Articol de Răzvan Luţac
vineri, 16 iunie 09:00
DIN CUPRINS: |
Când a adus Nicolae Ceaușescu un star al vremurilor, coleg cu Igna, la Steaua |
Ce mare echipă din Vest l-a vrut pe viitorul arbitru după un turneu în Occident |
Cum l-a răscumpărat UTA în toiul nopții de la U Cluj |
Cum a reacționat când a văzut hotelul păzit de lei în Etiopia |
Amintiri la confluența celor două Niluri, în Sudan |
"Sunt singurul care a jucat cu Petschowski, i-a fost adversar și l-a arbitrat pe Dobrin și i-a fluierat pe Balaci și Hagi" e fraza de autograf care-l introduce pe Ioan Igna în orice discuție.
Una întârziată cu o zi. "Ne vedem mâine dimineață. Sunt la Măderat, Arad, unde îmi petreceam vacanțele din copilărie. Îi fac parastas mătușii mele, tanti Nuța. E cea care m-a crescut aici. Îi ziceam Triplu 19, era născută într-o zi de 19 în 1919", brodează Igna.
Brodează. E stilul fostului fotbalist și arbitru. Când agață un subiect, îl împodobește cu detalii care animă și amuză.
Și totul e mai bogat când te primește în muzeul său, improvizat chiar în casa din Timișoara. Pe două etaje!
Lumea îl asociază pe Igna doar cu un arbitru de vârf al anilor ’80. Pe Igna fotbalistul îl ignoră până și arhiva internetului. Însă el se mândrește, în primul rând, că a fost mijlocaș atât la UTA, cât și la Știința Timișoara, viitoarea Poli.
"Am crescut la Arad, pe strada Aurel Vlaicu 61, la 100 de metri de stadionul Francisc von Neumann. Tata, moț, era suporter ITA, cum se numea UTA pe-atunci, și U Cluj, prima echipă românească din Ardeal", începe Igna.
"Tot tata s-a ocupat să ajung la U Cluj. Am fost și într-o pregătire cu ei. Doar că a aflat UTA că vreau să plec. M-au luat, noaptea, cu mașina, direct din cămin. Așa am rămas la UTA!".
"Mama îmi zicea mereu că sunt rău că joc fotbal, tata că sunt bun. Nu se înțelegeau la asta"Ioan Igna, fost fotbalist și arbitru
Are un titlu de campion la juniori, "luat fără să încasăm gol!", și povești din toate țările în care a jucat "ca mijlocaș dreapta, inter dreapta sau chiar stânga".
"Într-un an, am fost la Viareggio cu o echipă improvizată. I-a zis Progresul CPCS. Un nume dat în glumă, eram un fel de lot național. Am jucat acolo cu echipe mari, Vasco da Gama, Real, Fiorentina. Ne-a bătut la penalty-uri Fiorentina, după care patronul s-a interesat cum ar putea să ne aducă la echipă.
"Ce păcat că nu putem transfera din Est! Aș aduce tot atacul românilor!". Atacul era Pârcălab – Igna - Ion Ionescu - Raksi - Creiniceanu.
În tinereţe, pe când era fotbalist, lucrând la strung
Cu amintirea unui posibil transfer în Italia, Igna privește prima exponată din muzeu. Apasă pe întrerupător, care bate într-o poză decupată din ziar și înrămată. Nu e el la Florența, e la strung. "Căliți prin sport, sportivii participă activ la opera de construire a socialismului din țara noastră. În fotografie fotbalistul IGNA ION la locul de muncă".
527 de fanioane are Ioan Igna în colecție
Cum urci scările, ești înconjurat de amintiri din toată lumea. Fanioane și tablouri din locurile preferate ale lui Igna, de la Acropole la Opera din Sydney.
Însă cele mai colorate amintiri le are din Africa. În 1962, a participat, alături de o selecționată din care mai făceau parte Mircea Neșu şi Nelu Nunweiller, la un turneu de 52 de zile. Din Sudan în Etiopia, Igna a strâns povești cât pentru o carte.
Dar cea mai dragă îi e din Etiopia. "Venea Crăciunul și noi eram tot plecați. Așa că ne-a chemat Împăratul Selassie la o reședință și am petrecut alături de el. Atunci am aflat că etiopienii erau singurii ortodocși din Africa. Împăratul a colindat cu noi, l-a chemat și pe Abebe Bikila, care era campion olimpic la Roma, în 1960, alergând maratonul desculț. A fost minunat!".
87 de țăria vizitat Ioan Igna în cariera de fotbalist și arbitru
Cum urcă scările, ne arată insigne, fulare și deschide dulapuri în care sunt alte piese de colecție, rămase ascunse și stivuite cu grijă.
Lângă amintiri cu Selassie, împăratul considerat de mișcarea rastafariană reîncarnarea lui Dumnezeu. "Tot în Etiopia am stat la hotelul Guinee. Care era păzit de lei! Erau la 50 de metri de noi, ne plimbam pe acolo. Erau exact cum sunt câinii la noi. Nu-mi dau seama, erau domesticiți", se amuză Igna. "Nici nu știu dacă să scrii asta, presupun că nu ne crede nimeni!".
Împăratul Selassie al Etiopiei, extrem de apropiat de lei
În schimb, la Khartoum, în capitala Sudanului, n-au avut același curaj. "La unirea Nilului cu Nilul Albastru, stăteau crocodili cu gura deschisă, le curățau păsările resturile dintre dinți. Noi n-aveam curaj să coborâm printre ei. Localnicii, da. «Haideți, fără grijă. Ei dorm acum, nu vă fac nimic!». N-am făcut-o!".
"La Khartoum am jucat un meci la 12 noaptea. Nu se putea juca ziua, erau 48 de grade"Ioan Igna, fost fotbalist și arbitru
Cum trecem din cameră-n cameră, firul lui Igna ajunge și-n Asia. "N-o să uit niciodată o ninsoare la Alep. Ni s-a zis că nu mai ninsese acolo de câteva decenii. Copiii fugeau și se ascundeau în case!".
Mutați la Beirut, la Liban, au jucat împotriva unor echipe locale, după care au fost invitați la un cinematograf. "Ne-au scos în timpul filmului afară din sală și ne-au escortat până la hotel. Nu înțelegeam ce se petrece. Ni s-a zis după că a început un război în Liban, au fost conflicte dese în acei ani, prin 1960, și e mai bine pentru noi".
- Stați, că nici n-am început! Faceți două episoade! :)
Considerat cel mai bun fotbalist român al anilor ’40-’50, Iosif Petschowski i-a fost coleg lui Igna într-o linie mediană de excepție a UTA, alături de Constantin Koszka.
1. Cum a neutralizat un Balon de Aur
Igna spune că, la fiecare finiș de Cupa Păcii, alternativa est-europeană a marilor curse cicliste occidentale, precum Turul Franței, cicliștii intrau pe stadion în timp ce acolo se termina un meci de fotbal. "Într-un an am fost invitați să jucăm noi, la Praga, cu Dukla. Era totul bine calculat. În minutul 90 intrau deja primii cicliști. Noi am pierdut cu 2-5, dar toată lumea n-a fost fascinată nici de ciclism, nici de meci, ci de faptul că Josef Masopust, cel mai mare fotbalist ceh, a fost neutralizat de Petschowski. L-a ținut Koszka, l-am ținut și eu, vorba vine ținut, nu reușeam. Până s-a enervat Petschowski și ne-a trimis «la plimbare». Masopust n-a mai mișcat. În 1962 califica echipa Cehoslovaciei în finala CM și lua Balonul de Aur. Atât de mare era Petschowski!".
2. Concursul câștigat de "Perenyi"
Înainte de a juca pentru România, Petschowski a fost campion al Ungariei cu NAC, denumirea maghiară a CA Oradea, în timpul Războiului. În Ungaria era știut drept Perenyi Jozsef. "Era considerat peste toată Generația de Aur a Ungariei. Vă asigur că era mai bun decât Ferenc Puskas!", insistă Igna.
Care povestește revederea lui "Peci" cu ziariștii maghiari. "La noi se făcea concurs de penalty-uri după antrenament. Cine rata pleca să se echipeze. Bătrânii echipei ratau mereu din prima, intenționat, să plece mai repede. Până a venit presa maghiară să îi ia interviu lui «Perenyi Jozsef». Toți s-au străduit să dea cât mai bine. Degeaba! Fără să se chinuie, Petschowski i-a bătut pe toți. N-a ratat nimic".
Igna plusează: "Să știți că a ratat un singur 11 metri în toată cariera! Împotriva CCA. Fostul lui coleg, Voinescu, știa unde trage și l-a simțit. Și asta pe final de carieră!".
3. Luat la Steaua de Ceaușescu
Igna insistă că, în primii ani de Steaua – CCA, omul care se ocupa "din umbră" de echipă era Nicolae Ceaușescu. "În termeni actuali era un fel de scouter. Conducea direcția superioară a Armatei și l-a văzut pe Petschowski. El l-a propus. Într-o noapte, a venit cu mașina și l-a adus la București. Bine, și «Ciala» a vrut să meargă. Și-a dorit mereu să joace la Steaua", încheie Igna.
"Ne spunea să nu-l mai sărbătorim pe 4 iulie, că el e născut pe 2 și l-au declarat cu întârziere. Așa că-l sărbătoream de două ori" - Ioan Igna
CITEȘTE ÎN EPISODUL URMĂTOR
- Povești cu Platini, Zico, Maradona, Blatter și Joao Havelange
- De ce e Hațegan cel mai bun arbitru român și care este singura problemă a arădeanului
- Cine era jucătorul care nu a protestat niciodată și cum a prins Revoluția de la Gdansk chiar la un meci în Polonia
fangigi • 01 Iulie 2017, 02:22
Inca unu care onfirma ca ceausecu era onul din umbra al mizeriei comuniste steaua, RUSINEA ROMANIEI!
the_gunner • 29 Iunie 2017, 07:21
Frumoase sint povestile fostilor fotbalsti ! Pacat ca Igna nu l-a mentionat si pe Bitlan ,partenerul sau de nazbitii la mijloc .Cit despre Ioji Petchowski ,el era slovak ,sau pem cum erau ei numiti in Banat . Revista Bild l-a numit cel mai sexy arbitru al tuturor timpurilor pe Igna la EC 1988. Mai apoi l-a facut cu ou si cu otet dupa RFG - Olanda din semifinale .Chiar la categorisit drept *** .
ion_palnie • 29 Iunie 2017, 03:12
Frumos articol, excelent. Un om cinstit, corect, pasionat de fotbal . Pacat ca au ajuns infractorii sa conduca fotbalul romanesc