1 comentarii. Scrie și tu!

PREMIUM GSP Omul cu genunchii de sticlă » Distrus de accidentări și alungat din Chicago: cum s-au spulberat visurile lui Derrick Rose, cel mai tânăr MVP din istoria NBA

Rose, 28 de ani, trebuia să fie urmașul lui Jordan și să îi aducă un nou titlu NBA lui Bulls, însă multiplele accidentări la genunchi l-au trimis la Knicks în acest sezon și, probabil, la o nouă echipă din vară

Articol de Florin Dincă
Vineri, 19 Mai

DIN CUPRINS
Mama s-a temut pentru viața lui Derrick, crescut într-un cartier periculos, într-o casă în care locuiau peste 10 persoane, unele sub influența drogurilor
A fost acuzat că a trișat la examene pentru a ajunge la colegiu, motiv pentru care echipa sa a pierdut toate meciurile la ”masa verde” în NCAA
E cel mai tânăr MVP din istoria NBA și doar al doilea jucător al lui Chicago după Jordan care pune mâna pe trofeu
Cum a schimbat prin evoluțiile sale regulile salariilor din NBA
Trei accidentări i-au compromis șansele la titlu în tricoul lui Bulls

”Mă uit la mine și mă gândesc: «De ce nu? De ce să nu fiu eu MVP-ul ligii? De ce să nu fiu cel mai bun din ligă? Nu văd de ce»”. E mesajul lui Derrick Rose la startul sezonului în care a devenit cel mai tânăr câștigător al titlului de MVP din istoria NBA.


Derrick a simțit mereu că este bun. Iar în Chicago acest lucru poate fi periculos pentru un tânăr baschetbalist de perspectivă născut în Englewood, unul dintre cele mai rău famate cartiere ale orașului. Cu trei frați mai mari pasionați de baschet, mezinul familiei Rose a fost imediat fascinat de sport. Derrick a crescut și a devenit rapid unul dintre cei mai talentați puști din țară. Presiunea era mare pe umerii săi, iar mama sa a început să se teamă pentru viața fiului ei. Brenda și-a luat toate măsurile pentru a-l proteja, iar frații lui Derrick au făcut totul posibil pentru a-l ține departe de stradă.

”Chicago te face mai puternic”

Dwyane Wade, născut și el în Chicago, a semnat în vara lui 2016 cu Bulls. Întrebat de ce orașul său dă destul de mulți jucători în NBA, Wade a explicat: ”Chicago te face să crești mai puternic. Înainte de a fi talentat, ajungi să fii foarte puternic mental”. Nu toți puștii din oraș sunt însă la fel de norocoși ca Dwyane, triplu campion în NBA cu Miami, iar mama lui Derrick știa asta.

”Orașul ăsta te împinge de la spate și te forțează să muncești mai mult. Nu-mi pasă cine ești. Dacă ești din Chicago și joci baschet la nivelul ăsta și ai potențial, orașul îl va scoate la suprafață”
Derrick Rose

Ronnie Fields, cu 11 ani mai mare ca Derrick, era copilul minune din Chicago. Coleg în liceu cu viitorul superstar Kevin Garnett, cei doi făceau un cuplu fabulos la nivel național. Kevin a ajuns în NBA direct din liceu, iar Ronnie trebuia să îi calce pe urme. N-a primit însă nicio șansă. La aproape un an după ce Garnett a ajuns la Timberwolves, Fields a fost implicat într-un accident de mașină și s-a ales cu o fractură la nivelul gâtului! Ulterior a fost arestat, iar ușile către NBA s-au închis definitiv, fiind sărit de toate echipele la draftul din 1998.

La câțiva kilometri distanță de Englewood, cartierul în care a crescut Rose, a copilărit și Benji Wilson, un alt puști ce avea un viitor strălucit în față. Ben, la fel ca și Derrick, era cel mai valoros tânăr jucător al momentului la mijlocul anilor 80. A murit însă la numai 17 ani! Wilson, care avea deja un copil, se certa pe stradă cu prietena sa, care îi interzisese contactul cu băiatul său. În timp ce alerga după ea, Benji a îmbrâncit un alt puști pe stradă și, după o ceartă aprinsă, a fost împușcat de două ori în abdomen.

”Am crescut în Englewood și aici înveți să apreciezi puținul pe care îl ai. Când ajungeam acasă cu frații mei și mama gătea, mâncam de parcă era ultima oară. În Englewood e presiune, nu la Chicago Bulls
Reggie Rose, fratele lui Derrick

”Mama a fost tatăl meu”

Crescut fără tată, Derrick este foarte apropiat de mama sa. ”Rar am văzut partea ei feminină. Ea trebuia să fie cea dură cu noi. O vedeam mai mult în rolul de tată. Ceda însă în momentul în care nu găsea bani să plătească facturile. Atunci o vedeam pe mama ca femeie, îi vedeam latura emoțională”, mărturisește Derrick. Timid și tăcut de fel, micul Rose a încercat mereu să fie puternic pentru mama sa. Un contract în NBA era egal cu o viață mai bună pentru ea și pentru familia lui.

”Erau săptămâni în care mama nu era plătită. Sau primea 700 de dolari din care 600 îi dădea pe facturi. Ce puteai să faci două săptămâni cu 100 de dolari? Cum să trăiești așa?”
Derrick Rose

Până să ajungă în ligă, Derrick trebuia să termine liceul și să reziste tentațiilor din stradă. ”Locuiam într-o casă cu alte 13 persoane, unele dintre ele dependente de droguri. Am văzut multe lucruri pe care n-ar trebui să le vadă un copil. Încercam să supraviețuim în perioada în care eram la școală. Puteam să învăț, dar nu era timp. În fiecare zi trebuia să fac rost de bani. Nu încercam să vând droguri sau ceva de genul, dar erau mici șmecherii. Făceam bani la zaruri, pe terenul de baschet”, mărturisește D-Rose într-un interviu pentru NBA.

Frații săi, Dwayne, Reggie și Allan, au reușit să îl țină însă departe de probleme. ”Au fost momente în care a vrut să o ia pe un drum întunecat. Discutam cu el și încercam să îl facem să înțeleagă că nu e ok. Au fost multe zile în care am plâns împreună. Mi-am dedicat viața lui Derrick și aș face-o din nou”, povestește Reggie.

"Mama ar fi măturat pe jos cu mine și cu frații mei dacă auzea că facem probleme. Dacă mergea pe stradă și o vedeau dealerii de droguri, se opreau din vândut și îi spuneau unde suntem" Derrick Rose

”Noi trei, frații lui mai mari, am crescut pe străzile de aici, așa că știam foarte multă lume. Dacă făcea o tâmpenie, am fi aflat imediat”, explică Dwayne. Derrick era nemulțumit de situație, dar înțelegea ce încearcă să facă frații săi: ”Normal că eram supărat. Nu prea puteam să fac nimic. Toată lumea mă știa și le-ar fi spus imediat. Mi-era frică să nu-mi iau bătaie. Știam însă că o să ajung pe drumul cel bun dacă ascult de ei”.

Toți cei patru copii ai familiei Rose au mers la colegiu și toți au fost pasionați de baschet. Frații mai mari l-au ajutat pe Derrick să își dezvolte talentul. ”Mă trezeam în fiecare dimineață să mă antrenez, iar Derrick venea cu mine. Avea 4-5 ani și încerca să arunce la coș. Într-o zi a reușit să atingă inelul, iar de atunci a stat numai pe teren”, povestește Dwayne, fratele cel mare.

La Simeon, liceul pe care l-a urmat, Derrick era deja mai bun decât toți colegii săi. Se întrecea cu băieții mai mari în concursuri de slam dunk și avea o viteză impresionantă. Fiind un puști schilod, Rose surprindea de fiecare dată când își arăta forța în duelurile unu la unu. A fost ignorat însă de antrenorul Bob Hambric, care nu accepta ”boboci” în echipa liceului. În cele din urmă, în faza eliminatorie, l-a chemat pe Rose la echipă.

120 de victoriiși 12 înfrângeri a fost palmaresul lui Derrick Rose în perioada liceului

Derrick a refuzat. ”Știa că toată atenția va fi pe el. Dacă nu era umil și modest, probabil am fi câștigat titlul în acel an” spune Robert Smith, cel care avea să-l înlocuiască pe Hambric ca antrenor la Simeon. În următorii trei ani, Rose avea să câștige două titluri naționale. A făcut-o cu numărul 25 pe spate, numărul lui Benji Wilson.

La un pas de trofeu

Rose voia apoi să le calce pe urme unor jucători ca LeBron James, Kobe Bryant sau Kevin Garnett. Își dorea să intre în draft imediat după terminarea liceului. Regulile s-au schimbat până a absolvit, astfel că a fost obligat să meargă cel puțin un an la colegiu. Inițial, a vrut să rămână acasă și să se înscrie la Universitatea din Illinois. În cele din urmă, a ales Universitatea din Memphis.

Cu ajutorul său, ”tigrii” din Memphis s-au calificat la turneul final din NCAA. Au avut un parcurs remarcabil, 30 de victorii și o singură înfrângere în sezonul regulat. NCAA nu e un turneu oarecare. Reunește în fiecare an cele mai bune 32 de colegii din țară, iar toate meciurile din faza eliminatorie sunt televizate. În SUA, faza eliminatorie e denumită ”March Madness” (Nebunia din martie) pentru valul de interes pe care americanii îl acordă. Ca să înțelegeți mai bine, Memphis a jucat acasă meciurile din sezonul regulat cu cel puțin 16.000 de spectatori în tribună!

Iar Derrick a dus-o pe Memphis până în finala din San Antonio cu Kansas, unde au fost prezenți 43.257 de fani! La ultimul Derby de România dintre Dinamo și FCSB au fost prezenți 37.669. :) Memphis a reușit să se desprindă la șase puncte cu 90 de secunde înainte de finalul partidei. Kansas a jucat inteligent și a fragmentat ultimele secunde. A faultat permanent, știind că Memphis e slabă la aruncările libere. Cu 11 secunde pe ceas, la 62-60, Derrick a avut șansă să închidă finala. A ratat însă una dintre aruncările libere, iar Kansas a egalat la faza imediat următoare și a trimis meciul în prelungiri, unde avea să se impună, 73-68.

A trișat sau nu?

Școala a fost mereu pe planul doi pentru Derrick, care a picat de trei ori testele ACT. În cele din urmă, în 2007, a reușit să obțină un rezultat bun la examenul SAT, suficient pentru a putea intra la colegiu. Doi ani mai târziu însă, pe când evolua deja pentru Chicago, Rose a fost acuzat că a plătit pe cineva să dea examenul în locul său.

Deși nu a fost găsit vinovat, dovezile împotriva sa nefiind suficient de clare, tot parcursul de vis în NCAA alături de Memphis a fost șters cu buretele. Echipa sa a pierdut meciurile la ”masa verde”, școala fiind acuzată că ar fi știut că Derrick nu ar fi dat examenul. Rose a negat vehement că ar fi trișat, însă rezultatul său la SAT a fost anulat.

Numărul 1

Efortul familiei Rose a meritat. În 2008, fiul cel mic era favorit să fie ales primul în draft-ul din NBA. La loterie, Chicago avea 1,7% șanse să obțină prima alegere! Derrick a urmărit la televizor cu sufletul la gură tragerea la sorți. Bulls a câștigat, iar primul lucru pe care Derrick l-a făcut a fost să își sune frații și mama. Șansele erau mari ca el să se întoarcă acasă după un an petrecut în Memphis. ”Un învingător. Un tip care nu este obișnuit să piardă. Un atlet de clasă mondială. Un prototip pentru postul de point guard”, așa suna descrierea pregătită de ESPN pentru Rose la draft.  

Chicago și-l dorea cu orice preț. ”E un tânăr foarte, foarte talentat. E greu să mai găsești în ligă altul ca el. Nu găsești forța lui la alți conducători de joc. Plus explozie și viteză cu mingea. Îi va face mai buni pe colegi. Și ne va ajuta și ca lider, pentru că avem neapărat nevoie de unul”, explica John Paxson, managerul general al echipei. Lupta pentru primul jucător ales în draft era între Derrick și Michael Beasley.

Iar Chicago l-a ales pe Derrick! ”Știam că trebuie să mă ridic și să îl îmbrățișez atunci când i-a fost strigat numele. Mi s-au blocat genunchii când am auzit că a fost ales de Chicago. Mă gândeam doar că băiatul meu se întoarce acasă”, spune mama sa, care l-a însoțit la draft.

”E minunat. Nici măcar n-am ajuns acolo încă, dar e minunat să mă întorc acasă. Știu că trebuie să conduc, să fiu un lider, să fiu concentrat și să aduc victorii”, a fost prima reacție a lui Derrick. Un puști de 19 ani anunța că vrea să fie liderul lui Chicago, echipa cu care Michael Jordan a câștigat 6 titluri.

Declarațiile par curajoase, însă sunt cât se poate de realiste. Chicago avea nevoie de un lider. Cineva care să oprească seria eșecurilor care au urmat după retragerea lui Jordan (a doua) și să repună Bulls pe harta granzilor din NBA.

Rookie of the Year

Și Rose a pornit ca din pușcă. Cel puțin 10 puncte în primele 10 meciuri, la fel ca Jordan în primul său sezon. Cel mai bun rookie din ligă în noiembrie și decembrie 2008 și Chicago se îndrepta treptat spre play-off. La finalul sezonului regulat, Bulls a terminat pe 7 în Est, iar Rose a pus mâna pe trofeul pentru cel mai bun debutant: ”Era obiectivul meu principal. Știu că v-am spus că nu-mi pasă, dar îl voiam neapărat. Trebuia să fie trofeul ăsta”.

Rose a strâns 574 de puncte, în timp ce OJ Mayo, locul 2, a adunat numai 127. Printre debutanții pe care Derrick i-a surclasat se aflau Brook Lopez, Eric Gordon și Russell Westbrook. Kobe Bryant a fost și el încântat de jocul său: ”Face ambele faze, ceea ce e entuziasmant. Nu vezi mulți tineri jucători dispuși să depună același efort și în atac, și în apărare. El muncește mult, inclusiv în apărare”. Viteza și forța sa erau impresionante, iar cifrele pe măsură. În primul meci din play-off, cu Boston, 105-103 în deplasare, Rose a intrat în scenă cu 36 de puncte, 11 pase decisive și 4 recuperări! Bulls avea să fie eliminată însă după meciul 7.

Sezonul următor a început greu pentru Derrick, apăsat de o accidentare la gleznă. Și-a revenit însă rapid și a condus-o pe Chicago pentru al doilea an la rând în play-off. În ianuarie 2010 a primit o veste uriașă: urma să participe în All-Star Game!

4locul ocupat de Rose la începutul lui 2010 în topul jucătorilor din NBA cu cele mai vândute tricouri

Primul jucător de la Chicago Bulls selecționat pentru un All-Star Game după 12 ani. Ultimul fusese, evident, Michael Jordan. ”Am rămas blocat când m-au sunat. Nu crezi când auzi prima dată așa ceva. Încă nu realizez, probabil mă va lovi când o să ajung acolo”, mărturisea Rose pentru ESPN. A sunat-o pe mama lui imediat: ”Începuse să plângă! A trebui să îi închid ca să pot să îmi sun celelalte rude”. Jordan a fost și el încântat de veste: ”Sunt foarte fericit pentru el. E un jucător foarte special. Chicago merita un All-Star. Va reprezenta bine orașul”.

8 puncteși patru pase decisive a reușit Rose la primul său All-Star Game

”E din Chicago!”

”Oprește-te! Oprește-te! NU FACE ASTA! Ce faci, Dragici? N-ai primit memo-ul? Derrick Rose poate să sară! Oh, Doamne! Uitați-vă! Cineva să-l tragă de mână pe Dragici. Tu știi cine e tipul ăsta? E DIN CHICAGO!”

Replica e a lui Stacey King, fost jucător la Bulls, ajuns între timp comentator. A venit la un meci cu Phoenix, când Rose a reușit un dunk supranatural. Derrick sfidează legile fizicii în momentul în care e în aer. N-ar trebui să ajungă atât de sus, n-ar trebui să reușească să ducă mingea în coș din unghiurile în care e împins de adversari. Are însă o explicație: ”Când jucam pe stradă nu existau faulturi. Ăsta e motivul pentru care dau atâtea coșuri nebune. Sunt învățat să fac totul ca să las mingea în coș, chiar dacă sunt faultat”.

”E din Chicago!”. Trei cuvinte simple care spun însă povestea lui Derrick Rose. Crescut într-un cartier care și astăzi e în top 10 cele mai violente zone din Chicago, acesta a supraviețuit și a ajuns să conducă una dintre cele mai iubite echipe din NBA.

Orașul l-a creat pe Derrick. Cartierul în care a crescut i-a impus o mentalitate de totul sau nimic pe stradă, dar și pe teren: ”Titlurile te fac cineva în NBA. Doar după ce câștigi unul poți să vorbești. Eu nu pot să vorbesc. Nu pot să mă laud cu nimic. Am fost MVP, și? Să fii din Chicago și să aduci un titlu orașului? Omule... E singurul lucru pe lista mea”.

Bulls s-a oprit din nou în prima rundă a play-off-ului. Învinsă de data asta în cinci meciuri de Cleveland. Urma însă un sezon fantastic. Cel mai bun după 13 ani! Locul 1 în Est cu 62 de victorii și 20 de înfrângeri, exact parcursul pe care îl avusese Chicago la ultimul titlu cu Jordan.

Rose a devenit doar al treilea jucător în 38 de ani care bifează cel puțin 2.000 de puncte și 600 de pase decisive. Ceilalți doi erau LeBron James și Michael Jordan.

maxresdefault

MVP fără titlu

Cu 62 de victorii, Bulls avea în buzunar cel mai bun parcurs din sezonul regulat și avantajul propriului teren într-un virtual meci 7 al finalei. Și Rose a fost fabulos în primele două runde: o medie de 28,8 puncte și 8 pase decisive pe meci! Totul mergea ceas, iar Bulls urma să o întâlnească în finala Estului pe Miami.

Debutul a fost furtunos, victorie la 21 de puncte diferență și un prim pas ferm spre finală. Big 3-ul lui Heat avea să iasă însă de la cutie. LeBron James, Dwyane Wade și Chris Bosh s-au reconectat și au tras preșul de sub picioarele ”taurilor”. Patru victorii la rând în fața unei echipe care nu pierduse niciodată mai mult de două meciuri consecutiv!

La 2-1, Chicago a avut șansa să egaleze. Înainte de ultimul sfert, Bulls avea 5 puncte avans. LeBron a avut însă un final perfect cu 13 puncte din cele 22 ale echipei, iar meciul a ajuns în prelungiri. Rose a ratat în ultima secundă aruncarea decisivă. ”Eu sunt vinovatul. Am avut două oportunități să închid meciul. N-am putut. Măcar pot să învăț din asta. Am pierdut prea multe mingi. Serios, e vina mea, dar promit să învăț din greșeli”, spunea Rose la finalul meciului.

Meciul 5, la Chicago, a fost la fel de dramatic. Bulls avea 7 puncte avans cu 90 de secunde înainte de final. În nici 30 de secunde, Miami a revenit cu un 4 point play reușit de Wade și un coș de 3 al lui James! Rose a avut un minut catastrofal: a pierdut o minge ușoară, a ratat o aruncare liberă importantă și a gândit complet greșit ultimele 16 secunde, când avea nevoie de 3 puncte pentru a duce meciul în prelungiri. ”Totul e din cauza mea, mingi pierdute, aruncări ratate, faulturi... S-a terminat totul”, a reacționat Rose. Chicago rămânea încă un an fără titlu, însă Derrick primea o veste incredibilă.

”Inima mea, motivul pentru care joc așa”

Pe 3 mai, Rose era declarat MVP-ul sezonului regulat. Al doilea jucător al lui Chicago, după Jordan, care câștigă trofeul. Și, la 22 de ani și șase luni, Rose devenea și cel mai tânăr jucător din istoria ligii care pune mâna pe trofeu! ”Îmi amintesc că în vară v-am spus că vreau să fiu MVP. Nu încercam să fiu arogant. Știam că am muncit mult”, le-a mărturisit ziariștilor în momentul în care a primit premiul.

Acesta a avut însă și un mesaj special pentru cea care l-a ajutat să ajungă până acolo: ”Vreau să îi mulțumesc mamei mele, Brenda Rose. Inima mea, motivul pentru care joc așa cum o fac. În zilele în care nu aș vrea să mă duc la antrenament, când simt că mi-e greu, mă gândesc doar la ea. Trebuia să mă trezească, să meargă la muncă, să aibă grijă de mine, de familie. Alea erau zile grele. Zilele mele n-ar trebui să fie grele, pentru că fac ceea ce iubesc. Mamă, mă menții pe drumul meu în fiecare zi și te iubesc”.

În tot acest timp, Brenda se afla în fața sa, printre ziariști, cu ochii plini de lacrimi. Ulterior avea să și spună ce a simțit în momentul în care fiul ei cel mic își mărturisea dragostea în fața întregii lumi: ”Nu mă așteptam la așa ceva. Știam că mă iubește, dar nu atât de mult. M-a făcut atât de fericită. Sunt foarte mândră și fericită când îl văd jucând. E o fire foarte umilă. A fost mereu foarte tăcut. Pur și simplu așa e el. A stat cam mult pe lângă oameni bătrâni, are un suflet bătrân”.

Regula Derrick Rose

”În final pot să spun asta: Mamă, am reușit!”. E reacția lui Derrick în momentul în care a semnat prelungirea contractului cu Chicago în noiembrie 2011. Regulamentele se schimbau în NBA pentru ca MVP-ul, cel mai tânăr din istorie, să fie răsplătit pentru evoluțiile sale impresionante. În baschetul nord-american, regulile sunt stricte în privința salariilor, echipele având un buget limitat (salary cap) pentru veniturile jucătorilor, și acestea fiind limitate.

Rose era eligibil pentru un contract de până la 25% din salary cap. A apărut ”regula Derrick Rose”, care permitea cluburilor să îi ofere unui rookie un contract pe 5 ani cu 30% din salary cap, dacă de-a lungul primei înțelegeri e selectat de două ori în All-Star Game, de două ori în echipele ideale sau devine MVP.

”Nu cred că banii mă vor schimba, ar fi făcut-o deja dacă era așa. Și acum câștig suficienți bani încât să îmi permit orice. Nu îi cheltui aiurea. O să am grijă de alții, așa m-a învățat mama”
Derrick Rose

”Nu mi-a venit să cred când am auzit ce a făcut liga. Regula asta cred că mi se potrivește, ținând cont de ce am realizat atât de tânăr. Sper să urmeze și alții care să beneficieze de ea”, mărturisea Rose pentru CSN Chicago. Și au urmat doi, Blake Griffin (LA Clippers) și Paul George (Indiana Pacers).

”Uneori e prea mult...”

Presiunea pe umerii lui Rose a crescut după ce a devenit MVP. Foamea de titlu era uriașă în Chicago și, cum orașul nu mai cunoscuse un superstar de calibrul lui de pe vremea lui Jordan, toată atenția era concentrată spre el.

Pentru un introvertit e destul de dificilă acomodarea. Iar Rose încă avea probleme în a face față situației în afara terenului. A fugit de la o conferință de presă pentru că erau prea mulți oameni în sală și s-a panicat!

”Uneori e prea mult. Chicago... Chicago nu e obișnuit cu vedete. Pe vremea lui Michael aici veneau actori, cântăreți, personajele celebre erau la meciuri. Nu s-a mai întâmplat după ce s-a retras. Oamenii de aici nu știu cum să reacționeze când văd o vedetă.

Întotdeauna trebuie să am pe cineva cu mine. Trebuie să port o șapcă, ochelari de soare, orice. Bine, oamenii tot mă recunosc. Mă simt dezbrăcat dacă ies fără șapcă. Viața asta nu se potrivește cu personalitatea mea”, explica Rose în GQ.

Ce căuta pe teren?!

GQ susține că există o teorie în spatele lui Derrick Rose. Că era condamnat încă de la început să sufere. ”Forța pe care corpul său o exercita nu era normală pentru fizicul său. Incursiunile sale și-au lăsat urmele asupra corpului. A jucat baschet în singurul mod pe care îl știa și a plătit prețul”, scria revista americană.

La 1,91m, Rose asediază coșul cu o ferocitate ieșită din comun, iar presiunea la care încheieturile sale sunt supuse e uriașă. Practic, stilul care l-a propulsat spre titlul de MVP i-a distrus genunchii. Derrick Rose a cedat pentru că era Derrick Rose.

Fanii lui Chicago aveau așteptări mari după semifinala cu Miami. Noul sezon a pornit abia în ziua de Crăciun și a fost scurtat la 66 de meciuri, după un conflict între patroni și jucători în privința banilor. Bulls a încheiat din nou pe primul loc în Est, 50 de victorii și 16 înfrângeri. Din cauza unor accidentări minore, Rose a ratat 27 de meciuri, după ce în primele trei sezoane lipsise în total de la șase meciuri!

clipboard01

28 aprilie 2012. Primul meci din play-off. Chicago Bulls - Philadelphia 76ers. Mai sunt 94 de secunde pe ceas, iar Rose primește mingea. Chicago avea 12 puncte avans și victoria în buzunar. Ce căuta pe teren?! Pleacă spre coș, sare pe lângă un adversar și calcă prost la aterizare. Se prăbușește, iar în sală se lasă tăcerea. Rose se ține de genunchiul stâng în timp ce colegii și medicul se îndreaptă spre el. În cele din urmă e ajutat să se ridice și dus imediat spre spital.

Verdictul e crunt: ruptură la ligamentele anterioare încrucișate! Operație, sezon încheiat și o perioadă de recuperare de cel puțin 9 luni! Fără el, Bulls a pierdut confruntarea cu Philadelphia, 2-4. ”Credeam că putem câștiga titlul. Asta m-a durut cel mai mult. Și să te accidentezi în primul meci din play-off... Nu mi-a venit să cred. Să fiu accidentat atât de tânăr. Nici măcar nu eram în vârful carierei”, mărturisește Rose în ”The Return”, documentarul realizat de Adidas în timpul perioadei sale de recuperare.

Lupta cu durerea

12 mai 2012. Rose este operat, iar medicii anunță că va putea reveni în 8-10 luni. ”Un om normal se oprește când simte durere. Eu merg mai departe. Încerc să văd cât pot să duc, vreau să fiu diferit. Nu pot să mă opresc, niciodată nu sunt satisfăcut”, se motiva Derrick în timpul recuperării.

Perioada de după operație e una dificilă, mai ales pentru un sportiv de calibrul lui Rose, obișnuit să își forțeze corpul: ”Ai un ritm în viață, iar o astfel de accidentare ți-l dă peste cap. Ai un stil de alergare, de aruncare, de accelerare. Eu a trebuit să le învăț din nou. Nu voiam să ajung niciodată în ipostaza de a învăța cum să merg din nou. Dar asta trebuia să fac. Eram la pământ”.

februarie 2013. Rose revine la antrenamentele lui Chicago pe final de sezon regulat. Fanii se entuziasmează însă sunt liniștiți după o declarație scurtă pentru USA Today: ”Nu am stabilit o dată la care să mă întorc, dar nu o să revin până nu sunt la 110%”.

Derrick venea la antrenamente mai mult pentru moralul colegilor: ”Vreau să le arăt că muncesc în continuare, chiar dacă nu sunt pe teren cu ei. Că fac totul ca să mă întorc mai repede pe teren”.

”Aș muri pe terenul ăla”

Până la revenire, pe lângă recuperare, Rose s-a ocupat și de cartierul în care a crescut. A renovat terenul de baschet din apropierea casei în care a locuit în copilărie, a deschis o cantină pentru săraci și a donat 1 milion de dolari pentru ajutarea tinerilor fără posibilități materiale. S-a implicat pentru a-i ajuta pe puștii care îl admiră să ducă o viață mai bună.

În timpul lansării noilor ghete sport ce îi purtau numele, unele cu design dedicat cartierului Englewood, Rose a cedat în momentul în care a fost întrebat cum îl inspiră fanii care sunt alături de el. Starul lui Chicago a început să plângă în fața ziariștilor: ”E o binecuvântare. Cu tot ce se întâmplă în orașul ăsta, un copil din Englewood a realizat ceva pozitiv... Mă face să mă simt atât de mândru. Nu pot să-mi explic. Am trecut prin atât de multe. Și să am fani? Înseamnă enorm pentru mine și pentru familia mea. Nu trebuia să fim aici, dar Dumnezeu ne-a purtat pe drumul ăsta”.

Un mesaj sincer din partea copilului talentat ajuns superstar, deși totul era contra sa. Era mai probabil să fie victima războaielor din stradă decât să apuce un meci în NBA. În finalul documentarului său, Rose are o nouă ieșire emoțională: ”Asta e viața mea, asta nu înțelegi. Aș muri pe terenul ăla. Aș muri!”.

Nu din nou!

29 octombrie 2013. Miami Heat - Chicago Bulls. Rose revenea pe teren după un an și jumătate. Stă 34 de minute pe parchet. Meci modest, 12 puncte și 4 pase decisive, dar genunchiul rezista. Factorul psihologic e foarte important. Chiar dacă fizic era la 100%, exista teama de recidivă. Treptat, Derrick a început să prindă încredere, iar evoluțiile sale creșteau. Rose anunța că e într-o formă excelentă. Își îmunătățise detenta cu aproape 10 centimetri!

22 noiembrie 2013. Portland Trailblazers - Chicago Bulls. În finalul sfertului trei, Rose calcă prost cu piciorul drept în timp ce încerca să recupereze o minge. Încearcă să alerge spre propriul teren însă simte o durere fulgerătoare la genunchi. De data aceasta e dreptul! Diagnostic: ruptură de menisc. Rezultat: operație și sezon încheiat după numai 10 meciuri jucate. Fără el, Chicago termină al doilea an la rând pe doi în Est și e eliminată în primul tur de Wizards, 1-4.

Partea bună, dacă poate fi numită așa, era că recuperarea urma să fie ceva mai ușoară. De durată, însă nu la fel de complicată ca la genunchiul stâng. În plus, Rose o mai făcuse o dată, așa că știa ce are în față: ”O să fie mai bine. Pot să îmi îndoi piciorul imediat după operație. Data trecută am reușit abia după 3-4 luni. Va fi mai bine”.

Rose continua să vadă părțile pozitive și în ghinionul pe care îl avea. Într-un interviu pentru site-ul NBA, starul lui Bulls vorbea despre impactul pe care l-au avut operațiile la genunchi în viața sa: ”Cred că accidentările m-au apropiat și mai mult de familie și de prieteni. Înainte eram obișnuit să țin totul în mine. Ei simțeau că sunt nervos, dar nu puteam vorbi. Nu comunicam cu nimeni. I-am rănit, pentru că sunt o fire independentă. Sunt ca mama. Mereu am simțit că pot să mă descurc singur. Ei s-au simțit dați la o parte, dar nu era așa. Doar voiam să arăt că pot să revin și singur”.

A treia operație!

Rose a revenit la sfârșitul lui 2014. A pierdut câteva meciuri din cauza unor accidentări minore, însă începea să își revină. În ianuarie și-a ridicat media de puncte la 20,3 pe meci și continua să fie pe drumul cel bun.

24 februarie 2015. Chicago anunța că Rose are nevoie de o nouă operație la genunchiul meniscului drept. De data aceasta, însă, Rose urma să se întoarcă la timp pentru play-off. Și a făcut-o pentru ultimele 5 meciuri ale sezonului regulat.

Minute puține și fără prea multe realizări. Rose nu voia să forțeze din nou. Urmau însă meciurile decisive. Cu un Jimmy Butler într-o creștere fulminantă, plus deja consacrații Pau Gasol și Joakim Noah, Chicago părea să aibă în final echipa de titlu pe care o visa. Bulls a trecut fără mari emoții de Milwaukee. Bucks a revenit de la 0-3 la 2-3, însă Chicago a spulberat-o în meciul 6 chiar în fața propriilor fani, 120-66!

Și urma confruntarea cu LeBron James, aflat la primul sezon înapoi în tricoul lui Cleveland. Rose s-a dezlănțuit în primele 4 meciuri cu o medie de 25 de puncte. Chicago a fost la un pas să se desprindă la 3-1. În meciul 4, când scorul era egal, 84-84, antrenorul lui Cleveland a cerut time-out, deși echipa sa le epuizase deja. În acel moment, mingea ar fi trebuit să meargă la Chicago. Arbitrii n-au observat, iar mingea a rămas la King James, care a închis meciul cu o aruncare în ultima secundă. ”Taurii” aveau să piardă următoarele două partide.

”Nu mi-am imaginat vreodată că voi pleca”

Speranțele reveneau pentru fanii lui Chicago. Cu Butler și Rose în formă, echipa putea ataca din nou titlul. Primul sezon fără operație după 3 ani pentru Derrick a fost însă ratat complet. A început prost încă din presezon, când s-a ales cu o fractură la osul zigomatic și a fost nevoit să joace cu o mască de protecție. Evoluțiile sale nu s-au apropiat deloc de cele din primii ani, iar atenția în Chicago începea să se mute spre Jimmy Butler. Bulls a ratat însă play-off-ul pentru prima dată de la intrarea lui Rose în ligă!

22 iunie 2016. Povestea lui Derrick Rose se leagă strâns de Chicago. Nimeni nu se gândea că ea va avea un sfârșit prematur. A venit însă. Un divorț neașteptat care a zdruncinat ambele tabere. După opt ani, Rose ajungea la New York Knicks după un schimb de jucători. ”Nu mi-am imaginat vreodată că voi pleca. Am fost șocat. Eram bulversat. Nu i-am spus mamei. Oamenii mă sunau să vadă ce fac. Eram trist, devastat. Dar m-am gândit apoi că El nu mi-ar da o cruce mai grea decât aș putea duce. Am luat-o ca pe o binecuvântare”, a povestit Rose pentru site-ul NBA.

257 de meciuria ratat Rose la Chicago din cauza accidentărilor

Fanii s-au împăcat cu greu cu ideea că Rose avea să joace pentru altă echipă. Când Michael Carter-Williams a preluat numărul 1, aceștia s-au revoltat pe site-urile de socializare, iar jucătorul a fost nevoit să își aleagă alt număr după numai câteva ore. Lucrurile nu s-au schimbat nici la începutul acestui an, când Anthony Morrow a făcut aceeași greșeală. A renunțat la număr și le-a cerut scuze: ”Știu cât înseamnă orașul ăsta pentru Derrick și invers. Fanii fac parte din sport și le voi respecta dorința”.

Libertate

Plecarea din Chicago l-a afectat pe Rose, care nu s-a gândit însă la răzbunare: ”A durut, dar m-a motivat și mai mult. Nu port pică nimănui, doar că n-am înțeles. Eram convins că voi mai reveni pentru încă un sezon. Sigur, am învățat că baschetul e un business, dar nu am înțeles decizia. Singurul meu regret este că n-am câștigat titlul”.

Supărarea a trecut, iar Rose are și motive să se bucure că a ajuns în New York. Spre deosebire de Chicago, orașul lui Knicks e obișnuit cu vedete, așa că Derrick nu mai e asaltat la fiecare pas: ”Iubesc orașul ăsta! Aici dragostea e diferită. Lumea mă salută, îmi urează succes și apoi merge mai departe”.

A revenit la Chicago ca adversar în al cincilea meci al sezonului. A primit câteva fluierături, dar și multe aplauze, mai ales la primul time-out. Pe ecranele din sală s-au difuzat cele mai bune momente ale sale și ale lui Joakim Noah, ambii ajunși la Knicks: ”Nu pot să spun decât că am dat totul. Chiar am încercat. Au fost multe momente în care m-am văzut campion aici”.

S-a rupt din nou!

2 aprilie 2017. Rose n-a putut duce la capăt un sezon mediocru care a lăsat-o pe New York în afara play-off-ului. Cu 8 meciuri rămase de jucat, Knicks a anunțat că Rose se va opera din nou. De data aceasta la meniscul genunchiului stâng! Situația e dificilă din nou, mai ales că venea după meciuri reușite cu San Antonio și Detroit.

Contractul său se încheie în această vară și va deveni jucător liber. Spera să obțină o înțelegere uriașă, una în valoare de 150 de milioane de dolari pentru următorii 5 ani. Erau șanse mici ca o echipă să accepte pretențiile sale după un sezon modest, dar ele au scăzut dramatic după a patra accidentare la genunchi.

Rose se recuperează acasă, în Chicago, însă nici el nu știe unde l-ar putea găsi noul sezon: ”Mi-aș dori să rămân în New York, aș vrea să mă revanșez”.

"Te uiți la mine, dar nu o să știi prin ce am trecut. Nu vreau să știi. Indiferent cât de greu a fost, am trecut peste și de asta am ajuns să fiu omul pe care îl vezi" Derrick Rose

  • Preferatul lui Obama

Barack Obama e un fan înfocat al lui Chicago Bulls, iar Rose a devenit rapid preferatul său. Cei doi s-au și cunoscut, iar jucătorul l-a introdus pe fostul președinte al Statelor Unite la un eveniment caritabil în 2012: ”Eram atât de nervos și speriat. În fața a mii de oameni... Aveam emoții, dar le-am învins. A fost un moment care m-a ajutat să fiu mai sigur pe mine”.

  • Relația cu Jordan

Rose a crescut în Chicago și a fost unul dintre copiii care voiau să fie ca Michael Jordan. Chiar dacă nu sunt apropiați, între cei doi există o relație de respect. ”Ne-am întâlnit de câteva ori doar. Titlurile obținute de el mă motivează. Nu mi-e frică de el, mă motivează, mă face să trag și mai tare”, spunea Rose pentru GQ. În 2011, după ce a fost lăudat de Jordan pentru prestațiile sale, Derrick a rămas fără cuvinte: ”E incredibil! În Chicago auzi numai de Mike, îl admir. E o onoare pentru mine, chiar nu știu ce să mai zic”.

  • Protest împotriva poliției

În decembrie 2014, Rose a ieșit la încălzire îmbrăcat într-un tricou negru cu mesajul ”I can't breathe” (Nu pot să respir). Erau ultimele cuvinte ale lui Eric Garner, un bărbat afro-american din New York care a murit sufocat în timp ce era arestat. În ciuda imaginilor video prezentate, polițistul acuzat că a folosit forță excesivă a fost achitat. Rose, alături de alți jucători din NBA, a protestat împotriva deciziei: ”Am văzut multe situații de genul acesta. Nu a murit nimeni, dar am văzut violență. Vreau să schimb ceva. Nu vreau ca băiatului meu să îi fie frică de poliție. Nu spun că toți sunt așa, dar nu trebuia să se ajungă aici”.

  • Acuzat de viol

Rose a trecut prin clipe dificile anul trecut, când a ajuns la tribunal alături de doi prieteni din copilărie. Cei trei au fost acuzați că ar fi violat o femeie în Los Angeles la data de 26 august 2013. Numele victimei nu a fost dezvăluit presei. Rose și prietenii săi ar fi drogat-o la o petrecere care a avut loc în casa închiriată de baschetbalist în Beverly Hills, după care ar fi pătruns cu forța la domiciliul fetei. Au fost achitați după ce Rose a dezvăluit că a primit mai multe mesaje provocatoare din partea ei. Dacă ar fi fost găsiți vinovați, ar fi trebuit să achite daune în valoare de 21,3 milioane de dolari!

  • De ce a purtat numărul 1

În liceu și la Knicks, Derrick a purtat numărul 25 în memoria lui Benji Wilson, împușcat letal în Englewood pe când avea numai 17 ani. Puțină lume știa însă de ce a purtat numărul 1 la Chicago. Mulți au crezut că vine pur și simplu de la draft, unde a fost ales primul, însă lucrurile stau altfel.  ”Când eram puști și jucam la echipa mea de club din Chicago (AAU), purtam numărul 1, iar la liceu aveam 25. Era un fel de alter ego. Eram mai agresiv la club, dominam tot. La liceu eram mai pasiv, încercam să îmi implic mai mult colegii în acțiuni. Când am ajuns în NBA, am cam vrut ca acel alter ego să iasă la suprafață. Așa voiam să fiu cunoscut în ligă. De asta am ales numărul 1”, a explicat Rose la o televiziune din Serbia pe vremea când încă era la Chicago.

Comentarii (1 ) Adaugă comentariu

tipsy  •  19 Mai 2017, 10:32

Asta e continut "premium" la voi, tradus de articole de pe espn? Initiativa e de laudat, dar ati tradus doar partile lacrimogene. Realitatea e ca Rose a furat pur si simplu bani de la Bulls si nimeni nu il respecta prea mult.

Vezi toate comentariile (1)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase