18 comentarii. Scrie și tu!

Tactică, viziune, tehnică: analiză chirurgicală a fotbalului actual » Interviu excepțional cu legendarul Xavi Hernandez: "Dacă l-ar lua Guardiola, ar crește fabulos! El e jucătorul cu cel mai mare potențial de la Messi încoace"

Xavi Hernandez (38 de ani) nu se abate de la filozofia care i-a marcat întreaga carieră: talentul va triumfa întotdeauna înaintea fizicului. Îi prevede un viitor fantastic lui Kylian Mbappe, dar cu o condiție

Articol de Cristina Negrilă
Marti, 09 Ianuarie

CUPRINS
Care e diferența între stilul de joc al Barcelonei în era Guardiola și al lui City cu același antrenor
Ce nu i-a plăcut în privința jocului Barcelonei în mandatul lui Luis Enrique
Care sunt cei 6 jucători despre care Xavi spune că s-ar fi potrivit perfect stilului echipei blaugrana
Cum "citește" Messi meciurile
Cum vede Mondialul din Rusia și care sunt favoritele
De ce Mbappe nu poate fi mai bun decât Neymar

Xavi, de unde venim și încotro ne îndreptăm în fotbal?
Cred că antrenorii lucrează, uneori, în exces cu jucătorii din punct de vedere fizic. Ne-am îmbunătățit atât de mult la acest nivel încât, în acest moment, ne e foarte greu să driblăm apărările. Exceptându-i pe Messi, Neymar, jucători precum Luis Suarez, inclusiv Cristiano și Bale au dificultăți în a dribla adversarul. Fizic suntem la un nivel insurmontabil. Ne antrenăm folosind tot felul de tehnologii, reglăm distanțele, kilometri parcurși, viteza maximă. E imposibil să fii mai bine pregătit de atât.



Nu crezi că Barça lui Guardiola e responsabilă pentru că a crescut această dificultate de a ataca în măsura în care acum spațiile s-au restrâns?
Exact, iar nivelul tactic a explodat. Guardiola se concentra pe detalii, pe toate detaliile. Avea totul sub control. Eu n-aș fi exersat niciodată o aruncare de la margine din punct de vedere defenisv. El te antrena inclusiv pentru asta: când era o aruncare de la margine a adversarului, toți jucătorii noștri erau exact acolo unde trebuiau să fie. Uneori, adversarul zicea: «La naiba! Ce s-a întâmplat? Nu am spațiu nici măcar să arunc de la margine!»
Guardiola avea totul sub control. Ce s-a întâmplat? Păi, toată lumea a vrut să copieze puțin stilul Guardiola. Cum a făcut Low, care ne-a urmărit și a ajuns unde a ajuns. Unii au copiat asta, alții au făcut lucrurile în antiteză, iar cel mai bun exemplu e Simeone. La Atletico erau jucători talentați, precum Koke, blocați în defensivă, căutând spații, încercând să deblocheze fazele în care adversarul are superioritate. Fotbalul a explodat la nivel fizic și tactic. Ce lipsește acum e să explodeze și tehnica, să învățăm cum să atacăm, cum să facem lucrurile așa cum trebuie. Asta ține de talent! Și acest aspect nu este încă suficient dezvoltat. Pentru că în acest moment, în fotbal, există mai mulți Simeone decât Guardiola. Uită-te la Premier League: câte echipe joacă la fel ca a lui Guardiola? Trei? Patru? Și câte echipe joacă precum cea a lui Simeone? Cine te lasă să domini jocul? Vreo 70 la sută din echipe. În La Liga se întâmplă același lucru. Scuza antrenorilor e: «Eu nu pot concura contra lui City sau a Barcelonei». Dar echipele astea joacă la fel și contra lui Leganes!

Chiar crezi că în La Liga e la fel ca în Premier?
În Premier se întâmplă lucrul ăsta mai mult în acest sezon. Pentru că e Guardiola acolo, care domină partidele și adversarii și-au zis: «Uităm de minge, trebuie să ne apărăm».
E nevoie de mai multă îndrăzneală, e nevoie să domini jocul. Eu joc acum la o echipă mică, dar dacă o înfrunt pe Barça, ceea ce-mi doresc e să-i iau mingea. Întrebarea e: Cum mă apăr în fața Barçei? Ca Paco Jemez: fac pressing sus. Dacă tu îi oferi tot terenul Barcelonei, Ter Stegen trimite la Pique, Pique urcă la mijloc și pentru mine asta e o moarte anunțată.

Echipele care vor să controleze mingea sunt obligate să se blocheze: 22 de jucători în 50 de metri. Cum să rezolvi această problemă?
Noi lucram la asta încă din 2008. Am muncit în sensul ăsta și cu Luis Enrique: să joci împotriva a două linii de 4 și una marcată de un pivot, să încerci să găsești rapid spații schimbând banda, să nu joci în linie, ci să faci un schimb al jocului, de la a doua la a treia linie. Jucătorii de la Barça au avut mereu viziune. Lucram la jocul pozițional contra a 9 apărători, iar acolo linia noastră de mijloc trebuia să conducă și să dezbine, mereu în spații mici, păstrând mingea, jucând pozițional, repetând controlul orientat pentru a scăpa de adversar într-un spațiu de doi sau trei metri.

Dar câți jucători sunt capabili să joace în aceste spații atât de restrânse?
Asta se poate antrena! Dar ei ce fac? Real Madrid condus de Mourinho juca defensiv contra noastră și miza totul pe contraatac. Mourinho le spunea jucătorilor să nu lase mingea să se oprească. Jucau rapid cu Di Maria, Cristiano și Benzema. Acum fac asta cu Bale etc, etc. Nu voiau să joace fotbal!

Asistăm la un fenomen ciudat în ceea ce-o privește pe City: bate recorduri fără să aibă atacanți și mijlocași de meserie. De Bruyne e extremă, iar Silva e mijlocaș. Cum a reușit Guardiola să-i transforme?
De Bruyne și Silva s-au adaptat la mijloc pentru că sunt din categoria aia de fotbaliști care știu să se miște mult, pe ambele părți, văd bine tot terenul. Pentru stilul de joc al lui Guardiola ai nevoie ca pe benzi să existe extreme pure, ca Sane. Cu greu ar putea juca Sane în interior pentru că nu are capacitatea de a dribla sau de a face o piruetă cu mingea la picior, manevră care-ți oferă spațiu. Lucrurile astea le fac Messi, Iniesta, Silva, De Bruyne sau Gundogan... Și Sterling, dacă vrei, dar Sane nu. El are nevoie de spațiu, e ca Bale: dacă-l pui la mijloc e nefolositor. Sunt jucători de bandă. Cum e Cristiano: el nu poate juca pe interior. Nu se simte bine. De Bruyne și Silva sunt spectaculoși! Pare că acum îl descoperim pe Silva!

18 victorii consecutivea avut City sub comanda lui Guardiola, record absolut în Premier League

Vorbești despre stimularea creativității. Cum se face asta?
Cu exerciții gen "măgărușul". Oamenii încă mai cred că acest exercițiu e pentru distracție. NU! E un exercițiu incredibil: trebuie să folosești ambele picioare, să te uiți la coleg, să dai pase pe interior, să-ți atragi adversarul și când vine, pac!, pasezi în cealaltă parte... Exercițiul ăsta nu se uzează. Îți permite o desfășurare infinită. De exemplu: un 7 contra 2, 5 contra 2 (unde devine mai greu să găsești o soluție). Un 9 contra 2 e mai ludic. Poți face un exercițiu mare cu 3 la mijloc: doi care să te preseze și unul care să le țină spatele, și trebuie să vezi spațiul, pe unde poate trece mingea... Te obligă să te uiți la ce se întâmplă în jurul tău, unde e omul liber. La Barça fotbalul e înțeles în ideea de spațiu-timp. Mereu știu ce să facă acolo, și dacă sunt singuri, și dacă sunt înconjurați. E adevărat, există și mijlocași precum Casemiro care nu înțeleg teoria asta. Dar Busquets, de exemplu, nu ar putea niciodată să acopere terenul cum o face Casemiro într-un moment cheie.

Într-un moment cheie?
Da. Dacă pleacă 7 madrileni în atac și Casemiro rămâne singur la mijloc să acopere terenul. Ăsta e un moment cheie. Busquets nu poate face asta pentru că până și eu sunt mai rapid decât el. Casemiro e foarte rapid. Dar îi e greu cu restul pentru că n-a exersat alte aspecte: are alte caracteristici, e mai defensiv, fură mai multe mingi, ajunge mai repede la balon, acoperă mai mult teren. Dar nu domină aspectul de spațiu-timp. Dacă pe Casemiro l-ai fi stimulat la 12, 13, 15 ani, ar fi avut și el acum toate calitățile astea. De ce Kroos le are? Pentru că în Germania se lucrează la aceste capitole. De ce le are Thiago Alcantara? Pentru că a fost format la școala Barçei. Surprinzător e următorul lucru: cum de le are Cazorla? Eu l-am întrebat: «Omule, de unde ai venit? Și mi-a zis că el s-a format la Oviedo, apoi la Recreativo... Sunt talente înnăscute. Mă întreb: Cum de nu l-a transferat Barça? Dacă e exact pe stilul Barçei! Silva, Kroos, Modrici! Cum de nu i-a adus Barça? Sunt jucători cu profil Barça. Eu îmi petrec tot timpul urmărind jucători care pot ajunge la Barça. Îmi zic: Dar jucătorul ăsta? Cum de nu...? Philipp Lahm, de exemplu! Omule, ăsta vedea totul, era exact jucător de Barça!

Cu Lahm și Alaba, Guardiola a impus un trend cu un fundaș lateral care pătrunde pe interior și sfârșește prin a fi mijlocaș.
E un fotbal asociativ. Guardiola își petrece toată ziua încercând să găsească spațiile libere. Și dacă, spre exemplu, joci contra lui Levante vezi că extremele fac marcaj om la om fundașilor laterali, practic, cum făcea Bielsa, bagă-l pe fundașul lateral pe interior! Și dacă adversarul vine după tine pe partea cealaltă se creează un spațiu pentru ca centralul tău să paseze extremei. De multe ori, pe fundașul lateral îl deranjează pasa lui Pique la Messi, de exemplu. Îi e greu pentru că adversarul se uită greșit. Dacă am parte de marcaj individual, îl pun pe Zabaleta sau pe Walker pe interior. Dacă nu-l urmărește extrema adversă, e singur; iar dacă-l urmărește există posibilitatea unei pase simple către extrema ta. Spațiu-timp. Pentru adversar, lucrul ăsta nu poate fi controlat, el încearcă să facă marcaj la un jucător și rămâne altul liber. Se creează superioritate.

Schimbările astea de poziție ale tuturor jucătorilor pe care i-am văzut la Bayernul lui Guardiola sau la Dortmundul lui Tuchel implică o confuzie totală pentru un adversar, dar și o epuizare fizică și mentală teribilă pentru propria echipă. Cum să eviți asta?
Nu văd lucrurile așa. Pentru că trebuie să vorbim mai mult despre înțelegerea jocului, mult mai mult decât despre schimbările de poziție. Nu trebuie să-l învățăm pe jucător să-și schimbe poziția, ci să înțeleagă lucrurile. Qatarezii nu înțeleg. Dacă eu conduc mingea, un coechipier qatarez vine către mine: «Ce faci? O să ne ciocnim!», îi spun.
El vine la un metru de mine și-i zic: «Nu vezi că dacă Maradona și Pele ar fi jucat în aceeași echipă la un metru distanță m-ar fi făcut până și pe mine cel mai bun apărător din lume?» Pune-i pe Maradona și pe Pele la 15 metri. Ce faci? Unde te duci? Vor continua să-și paseze mingea vreo 3 zile fără să greșească. Cruyff vorbea despre stilul acordeon de a juca: să deschizi terenul, să înțelegi unde e spațiul liber. Dacă Iniesta e într-o parte a terenului eu nu pot fi în același loc. Dacă Iniesta, la momentul oportun, face pressing, atunci eu vin și-i iau locul și-i permit să se miște. Avantajul Barcelonei față de restul echipelor este că exersează asta de mulți ani.

Principiul ăsta creat de Barcelona e ultima mare idee care a transformat fotbalul. Care va fi următoarea?
Talentul va câștiga mereu în fața fizicului. În ziua în care nu se va mai întâmpla asta, o s-o încurcăm, pentru că jocul va deveni foarte plictisitor. Cum eu cred cu adevărat că, în cele din urmă, talentul se impune, ceea ce trebuie să exploatăm e asta: jucătorul să se întrebe «DE CE?». De ce te poziționezi acolo? De ce trebuie să ajungi acolo la momentul oportun? De ce colegul tău ține centralii pentru ca tu să rămâi singur? Lucrurile nu se întâmplă doar așa. Să ne aducem aminte de acel 2-6. De ce Messi primea singur între linii mingea? De ce Henry și Eto'o jucau deschis între central și lateral. Și centralul nu putea ieși de acolo pentru că avea om în marcaj. Și-și zicea: «Dacă ies de aici, mă prinde pe picior greșit!» Gago și Lass ne marcau om la om pe mine și pe Iniesta, iar Messi primea mingea și era singur. Așa se creează superioritatea. Asta știu să facă Guardiola și asistenții săi foarte bine. Și Luis Enrique e foarte bun la asta. Analizează adversarul ca să vadă unde se poate crea superioritate, unde se poate trece și pasa ușor.

Ce preferi? Stilul Guardiola sau cel al lui Luis Enrique? Luis Enrique obișnuia să profite de avantajul de pe tabelă atunci când îl avea, ca să paseze în propriul teren și apoi să iasă cu pase lungi.
Luis Enrique făcea asta foarte bine, dar mie nu-mi place stilul ăsta. Imaginează-ți că ești naționala Spaniei, ai 1-0 contra Portugaliei la Mondial. Spania ce-și spune? În loc să facem pressing atât de sus și să ne prindă pe contraatac, mai bine ne retragem un pic cum făcea Luis Aragones. Acolo pasezi, ei vin să te presioneze și atunci trimiți direct la Diego Costa. Sau ca la Barcelona, trimiți pentru Luis Suarez, care e foarte util în situații de genul ăsta. Sau Neymar! La Barcelona încercam să ieșim la atac. Luis Enrique invita adversarul în terenul său pentru a-l surprinde pe contraatac. Și i-am dat gol lui Atletico așa în Cupa Regelui. Și am făcut-o și contra lui PSG, după ce l-au driblat pe David Luiz. Și noi eram toți în jumătatea proprie! Asta era ceva de neconceput la Barça lui Guardiola. Depinde de antrenor. Mie nu-mi place. Și dacă am 1-0 în minutul 89, ce vreau eu e să fiu în jumătatea adversă, având posesia și atacând, așa mă simt cel mai bine.

14 trofeea câștigat Guardiola ca antrenor al Barcelonei

Dacă îi ai pe teren pe Iniesta, Silva și Isco, nu e o soluție pragmatică să păstrezi presiunea sus ca să nu riști să pierzi controlul și încrederea?
Cum te aperi mai bine? Având mingea! Adversarul nu te mai poate ataca. Trebuie întâi să-ți ia mingea. Și dacă ți-o ia și e la 70-80 de metri de poarta ta, concluzia e clară. Cel mai sigur e să ai balonul în terenul advers. D-asta nu înțeleg antrenorii care zic: «Hai să jucăm în propria jumătate!». În acest moment, singura echipă din lume care încearcă să domine meciul până în ultimul minut, indiferent de scor, e City.

Echipele care stau în propria jumătate trebuie să muncească mai mult, să se miște mai mult. Nu-i afectează asta prea mult fotbaliștii gen Busquets, Iniesta sau Isco?
Da, dar antrenorii care fac asta muncesc pentru ca jucătorii lor de la mijlocul terenului sau cei din bandă să alerge mai mult. Cu Luis Enrique am început să facem alt tip de muncă fizică pentru efort prelungit. Făceam serii de 15-20 de metri. Pregăteam scânteaia aceea, centralii lucrau separat și făceau serii mai lungi. Simeone muncește și mai mult la aspectul ăsta pentru că sezonul e foarte dur și lung, echipa trebuie să se apere tot timpul, să reducă spațiile, să acopere terenul... Antrenorul se concentrează pe jocul ăsta fizic, tehnic și psihologic. Simeone și-a convins jucători precum Koke să facă ceva ce mie mi se pare extrem de dificil, pentru că de ani de zile nu le pasă să aibă mingea și nu slăbesc ritmul. Gabi, Godin, Koke... Cholo e fericit dacă echipa sa nu are mingea. Guardiola ne-a insuflat fotbalul său: serii de 10 metri, strâlucire, salt și ieși cu mingea. Circuite specifice pentru a juca în 30 de metri. Simeone joacă lung.

Crezi că Guardiola e diferit la City?
Face alte lucruri. Lucrează, de exemplu, la centrările fundașilor laterali. Îi creează spațiu celui care centrează și trimite oameni în careu care să aglomereze jocul pentru a le înlesni misiunea celor care vin la finalizare.

457 de milioane de €a cheltuit Guardiola la City, din 2016 până în prezent

E inevitabil ca, ținând cont de această complexitate, tehnicienii să nu fie din ce în ce mai importanți?
Da, fotbalul s-a transformat în ceva asemănător fotbalului american. Nimic nu mai e la voia întâmplării. Dar a venit un moment în care și dacă Guardiola pleca în vacanță, echipa știa ce are de făcut. Singurul lucru pe care nu-l faci e să analizezi adversarul. Bine, eu o fac. Mă gândeam: Villarreal ce face? Face un "romb" la mijloc, mereu caută să aibă un jucător în plus acolo. Cum Villarreal evolua cu doi atacanți, trebuia să-i spunem lui Alves să se ducă la mijlocul terenului, pentru că ne erau de ajuns 3 în defensivă să-i marcăm pe Bakambu și Bacca. De ce să vrei 4 apărători? Suntem, cel puțin, egali numeric. Îi ziceam lui Messi: «Leo, vino la mijloc, vino să joci la mijloc!»

Cum "citește" Messi meciurile?
Tactic, înțelege totul. E rușinos să încerci să-l compari cu oricare alt jucător! Messi domină totul: spațiul, timpul, știe unde este coechipierul, unde e adversarul. Înainte, dezechilibra rivalul prin tehnică și forță. Acum te driblează doar așa, de-al naibii: te momește, te atrage în capcană. Vede cine-l marchează și pentru că știe că adversarului îi e teamă, așteaptă să vină altul și când are 3 adversari în jur, e momentul în care pasează. Asta am mai văzut la LeBron James, la finala Cavaliers - Miami în 2014. LeBron nu e doar un jucător individual extraordinar, ci și unul foarte bun de echipă. La momentul oportun, când un coechipier rămânea singur și putea arunca pentru 3 puncte, îl lansa. Asta fac Messi și Iniesta. Te aduc lângă ei până rămâne un coechipier liber. Dacă nu e liber, joci mingea. Asta facem de când eram copii. Am încercat să găsim spațiu și om liber. Până și Ter Stegen știe. Ter Stegen se antrenează pentru asta. Degajările lui nu sunt la voia întâmplării. Când a venit Bayern pe Camp Nou și ne-a făcut marcaj individual, l-a lăsat singur pe Ter Stegen. Iar Ter Stegen l-a lansat pe Luis Suarez și erau 3 contra 3.

Există mai mulți jucători care să facă ceea ce vrei tu sau ceea ce vrea Simeone?
Depinde de fiecare. Dar eu cred că majoritatea, când ies pe teren, nu ies pentru a face sprinturi. Vor mingea, iar mingea creează dependență. Jucăm fotbal pentru că suntem dependenți de balon.

Cum vezi Mondialul?
Brazilia s-a recuperat. Are o superechipă! Are talent și fizic. E dificil să găsești așa ceva. D-asta Spania merită toate laudele. Pentru că a câștigat fără să fie o echipă cu un fizic spectaculos. Acum Spania are mai ales talent. Nu există un mijlocaș ca Silva! Nu există un fotbalist mai bun ca Iniesta, nu există altul mai bun ca Busquets pe poziția sa. Ei duc greul echipei. Apoi, garda veche în apărare: Alba, Pique, Ramos, Carvajal. Clar că și Spania a mai punctat la capitolul fizic, dar nu poate concura cu Germania, de exemplu.

Ce jucători te-au impresionat dintre cei noi?
Vitolo îmi place mult. Cred că poate înțelege mult mai bine jocul. Uneori îi e greu să vadă ce se întâmplă în jurul lui, când să dribleze și când nu, dar mi se pare spectaculos. Saul e alt fotbalist spectaculos și trebuie exploatat talentul său. Mi-i imaginez pe amândoi la Barça și-mi zic: La naiba! Ce fotbaliști ar putea ajunge Saul și Vitolo jucând un fotbal mai de calitate! Carvajal mi se pare un lateral excelent, doar să nu se mai accidenteze. Iar Thiago este fantastic!

Ce părere ai despre Isco și Asensio?
Ce trebuie să știe acești tineri e ce îmi zicea Luis Aragones: «D-voastra ce vă place? Fotbalul frumos sau fotbalul bun?» Iar eu nu înțelegeam și întrebam: «Și asta ce înseamnă?», Iar el îmi răspundea:

«D-voastră dați-mi fotbal bun. Fotbalul frumos, da, îmi place, dar doar pentru a păcăli pe câțiva»

Nu vreau să dau nume, dar în La Liga am fost impresionați de jucători care au dispărut fără să-și mai amintească cineva de ei. Da, au oferit faze frumoase, dar pentru ce? Messi îți oferă fotbal bun, care uneori e atât de bun încât devine frumos.

Are Franța cel mai bun lot?
E la nivelul Braziliei și al Germaniei. Dar să nu uităm de Argentina. Ea e la nivelul Spaniei, dar joacă atât de tensionat că nu-i iese totul. E fals că Argentina nu are mijlocași. Mie Banega mi se pare un mijlocaș atât de bun că poate juca la Barcelona. Iar Mascherano? Ce? Nu poate juca pivot? Clar, nu are nivelul lui Busquets, dar joacă bine. Când Mascherano a venit la Barça i-a fost greu, pentru că la Liverpool nu jucase așa ceva. Dădea pase largi sau se rezuma la a-i pasa lui Gerard. La Barcelona a fost nevoie să facă mai mult. Trebuie să vizualizezi, să înțelegi ce jucător e liber ca să aibă spațiu și timp suficient să preia mingea. Barcelona e testul final pentru un fotbalist. E clubul cel mai dificil și mai exigent din lume. Madridul nu joacă atât de bine. Pe "Bernabeu", dacă apărătorul degajează în tribună, fanii sunt mulțumiți. Așa e mentalitatea acolo. Lumea aplaudă. Pe Camp Nou dacă trimiți o minge în tribună începe murmurul atât de puternic încât atmosfera devine tensionată. Și asta se întâmplă încă de pe vremea lui Cruyff.

Crezi că publicul de pe "Bernabeu" nu e unul exigent?
Și cel de pe Bernabeu, și cel de pe Camp nou, ambele sunt exigente. Diferența e că madrilenii vor să dai totul. Nu suportă leneșii, fac mereu apel la spiritul lui Juanito, care face parte din filozofia lui Camacho, mentalitatea Madridului.
Care e mentalitatea Barcelonei? Nu e cea a lui Victor Munoz, ci cea a lui Cruyff. El analiza jocul, îl întorcea pe toate părțile, îl înțelegea, nu piedea mingea.

Hai să vorbim despre PSG, e la modă acum. Cum faci o echipă când jucătorii sunt mai importanți decât clubul?
Jucătorii au încă foarte mult respect pentru antrenor. E de la sine înțeles că, deși un fotbalist încasează 20 de milioane de euro și antrenorul 5, acel jucător ascultă de antrenor.
La un moment dat, un jucător poate spune: «Ce naibii îmi zice ăsta?» Dar antrenorul nu lucrează doar tactica și fizicul, el gestionează grupul, vorbește individual cu fiecare, știe să-l protejeze pe cel care face diferența. Trebuie să fii sincer și să-i spui: «Știi ce? Dacă nu te antrenezi bine, poți să fii tu superfotbalist, nu o să joaci. Să nu uiți asta!» Și să știi să vorbești cu grupul: «Aici, două lucruri nu se negociază: respectul și atitudinea. Eu gândesc deja ca un antrenor și cred că aceste două lucruri nu pot lipsi. Se poate întâmpla ca jucătorii să greșească. Dar să greșească făcând ce spun eu. Inteligența emoțională pentru un antrenor e ceva esențial. Nu te poți certa cu jucătorii. Trebuie să-i câștigi.

PSG a avut mereu un lot foarte profesionist. Nu crezi că aducerea lui Neymar tulbură un pic lucrurile? I se permite să meargă la ziua surorii sale când e în joc titlul.
Neymar e băiat bun. La fel e și Alves. Unii cred că Alves stă și se distrează toată ziua pentru că pune pe Instagram tot felul de filmulețe sau poze. E felul lui de viață. Dar e sută la sută profesionist. Că Neymar s-a dus la ziua surorii lui... asta e treaba antrenorului. Și Cruyff l-a avut pe Romario la Barcelona și a trebuit să se descurce cu el, nu era deloc un tip ușor de stăpânit.

Crezi că Neymar e un lider?
E un lider incredibil! Iar ce face pe teren e fantastic! Nu-l sperie nimic, iar asta e o calitate. Ce diferențiază un mare fotbalist de restul e asta. În momentele dificile îți spune: dă-mi mingea! La Barcelona, când erau momente dificile în meci, toți voiam să scoatem castanele din foc, toți voiam mingea. Toți aveam personalitate. La City și la PSG în ultimii ani n-au fost jucători care să fie obișnuiți cu presiunea asta. Acum te uiti la PSG și-i vezi pe Cavani, pe Di Maria, pe Neymar și pe Verratti. Neymar se enervează când nu i se pasează. E foarte bine pentru echipă.

Ți se pare că Mbappe are un potențial mai bun decât al oricărui jucător de la Messi încoace?
Da. Mbappe o să fie... cred că va exista o epocă după Messi și Cristiano în care Neymar va fi vedeta. E și brazilian, iar Brazilia are toate șansele să fie în finala CM. Va urma o eră de 3-4 ani a lui Neymar. Apoi va veni Mbappe. Are un potențial uriaș. E foarte tânăr, doar 19 ani. Și e fabulos! Cred că talentul se impune în fața fizicului. Neymar e ca Messi: are și talent, și fizic. Și cred că Mbappe are mai mult fizic decât talent. Și la cum înțeleg eu jocul, fotbaliștii care fac diferența sunt cei care au mai mult talent decât fizic. Nici eu, nici Iniesta nu am fost puternici fizic. Am avut doar talent și nimic altceva. Cei atinși cu o baghetă magică, au ambele calități. Vorbim de Maradona, Pele, Ronaldo Nazario, Messi, Neymar. Dar îl văd pe Mbappe mai mult ca pe un Henry. Cu Emery își va îmbunătăți cu siguranță jocul. Emery lucrează bine din punctul ăsta de vedere, e un foarte bun antrenor. Dacă pe Mbappe l-ar lua Guardiola, de exemplu, l-ar face să crească de la un 8,5 la un 9,5. Neymar e deja un fotbalist de 9,5. Cu greu mai poate îmbunătăți ceva. Mbappe trebuie să-și îmbunătățească multe lucruri, mai ales în ce privește felul în care înțelege jocul. Pentru că el când era junior nu a fost pus să gândească jocul. El doar juca, pentru că avea forță, viteză. Eu vreau să văd un Mbappe în fața unei apărări ca cea a lui Atletico Madrid. În felul în care văd eu jocul, în momentul ăsta, Neymar e mai bun decât Mbappe.

Tradus și adaptat după interviul din El Pais: Xavi Hernández: “El fútbol se ha convertido en fútbol americano”

Comentarii (18 ) Adaugă comentariu

ex_pitesteanul  •  12 Ianuarie 2018, 00:04

xavi spune niste lucruri foarte interesante. mi-ar placea sa aiba calitatile necesare sa transmita fotbalistilor pe care ii va antrena toate lucrurile astea.

Adrian Petruta  •  10 Ianuarie 2018, 08:32

deosebit interviul.mare jucator pentruca este un mare caracter si un om instruit.face diferenta! si autorul inerviului , toata stima!

capitza1967  •  09 Ianuarie 2018, 22:36

Dupa felul cum gandeste fotbalul , se adevereste ca nu degeaba a fost liderul echipei VF Barcelona atatia ani cu fotbal spectaculos si cu cele mai bune rezultate din fotbalul mondial .

Vezi toate comentariile (18)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase