11 comentarii. Scrie și tu!

EXCLUSIV Dosarul Messi. Afaceri dubioase, tratative secrete cu dușmanul Real Madrid și sumele fabuloase din noul contract

Gazeta publică noi dezvăluiri incredibile din culisele fotbalului mondial, simultan cu ziare importante din lume, precum El Mundo sau Der Spiegel. Din sute de documente secrete aflate în baza de date Football Leaks a fost reconstituit modul îndoielnic în care familia Messi administrează sutele de milioane câștigate din fotbal

Articol de ,
vineri, 12 ianuarie 18:34

DIN CUPRINS
În plin proces pentru evaziune fiscală, Fiscul spaniol a descoperit plăți dubioase făcute de Barcelona către fundația lui Messi, aflată atunci în afara legii
Scăpat la mustață de închisoare în primul dosar, Messi a fost nevoit să plătească o sumă uriașă statutului spaniol pentru a nu ajunge după gratii în cazul fundației
Cine a plătit de fapt banii cu care Messi și-a plătit scăparea de închisoare
Detalii incredibile despre negocierile secrete dintre familia Messi și președintele Realului, purtate la 10.000 de metri înălțime
Toate detaliile financiare fabuloase ale noului contract, semnat de Messi cu Barcelona la finele lui 2017 

De 5 ori câștigător al Balonului de Aur și deținător a tot mai multe recorduri mondiale de goluri marcate, doborând bariere vechi ce păreau imposibil de atins, Messi este la 30 de ani idolul a sute de milioane - dacă nu miliarde - de locuitori ai planetei.



Valoarea fotbalistului Messi nu poate fi contestată.

Discuțiile încep când pe masă apar documente financiare.

În acest moment, Lionel Messi și tatăl său, Jorge, au cazier. Cei doi au fost condamnați în primăvara lui 2016 la 21 de luni de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală de 4,1 milioane de euro din încasările obținute între 2007 și 2009. Messi a susținut că nu știe de această faptă, iar tatăl său s-a apărat, arătând spre avocații care ar fi construit fără știrea sa și a fiului său o rețea offshore pentru a ascunde banii de Fisc.

12.057.513 €va primi Leo Messi în cazul în care FC Barcelona va câștiga Liga Campionilor, conform contractului semnat în 2017

Tratați cu blândețe de autoritățile spaniole, Messi și tatăl său pot ajunge după gratii în cazul unei recidive, așa cum au fost informați de judecător în momentul pronunțării sentinței de acum doi ani.

Plăți dubioase către fundația lui Messi

Neștiut publicului până astăzi, Lionel și Jorge Messi au intrat din nou în atenția Agencia Tributaria, Fiscul spaniol, după ce un control efectuat de patru inspectori a scos la iveală transferuri de milioane de euro din contul FC Barcelona în conturile lui Jorge Messi și ale Fundației Leo Messi, o organizație non-profit cu scop caritabil.

La întrebările inspectorilor despre destinația acestor bani, Barcelona a intrat în panică, lucru scos la iveală de emailurile descoperite în baza de date Football Leaks.

Suspiciunea Fiscului era că echipa catalană maschează plăți salariale către Messi prin donații către fundația jucătorului care, teoretic, ajută copiii defavorizați din întreaga lume. Practic, o dublă evaziune întrucât donațiile și fundațiile au un regim fiscal mult mai relaxat.

Barcelona a angajat imediat un avocat expert în probleme fiscale. Analiza acestuia nu i-a menajat pe clienții săi: poziția clubului în acest caz era șubredă, iar cea a jucătorului “foarte proastă”.

Problema era că familia jucătorului încălcase dispozițiile legale. Deși înființase fundația în 2007, Messi a uitat să o înregistreze timp de 6 ani, până în 2013! Organizația nu exista legal, dar Barcelona făcuse donații către Fundația Messi exact în momentul în care clubul și jucătorul prelungeau contractul!

messi in fata judecatorilor

Cum organizația era în afara legii, Barcelona nu putea beneficia de privilegiile fiscale care însemnau o deducere de 35 la sută a taxelor pentru sumele donate.

În concluzie, situația era rea.

“Riscul ca jucătorul să fie citat din nou este inevitabil”, a scris expertul fiscal într-un email către club. Tatăl lui Messi era “îngrijorat”, așa cum observa președintele Josep Maria Bartomeu într-un alt email.

Messi risca un nou proces, iar asta însemna acum închisoarea. Pe de altă parte, Barcelona era disperată să-l convingă să semneze un nou contract. Clubul avea nevoie disperată de o soluție și a găsit-o!

Era un nou artificiu la limita legii.

Împrumut de formă: Messi nu plătește taxe

În ciuda faptului că avocații lui Messi au susținut tot timpul că banii virați de Barcelona în contul fundației erau donații, nicidecum plăți salariale, superstarul argentinian a fost de acord să dea înapoi statului spaniol 12 milioane de euro.

63.000.000 €este bonusul unic garantat lui Leo Messi după semnarea prelungirii contractului cu FC Barcelona, în 2017

El știa, însă, că această sumă va fi plătită de fapt de Barcelona.

Dintr-un draft aflat în baza de date Football Leaks reiese că Messi a cerut clubului un împrumut de 12 milioane de euro, exact suma plătită de jucător statului. “Chiar dacă sumele menționate sunt plătite de domnul Messi, ele vor fi preluate integral de FC Barcelona”, se scrie în draftul din octombrie 2016.

12 milioane de euro au fost transferați în contul jucătorului de la banca Caixabank.

bartomeu

Josep Bartomeu, președintele Barcelonei, a găsit o cale la limită de a plăti taxele lui Leo Messi. Sursă: Getty Images

În paralel, clubul și jucătorul au semnat actele pentru un bonus de 23,1 milioane de euro care urma să acopere și împrumutul luat de Messi de la club. Barcelona a plătit, astfel, de două ori. Taxele lui Messi au fost acoperite de clubul ale cărui taxe au fost și ele acoperite deseori de statul spaniol. Un lanț trofic cu cetățeanul de rând în rolul de plătitor.

Avertizarea unei angajate mult prea zeloase

Aproape întregul top-management al clubului a lucrat pentru rezolvarea “problemei” lui Messi, iar la final toată lumea a fost mulțumită.

Mai puțin Sabine Paquer, ofițerul de conformitate al clubului.

Într-un mail din octombrie 2016, Paquer a întrebat dacă avocații și consultanții clubului au citit contractul de împrumut al lui Messi. Experta clubului punea în îndoială durata, dobânda și alți termeni ai contractului dintre club și jucător!

Intervenția angajatei i-a exasperat pe conducători. Într-un alt email, unul dintre șefi îl roagă pe directorul financiar să-i explice Sabinei Paquer că “Barcelona nu este o companie oarecare” și că “acest împrumut ajută clubul să semneze un nou contract cu Leo Messi”.

Barcelona era, într-adevăr, disperată să prelungească înțelegerea cu megastarul ei într-o perioadă în care investitorii din Asia îi puteau oferi oricând tot ce dorea pentru a-l momi să plece de pe Camp Nou.

Chiar și Real Madrid a încercat asta în 2013, lucru necunoscut până astăzi publicului.

Discuții cu Real la 10.000 de metri altitudine

Documentele Football Leaks scot la iveală o negociere secretă între președintele Realului, Florentino Perez, și jucător.

 messi ronaldo

Leo Messi și Cristiano Ronaldo puteau fi colegi la Real Madrid. Modul în care își plătesc taxele le-a adus celor doi procese. Sursă: Getty Images

Într-un email din 22 iunie 2013, Inago Juarez - consilierul familiei Messi - își informa clienții că s-a întâlnit cu reprezentanții Realului, clubul rival care voia să achite clauza de reziliere de 250 de milioane de euro a lui Messi.

Propunerea pentru starul argentinian era un contract pe 8 ani și un salariu anual net de 21 de milioane de euro. În plus, jucătorul putea să păstreze încasările din drepturile de imagine semnate până în 2013, încă 20 de milioane. Jorge Messi era și el răsplătit cu un procent de 5 la sută din contract.

“Vor să-i ofere fiului tău tot ce vrea”, i-a scris Juarez tatălui lui Messi, informându-l despre un plan de întâlnire. Real Madrid închiria două avioane private.

Într-unul urmau să urce pentru negocieri Messi, tatăl său, Florentino Perez și un avocat, iar celălalt îl aștepta pe Messi pentru a-l duce la destinația dorită după tratative.

"Cei de la Real mi-au spus că pun presiune pe Rajoy (n.red. - Mariano Rajoy, premierul Spaniei din 2011) pentru a obține o soluție favorabilă pentru fiul tău în proces " Inago Juarez, consilierul familiei, într-un email pentru tatăl lui Leo Messi

Potrivit mailului trimis de Juarez, Real se ocupa, în paralel, și de procesul lui Messi de evaziune fiscală, aflat atunci în desfășurare: “Mi-au spus că pun presiune pe Rajoy (n.red. - Mariano Rajoy, premierul Spaniei) pentru a obține un verdict favorabil pentru fiul tău. Nu cred că asta e credibil”.

În ultimii ani au existat tot mai multe informații despre influența conducerii lui Real Madrid în cercurile politice înalte ale Spaniei, dar niciodată până acum nu a existat o dovadă scrisă despre asta.

În cele din urmă, Messi a ales să rămână la Barcelona în vara lui 2013. Salariul lui anual avea să crească în mai 2014 la 29,9 milioane de euro brut.

Nimic nu se compară, însă, cu sumele incluse în contractul semnat de Messi la finalul anului trecut!

Cifrele sunt amețitoare.

Record mondial: peste 100 de milioane de euro anual

În iulie 2017, exact când jucătorul s-a căsătorit, la Rosario, cu prietena sa din copilărie, Antonella Roccuzzo, Barcelona și Messi s-au înțeles să prelugească înțelegerea până în 2021. Argentinianul urma să semneze oficial la întoarcerea din luna de miere.

Dar Messi nu a semnat, spre disperarea președintelui Bartomeu.

Pe 18 iulie, clubul pregătise o conferință de presă pe Camp Nou, dar cu patru zile înainte de eveniment tatăl lui Messi nu a mai răspuns la mailuri. Tocmai începuse cea mai nebună perioadă de transferuri din istoria fotbalului. Prețurile au crescut uluitor, iar pentru Messi asta însemna o poziție mai bună în raport cu clubul.

messi ucl

Leo Messi a câștigat 5 Baloane de Aur și 4 Ligi ale Campionilor, toate în tricoul Barcelonei. Sursă: GettyImages

Deși, oficial, prelungirea contractului e datată 30 iunie, negocierile s-au redeschis. Messi avea să semneze oficial abia în noiembrie 2017, cinci luni după data trecută în prelungire !

Contractul a primit o clauză nouă de reziliere de 700 de milioane de euro, ca răspuns la transferul lui Neymar la PSG pentru 222 de milioane de euro, făcut în august 2017.

Teoretic, Messi a semnat trei contracte.

Primul, contractul de muncă, are 14 pagini și e iscălit de tatăl său, Jorge. Al doilea, un contract de drepturi de imagine, este încheiat cu compania Leo Messi Management SL și e semnat tot de Jorge Messi. Al treilea e parafat între fundația lui Messi și Barcelona.

Sumele obținute de Messi spulberă orice record.

Dacă va rămâne la Barcelona până la finele contractului, jucătorul are garantat anual 106.347.115 euro, adică bugetul clubului român FCSB pe 10 sezoane! Dacă FC Barcelona reușește tripla La Liga - Cupa Spaniei - Liga Campionilor, iar Messi e desemnat jucătorului anului, argentinianul poate încasa în acel sezon incredibila sumă de 122.515.205 euro.

Deși Messi are 30 de ani, Barcelona îi va plăti jumătate de miliard de euro în următorii 4 ani.

71.053.846 €este salariul fix anual din contractul lui Messi cu FC Barcelona

Asta înseamnă 40 la sută din costurile suportate de clubul catalan cu angajații săi!

“Jucătorul trebuie să fie conștient cât de disproporționat este salariul său comparativ cu restul lotului”, se scrie într-un alt email intern expediat între conducătorii clubului.

Este Messi conștient de asta?

E el conștient de faptul că a fost la un pas de a ajunge în închisoare pentru donațiile primite într-o fundație nelegală?

Confruntarea: la ce nu răspunde familia Messi

Contactată, familia Messi a răspuns prin gura seniorului Jorge. “Eu și fiul meu ne-am îndeplinit corect obligațiile fiscale”. Cu alte cuvinte, este același răspuns pe care l-a dat și Cristiano Ronaldo anul trecut, după ce Football Leaks a deconspirat construcția offshore în care și-a ascuns veniturile.

36.000.000 €este salariul anual câștigat de Cristiano Ronaldo, marele rival al lui Messi din fotbalul mondial

Întrebați de ce au plătit 12 milioane de euro statului spaniol, Lionel și Jorge Messi nu au mai răspuns.

Clubul Barcelona susține că plățile făcute către fundația lui Messi au avut scop de donație, dar nici președintele Bartomeu nu a răspuns când a fost întrebat despre plata de 12 milioane făcută de jucător către stat.

Din sutele de documente aflate în baza Football Leaks reiese clar faptul că de banii lui Messi se ocupă aproape exclusiv tatăl Jorge, fratele Rodrigo și câțiva avocați.

Este jucătorul responsabil de acțiunile acestora?

messi familia

Messi, soția și copiii săi. O familie fericită. Sursă: GettyImages

Condamnat în 2016 pentru evaziune fiscală, Messi a avut șansa de a schimba modul îndoielnic în care îi sunt administrate sutele de milioane de euro câștigate din fotbal.

El continuă, însă, să aibă încredere în flerul tatălui său, alături de care a ajuns în boxa inculpaților.

Bazat pe documente Football Leaks obținute de revista germană Der Spiegel și oferite spre cercetare către European Investigative Collaborations

  TOATE EPISOADELE DIN INVESTIGAŢIA #FOOTBALLLEAKS

Comentarii (11 ) Adaugă comentariu

romulus65  •  13 Ianuarie 2018, 08:43

Ma intreb ce meserii ar fi avut Messi, Cristiano Ronaldo si in general toti fotbalistii, de la un anumit nivel in sus, daca nu s-ar fi inventat jocul asta cu priza atat de mare la public? Si-ar mai fi permis vreunul dintre ei masini scumpe, case luxoase si vacante exotice? Ar maI fi roit femeile frumoase in jurul lor?

tipsy  •  13 Ianuarie 2018, 03:41

Idoulul a miliarde de oameni :)) Doamne, sunteti complet rupti de realitate cu fotbalul vostru

joze_maurinio  •  13 Ianuarie 2018, 02:42

Ce mizerie! Sa lovesti in oameni bogati aiurea! Lasa-i ba banii, ca nu are ce manca familia lui. Chiar sa-i iei si ultimii zeci de milioane de euro asa!? Luati ba de la saraci, ca aia au de unde da, nu de la bogatii care castiga cinstit! Vorba aia: Mai bine bogat si cinstit decat sarac si infractor!

Vezi toate comentariile (11)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase