EXCLUSIV Povestea lui Viorel Mateianu, antrenorul-revoluționar îndrăgostit de fotbal și obsedat de experimentele lui, care îl fascinau pe Mircea Lucescu!

EPISODUL 1 » "Se trezea noaptea din somn, lua un caiet și începea să noteze idei despre antrenamente"

Mihaela Mateianu are 74 de ani. A fost prima femeie procuror din România, dar discuția o poartă ca fostă nevastă a lui Viorel Mateianu. Fotbalist și apoi antrenor. O fotografie mare înrămată îl înfățișează pe Mateianu în biblioteca din sufrageria apartamentului din Militari: "Erau tot felul de scheme pe care nu le înțelegeai citindu-le, dar în mintea lui erau clare. Și se transformau, în zilele următoare, în antrenamente pe teren".

Cel mai cunoscut mit despre Mateianu e că "l-a omorât Steaua". El o conducea pe FC Bihor în 88, când roș-albaștrii au câștigat cu 3-2 la Oradea cu un gol decisiv marcat în minutul 90+6. Supărarea de a fi fost dezavantajat și presiunea la care fusese supus de familia Ceaușescu, patroana Stelei, i-ar fi provocat lui Mateianu un accident vascular din cauza căruia nu a mai lucrat.

"În antrenorat e nevoie de o pregătire generală, fără îndoială. Doar că un antrenor, spre deosebire de un inginer, se trezește că în «producție» nu mai e valabilă teoria pe care a învățat-o el. În meseria asta cea mai importantă e creativitatea. Un antrenor lipsit de creativitate va ajunge să creadă că cea mai bună schemă de joc e circulația pietonilor pe zebră"
Viorel Mateianu în 1978, într-un interviu acordat lui Ioan Chirilă

A mai suferit ulterior atacuri și a decedat în 1997. Microbiștii au purtat legenda decenii la rând, ca pe o definiție a puterii de care beneficia Steaua, clubul dictaturii, un club ce nu avea voie să piardă vreun meci în România.

Mihaela distruge mitul: "S-au spus și s-au scris lucruri neadevărate. Realitatea e că nu acel meci l-a omorât pe Vio. Jocul s-a disputat în septembrie, iar el a suferit accidentul vascular abia pe 16 noiembrie. Sigur, a suferit enorm din pricina evenimentelor de la partida cu Steaua, dar e greșit să susțină cineva că s-a îmbolnăvit din cauza meciului! De fapt, nici nu era primul accident vascular, el mai suferise unul ușor în 83, când l-am și rugat s-o lase mai încet cu fotbalul. Dar nu te puteai înțelege cu el!".

Omul s-a gândit că fotbalul înseamnă mai mult decât talent supravegheat de disciplină, a considerat că era obligatoriu ca organizarea să potențeze calitățile individuale. Și a pornit un joc de strategie de care a devenit obsedat. Uneori împotriva intereselor concrete ale carierei sale.

Cum să te înțelegi cu el?

"Portarul să avanseze pe construcția noastră și dacă ajunge să primească el mingea, să n-o prindă, s-o paseze unuia dintre fundașii laterali care se lipesc de tușe ca să desfacă jocul".

Ce zicea nea Vio? Portarii aveau voie să prindă mingea și când o primeau de la coechipieri, de ce să renunți la un asemenea avantaj? Și construcția pornea, tradițional, cu degajări lungi, care făceau lumea să stea liniștită că nu greșește careva. Nu cu linii scurte și complicate, cum voia antrenorul "alien".

"Există tehnicieni care spun «eu sunt opera bătrânului antrenor x sau y». Aparent e o formă de respect, în realitate e vorba despre perpetuarea unor adevăruri vechi. Un antrenor nu trebuie să copieze, trebuie să fie rezultatul propriilor sale conflicte"
Viorel Mateianu în 1978, într-un interviu acordat lui Ioan Chirilă

Mateianu a intrat cu astfel de lecții în vestiare de echipe mici, unde jucătorii îl priveau ca pe un năuc. A început la Progresul, în '76. Promovarea din "B" în "A". După performanță l-au dat afară. S-a dus la Baia Mare.

Mihaela își amintește că în Nord șocul avea să fie complet pentru lumea de pe stadion: "Spectatorii erau oameni simpli, dintr-o bucată. La început se mirau de ce încerca să joace echipa, după care ajunseseră să umple tribunele și la partide normale. Pe Viorel îl angajaseră inițial pe 6 luni. A stat 5 ani".

În 5 ani la Baia Mare, Mateianu a uimit campionatul. Promovare în primul sezon. În al doilea, locul 4. În al treilea, locul 4 iar. Și nu intrase în scenă vreun investitor chinez, arab, american! Erau alte vremuri. Vremuri în care toți antrenorii din campionat lucrau la fel, cu aceleași metode, și își organizau echipele rudimentar, din tactici preluate de la generațiile trecute, de când fuseseră ei jucători.

Mateianu a schimbat tot. Nu se mai făceau cantonamente la munte. Când campionatul era oprit, formația lui călătorea și lega antrenamente și amicale dintr-un oraș în altul. Nu mai existau antrenamente exclusiv fizice, turele de teren și "bucățile" pe care le urau fotbaliștii.

Pregătirea fizică era deprinsă din antrenamente cu mingea. Metoda "ședințelor integrate" pe care o folosește azi fotbalul spaniol și pe care a copiat-o Hagi la Viitorul. Gică a exclus antrenamentele fizice chinuitoare și plictisitoare de la toate grupele de vârstă. Mateianu făcea asta în anii '70!

"Băieți, bem un vin?"

A schimbat și relația cu jucătorii. Ovidiu Lazăr l-a avut antrenor pe Mateianu la Oradea, după ce se înregistraseră minunile din Baia Mare: "Când a intrat prima oară în autocar a zis «băi băieți, care loc e liber, să stau și eu?». Nu ne venea să credem, aveam impresia că ne lua la mișto! Pentru că antrenorii nu vorbeau așa. Tocmai pentru că vorbea frumos, ne făcea să ne simțim mereu datori. Dacă-ți reproșa ceva intrai în pământ de rușine, nu mișca unul în fața lui!".

"Ca antrenor, sunt produsul necazurilor fotbalului nostru și al unei obsesii din tinerețe. Încă de când jucam mă visam un fel de antrenor-jucător. Cel mai bun meci al meu ca antrenor nemărturisit a fost un CCA - U Cluj 2-2"
Viorel Mateianu în 1978, într-un interviu acordat lui Ioan Chirilă

Jucătorii știau că trebuie să-l fenteze pe tehnician ca să mai bea câte un șpriț. "Viorel le-a deschis sticlele cu vin și le-a zis să-și pună fiecare câte un pahar", povestește Mihaela. Cluburile din Italia le dau azi fotbaliștilor câte un pahar cu vin în seara dinaintea jocurilor.

Mateianu proceda așa în urmă cu 35 de ani, când antrenorii români își țineau elevii în cantonamente interminabile și umblau cu biciul pe holurile hotelurilor, să verifice dacă se abate careva.

Împotriva curentului, Il Luce învăța de la el

Metodele stranii de la Baia Mare n-au fost analizate în fotbalul românesc. Mateianu a fost amendat pentru abaterea de la pregătirea clasică agreată de Federație și pentru că schimbase sistemul de joc într-unul cu 3 fundași în loc de 4!

"În loc să-i aprecieze preocuparea, creativitatea, l-au pus la zid. Era și invidie față de un om care alesese să antreneze altfel. Pe atunci, Federația dicta și tacticile echipelor de club", își amintește Michaela. În atmosfera anti-Mateianu din antrenoratul românesc, Mircea Lucescu și-a dat seama că avea de-a face cu un fenomen.

Și a început să-l viziteze. Michaela povestește cum s-au împrietenit soțul ei și Lucescu: "Mircea venea la Baia Mare și îl ruga pe Viorel să mai continue munca și după antrenamentele normale, ca să-și noteze detaliat. Lucescu le făcea cinste jucătorilor cu câte o bere ca să accepte să prelungească antrenamentele. Apoi l-a invitat la Hunedoara. Când se întâlneau, nu dormeau, vorbeau încontinuu despre fotbal și desenau, notau. Mircea și Viorel s-au legat pentru că ambii aveau aceeași pasiune care-i obseda. Pentru ei, fotbalul nu era doar o meserie, un mod de a câștiga niște bani. Diferența a fost că Lucescu a fost realist, pe când Vio era un visător".

Așa arată una din fișele de lucru ale antrenorului Viorel Mateianu

"Presing și posesie"

"Vreau să începeți atacul încă de când mingea e în mâna portarului advers!". Sună a Christoph Daum din conferința de numire la naționala României? Mateianu le cerea asta fotbaliștilor de la Baia Mare acum patru decenii!

"Momeala mică", "Morișca", "Fundul de sac", scheme cărora Vio le punea nume amuzante în nopțile de insomnii, se transformau în stil de joc. Și conțineau două ingrediente principale: presing și posesie. Da, Guardiola!

"Morișca" era tiki-taka românească a anilor '70, apărarea cu presing organizat îi permitea să aibă în lot mai mulți jucători tehnici și să joace mereu avansat, într-o vreme când libero-ul, măturătorul care-și lua "adâncime" față de restul fundașilor, era sfânt.

Își asuma total rezultatele din Divizia A cu o formație alcătuită din fotbaliști pescuiți de el din județ și de pe unde-i mai văzuse: "Fotbalul e un sport în care 1 plus 1 fac 3. Dacă 1 plus 1 fac 2, echipa nu are antrenor!". El, antrenorul, trebuie să-i condimenteze pe acei "1" încât să valoreze mai mult împreună. Nu exista "n-am, domnule, cu cine!".

Ținea să joace cu doi atacanți, dar nu sistemul era important. Presingul conta. Presingul organizat, "dacă jucăm în jumătatea adversarului, există riscuri mai mici să luăm gol decât dacă ne închidem în careul nostru. Noi ne propunem să atacăm chiar din așezarea echipei".

Finalul

Lucescu nota și avea să aplice după 10 ani cu Lupu, cu Mateuț și cu Lupescu. Mateianu a refuzat să plece la Craiova, care fusese interesată de el. Fenomenul Baia Mare s-a oprit la un moment dat, cum era normal. Schemele din caiet dăduseră peste cap competiția, doar că nu erau întreținute de valoarea fotbaliștilor și de influențe, într-o vreme când doar Dobrin și Balaci se opuneau cuplului comunist Steaua-Dinamo.

Mateianu, spre deosebire de Lucescu, nu a ieșit din laborator cu o soluție, a continuat să testeze și după ce descoperise rețete care transformau o trupă submediocră într-una de top. A văzut că 1 plus 1 făceau 3, a vrut să le adune și să rezulte 4, 5 și tot așa. Metodele lui au stors din Baia Mare tot ce era de obținut, apoi echipa a regresat spre nivelul ei normal.

Vio a fost demis și a plecat cu tot cu caietul rezultat al insomniilor lui în alte locuri, unde și-a continuat experimentele. Accidentul vascular din '88 i-a oprit cariera. Nu a câștigat campionatul, n-a condus-o pe Steaua sau pe Dinamo. A atras atenția fiindcă a văzut în viitor, cu zeci de ani mai departe, și a vrut ca FC Baia Mare din '80 să joace ca o echipă de azi din campionatul spaniol.

EPISODUL 2 » ”Nu v-ați săturat să ne apărăm?!”

Problema pe care o avem acum nu e nouă: România juca slab și urât și în urmă cu 40 de ani. Mateianu insista că o reformă a întregului joc și asumarea riscurilor ne puteau salva

Ne-am întors în timp. Și observăm că România nu a jucat ultradefensiv numai cu Pițurcă selecționer și n-a ratat calificări doar din cauza lui Daum.

Cu 40 de ani în urmă, echipa națională era tot fricoasă ca azi. Și nu se califica nicăieri nici atunci. Cum s-a rezolvat criza? Un șir de evenimente și câțiva oameni au avut curaj să schimbe, să spună că fotbalul putea fi antrenat și jucat diferit.

"Așa, noi mai mult riscăm!"

Era toamna lui 1976. Viorel Mateianu devenea antrenorul lui FC Baia Mare, echipă aflată pe locul 16 în seria ei din Divizia B. Tehnicianul nou a urcat-o până pe 2 în acel sezon, iar în următorul a promovat.

În anii care au venit, trupa lui Mateianu a continuat să progreseze, a terminat de două ori aproape de podium. Dar nu rezultatele lui Viorel sunt cele mai importante, nu ele au influențat fotbalul românesc. Ele au confirmat ideile noi pe care le aducea fostul fotbalist de la U Cluj.

"Aceste trasee, considerate un element inedit al Mondialului, au fost practicate de Mateianu la Baia Mare, el fiind la originea surprizei pe care o produce echipa din nord abia promovată. Unii antrenori, mai ales cei mai bătrâni, strâmbă din nas la ce face Mateianu"
Ioan Chirilă, în "Sportul", 4 august 1982

Idei datorită cărora Mateianu pare astăzi un arhetip al lui Guardiola: obsedat de presing și de posesie, "nu avem cum să luăm gol câtă vreme mingea e la noi. Deci când o pierdem trebuie s-o recuperăm cât mai repede, de preferat în jumătatea de teren a adversarului!".

El a atras atenția cu parcursul surprinzător de bun pe care-l avea Baia Mare și așa a ajuns să vorbească despre problemele din tot fotbalul românesc. Ziariștii erau curioși să discute cu un personaj care părea să facă totul invers decât era "datina".

Ce remarca Mateianu în 1980 poate fi socotit un comentariu despre naționala de acum: "Nu v-ați săturat să tot riscăm apărându-ne? Cred că singurul mijloc de a stimula energiile din campionatul nostru este de a ataca, chiar cu riscuri! Cea mai bună apărare e în treimea adversarului. Fotbalul a fost creat pentru a pune la încercare elanul ofensiv al tinereții".

Cum stăm

În 2017, România a jucat ultradefensiv în două meicuri pe care trebuia să le câștige ca să mai aibă șanse de calificare la Mondialul din Rusia. 5-4-1, adică cinci fundași, un închizător și "jumătate" și un vârf rătăcit, care să speculeze ceva, vreo greșeală, vreun cadou.

Rezultatul: un singur punct din jocurile cu Danemarca și cu Polonia, încă o campanie ratată. Nu am mai participat la un CM din 1998.

Hagi a organizat o conferință de presă special ca să se plângă de stilul "horror" din campionat: "Nu v-ați săturat să jucăm «lungă și p-a doua»? Cu mingea numai pe sus? Că d-aia ne spargem capetele, că stă mingea numai pe sus!". Ce a greșit Hagi? "Pentru că Internet", a zis el. Dar în 1980 nu aveam Internet și problemele erau cam aceleași!

Explicația lui Gică era că netul facilitează accesul la metode de pregătire și la tactici defensive dintre cele mai noi, care-i atrag pe toți spre organizarea defensivă.

"Selecționer să fie el!"

În '80, când Mateianu se întreba dacă nu ne-am săturat să ne fie frică, România avea 10 ani de când nu mai fusese la niciun fel de turneu final. De la generația mexicană nu se mai calificase nimeni.

Mateianu nu a preluat el naționala, nu a rezolvat problema. Sau nu așa, chiar dacă Adrian Păunescu cerea într-un editorial din "Magazin": "Se impune, după părerea mea, prezența unei concepții sănătoase, radicale, la cârma primei reprezentative. Această concepție poartă un nume: Viorel Mateianu. Spre deosebire de mulți dintre colegii lui mai vârstnici, Mateianu crede în jucătorul român. El nu se grăbește să considere că noi nu avem jucători. Eu îl propun pe Mateianu antrenor al echipei naționale!".

"Mateianu e un punct de plecare. Mateianu e mai mult decât un antrenor. El reprezintă o idee. O idee nesusținută așa cum s-ar cuveni de oameni. Dar ideea lui le-a făcut să tremure pe Craiova, pe Steaua, pe Dinamo. Dacă lumea sportului l-ar vedea cum l-am văzut eu, ar spune că e un fenomen! El este un deschizător de drumuri, a răsturnat conceptul de antrenament"
Mircea Lucescu, editorial în "Flacăra", 18 septembrie 1980

Viorel nu a devenit selecționer, a ajuns chiar un fel de paria pentru tehnicienii vechi, care se simțeau jigniți de reformele pe care le propunea. A găsit totuși un aliat. Un antrenor foarte tânăr, care știa de când era spre finalul carierei de jucător că va deveni "principal": Mircea Lucescu. Lucescu s-a împrietenit cu Mateianu, a studiat ce lucra "Fachirul din Baia Mare", cum îl poreclise Mircea, și a preluat convingerea lui că trebuia schimbat ceva.

A beneficiat și de un context în care Craiova Maxima a erupt, iar Dinamo își construise o echipă "englezească", ofensivă și bazată pe calitățile fizice ale jucătorilor. "Câinii" au ajuns până în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, unde au fost scoși de Liverpool al lui Ian Rush. Augustin a avut ocazia să-i califice pe dinamoviști, singur cu portarul în meciul de la București. A trimis mingea în bară. "Am deschis prea mult latul. Dar uită-te și cât de bine am plecat pe lângă englezi!", își amintește Oneață.

Explozia din '84

Pe lângă progresul cluburilor, a mai fost curajul Federației de a-l numi selecționer pe Lucescu, exagerat de tânăr pentru un astfel de job. Mircea avea 36 ani când a devenit selecționer. Practic, el încă nu era antrenor! Era un prieten al lui Mateianu și un fost mare fotbalist care împărtășea cu Viorel pasiunea pentru fotbal, convingerea că munca pe teren dă peste cap matematica și 1 plus 1 vor face 3 datorită antrenorului.

Lucescu a calificat naționala la Euro '84. După 14 ani, România se întorcea la un turneu final. Poate să pară că n-a făcut mare lucru, dacă ne gândim că am fost și la Euro 2016, recent.

"Mateianu e un om îndrăgostit până peste cap de fotbal. Se poate întâmpla să se trezească în toiul nopții și să sară din pat, să se repeadă la un sertar și să scoată un creion și o hârtie ca să fixeze o obsesie transfigurată într-o concepție de joc. De ce pleacă el cu traista în spate pe la echipe care nu spun nimic? Nu cumva se complace în platoșa lui Don Quijote?"
Ion Cupen, "Sportul", 3 decembrie 1988

Doar că în '84 participau doar 8 echipe, nu 24 ca acum! Când s-au calificat, "tricolorii" lui Lucescu au lăsat acasă Italia. A marcat Boloni, Balaci a fost un Sânmărtean cu adversar Gentile, nu Bosoi sau Frăsinescu.

1-0 acasă și 0-0 în deplasare cu campioana mondială. Suedia și Cehoslovacia, altele lăsate în afara Campionatului European.

Nu mai era valabilă teoria lui Mateianu că n-avem curaj. Fusese desființată de prietenul lui, Lucescu. Că Viorel putea să fie selecționer îi trecuse prin minte lui Adrian Păunescu, probabil și altora din presă.

Federația nu l-a ales pe el, însă a fost suficient de lucidă să aducă tot un revoluționar. Mircea Lucescu și Viorel Mateianu fuseseră complici, ca un maestru interzis și un pictor-ucenic.

A refuzat 60 de milioane de pesetas de la Real

Mateianu a murit în noiembrie 1997. Azi se va organiza în Baia Mare o întâlnire a "Generației Mateianu", o tradiție la care iau parte foști jucători ai lui Vio, prieteni și soția, Michaela.

Ea povestește că ratarea postului de selecționer n-a fost singura din viața omului obsedat de fotbal: "În '57, o echipă națională a României a mers în Spania. Antrenor era Titi Teașcă și Viorel era jucător. Am nimerit în grupa din San Sebastian. Primele două meciuri le-au câștigat ușor, l-au pierdut pe al treilea, 0-1. Ziaristul Pamfil Șeicaru, stabilit în Spania, a venit cu o ofertă de 60 de milioane de pesetas pentru Mateianu. A refuzat, a spus că nu putea să-și lase părinții în România. Spaniolilor nu le venea să creadă că un copil din România o refuză pe Real Madrid! Nu pricepeau nici ideea cu lăsatul părinților, nu le era clar de ce nu se mai putea întoarce în România. Cât a stat în Spania, Viorel s-a împrietenit cu fratele unui angajat de la Real Sociedad. Bascul i-a tot trimis scrisori și ne-a chemat în Spania în '70, când noi eram în Germania. Am vrut să trecem granița cu mașina, dar toți scoteau pașapoartele pe geam și își vedeau de treabă, doar noi nu am avut voie. N-o să uit figura vameșului când a văzut mașină cu număr de Germania și pașaport verde românesc! Spaniolul a venit, până la urmă, și ne-a dus ilegal în San Sebastian, unde am stat două săptămâni".

"Viorel Mateianu e antrenorul cel mai îndrăzneț și mai potrivit pentru echipa națională. El simte adevărul, e convins că pentru a învinge trebuie să fim noi cei care impun tactica și concepția fotbalului"
Adrian Păunescu, revista "Magazin", iulie 1980

Ca jucător, Mateianu a ratat, previzibil, transferul în Spania. Real Madrid l-a vrut și pe Dobrin, Juventus se oferise să înființeze o uzină Fiat în România doar ca să-l ia din România pe Dumitrache. Comunismul scotea jucători din piață foarte simplu: nu aveau voie să plece!

Antrenorul Mateianu a contat mai mult. A vorbit despre probleme pe care le avem și azi. Jucăm defensiv și pierdem. Ni se pare că nu avem fotbaliști. Cine o să fie Mircea Lucescu? O să-l găsească Federația? Și va mai exista un nou Viorel Mateianu?

EPISODUL 3 » ”Un vizionar, un geniu care a ars repede”

La 20 de ani de la moartea lui Mateianu, Cornel Dinu și Mircea Lucescu explică de ce a fost special fostul antrenor de la Baia Mare

Viorel Mateianu a rămas în memoria oamenilor din fotbal ca un reformator, un om care a schimbat jocul cu metodele sale noi folosite la Baia Mare în finalul anilor 70. Anul acesta, în noiembrie, se vor împlini 20 de ani de la moartea lui Mateianu.

El a încetat să mai antreneze din 1988, după un accident vascular. Au mai urmat și alte atacuri în anii următori. În '94 a suferit unul puternic, în urma căruia a rămas imobilizat. După 3 ani a murit.

Cornel Dinu și Mircea Lucescu i-au fost adversari și ca jucători, și ca antrenori și îl complimentează pe "fachirul din Baia Mare", așa cum îl supranumise "Il Luce" în vremurile când erau prieteni și schimbau impresii despre schimbările care se mai pot petrece în fotbal.

CORNEL DINU: "Jucătorii lui se găseau și legați la ochi"

Dinu povestește cum "îl tăvălea" pe fotbalistul Mateianu și ce a schimbat acesta când a devenit tehnician

Domnule Dinu, ce vă amintiți despre Mateianu?
Când juca la Progresul, în anii '60, i se zicea "Marele blond". A fost un inter dreapta de excepție, marea lui neşansă a fost că la echipa naţională nu prea avea loc de Gică Constantin, care a fost mai mereu preferat înaintea lui. Viorel o combinaţie perfectă între un jucător creativ şi un marcator. Era foarte tehnic, ştia bine de tot cu mingea, eu l-am avut ca adversar prin anii '60, când aveam în jur de 20 de ani. Indiferent că evoluam stoper sau închizător, ne întâlneam în dueluri directe. Sincer, îl cam tăvăleam fiindcă, v-am spus, era foarte tehnic şi nu prea puteam să-i iau mingea. Dar niciodată, reţineţi!, niciodată, indiferent de cât de tari au fost intervenţiile mele, n-a protestat şi nu s-a plâns. Îmi mai zicea doar "mai uşor, mă puştiule!"
Antrenorul Mateianu cum era?
Ca antrenor a fost un vizionar. A fost primul care a creat un sistem cu totul aparte în privinţa schematizării jocului. Schemele erau pentru el o formă de religie. Baia Mare pregătită de el avea o precizie incredibilă în tot ce juca, numai şi numai după schemele lui Viorel. Se şi spunea atunci că aşezarea echipei copia la fix un plic cu colţurile îndoite, era un modul 4-2-4 sau un 4-4-2. Traiectoriile erau perfecte, toţi jucătorii puneau în aplicare schemele pe care Mateianu le visa şi noaptea. Se şi zicea în acea vreme că dacă jucătorii de la Baia Mare ar fi fost legaţi la ochi, tot s-ar fi găsit perfect pe teren. Repet, a revoluţionat fotbalul românesc din acest punct de vedere.
Ce avea Baia Mare față de alte echipe?
De exemplu, după ce Mateianu a promovat cu Baia Mare, pentru noi, Dinamo, era o adevărată performanţă să reuşim să câştigăm acolo, împotriva lui. Ne cam executa. Punea doi atacanţi, pe Terheş şi pe Rozsnyai, iar aceştia evoluau doar după scheme, nimic în afara schemelor. Plus presing, aveam mari probleme în a le face faţă.
De ce n-a ajuns la un club mare, de ce nu a câștigat un campionat?
Din păcate, ca orice geniu, şi el a ars repede. Înaintea lui nu a fost nimeni care să schematizeze jocul într-un asemenea mod revoluţionar. Echipă scurtă, presing, faze de atac construite pe trasee stabilite dinainte, chiar impresionant. A ars repede şi fiindcă a trăit într-o societate care nu era pregătită să-l înţeleagă, iar perfecţioniştii ca el îşi găseau greu loc, fiindcă el vorbea puţin, dar arăta enorm de mult în fotbal. z

"Şi atunci, de altfel ca şi acum, cei care vindeau cuvinte goale erau cei apreciaţi şi cei care îşi făceau loc peste tot, nu un geniu precum Mateianu!"
Cornel Dinu

MIRCEA LUCESCU: "A spart tradițiile!"

Lucescu l-a cunoscut bine pe Mateianu, al cărui prieten a fost. Mircea crede că Vio a fost afectat de eșecul cu Steaua, din '88, un 2-3 controversat cu gol marcat de "militari" în minutul 90+6, și de conflictele cu Federația

Domnule Lucescu, cum l-ați cunoscut pe Mateianu?
Povestea mea cu Viorel a început la națională. În 1973, el a fost printre primii jucători care au putut să plece din România. I s-a permis să meargă în Germania, în Berlin. A semnat cu o formație din divizia a doua și a urmat cursuri de antrenorat acolo.
Cum se comporta în perioada aceea?
Încă de atunci era un om care avea idei inovatoare și din acest motiv a avut mari probleme cu Biroul Federal, pentru că Viorel nu era de acord cu ceea ce se cerea în România. Lui, dar și celorlalți antrenori de la cluburi li se impuneau reguli stricte, se considera că e în interesul reprezentativei ca toată lumea să antreneze și să joace la fel. Federația trasase niște linii clare. Mateianu nu i-a băgat în seamă pe federali, a făcut cum a vrut el. Considera că nimeni nu-l poate obliga să procedeze într-un anume fel câtă vreme era echipa lui. Era o atmosferă cu multe critici, lumea spunea că fotbalul stagna, că Federația pusese lacătul pe fotbal. Viorel și-a impus punctul de vedere, motiv pentru care a fost judecat de toată lumea și a avut mult de pierdut, a avut probleme. El a fost primul antrenor român care a avut curajul să spargă modul cum era înțeles jocul de fotbal.
Cum ați devenit apropiați?
Mie mi-a plăcut mereu să discut cu el, să mă confrunt cu el. Am fost la foarte multe antrenamente ale lui, ceream chiar și antrenamente suplimentare. Țin minte că am fost de mai multe ori la Petroșani și îl vedeam cum pregătea echipa, urmăream și antrenamente de pe un teren de zgură. Mi-a plăcut să-mi petrec timpul cu el și colaboram foarte bine. Aveam o simpatie deosebită față de omul Mateianu și am încercat de multe ori să implementez ideile lui în tot ceea ce făceam. Am discutat și în fața Biroului Federal despre metodele de pregătire promovate de Mateianu.
De ce credeți că n-a câștigat trofee?
Cred că momentul care l-a distrus, l-a pus la pământ, a fost meciul celebru cu Steaua. A suferit enorm după acea partidă, pentru că el nu putea niciodată să facă ceva necurat. Nu în fotbalul ăsta pe care l-a iubit atât de mult! La acel joc, pierdut cu 2-3 în prelungiri, s-au întâmplat lucruri grave peste capul lui și a suferit din cauza asta. Mateianu era un tip foarte inteligent, extrem de pasionat și a transformat o formație a cărei valoare era zero când a ajuns el la Baia Mare într-una pe care ajunsese s-o cunoască și s-o respecte toată lumea.
Care au fost efectele muncii lui?
Mateianu a fost primul care a schimbat ceva în fotbalul românesc. Și gândiți-vă că am avut tehnicieni super-buni în perioada aia: Covaci, Cernăianu, Teașcă, Angelo Niculescu. El i-a dat fotbalului o nouă definiție. Considera că antrenorul avea prioritate, că antrenorul stabilea cum trebuie să joace echipa, iar jucătorii au înțeles și au acceptat asta. Datorită unei alte abordări, a făcut minuni cu o trupă care nu spunea nimic înainte.
Ce i-a lipsit?
Marele meu regret și cred că și al lui ar fi fost același: că nu a reușit să spargă bariera la care ajunsese, nu a putut să iasă din fotbalul românesc, să fi demonstrat ce talent extraordinar avea. Dacă ar fi lucrat un pic mai mult la dinamică și la apărare, ar fi fost peste tot ce era în acel moment în România!

"Faptul că Mateianu, cu metodele lui noi, a anticipat multe schimbări care aveau să apară în fotbal spune multe despre cât de valoros a fost"
Mircea Lucescu

Nu căuta "un Neubert" :)

"FCSB nu a mai funcționat din momentul în care Reghecampf s-a certat cu Neubert și germanul a plecat din România" e o explicație despre regresul pe care l-au înregistrat steliștii în ultimii doi ani. Pregătirea fizică era un subiect la modă și în urmă cu 40 de ani.

Mateianu avea și pe tema asta o opinie diferită de a majorității: "Ca antrenor, dacă te iei numai după carte, nu vei lăsa mare lucru. Iată, de pildă, s-a vorbit foarte mult și uneori cam bombastic despre necesitatea pregătirii fizice. Eu o integrez pe nesimțite în toate antrenamentele. Eu nu fac nimic în secret, pot să discut deschis despre tot ce fac". FCSB a trecut în ultimii ani prin ambele "mode": a fost condusă întâi de cuplul Reghecampf-Neubert, convins că pregătirea fizică dură și alegerea unor fotbaliști cu forță și cu viteză constituiau cheile succesului.

Apoi a trecut sub comanda lui Gâlcă, un tehnician care, asemenea lui Mateianu, era de părere că pregătirea fizică trebuie integrată în antrenamentele specifice fotbalului, nu tratată separat. Principiile lui Gâlcă proveneau din fotbalul spaniol, în care Costel a petrecut un deceniu ca fotbalist

CV VIOREL MATEIANU

- s-a născut în comuna Lipănești, din județul Prahova, pe 1 iunie 1938
- a început să joace fotbal la echipa schelei petrolifere Ochiuri din Dâmbovița, apoi a continuat la Petrolistul Boldești
- în 1954 merge în tabăra națională de juniori de la Bistrița, un fel de centru național de tineret, de unde a fost recrutat de Progresul CPCS, la care a jucat până în 1957
- a jucat pe urmă la U Cluj (1958-1962), un an la Steaua, iar din 1963 până în 1970 la Progresul
- a plecat în 1973 la TUS Wannsee, în Berlinul Occidental, o formație din liga secundă. În Berlin a absolvit și un curs de antrenori
- în toamna lui 1973 a fost numit "principal" la Progresul, pe care după 3 ani a promovat-o în Diviza A. În sezonul următor a fost demis
- în toamna lui '76 a trecut la FC Baia Mare, aflată în B. A preluat echipa de pe locul 16 și a urcat-o până pe 2. În ediția următoare a câștigat seria și a promovat
- după două locuri 4 în Divizia A cu maramureșenii, le-a mai antrenat pe: Petrolul, Progresul Brăila, Danubiana, FC Bihor, Drobeta Turnu Severin
- ca urmare a accidentului vascular suferit în 1988, când era la conducerea lui FC Bihor, a încetat să mai antreneze. A decedat pe 25 noiembrie 1997