei de-a doua, Alexandra.

„Iau totul de la capăt”

Din luna mai, în acte, ea va deveni manager al secțiilor de scrimă, gimnastică artistică și ritmică ale clubului Steaua. La fel ca și Dinamo, aceste cluburi le oferă posibilitatea, după retragere, foștilor sportivi legitimați la ele să continue activitatea în diverse funcții. Unii acceptă, alții merg pe alte drumuri. Simona a ales să rămână.

"Au existat unele discuții pentru o posibilă întoarcere și după Rio, dar s-au oprit la stadiul de discuții" Simona Gherman

Iau totul de la capăt și nu știu nimic. Este altceva față de ce am făcut și îmi este greu, dar cu ajutorul colegilor, probabil am să încerc să fac performanță și în acest job”.

Nu vrea să conteze ce a făcut în trecut. „Îmi doresc ca lumea să mă ia pentru ce fac eu acum, nu cumva să existe unele rămășite de pe atunci, ci pentru ce fac eu acum. Nu mai contează performanțele mele de atunci”, spune ea categorică.

Aceasta este una dintre poveștile fericite ale unei retrageri. Într-un studiu realizat în Marea Britanie, jumătate din sportivii care au participat au susținut că după ce au abandonat sportul de performanță s-au simțit "fără identitate", "pierduți" și "devastați". Simona Gherman, 33 de ani, a găsit o altă cale, pe cea a celeilalte jumătăți. 

Scrima are vizibilitate redusă

Cu Simona Gherman poți petrece ore bune la o cafea fără să o recunoască cineva, chiar dacă ești într-unul dintre cele mai aglomerate mall-uri din București. Scrima e un sport puțin vizibil, iar de la Rio au trecut totuși doi ani și jumătate.

Nici imediat după întâmplările din Brazilia nu era diferit. „Nu mă recunoștea lumea pe stradă. În medii unde se aflau sportivi, poate. La un moment dat câțiva copii au fost foarte haioși. Ei știau că România a câștigat medalia de aur, dar ei știau că a câștigat Ana Maria Brânză. Pentru că ea a fost mediatizată, ea a ieșit în față. E adevărat că pentru scrimă vedetele sunt Laura Badea, Mihai Covaliu și Ana Maria Brânză”.

Totuși, orice om are nevoie de gesturi de simpatie. „Eu cred că este un avantaj că nu mă recunoaște lumea, nu cred că le este ușor celor care sunt recunoscuți tot timpul. La un moment e aiurea să nu te poți mișca liniștit pe stradă. E adevărat, îmi plăcea și mie să fiu apreciată, aș minți să spun că nu mi-a plăcut. Eu mi-am dorit să fiu apreciată de cei care se pricep cât de cât . Un om de pe stradă nu poate face diferența. Și atunci contează părerea celor care se pricep”.

Apoi continuă: „Mă doare un pic acum, când mi se spune după ce m-am retras, că mulți îmi spun: eu știu că tu puteai, eu știu că tu făceai...Părerea lor conta atunci! Acum, totul s-a terminat și mă întreb de ce o recunosc abia acum. Spre exemplu, Marius Florea, președintele federației, mi-a spus acum că la Olimpiadă am fost senzațională. Ce mai contează acum? Sunt convinsă că și cei care nu vor să recunoască știu cum au decurs lucrurile, dar sunt cârcotași și nu vor să recunoască. O să vedem acum ce se întâmplă când o să mă reîntâlnesc cu ei de altă parte a baricadei", spune Simona. 

Regretele Simonei

După o activitate care s-a întins pe 20 de ani e imposibil să nu existe și unele regrete. „Că nu am o medalie la CM, la individual și că nu am avut acei oameni pe care îi doream eu până la final”. Despre ce oameni este vorba?

„Eu mereu am lucrat cu ce mi s-a dat. Am acceptat. Primul moment greu din viața mea sportivă a fost când nu am mai putut să lucrez cu Cornel Milan. Al doilea, când n-am mai putut să colaborez cu Octavian Zidaru. Nu pot spune că nu am lucrat bine și cu Dan Podeanu, dar oamenii aceștia doi au însemnat foarte mult în cariera mea. Mi-aș fi dorit dacă nu am avut șansa cu unul, măcar să fi ieșit cu celălalt".

Cornel Milan a plecat de la echipa feminină de spadă după eșecul de la JO din 2012. Octavian Zidaru a fost antrenorul fetelor doi ani, în 2013 și 2014, el refuzând de mai multe ori să vorbească despre motivele care l-au făcut să plece. 

„Era de așteptat”

Echipa de spadă a României se află în acest moment pe locul 11 în clasamentul mondial, la 189 de puncte de primul loc. În aprilie încep calificările pentru JO, unele care se încheie în aprilie 2020. Va fi extrem de greu ca echipa României să ajungă la Tokyo.

„Ce văd acum nu văd cu ochi foarte buni. Îmi doresc să poată izbuti, să reușească să facă o echipă". În aceste condiții este posibil ca deținătoarea titlului să nu fie prezentă la JO. "E trist, dar ne așteptam, nu este ceva neașteptat. Ne-am lăsat 3 din 4, doar Ana continuă, într-un singur om e greu să califici o echipă, poate în 2024 va fi altceva„, a spus Simona. 

 Blocajul de pe planșă

Simona Gherman și-a descoperit calitățile spre ultimii ani din carieră. Prima sa medalie individuală la seniori a venit în 2012, la 27 de ani, când a cucerit aurul european. Apoi au venit bronzul din 2014 și aurul din 2016.

„Îmi pare că mi-am dat seama atât de târziu. M-am maturizat mai greu, am crezut că se poate oricum, dacă ai talent poți să faci performanță. Mi-am dat seama că nu poți reuși dacă nu muncești și la nivel psihic. Parcă aveam un blocaj. Mi s-a spus mereu că eu sunt om de echipă și atunci s-a închis în mine ceva și am considerat același lucru, până când mi-a spus antrenorul că mi-ar trebui o finală-două să văd ce înseamnă și că aș prinde curaj. Și adevărul acesta e, de la CE U23 cred că am prins curaj, de atunci am început să cred că pot mai mult”, a spus fosta spadasină. 

 Motivele pentru a nu deveni antrenor

Una dintre variantele pentru sportivii care lasă în urmă cariera este să activeze ca antrenori. „Mi-e frică. Ar trebui să o iau de jos, să încep cu o grupă de copii, să-i formez și să învăț cu ei. Mi-e ușor să-i explic unui senior, să lucrez cu el. Și dacă ajungeam în punctul acesta, trebuia să plec de acasă și, așa, mai bine mă apucam eu din nou de sport”, a explicat Simona.

Așa că funcția de manager i s-a părut mai potrivită. „Sunt la început, iau contact cu ce se întâmplă. Fișa postului meu prevede să mă îngrijesc ca la Steaua să vină cei mai buni sportivi și să fim cei mai buni. Antrenorii trebuie să mă informeze unde vor să plece, ce bani au nevoie, de ce e nevoie. Eu sunt manager. Eu sunt între ei și conducere, fix la mijloc”. 

Liniștea de acasă

Simona spune că deși a avut un psiholog la lot i-a fost greu să se deschidă și să vorbească, terapia o făcea acasă.

„Cred că le-a fost destul de greu oamenilor să lucreze cu mine, nu mă deschid ușor. Poate n-am găsit omul potrivit. Am lucrat singură cu mine, nu m-am simțit niciodată confortabil să vorbesc cu altcineva, doar acasă. Dragoș și mama mi-au suportat nervii, urletele, am venit de nenumărate ori acasă spunând nu mai pot, gata, renunț! Mă lăsau. Între ei era ceva de genul: «OK, hai să o lăsăm să-și facă numărul și apoi vedem noi».

Mama era cea care mă alinta: «Simonica, hai, mami», iar Dragoș era cel dur: «Ce înseamnă asta? O să vezi că poate fi și mai rău», mă lua tare. Mă supăram, era mai bine la mama să mă perie, dar mi-a prins bine. Că erau două opinii diferite”.

3medalii individuale are în palmares Simona Gherman, toate cucerite la CE, două de aur și una de bronz

14distincții a adunat Simona Gherman la competițiile importante, dintre ele zece sunt de aur, două de argint și două de bronz

„Înainte mi se întâmpla, când închideam ochii, să-mi treacă prin fața lor tot felul de acțiuni, dar când eram în cantonamente. Acasă îmi era mai greu să stau cu gândurile mele. Nu cred că vreodată m-am văzut pierzând, tot timpul învingând. Îmi doream mereu să câștig”

„Am fost un sportiv căruia i-a plăcut mereu să aibă colegi, să fim uniți pentru ceea ce facem. Și pe cele mai mici le luam pe lângă mine prin glume. Și Loredana îmi spunea:  «Simo, erai tot timpul acolo, ne adunai, chiar dacă eram supărate, trebuia să faci tu ceva să ne scoți». Cred că am avut această chestie de a uni oamenii”

„Au existat unele discuții pentru o posibilă întoarcere și după Rio, dar s-au oprit la stadiul de discuții”

„Fizic m-am simțit întotdeauna foarte bine, după ambele nașteri am revenit rapid la greutate, la condiția fizică. Dar e ok să și știi când trebuie să pui punct. Am spus că după Rio se termină, hai să nu mai lungesc aiurea, că poate mă vede Cel de Sus și mi-a dat destule”

„Sportul și familia mi-au oferit chestii asemănătoare. Sunt foarte împlinită pe ambele planuri. Nu am simțit după Rio că mi-e dor de scrimă, familia mi-a ocupat tot timpul”

Simona Gherman

Se justifică renta?

Sportivii tricolori care se retrag și au avut rezultate la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale și Campionate Europene au dreptul la o rentă viageră. „Dacă stăm să ne gândim la unele sporturi, o gimnastă a lucrat de la șase ani. Când alții se bucură de jucării și de joc, aceste fete erau în sală. Își merită renta cu vârf și îndesat”.

Apoi continuă: „Este un subiect delicat, sunt atâția ani de zile în care noi nu am avut libertatea omului obișnuit. Suntem legați de cantonamente, lipsim de la tot felul de evenimente fericite din cadrul familiei, nu mai contează nimic. Renta se oferă doar celor cu performanțe, clar oamenii aceia s-au sacrificat și atunci este OK să fie remunerat efortul lor. Reconversia profesională este greu de făcut. După o viață de sportiv în care nu ai avut timp de școală, nu le poți face pe amândouă la același nivel, nu ai cum. Cumva trebuie să fii ajutat să poți să continui și după sport”, a spus Simona Gherman. Având în palmares toate titlurile posibile, Simona ia renta maximă. 

Relații diferite

Au trecut mai mult de doi ani de la performanța de la Rio, cum ține ea legătura cu fostele coechipiere?

„Cu Simona Pop din când în când, pe WhatsApp, ne mai întrebăm ce mai fac cele mici. Cu Loredana Dinu nu mă văd foarte des pentru că nu ne permite timpul, dar dacă nu ne vedem, vorbim la telefon. Iar cu Ana-Maria Brînză, foarte puțin, dacă ne întâlnim la vreun eveniment, dar telefoane personale, nu”. 

Comentarii (0 ) Adaugă comentariu

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase