7 comentarii. Scrie și tu!

VIDEO+ FOTO Superinterviu cu Xabi Alonso » De ce a lăsat Real Madrid pentru Bayern, cearta cu Benitez, cum explică un meci fabulos al Barcei și motivul retragerii: "Fă-i să le fie dor de tine"

Articol de Ioana Mihalcea
Luni, 17 Aprilie

  • Real Madrid joacă mâine, acasă, cu Bayern pentru semifinalele Ligii Campionilor
  • Echipa lui Zidane a învins cu 2-1 în tur, prin reușitele lui Ronaldo și golul lui Vidal
  • Partida va marca revenirea pe Bernabeu a lui Xabi Alonso, care a evoluat pentru "albi" în perioada 2009-2014
  • Mijlocașul a postat pe twitter imaginea de mai sus, privind spre "Santiago Bernabeu", pentru ultima oară ca rival al Realului

Xabi Alonso, 35 de ani, revine pe terenul formației cu care a câștigat totul: titlul, Cupa, Supercupa și Liga Campionilor. O revedere emoționantă pentru mijlocașul basc, care mărturisește că are emoții înainte de momentul în care își va lua oficial "la revedere" de la fanii lui Real Madrid.


Fostul internațional spaniol a rememorat într-un interviu pentru El Pais cele mai importante borne ale carierei sale, a vorbit despre cum vede fotbalul și despre ce jucători l-au impresionat.

"La Madrid, Xabi Alonso a intrat în istorie alergând pe marginea terenului în costum. S-a petrecut la Lisabona și a fost o metaforă. Fotbalistul care și-a păstrat eleganța în cele mai urâte momente ale Realului a terminat alergând pe teren în costum, la o finală de Ligă" Manuel Jabois, jurnalist El Pais

Xabi, ce ai învățat odată cu vârsta?

Când aveam 27 de ani, credeam că la 35 voi fi rigid, nu mă voi mai mișca. "Să vedem cine mă va mai vrea", mă gândeam. Dar n-a fost așa și cu timpul am învățat să interpretez și să citesc mai bine jocul. De fiecare dată văd mai clar unde putem crea probleme, ce mișcare funcționează și ce mișcare nu.

Nu te afectează revenirea pe Bernabeu.

E clar că mă afectează. Și nu știu cum voi gestiona situația. Îmi voi aminti toate momentele pe care le-am petrecut aici și care au marcat povestea mea la Madrid. Va fi despărțirea mea de un public pe care îl respect mult și care mă respectă la fel de mult. Îmi amintesc întoarcerea lui Cristiano pe Old Trafford, cu Real Madrid. Era impresionat. A fost o primire de nivel mondial, englezii l-au ovaționat așa cum merita. Și mi s-a părut că a rămas uimit.

Plecarea ta de la Real Madrid a părut mai mult o fugă.

N-a fost în nici un caz așa ceva, nu am fugit de nimic. Nu mă simțeam incomod la Madrid. Bilanțul era ăsta: am stat 5 ani, am câștigat Liga și trebuia să decid dacă mai încerc un alt club mare, în altă țară, sau mă retrag de la Real, unde mă simțeam extraordinar. Decizia a fost foarte rapidă. Pep a insistat și am făcut un pas dificil, pentru că a pleca de la Madrid din voință proprie este rarisim. S-a vorbit mult de plecarea mea și adevărul e foarte simplu: înainte de a-mi încheia cariera, voiam să joc la un alt club mare, într-un alt campionat mare și să mai trăiesc o provocare. Mereu am crezut că din locurile de unde ești trebuie să pleci când ești sus, când lumea te respectă și îți simte lipsa. Trebuie să știi când să spui adio. Mereu am încercat să plec la momentul potrivit. Fă-i să le fie dor de tine!

Câștigarea Ligii a influențat alegerea.

La Madrid poți câștiga titluri, cupe, dar pozele de echipă pe care le vezi expuse la Valdebebas sunt doar ale câștigătorilor Ligii Campionilor. La Madrid, Liga îți asigură un loc în istorie.


Xabi cu prețioasa La Decima, alături de soție, Nagore, și de fiu, Jontxu

«"Bayern-Real". Ne-am privit imediat, eu și Carlo»

Înainte de a merge la Real, puteai ajunge la Barca.

A fost acea vară în care Liverpool voia să mă vândă și a avut loc o discuție între Rafa Benitez și Pep Guardiola. Pep mi-a povestit-o în Germania. I-a spus lui Rafa că mă plăcea foarte mult și că m-aș potrivi stilului său de joc, dar Busquets începuse să joace la prima echipă, o făcea superb și până la urmă l-a promovat pe el. Nu s-a înșelat. I-a ieșit un superfotbalist.

Cum ai aflat de tragerea la sorți?

Terminaserăm antrenamentul și eram la centrul terenului. Thiago, Carlo și eu ne-am pornit să vorbim și atunci a ieșit cineva la balcon și a strigat: "Atleti-Leicester". După câteva secunde a ieșit din nou: "Juve-Barca". Și ne-am zis... Hmm, au rămas... Și imediat: "Bayern-Real". Ne-am privit imediat, eu și Carlo. Fără să vorbim, ne-am zis totul. Câștigaserăm împreună Liga cu Real Madrid.

Și eliminaserăți Bayern în semifinale.

În primele 30 de minute, pe Bernabeu, nu am văzut mingea. Nu au avut ocazii, dar nu am trecut de centrul terenului. Ne-au dominat cu Lahm, Kroos și Schweinsteiger. Pac-pac-pac. Ne-au sufocat, ne-au asfixiat. Golul lui Benzema a schimbat multe, a echilibrat totul.

Și apoi returul.

Am venit aici, am câștigat cu 4-0. Am venit pregătiți, nu? Mesajul era: "I-am bătut pe Bernabeu, dar sunt o superechipă. Dacă greșește careva, ne spulberă". Trebuia să facem meciul vieții. Ei aveau posesia, noi trebuia să fim disciplinați și să le facem rău. Bale, Ronaldo, Di Maria: trebuia să-i prindem dezorganizați și să îi ucidem pe contre. Și, imaginează-ți!, la final, primele două goluri au fost de strategie.

Ai jucat la Real Madrid, ai câștigat meciuri pe care nu știi cum le-ai câștigat. Când ești adversar cum te pregătești?

Sunt echipe pe care le poți analiza și poți stabili dinainte cum să le închizi, cum să eviți să genereze ocazii din bandă, din centru. La Madrid nu poți să te gândești prea mult la asta. E atât de mult talent, atâta genialitate pe toate posturile, că e dificil de oprit: îți pot da gol în orice fel. Ni s-a întâmplat la Real cu Messi. Ne întrebam cum să-l oprim și pe teren dribla trei și intra în careu: cum să prevezi că va face această mișcare? Și Realul are asta la nivel de echipă. Cu ei, în afară de faptul că trebuie să joci foarte bine, trebuie să ai și puțin noroc și să nu facă ei un joc bun.

Nici la fazele fixe.

Uite, Sergio Ramos a marcat de două ori la Napoli. În meciul următor, cu Athletic Bilbao, prima lovitură liberă laterală o reia Sergio, singur. Cei de la Athletic sigur l-au studiat, dar să ajungi acolo, cum ajunge Sergio, e un talent. Dar asta e la Madrid, are jucători potriviți pentru a realiza aceste lucruri.

Ai văzut meciurile lor anul acesta?

Multe. Și câștigă aceste meciuri ca și cum ar ști că vor învinge orice ar fi. Au această încredere, îi cunosc.

Și asta ți-a schimbat jocul?

Amploarea Realului e dată de jucătorii de bandă, iar în față se adună trei atacanți. În spate, calitatea și finețea lui Kroos și Modrici. Dar nu se pot compara Bale și Cristiano cu Ribery și Robben, nu joacă extreme clasice. Gareth și Cris dau mai multe goluri, pentru că sunt mai "de careu", iar jucătorii fundamentali pentru Real sunt lateralii. Sunt puțini în lume care generează atâta pericol.

"Am fost terminat când ne-a scos Atletico"

Ai depășit eliminarea din sezonul trecut?

Da, dar cea cu Atleti a durut tare. A fost o înfrângere usturătoare. Anul anterior, când ne-a scos Barca, aveam mulți accidentați și nu ne-am putut lupta de la egal la egal. Dar la Munchen, cu Atletico, am făcut totul să ne calificăm. Totul. Personal, am fost terminat. Să dezarmăm Atleti cum am făcut-o nu era ușor. Niciodată nu s-au văzut așa dominați și bombardați ca în prima repriză: dar acolo ne-a scăpat.

De ce v-a scăpat?

Pentru că trebuie să ai o zi de grație pentru a câștiga Liga. O zi pe care o poți merita sau nu, dar pe care trebuie să o ai. Când am câștigat La Decima, la Dortmund era 0-2 la pauză (n.r. Realul se impusese cu 3-0 în tur) și mai aud și acum bara lui Mkhitaryan sunându-mi în cap.

De la pauza meciului cu Atletico ați ieșit un pic ofiliți.

Înainte ți-am spus ce am învățat în fotbal. Fără discuție, pe cât îmbătrânesc, pe atât înțeleg mai puțin ce se petrece în mintea jucătorilor! Uite ce s-a petrecut la Barca cu PSG. Frica de a pierde ceva ce poți atinge cu degetele te paralizează. Posibilitatea de a pierde ceva ce toată lumea dă ca și obținut, dar tu nu ai încă. Te blochează. Jucătorii lui PSG au rămas șocați după penalty-ul lui Neymar. Erau zombii. Și atunci zici: "Va marca Barca, va marca Barca". Și a marcat. Au rămas trei singuri cu portarul în ultimul minut!

Capul.

Asta a revoluționat incredibil planul fizic și planul tactic. Dar cine știe ce se întâmplă în capul oamenilor? Poți să fi câștigat totul, să fie ultimul tău meci și ți se scurtcircuitează ceva în cap într-o finală de Mondial, ca lui Zidane. De-asta trebuie să fii pe teren, să simți ce se simte pe teren. Nimeni nu știe asta până nu e acolo jos, în iarbă.

V-a vorbit Zidane despre asta vreodată?

Nu, niciodată nu a discutat cu noi despre asta.

Tu ai avut momente din astea?

Puține, dar am avut. Am luat un roșu pentru o agresiune și mi-a părut atât de rău, încât n-am mai făcut niciodată așa ceva. Era la un meci al naționalei, cu Islanda. I-am dat una unuia și în momentul acela m-am gândit: "Ce naiba faci? Bine că nu te-a văzut arbitrul!". Dar am aruncat un ochi spre asistent și l-am văzut cum îi semnala centralului faza. Era minutul 20! Stăteam singur în vestiar și auzeazm ce se întâmpla, pierdeam cu 0-1, și mă gândeam: "Ce imatur am fost!". Apoi a egalat Iniesta și l-am îmbrățișat puternic la final și i-am spus că m-a salvat.

Iniesta nu a fost singurul care te-a salvat.

Nu! Și "Guaje" Villa a făcut-o, în Africa de Sud. Eram în sferturi la Mondial, cu Paraguay. Iker apărase un penalty, era 0-0 și am avut și noi un penalty. Am executat, am înscris, dar mi-au zis să-l repet. Acele momente sunt teribile, trebuie să revii, să te lupți cu tine însuți când deja ai sărbătorit un gol. "Acum unde tragi: în același loc, în altul, ce gândește portarul?". Toți aveam senzația că era Mondialul nostru. Și mă simțeam vinovat că am ratat. Așa că imaginează-ți golul lui Villa. "Ești eroul meu!" îi strigam.

"Carlo intervine mai mult decât o făcea la Madrid"

Ai avut și multe certuri, înfruntări, jocuri dure.

Pe teren auzi de toate, trăiești multe. Mai e câte un "nenorocitule" zburând prin aer, un nu știu ce, sunt multe. Eu sunt în sala mașinilor, nu pe podium. Și nu mă feresc. Când trebuie să ripostezi, o faci și asta e. Și asta înseamnă să faci parte din competiție. Niciodată n-am dat vina pe nimeni și am cunoscut mulți jucători "murdari" pe teren, care în afară sunt tipi excepționali. Înțeleg, spre exemplu, că după multele El Clasico tensionate avute, 95% dintre fanii cule au o imagine negativă despre mine. Dar eu am apărat ce era al meu!

Pep e mai intervenționist ca Ancelotti?

E o diferență între Carlo de la Madrid și Carlo de la Munchen. Își păstrează relațiile cu oamenii, se apropie de noi, se face iubit. Dar tactic se schimbă odată cu echipa. Pep e concentrat pe detalii și e mai presus de toate. A stat aici 3 ani și Carlo trebuie să țină cont de asta și să intervină mai mult decât o făcea la Madrid.

Se insistă pe ideea că lui Thiago și lui Lewandowski le-a făcut bine venirea lui Ancelotti.

Lewandowski e în top 3 numere "9" mondiale. Thiago crește extraordinar. Ca să fii bun, trebuie și să te simți important. Participă mult la joc, atinge mereu mingea. Face fazele acelea braziliene pe care le adaptează la fotbalul german și e un spectacol. Dacă nu îl faci să se simtă important, jocul lui nu e așa transcendent.

Tatăl tău, Periko Alonso, a jucat la Barcelona cu Maradona.

I-a antrenat Menotti, care organiza mereu ședințele de pregătire după-amiaza pentru a obișnui corpul cu ora. Lui tata îi dădea mereu același ordin: "Periko, tu aleargă și dă-i-o lui Diego". Tata n-a văzut nimic asemănător lui Maradona pe un teren de fotbal. Și era și o persoană generoasă, preocupată de cei din jur. A ajuns foarte tânăr la Barcelona. A fost un geniu, un geniu absolut.

"Am vrut să-mi închei cariera la cel mai înalt nivel, iar Bayern este o formaţie care se califică la aceste standarde. Sunt extrem de mândru şi fericit să evoluez pentru această echipă şi să fac parte din familia de aici" Xabi Alonso

Ce stângaci ai avut în jurul tău?

Am jucat cu doi stângaci impresionanți: Pedro și Guti. Tipi împrăștiați și inconstanți, dar care dacă aveau o zi reușită erau cei mai buni de pe teren de departe. Pedro avea un talent incredibil și o inimă enormă, era foarte generos. Putea sta două luni "dispărut" și când revenea câștiga meci după meci. Dădea cele mai bune centrări pe care le-am văzut în viața mea.

Guti.

Dacă voiai să se întâmple ceva diferit într-un meci, îi dădeai lui mingea. Avea momente în care exaspera lumea, dar când avea chef de joc, ridica stadionul în picioare. Am jucat doar un an cu el. Când a plecat, i-am zis "Hei, Guti, ce facem cu 14-le ăla?". "Da, da, ia-l!", mi-a răspuns. Mie mi-a plăcut mereu 14-le, dar el îl purtase mai mult de 10 ani. Trebuie să respecți lucrurile astea.

Ai faimă de persoană rece, rigidă. Cel puțin la început.

Așa e când vii din nord, nu? La Liverpool, în anii '70, erau meciuri în care se celebrau goluri dându-se mâna. Îți poate povesti Toshack.

Toshack, cel care a mizat pe tine.

Cu Clemente am debutat. Aveam 18 ani, eram foarte necopt. S-a terminat anul și Clemente a vorbit cu tata, nu cu mine, și i-a zis: "Ce spui dacă îl împrumutăm pe Xabi la Eibar?". Tata a zis că e perfect. Eu eram în vacanță cu prietenii și am cumpărat Diario Vasco, unde am citit "Xabi Alonso, cedat la Eibar". Am sunat acasă și am întrebat "Ce e asta?". Mi s-a spus că da, a vorbit tata cu Javi și au căzut de acord. Mi s-a părut OK, am stat acolo 6 luni. Apoi, Toshack ne-a sunat pe mine și pe Joseba Llorente și ne-a chemat la Real Sociedad.

Un personaj, galezul.

Galezul! Avea o memorie impresionantă. Și un umor sarcastic foarte amuzant, dacă nu era direcționat către tine, altfel te putea umili. A fost o legendă a lui Liverpool. Cu anii a ajuns la Swansea și în ziua în care a murit Bill Shankly juca pe Anfield. Au ieșit echipele pe teren pentru momentul de reculegere și Toshack și-a scos haina și a rămas în tricoul lui Liverpool cu care a jucat. A fost foarte emoționant.

Tu ai fost mereu unul care s-a confundat cu cluburile la care a jucat.

Mereu. Mi se pare foarte important să te identifici de o asemenea manieră.

Acum că se termină, nu te ia amețeala?

Mă ia, pentru că încerc să găsesc ceva care să mă pasioneze cum m-a pasionat fotbalul. Am fost absorbit, am trăit fotbalul în toate minutele vieții mele. Dar trebuia să se întâmple, știam că va veni. Și îmi va lipsi. Totul. Antrenamentele, competițiile, publicul. Se subînțelege.

Una dintre problemele avute cu Benitez a fost la nașterea primului tău copil.

Era o convocare pentru sferurile Ligii, cu Inter. Soția mea era aproape de momentul nașterii și i-am zis lui Rafa că nu pot juca, merg la familie, mă întorc când e totul OK. Nu a acceptat. Eu a trebuit să iau acea decizie și am hotărât să fiu cu familia. Nu a fost ușor, munca mea nu e normală și nu era un meci oarecare, dar niciodată nu mi-a părut rău. Dacă aș fi jucat, aș fi ratat nașterea fiului meu. Am câștigat oricum cu 1-0, gol Torres.

Copiii tăi au venit mereu cu trofee.

Primul cu EURO, a doua cu Mondialul, a treia cu La Decima.

Liniștea dinaintea furtunii

Ce rămâne după Mondial?

Cred că niciodată nu voi uita drumul cu autocarul spre ultimul meci din grupe, cu Chile, care era o superechipă. Ori plecam acasă, ori continuam. Și era o liniște în autocarul ăla, niciodată n-am mai trăit așa ceva. O incredibilă tensiune acumulată. Știam că, dacă batem, putem ajunge în finală.

Erați competitivi.

Eram. Nu primeam goluri, marcam puțin. Jucasem bine multe alte dăți, în alte competiții. Dar în Africa de Sud aveam încredere în noi, încredere dată de EURO 2008.

De ce aveți nevoie pe Bernabeu?

Meciul a fost al nostru în prima repriză. Dacă intram cu 2-0 la pauză, alta era situația. Dar suntem practici, nu?, ne gândim doar la retur. Știm cât de greu va fi, dar suntem Bayern, știm s-o facem. În plus, cunosc Bernabeul în aceste meciuri eliminatorii, ambientul va fi potrivi unei nopți mari. Va fi o revenire emoționantă.

Tradus și adaptat după » EL PAIS: Xabi Alonso: "Hay que irse cuando aún te pueden echar de menos"

Comentarii (7 ) Adaugă comentariu

andrei.33  •  17 Aprilie 2017, 20:42

Excelent interviul. Poate fiindca e facut de altii si doar tradus. La noi se face cancan.

ex_pitesteanul  •  17 Aprilie 2017, 18:09

chiar sunt misto articolele astea de per premium.gsp

cezar_patru  •  17 Aprilie 2017, 17:50

Postat de ovidiu_3003 pe 17 Aprilie 2017, 14:53

Mai bine citeam un interviu cu andrei Ivan ...

ba tu esti prost rau!!!!

Vezi toate comentariile (7)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase