5 comentarii. Scrie și tu!

#FOOTBALLLEAKS. Interviu despre Football Leaks cu Infantino, șeful FIFA. Cazul datelor nedeclarate la FIFA, valabil și în cazul Hagi: "Când cineva nu dezvăluie ceva este pentru că ar putea avea ceva de ascuns!"

Președintele forului mondial a vorbit în exclusivitate pentru reporterii European Investigative Collaborations despre neregulile din fotbal dezvăluire de investigația Football Leaks

Articol de ,
luni, 19 decembrie 09:30

Football Leaks a intrat în a treia săptămână de publicare. Până acum, documentele obținute de revista germană Der Spiegel și oferite spre cercetare reporterilor de la European Investigative Collaborations au scos la iveală practici obscure din fotbalul mondial: scheme de evaziune fiscală, comisioane uriașe secrete primite de impresari, conflicte de interese, influența unor terțe părți în treburile interne ale cluburilor și sprijinul oferit de oficiali UEFA și FIFA unor scheme care încalcă chiar regulile FIFA. Pe lista numele apărute în cea mai mare scurgere de informații din fotbalul mondial sunt deopotrivă staruri actuale și legende: Cristiano Ronaldo, Jose Mourinho, Paul Pogba, Michael Laudrup, Gheorghe Hagi și mulți alții. Reporterii European Investigative Collaborations au obținut acordul președintelui FIFA, Gianni Infantino, pentru a discuta despre implicațiile dezvăluirilor Football Leaks. Interviul integral care a durat 30 de minute poate fi citit în continuare.




Domnule Infantino, articolele Football Leaks publicate de partenerii de investigație de la European Investigative Collaborations (EIC) au scos la lumină detalii despre piața intermediarilor puternici de jucători, care încasează sume uriașe din fiecare transfer. Sunteți îngrijorat de rolul pe care agenții îl joacă pe piață?

Îngrijorare nu este expresia potrivită. Dar cred că trebuie să repornim întreaga observație a ceea ce se întâmplă în jurul transferurilor. Vedem cât de mulți jucători se transferă, național și internațional. Doar în transferurile internaționale se învârt anul două-trei miliarde de euro. Acestea sunt sume semnificative și o parte mare este plătită intermediarilor. Cred că acum chiar este timpul să analizăm ce se întâmplă și să ne uităm la aceste cifre care cresc de la an la an.

 Credeți că se duc prea mulți bani la agenți?

Nu știu dacă sunt prea mulți. Problema este că nu există transparență totală. Federația engleză este un model. Ei publică toate datele sumelor pentru agenți. Asta deja ajută un pic. Dacă putem, trebuie să găsim o metodă de a aduce mai multă transparență în sistem.

18.600.000 de documente există în baza de date Football Leaks, cea mai mare scurgere de informații din istoria fotbalului mondial

 Am descoperit multe cazuri în care un club introduce un agent de jucători în contract, ca reprezentant al clubului. Agentul poate apoi să sfătuiască jucătorul să semneze cu clubul, atâta vreme cât o sumă importantă ajunge la el. Nu este aceasta o definiție după manual a conflictului de interese?

Ba da, este, bineînțeles. Problema este cum reglementăm conflictul de interese. Înainte de regulamentul nou al Intermediarilor din 2015, acest gen de lucruri nu era deloc reglementat. Acum agenții trebuie să anunțe dacă este un potențial conflict de interese înainte de startul negocierilor. Și dacă fac asta, iar toată lumea implicată este de acord, e în regulă.

În Football Leaks, lucrurile bănuite devin reale

 Dar cât de în regulă este faptul un agent lucrează în egală măsură pentru ambele părți în același timp?

Asta e o realitate. Dacă lucrurile sunt transparente, dacă sunt deschise, ăsta ar fi primul pas. Întrebarea este: e de ajuns? Această opacitate bănuită sau reală, iar în investigația voastră lucrurile bănuite devin reale într-o anumită măsură, arată că trebuie să ne uităm atent la lucruri. Pentru asta, cred că avem nevoie de o reflecție adâncă din partea tuturor părților: jucătorii, cluburile și intermediarii, precum și autorități precum Comisia Europeană. Am creat o nouă comisie la FIFA pentru asta. Se va întâlni la începutul anului viitor pentru prima dată.

17.500.000 €a câștigat tabăra agentului Pini Zahavi doar din transferul lui Lazar Markovic la Liverpool, reprezentând 4 părți în același timp

 De ce, prin Regulamentul Intermediarilor din 2015, ați scos controlul asupra agenților de jucători din sarcina FIFA și l-ați delegat către federațiile naționale?

FIFA a făcut asta, nu eram la FIFA la vremea aceea.

Deci ați vrea să revizuiți regulamentul?

Nu, dar trebuie să-l examinăm. În principiu, cred în subsidiaritate. Este o naivitate să crezi că FIFA, de la Zurich, știe exact ce se întâmplă cu transferurile din întreaga lume. Așadar, am înmânat responsabilitatea către federații și confederații, pentru a verifica transferurile care se petrec în țările lor.

Dar cum ar putea asta să funcționeze în mod practic? Spre exemplu, federația olandeză ne-a spus că “din cauza numeroaselor contracte și a complexității documentației, este imposibil să controlăm totul”. Credeți că au resurse adecvate?

Imaginați-vă că vă spune asta Federația olandeză, una dintre federațiile cele mai bine organizate din lume! Aici am atins o limită. FIFA are 221 de federații, multe dintre ele nu atât de organizate precum cea olandeză. Am avea nevoie de o întreagă forță polițienească pentru a controla pe toată lumea. Înainte de a veni la FIFA, a fost introdus sistemul TMS (Transfer Matching System) , în care fiecare trebuie să publice detaliile transferului. Dacă se dovedește că informația introdusă este greșită, putem lua măsuri disciplinare. Și poate că avem nevoie de sancțiuni mai dure împotriva celor care încalcă regulile în mod repetat. TMS are deja un rol de intimidare a acestor oameni, așa că e un pas în direcția corectă. E de ajuns? Probabil că nu.

"Dacă sunt situații în care regulile sunt încălcate, trebuie să acționăm și sunt organisme pentru asta" Gianni Infantino, președinte FIFA

"Nu suntem agenție de aplicare a legii"

Statisticile TMS arată că, spre exemplu în august 2016, plățile către agenți au crescut în timp ce salariile jucătorilor au scăzut. Este aceasta o evoluție îngrijorătoare?

Atâta vreme cât agenții nu câștigă cât jucătorii, cred că e ok. Acum, lăsând gluma la o parte, s-ar putea să fie un caz singular, în august. S-ar putea, însă, să fie un indicator al puterii în creștere a agenților. Dar să vedem dacă acest trend se confirmă. Atunci ne vom uita și la acest aspect.

Deși toată lumea este obligată să dezvăluie activitatea unui agent, potrivit investigației noastre se pare că există o practică răspândită ca participarea impresarilor să nu fie întotdeauna menționată. De ce credeți că se întâmplă asta?

Este o întrebare bună. Evident, dacă cineva nu dezvăluie ceva, este pentru că ar putea avea ceva de ascuns.

1.000.000 €a trimis Hagi unei firme offshore din Malta, din cele 2,5 milioane de euro încasate pe Manea. Contractul și numele agenților nu au fost înregistrate în TMS de Academia Hagi

Se pare că sunt mulți oameni care au ceva de ascuns în afacerea cu transferuri.

Nu știu dacă sunt mulți sau nu. Tind să cred că majoritatea lor, și astfel și sistemul de transferuri, este onestă. Sper asta. Și spunând asta, nu este un motiv să nu încercăm să înmulțim și să îmbunătățim mecanismele de control pe care le avem deja la îndemână. Dar noi nu suntem o agenție de aplicare a legii. Când trebuie să introduci datele în TMS, acesta este deja un prag împotriva abuzului. Dar avem nevoie să facem mai mult.

gettyimages 507883338

Infantino, la lansarea programului de candidatură, alături de Fabio Capello și Jose Mourinho. Numele celor doi antrenori apar în documentele Football Leaks. Sursă: GettyImages

Autoritățile fiscale din mai multe țări au spus că este o problemă când impresarii sunt plătiți de club pentru că părțile pot astfel salva taxele pe venit și TVA-ul. Spre exemplu, Jose Mourinho a fost amendat de autoritățile spaniole. De ce regulamentele FIFA permit ceva ce este considerată o schemă de evaziune fiscală în mai multe țări?

Nu cred că este o chestiune legată de regulile FIFA. Toată lumea trebuie să plătească taxe și să respecte legea și toată lumea e responsabilă în fața autorităților care aplică legea și a fiscului. Dacă se întâmplă ceva care contravine regulilor fiscale sau legilor unor țări, trebuie să se ocupe de asta. Situația complexă la FIFA este că trebuie să aibă un regulament care se încadreze situației din întreaga lume.

Deci nu plănuiți să schimbați nimic în ciuda problemelor legale din unele țări?

Vom discuta întreaga situație și chestiunile fiscale sunt probabil o parte. Dar FIFA nu poate fi considerată responsabilă pentru că cineva își plătește sau nu taxele.

Dar probabil că sunteți interesat de integritatea acestui sport, nu?

Cu siguranță.

185.000.000 €din sumele încasate de clienții agentului Jorge Mendes, printre care Cristiano Ronaldo și Jose Mourinho, s-au dus în paradisuri fiscale, potrivit datelor Football Leaks

Ce responsabilitate are FIFA dacă Messi nu plătește taxe

Tocmai ați spus că toată lumea trebuie să-și plătească taxele, evident. Dintre starurile mondiale, Lionel Messi a fost condamnat pentru fraudă fiscală, iar Cristiano Ronaldo are cel puțin o schemă de evaziune fiscală. Credeți că asta e problematic pentru integritatea fotbalului?

Dacă cineva nu-și plătește taxele sau își conduce mașina cu viteză prea mare sau produce un accident în timp ce e beat, nu este responsabilitatea FIFA. Dar dacă putem ajuta să aducem transparență în tranzacțiile financiare din jurul fotbalului, atunci trebuie să o facem. Integritatea fotbalului este crucială pentru noi. De aceea, spre exemplu, am interzis deținerea drepturilor economice ale jucătorilor de către o terță parte (TPO).

4,8 miliarde $a încasat FIFA de pe urma Mondialul din 2014, preliminarii şi turneul final. Cheltuielile au fost de 2,2 miliarde de dolari. Profit net: 2,6 miliarde de dolari pentru o ediţie de CM

TPO este considerat problematic pentru că poate duce la implicarea în politica de transferuri a cluburilor a unor persoane din exterior. Credeți că ați redus cu succes această practică?

Nu. Nu încă. Dar de-abia am început. Au fost niște procese în tribunale din diferite țări. Până acum, am ridicat nivelul de conștientizare a unui lucru care nu era privit ca o problemă. Sigur, poți încă trișa. Dar pragul de protecție este mai înalt decât până acum.

gettyimages 513074362

Gianni Infantino după un meci amical la sediul FIFA. Imaginea forului mondial are nevoie de o schimbare după ce 7 membri din Comitetul Executiv au fost suspendați sau reținuți în ultimii 2 ani. Sursă: GettyImages

FIFA vrea "investitori buni"

Dar ați lăsat deschide niște posibilități, spre exemplu ca o terță parte să investească într-un club și să participe la veniturile din transferuri. De ce nu puneți capăt o dată pentru totdeauna oportunităților de investiție care lasă o portiță deschisă spre a influența independența cluburilor în privința transferurilor?

Avem nevoie de investitori în fotbal. FIFA, UEFA, federațiile naționale, cluburile. Avem nevoie de investitori. Evident, poate că singurul lor scop este de a transfera cât mai mulți jucători posibil pentru a face bani. Acesta era un model de afacere al celor care foloseau TPO și era în detrimentul atât al cluburilor, cât și al jucătorilor. Asta trebuie reglementată. Third-Party Investment (TPI) este binevenit în general și, cu măsuri de genul Fair-Play-ului Financiar al UEFA, încercăm să atragem investitori buni. Dacă cineva investește și muncește în limitele regulilor, e corect să aibă parte de o răsplată corectă. Dar trebuie să fie o afacere pe termen lung. La asta mă refeream când am spus despre investitori buni.

7 jucători
din Serbia și România au fost transferați fictiv de Apollon Limassol, un club cipriot folosit de agentul Pini Zahavi pentru a fenta regulile FIFA privind Third-Party Ownership

Interdicția Third-Party Ownership a avut impact asupra pieței până acum?

Cifrele cresc constant. Credem că interdicția a evitat cu siguranță unele situații care au existat anterior. Poate că aceste cifre în creștere sunt rezultatul interzicerii TPO, ale sumelor care erau ascunse înainte și acum sunt în sfârșit la vedere.

Domnule Infantino, mulți fani ai fotbalului iubesc acest sport, dar urăsc FIFA.

Da, din păcate…

Afacerile de corupție au distrus credibilitatea FIFA. Următoarele ediții ale Cupei Mondiale vor fi în Rusia, o țară cu o reputație dovedită în dopingul instituționalizat, și în Qatar, iar circumstanțele desemnării acestor două gazde vor urmări probabil FIFA mulți ani de acum încolo. Ce ar trebuie să se întâmple ca fanii să aibă mai multă încredere în organizația dumneavoastră?

Trebuie să le arătăm fanilor, și sper că am început să facem deja asta, că muncim într-un mod serios și cinstit în interesul fotbalului. Fotbalul este un sport global care aduce toate țările lumii împreună, indiferent de situația politică. În acest sens, transparența pe care o introducem, împreună cu un pic mai multă toleranță și spirit de deschidere, ar trebui să-i ajute pe fani să-și dea seama că singurul lucru pe care ni-l dorim este să se joace fotbal peste tot în lume. Știți, sunt oameni care locuiesc în Rusia și în Qatar, sunt oameni peste tot în lume care iubesc fotbalul. Boicoturile și excluderile nu au adus niciodată rezolvări. Dacă sunt probleme, să le înfruntăm, să le rezolvăm, să le discutăm, să privim înainte.

Citește AICI și restul investigațiilor!

 

Comentarii (5 ) Adaugă comentariu

balauru48  •  19 Decembrie 2016, 13:45

Asa-i ca esti doar un fecesebist ignorant? Stucan doar relateaza ce au descoperit altii. In Romania, a spune adevarul este considerat atac la persoana.

balauru48  •  19 Decembrie 2016, 13:44

Asa-i ca esti doar un fecesebist ignorant? Stucan doar relateaza ce au descoperit altii. In Romania, a spune adevarul este considerat atac la persoana.

ion2010  •  19 Decembrie 2016, 13:04

Stucane, greu cu Hagi pe primul loc, nu? Te-a bagat in depresie, este? De ce la interviul cu Infantino faci legaturi bolnavicioase spre Hagi si nu faci legaturi catre impresarii si cluburile care vand cu sacosa juniori de loturi nationale la cluburi din Anglia cu 15.000, 25.000 sau 50.000 de euro? Ai incercat sa calculezi cu cat este prejudiciat statul vanzand mult sub pretul real? Nici nu vei incerca ca tu esti prea obsedat de Hagi. Cum naiba sa vanda Hagi atat de scump?... Te bati cu prietenul Mironica pentru trofeul "Il urasc pe Hagi". Adica te lupti pentru acest premiu impreuna cu cel cu care ai reusit sa falimentezi ziarul ProSport. Probabil ca vei izbuti sa duci spre faliment si GSP cu astfel de obsesii personale

Vezi toate comentariile (5)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase