10 comentarii. Scrie și tu!

PREMIUM GSP /// VIDEO+FOTO Povestea neștiută din spatele transferului care a șocat lumea fotbalului » Torres rupe tăcerea după 6 ani: "Voiau doar să-și salveze pielea!" + Împăcarea cu fanii, mai prețioasă ca trofeul Ligii!

Decizia care i-a frânt inima și un epilog fericit: "Să fie aceasta ultima mea amintire pe Anfield... sunt atât, atât de norocos!"

Articol de Ioana Mihalcea
Sambata, 29 Aprilie

DIN CUPRINS
Într-un interviu acordat la Madrid autorului unei cărți ce adună istorisirile marilor jucători ai lui Liverpool din secolul XXI, Fernando Torres a surprins prin cele declarate
Spaniolul a dorit să prezinte adevărata poveste din spatele unui transfer care a zdruncinat din rădăcini încrederea fanilor lui Liverpool în cel care era pe-atunci idolul lor: mutarea pe "Stamford Bridge"
Torres rememorează lunile dinaintea transferului, discuțiile avute, trăirile în momentul în care a decis să plece și motivele sale
Privind înapoi, admite că perioada petrecută la  Chelsea i-a adus trofeele dorite, dar inima i-a rămas la Liverpool: împăcarea cu The Kop o pune mai presus de trofeul Ligii!

 


În ianuarie 2011 se petrecea o mutare-șoc în Premier League. Presa o reda astfel: unul dintre cei mai buni și mai iubiți fotbaliști ai lui Liverpool cerea să fie lăsat să plece. Unde? Tocmai la rivala Chelsea! "Cormoranii" i-au acceptat cu greu cererea de transfer, se spunea în media, dar au încasat în schimbul său o sumă fabuloasă, un record de 50 de milioane de euro pentru ceea ce era la acea vreme unul din atacanții la modă ai Europei. Proaspăt câștigător de Mondial și deținător al EURO, plus un marcator înnăscut și desăvârșit în tricoul lui Liverpool, Torres părea o afacere senzațională pentru Abramovici, care-l dorise încă de când era la Atletico. Totuși, lucrurile nu au stat așa cum se părea la momentul transferului.

Povestea tulburătoare, pe alocuri marcată de o suferință ținută secretă până acum, o spune chiar Fernando Torres, într-un interviu acordat lui Simon Hughes, pentru un capitol din cartea Ring of Fire: Liverpool FC into the 21st Century – The Players’ Stories.

Totul începe cu Atletico. Întâmplător sau nu, clubul colchonero reprezintă și prezentul pentru Torres.

"Am avut oferte de la mai multe cluburi britanice până am ales Liverpool. United era unul dintre ele. Dar n-am luat decizia să plec imediat, pentru că era foarte greu pentru mine să plec de la Atletico. Atunci când eram copil, nu vedeam mai departe de Atletico. Voiam să am șansa de a juca pentru prima echipă, să înscriu câteva goluri, să rămân acolo și să câștig trofee. Era tot ceea ce visam. Niciodată n-am crezut că aș putea pleca.

Situația era dificilă pentru club în acel moment (n.r. când Torres și-a făcut debutul, în 2001). Fusesem în liga secundă și urcasem în prima ligă. Erau multe probleme financiare și nici măcar nu jucasem în Europa. Țelul meu a devenit clar: să ajut echipa să se califice în Europa și poate să mă gândesc la plecare după aceea.

O plecare era bună pentru mine, dar în special pentru club, pentru că simțeam că ei construiau echipa în jurul meu, ceea ce nu e bine dacă vrei să ai o formație puternică. Știam sigur că, dacă plec, vor folosi banii pentru a face o echipă de care fanii să fie mândri, în loc de a avea un singur jucător bun. Cu timpul, mi-am dat seama că asta e concluzia, așa că a fost o ușurare că a funcționat. OK, era bine pentru mine, dar era și foarte bine pentru Atletico.

Ne-am calificat în Europa. Apoi m-a sunat Benitez. Măcar lăsam echipa într-o situație bună. Liverpool jucase două finale de Ligă în trei ani (n.r. 2005 și 2007). Benitez era acolo, mai erau Alonso și Reina. Era un club unde am simțit că-mi va fi foarte ușor să mă adaptez. Relația dintre fani și echipă era de asemenea ceva ce căutam. Era dificil să las Atletico, dar a fost ușor să aleg Liverpool", rememorează atacantul.

N-a uitat niciodată de unde a plecat

Când Torres a înscris golul 100 al său pentru Atletico, în februarie 2016, i-a dat tricoul unui bărbat în vârstă de 84 de ani pe nume Manolo Briñas (foto jos).

Torres îl cunoscuse pe Briñas cu 20 de ani înainte, când a mers la un trial în Carabanchel, Madrid. Briñas era responsabil cu reconstrucția sistemului de juniori al lui Atletico, după ce acesta fusese desființat de Jesus Gil. Alături de alți 200 de copii, Torres a jucat un meci de 11 la 11, în reprize de câte 20 de minute, în care jucătorii primeau note. Briñas a zis "Dați-i 10" când l-a văzut jucând. "De fapt, dați-i 10 și un pic".

Torres era deja fan Atletico. Mai târziu avea să primească oferte de la Real Madrid, tentante financiar, dar pe care nu a vrut să le accepte pentru că se simțea identificat cu spiritul de revoltă al lui Atleti. Antipatia sa pentru rivali n-o ține deloc ascunsă. "E dificil să împarți orașul cu unul dintre cele mai de succes cluburi din istorie, când tu susții celălalt club. Când am bătut Real Madrid cu Liverpool a fost prima dată, știi? Cu Atletico nu reușisem niciodată. Niciodată. Satisfacția de a merge pe «Bernabeu» și a câștiga ca jucător al lui Liverpool a fost imensă. Apoi, au venit pe Anfield și i-am bătut și în retur, 4-0. Nu m-am putut abține, am sărbătorit unul dintre goluri în fața fanilor lor. A fost special. Când i-am bătut acum, cu Atletico (n.r. la revenirea la club, în februarie 2016, 1-0 gol Griezmann), totul a avut o savoare diferită. E o presiune mare aici, în Madrid. Dacă nu bați Realul 8 ani, ceea ce s-a petrecut în prima mea etapă la club, e o presiune uriașă. Eram cel mai important jucător al lui Atletico și pe mine cădea toată vina", povestește Torres.


Torres înscriind în poarta lui Real Madrid

Trup și suflet pentru Atleti

"Atletico înseamnă totul pentru mine. Când eram copil, mă uitam doar la meciurile lor, niciodată la celelalte. Mergeam la meciuri cu bunicii, cu tata, cu fratele meu. Uneori chiar și singur, mă urcam în tren și apoi în metrou, dura o oră din Fuenlabrada. Apoi veneam acasă, tot singur.

Viața și educația mea au fost Atletico. Tot ce mi s-a întâmplat -recorduri, goluri, meciuri - e foarte emoționant, pentru că mă uit înapoi și mă gândesc la cum au decurs lucrurile de când am venit pentru prima oară aici. Aveam 10 ani și jucam într-un trial în care clubul avea să decidă dacă sunt bun sau nu. Ce emoții! Asta se întâmpla acum 20 de ani, dar încă mă simt la fel. Mă face să zâmbesc și acum. Din acea zi, nu m-am gândit că așa se vor întâmpla lucrurile. Că voi ajunge să marchez 100 de goluri pentru club - era prea mult. Oamenii știu că sunt unul dintre ei și asta mă impresionează teribil. Reacția lor. Am fost un fan din tribune înainte și acum sunt atât de norocos încât mă aflu pe teren. Când nu voi mai juca pentru club, voi merge iar în tribune", asigură vârful de 33 de ani.

Telefonul care i-a schimbat viața

În 2006, o înfrângere cu Barcelona, 0-6, l-a făcut pe Torres să se gândească la viitorul său la Atletico. Își plimba cei doi câini bulldog prin Madrid, când i-a sunat telefonul. De obicei nu răspundea la apeluri de pe numere necunoscute, dar realizând că e un număr de Anglia s-a gândit că poate e unul dintre prietenii săi, Cesc Fabregas sau Pepe Reina. De fapt era Rafa Benitez. Care avea o listă de 5 ținte. Julio Ricardo Cruz, Amauri, Gilardino, Lisandro Lopez și prioritatea. Torres. "Nu mai știu dacă a zis «Bună, sunt Rafa» sau «Bună, sunt Benitez»", rememorează Torres. "Eram surprins, dar n-am realizat importanța a ceea ce auzeam până nu am închis. Apoi m-am gândit, wow, ăsta e un club care poate lua pe oricine. Și antrenorul m-a sunat pe mine. Mă vrea pe mine".

Relatarea continuă: "Vizita medicală a ținut două zile și nimeni n-a știut că eram în oraș. Clubul a aranjat să stau într-un apartament în zona Albert Dock, oferindu-mi numeroase DVD-uri și cărți cu istoria clubului, pe care să le studiez. Știam că e una dintre cele mai mari echipe din Europa, dar până nu ajungi acolo nu realizezi. Nu semnezi doar cu un club mare; semnezi cu un întreg oraș. Milioane de oameni din toată lumea te urmăresc. Eram transferul-record al clubului". Dacă Torres a resimțit presiunea, n-a arătat-o. A înscris încă din al doilea meci, un 1-1 cu Chelsea. În următoarele trei sezoane avea să reușească să marcheze în toate marile partide: cu United, cu Everton, cu Arsenal și în meciurile din Liga Campionilor.

"Nu voi mai simți niciodată ce am simțit pe Anfield, nici măcar în vis"

În 142 de meciuri pentru club a înscris 81 de goluri, înregistrând numeroase recorduri. Devenea încet, încet jucătorul reprezentativ, toți voiau să fie ca el. Devenea unul dintre cei mai mari atacanți care au îmbrăcat vreodată tricoul lui Liverpool: "Știu că nu voi mai simți niciodată ce am simțit pe Anfield, nici măcar în vis. Aici, la Atletico, sunt acasă. Aici am crescut. Eram un suporter, apoi am intrat în academie, apoi am devenit fotbalist. E normal ca oamenii să mă iubească, sunt unul dintre ei. Poți greși și te vor ierta.

La Liverpool nu era nici un motiv pentru ca această relație să existe și să se dezvolte așa cum a făcut-o. Câți jucători au semnat cu Liverpool, au jucat ani de zile, dar nimeni nu-și amintește de ei? Am fost norocos. Nu aveau nici un motiv să mă iubească în acest fel, dar m-au făcut să mă simt altfel decât orice alt fotbalist".

"Stevie a fost fotbalistul care mi-a completat jocul"

Pe Torres l-a ajutat foarte mult prezența lui Steven Gerrard, cineva la fel de talentat și de introvertit, care era căpitanul clubului de tânăr, la fel cum a fost spaniolul la Atletico:

"Admir jucătorii care dau exemplu prin acțiuni, nu doar prin cuvinte. Carragher era cu vorbele, ținea pe toată lumea în priză, ceea ce e foarte important. În vestiar, el era vocea. Pe teren, susținea vorbele cu fapte. Stevie era diferit, asemnător mie: conducea prin exemplul personal. Era mereu primul la antrenament. Juca mai bine decât oricine. Dacă era nevoie să faulteze pe cineva, o făcea. Când îi vedeai pe amândoi funcționând așa, trebuie să le iei exemplul. Dacă jucătorii importanți dau totul, nu poți să dai mai puțin. Ei stabilesc standardele.

Da, Stevie și eu semănăm. Rezervați și timizi. Pe teren e diferit. E o aură în jurul lui. Simți asta dacă îi ești coleg. Și adversarul o simte, pentru că știe ce urmează. El a înțeles totul când venea vorba de mine. Trebuia doar să mă duc în zonă și primul lucru pe care îl făcea era să mă găsească. Cu pase lungi sau scurte, nu conta. Stevie a fost fotbalistul care mi-a completat jocul. Nu voi mai găsi niciodată pe cineva așa".

"Mi s-a frânt inima atunci când a plecat. Am fost complet dezolat. Mi-a plăcut enorm să joc alături de el, avem o prietenie extraordinară și amintiri fantastice împreună" Steven Gerrard

"Mă făceau să cred că totul e posibil'

Gerrard a fost pentru Torres simbolul încrederii întregului oraș: 

"În 2008, am fost la gala Balonului de Aur, în Elveția. Messi a câștigat, Ronaldo a ieșit pe locul 2, eu pe 3 (foto jos). Nu îmi venea să cred că am fost nominalizat. Wow, un avion privat - eram șocat. Stevie îmi tot spunea «Nu-ți face griji, sigur o să câștigi», ca și cum chiar credea asta. Era nebun! Nici măcar o dată n-am crezut că voi fi suficient de bun să fiu invitat la așa o gală. Cuvintele lui exprimau ceea ce simțea pentru mine ca jucător la clubul lui și despre nivelul de performanță atins de mine. M-a spus că pot fi cel mai bun din lume și atunci am realizat că asta gândea toată lumea de la Liverpool. Toți aveau acest sentiment, mă făceau să cred că totul e posibil, că totul e real".

S-a simțit trădat

Povestea primelor două sezoane ale lui Torres la Liverpool e bine documentată. A venit, a marcat, a fost adorat de The Kop. Liverpool n-a luat titlul, dar a fost mai aproape decât în anteriorii 19 ani. A avut meciuri solide în Ligă. Povestea ultimelor 18 luni însă este încețoșată. Versiunea acceptată este că Torres a cerut clubului să ia în calcul oferta de la Chelsea și a făcut chiar și o cerere de transfer, pentru a le forța mâna. El are însă o altă variantă:

"Când am decis să vin la Liverpool, a fost pentru că erau aproape de a deveni cea mai bună echipă din Europa. Eram sigur. Dar situația s-a schimbat complet. Uneori simțeam că suntem cei mai buni din Europa. Nu eram suficient de norocoși încât să câștigăm titlul, dar am fost foarte aproape. Am pierdut o semifinală de Ligă. Echipa era grozavă. Poți vedea asta după jucători. Unul a plecat la Real Madrid - Xabi Alonso, altul la Barcelona - Javier Mascherano, alții încă sunt la nivelul cel mai înalt. Aveam o echipă cu care puteam visa, dar mai era nevoie de construcție. Coloana vertebrală era acolo. Dacă o mențineam, puteam bate pe oricine cu Reina, Carragher, Agger, Skrtel, Alonso, Mascherano, Gerrard și cu mine. Era puternică, foarte puternică. Eram greu de bătut și nimeni nu voia să joace cu noi. Dar trebuia să ținem echipa intactă. Totul s-a schimbat când patronii au început să vorbească despre vânzare. Mentalitatea clubului a mers într-o altă direcție. Alonso a fost vândut, Mascherano la fel, Benitez a plecat. Nu toți banii încasați au mers spre jucători noi. Clubul spunea «Vrem să fim cei mai buni, să câștigăm», dar făcea exact invers. Mi-am părăsit clubul pentru a câștiga trofee. Când eu am plecat de la Liverpool, toată lumea pleca și nu simțeam că mai pot câștiga ceva acolo. A fost greu, pentru că am fost atât de fericit. Niciodată n-am fost mai fericit ca la Liverpool. Dar m-am simțit trădat. Ăsta e adevărul".

"Nimeni nu mi-a spus: «Vrem să rămâi și să fii ca Stevie»"

Ițele unei mutări extrem de controversate încep să se desfacă: "Am terminat Mondialul din 2010 și am mers să discut cu directorul Purslow, în vacanță. A venit cu Roy Hodgson, care voia neapărat să vorbim. Le-am zis care e părerea mea despre ce se întâmplă la club, că eram așa aproape de a câștiga ceva și ei vindeau jucătorii. Care era viitorul? Mi s-a explicat că Liverpool urma să aibă noi patroni și că nu mă pot vinde și pe mine, pentru că așa clubul avea o valoare mai mare. Mi s-a spus că dacă voi vrea să plec după ce se oficializează vânzarea, vor lua asta în calcul și o voi putea face. Nimeni nu mi-a spus: «Vrem să rămâi și să fii ca Stevie». Mesajul era clar: «Vindem clubul și apoi poți pleca». Asta înseamnă că nimănui nu-i păsa de Liverpool. Voiau doar să-și salveze pielea. La club ai nevoie de oameni din Liverpool, care să înțeleagă ce înseamnă clubul. Altfel, e doar o afacere care va eșua.

După vânzarea clubului (n.r. către New England Sports Ventures, mai târziu transformată în Fenway Sports Group, din Boston) am avut o nouă discuție. Mi s-a spus iar «OK, vom găsi pe altcineva și atunci poți pleca». Am înțeles din asta că nu mai eram dorit. Voiau pe altcineva, dar din vară. Mi-au transmis că-l vor aduce pe Suarez, dar că el nu e un marcator, așa că trebuie să mai stau până la finalul sezonului, ca să găsească un marcator. Vă dați seama, dacă ei credeau că Suarez nu va înscrie goluri... Mi s-a mai spus că voiau să aducă jucători tineri și atunci mi-am dat seama că reconstrucția va dura 2, 3, 4 ani. 10 ani. Nu mai aveam timp. Aveam 27 de ani. Nu mai puteam aștepta, voiam trofee. Iată, acum, după atâta timp de când am plecat, ei sunt cam în același loc unde i-am lăsat".

King Kenny i-a cerut să rămână

Plecarea n-a fost însă una bruscă, așa cum a părut. Discuțiile s-au întins pe mai multe luni și au avut loc la toate nivelurile, inclusiv cu antrenorul de atunci, un simbol al "cormoranilor", King Kenny Dalglish: "Când a venit oferta de la Chelsea, am vorbit cu antrenorul Dalglish și secundul Clarke. Le-am zis că vreau trofee și că mă simt mințit. Au vândut jucători de valoare. Chelsea făcuse o ofertă bună și aveam șansa de a avansa în carieră. Dalglish mi-a spus să nu plec, că el nu vrea să plec. A fost singurul. «Am nevoie de tine aici».

Înainte de a ieși de la discuții am crezut că ne-am înțeles. A fost o conversație dificilă, dar exista respect de ambele părți. Am continuat să-mi fac treaba pe teren. Știam că Liverpool negocia cu Chelsea. Nu m-am așteptat însă la ce a transpirat în presă. Eram singurul vinovat. Apăreau articole că eu am cerut să plec și astfel era din ce în ce mai dificil să rămân. Cineva vorbea cu presa și nu eram eu. Acele povești au schimbat părerea tuturor. Și nu erau adevărate. Am mers iar să vorbesc cu cei din conducere și cu antrenorul. Le-am explicat că nu putem continua așa, dacă ei vând toți jucătorii buni. Nimeni nu mi-a putut da un răspuns când am întrebat care e strategia ca să câștigăm trofee.

Părea că eu vreau să plec la Chelsea și că nu mai iubesc Liverpool. Că nu mai vreau să mă antrenez, să joc, că am înaintat o cerere de transfer. Eram prezentat ca un trădător. Liverpool n-a putut admite că a greșit. A găsit în schimb țapul ispășitor.

Mi-a părut rău pentru fani, pentru că ei vor iubi mereu Liverpool. Clubul e mai mare decât orice jucător. De aceea mi-a fost așa greu să plec și să las lucrurile răsturnate, ca să par eu vinovat. Îi înțeleg pe fani. Și eu dacă aș citi și aș crede ce s-a scris în presă, aș simți la fel. Dar nimic nu-mi va schimba sentimentele față de Liverpool, de fani și de oraș. Din prima zi până la ultima au fost fantastici față de mine".

Cel mai trist dialog: cu Gerrard

Discuția cea mai dificilă a avut loc la baza de antrenament, într-un vestiar gol, în care se aflau doar "trădătorul" și căpitanul: 

"Cel mai greu a fost să merg să vorbesc cu Stevie. Aveam oroare de asta. Eram în vestiar, la Melwood, doar noi doi. I-am explicat oferta de la Chelsea și situația pe care o vedeam eu la Liverpool în anii următori. L-am întrebat ce să fac. Stevie mi-a spus să nu plec, să nu părăsesc Liverpool niciodată. Dar a realizat că trebuie să fac ce e mai bine pentru mine. A înțeles că situația mea era diferită de a lui. Cuvinte venite de la cel mai bun căpitan. Știu că era devastat că plec. Și eu eram".

"Eram gol pe dinăuntru"

Torres a trecut prin momente dificile după transfer. Drumul spre capitală și gândul că fiul său, Leo, un adevărat scouser, nu va mai locui în orașul său natal l-au dărâmat: "Îmi amintesc zborul de la Liverpool la Londra. Nu știam ce simt. Nu eram fericit, nu eram nervos. Eram gol pe dinăuntru. Eram în elicopter, se făcea întuneric, zburam deasupra orașului Liverpool. M-am întristat. Am fost atât de fericit acolo. Atât de fericit.

După câteva săptămâni, am mers înapoi să-mi iau lucrurile. În Liverpool mi s-a născut fiul. Când deschideam ușa de la casă era mereu gălăgie, fugea să mă întâmpine. Acum totul era gol. A fost foarte greu".


Fernando și Leo Torres

Agger l-a umplut de sânge

"Să joc împotriva lui Liverpool nu a fost niciodată ușor. Sunt atâtea amintiri și sentimente. Mă așteptam ca lumea să se poarte așa, dar a fost totuși prea mult pentru mine. N-am reacționat bine. Din nou, a fost foarte, foarte greu", mai spune Torres, primit cu huiduieli, banere acide și ironice, înjurături, plus un cot în față de la Daniel Agger, care l-a umplut de sânge la primul meci ca rival pe Anfield, câștigat de altfel de Liverpool, 1-0.

Golul care nu putea fi și pasa care a durut

Mintea îi fuge apoi la un meci din 2014, când Liverpool se putea apropia decisiv de titlu cu o victorie cu Chelsea, primul titlu în 24 de ani. Gerrard a alunecat, Demba Ba a înscris, iar în prelungiri, Torres, care fusese rezervă, a pornit într-o cursă spre poartă. Putea face 2-0, dar a pasat spre Wilian.

În decursul interviului, e singura întrebare pe care o evită. Cea în care jurnalistul sugerează că n-a vrut să dea gol, că nu putea concepe să oprească Liverpool din a obține o performanță pe care el nu a reușit-o cât a fost acolo. "A fost cea mai grea zi", preferă să spună. "Mi-a părut rău pentru Stevie și pentru Liverpool, au fost așa aproape și meritau titlul. Dacă ar fi câștigat, ar fi scris istorie. Ce moment pentru oraș! A fost așa greu să văd oamenii din tribune. Încă simt aceleași lucruri pentru ei. Indiferent ce s-a întâmplat, eu îi iubesc. Știu că mulți sunt încă furioși, dar asta nu schimbă ceea ce simt. Atletico e clubul meu, dar susțin Liverpool și vreau să câștige fiecare meci, fiecare trofeu.

Liverpool e unic. Acolo m-am simțit ca acasă, deși nu era casa mea. Nici la Chelsea și nici măcar la Atletico nu m-am simțit așa. Am fost rege. Puteam face orice. La primul meu meci pe Anfield, Pepe Reina mi-a zis «Uite ce atmosferă, aici trebuie să fii. La Atletico nu găsești așa ceva». După partidă i-am zis că simt că pot înscrie în fiecare meci pe Anfield. Zburam. Nu doar pentru că eram la vârsta perfectă pentru fotbal, ci și pentru că atmosfera era magică".

Prioritățile s-au schimbat

Atacantul de 33 de ani recunoaște că la Liverpool era adorat, pe când la Chelsea simțea că trebuie să justifice imensa sumă de transfer. "Acum nu mai cred că trofeele sunt mai importante decât fericirea. Am realizat asta câștigând Liga cu Chelsea, în 2012. Asta nu schimbă cum te simți zi de zi. Am realizat că obiectivul pe care vrei să-l atingi nu trebuie să constituie viața ta, ci trebuie să iei viața zi cu zi. Asta e cheia. La Chelsea am câștigat aproape totul. Dar nu a fost destul. Îmi lipsea Liverpool, îmi lipsea să joc alături de Stevie. Mă gândeam la meciurile avute, la luptele duse împreună. Toate astea înseamnă ceva pentru mine. E ceva ce am regăsit oarecum la Atletico. O echipă. Poate că nu avem nume foarte mari, dar suntem un grup și ne bucurăm de fiecare victorie. Nu contează cine înscrie, nu contează dacă uneori nu învingem, pentru că facem totul din inimă".

"La Liverpool a fost cea mai fericită perioadă din cariera mea"

Fernando admite că trofeele nu i-au adus satisfacția imaginată și că în final sunt alte lucruri mai importante, pe care le realizezi însă prea târziu: "E cel mai greu lucru în viață. Să alegi momentul potrivit în care să fii la locul potrivit. Dacă găsești un club care ți se potrivește întru totul, atunci e grozav. Dar să ajungi acolo e marea provocare. Nu cunoști un club până nu ajungi acolo. Și apoi e prea târziu să te întorci.

Nu regret că am plecat la Chelsea, pentru că am obținut trofee. Asta voiam atunci. Nu câștigasem nimic, doar promovarea cu Atletico, în ciuda unei situații promițătoare la Liverpool. Motivul plecării era reprezentat de trofee. Și le-am obținut. E stupid să regreți ceva ce ți-ai dorit așa mult. Dar poate realizezi că nu-ți aduce nici o satisfacție. Uneori cred că era mai bine să nu fi plecat niciodată de la Atletico. Poate echipa devenea mai bună cu mine, poate câștigam toate trofeele pe care ei le-au luat cât am fost plecat și jucam toată cariera aici, la un singur club, având respectul tuturor. Ar fi fost mai bine? Dar apoi mă gândesc că nu aș schimba timpul petrecut la Liverpool. Trebuia să plec. Găsisem ceva extraordinar, special, diferit. A fost cea mai fericită perioadă din cariera mea de jucător. Să fii iubit într-o comunitate în care nu te-ai născut, nu ai crescut... e greu să descriu ce înseamnă asta pentru mine.

Chelsea n-a fost bună pentru mine de la început. Nu am găsit acolo o echipă care să mi se potrivească pe teren. Era o organizare bună, dar personalitatea echipei nu era pentru mine. Nici AC Milan n-a fost".

"You'll never walk alone"

Torres a revenit pe Anfield pentru meciul caritabil în onoarea lui Steven Gerrard și a lui Jamie Carragher, în 2015. Mulțimea a izbucnit în urale când i-a fost citit numele de pe foaie, sugerând că unele răni vechi s-au închis cu trecerea timpului.

Apoi a erupt cântecul atât de cunoscut. "His armband proved he was a Red, Torres, Torres / You’ll Never Walk Alone it read, Torres, Torres / We bought the lad from sunny Spain / He gets the ball and scores again, Fernando Torres, Liverpool’s Number 9!".


În 2006, pe interiorul banderolei lui Torres de la Atletico scria "We'll never walk alone"

"Poate ăsta a fost cel mai fericit moment din ultimii 5 ani pentru mine. În ultimele partide la Chelsea jucate pe Anfield am fost fluierat, era deprimant. Să merg acolo și să-mi aud cântecul, să văd reacțiile fanilor, mă face să mă simt împăcat acum. Știu că le-am rupt inimile și într-un fel și inima mea a fost frântă. Să fie aceasta ultima mea amintire pe Anfield... sunt atât, atât de norocos".

"N-am mai fost același"

Inteligent, introspectiv, sensibil, Torres dă impresia că oarecum se căiește. Chestionează alegerile pe care le-a făcut. O face frecvent și fără să fie întrebat. Concluziile lui au o oarecare ambiguitate. La finalul discuției, fără intervenția jurnalistului, revine asupra unui subiect care-l macină: "În ultimul meu sezon întreg la Liverpool, am avut probleme la genunchi. Nu puteam să joc, să mă antrenez la capacitate maximă. Voiam să evoluez la Mondial (n.r. cel din 2010) și eram în cârje cu 2 luni înainte de turneu. Eram disperat și până la urmă am prins echipa. Dar nu jucam bine, pentru că nu puteam să îndoi genunchiul. Apoi m-am accidentat iar, chiar în finală, dacă te uiti la poze durerea e vizibilă. Mult timp după n-am mai fost același. Uneori îți dorești ceva atât de mult și nu iei deciziile corecte. Am devenit campion mondial, dar a meritat? Nu știu. A fost corectă decizia să plec de la Liverpool la Chelsea, unde șansele să câștig trofee erau foarte mari? Nu știu".

Atunci realizezi, privindu-l în ochi, că adevărul a fost dezvăluit.

Tradus și adaptat după: Fernando Torres On His Anfield Exit: A Complete Chapter From Ring of Fire: Liverpool Into The 21st Century: The Players’ Stories

Fernando José Torres Sanz

Fuenlabrada, Spania, 20 martie 1984 (33 de ani)

Echipe
2001-2007, 2015-prezent Atletico (102 goluri în 285 de meciuri)  / 2007-2011 Liverpool (81 în 142) / 2011-2015 Chelsea (45 în 172) / 2014-2015 AC Milan (1 în 10)

Palmares:
Atletico: Segunda Division 2002 / Chelsea: FA Cup 2012, UEFA Champions League 2012, Europa League 2013 / Spania U16: EURO 2001 / Spania U19: EURO 2002 / Spania: EURO 2008, CM 2010, EURO 2012

Golgeter:
EURO U19 2002, EURO 2012, Cupa Confederațiilor 2013

91.000.000 €este valoarea totală a transferurilor lui Torres: 38 de milioane de la Atletico la Liverpool, 50 de la Liverpool la Chelsea și 3 de la Chelsea la AC Milan

Comentarii (10 ) Adaugă comentariu

adicn  •  04 Mai 2017, 16:47

Momentele cand deschizi un articol pe gsp, si te feliciiti...destul de rare din pacate.

tipsy  •  03 Mai 2017, 22:31

Sigur, e frumos articolul, bine inchegat. Dar spune multe faptul ca niste paragrafe traduse dintr`o carte reprezinta presa premium in Romania.

gizeh  •  03 Mai 2017, 12:34

Felicitări pt publicare art ... un exemplu de cum se face .... jurnalism sportiv 'premium'....Trist e, că în România,jurnalismul sportiv a 'dat-o'... în zvonistică 'pe surse' și cancan ieftin,articolele nefiind semnate,datorită conținutului de calitate îndoielnică.

Vezi toate comentariile (10)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase