20 comentarii. Scrie și tu!

SUPERLATIVELE GSP 2017 » INTERVIU EXCLUSIV. Constantin Budescu, fotbalistul anului în România: "Daum nu m-a selecţionat fiindcă avea alte criterii, nu doar fotbalistice"

Articol de , ,
miercuri, 20 decembrie 10:51

DIN CUPRINS
Constantin Budescu, fotbalistului anului 2017, le răspunde celor care îl acuză că "poate juca doar cu Feroe şi Kazahstan"
Atacantul Stelei face acuzaţii dure și în exclusivitate la adresa lui Daum care nu l-a băgat deloc în seamă la naţională
Dezvăluiri în premieră despre perioada petrecută în China, despre bani și despre fotbalul din Asia
Ce obiective și-a fixat atacantul și care sunt cele mai mari dorințe pentru 2018

Costică, e o surpriză să afli că eşti fotbalistul român al anului?
Simt o mare satisfacţie! E vorba despre cea mai prestigioasă anchetă din fotbalul românesc. Vă mulțumesc și recunosc că nu mă așteptam să câștig acest premiu la doar 6 luni după ce-am venit la Steaua. Dar mă bucur! Mă bucur că mi-a mers bine și sper să o țin tot așa.
Ai fost pe primul loc la toate categoriile!
Să te aprecieze toată lumea nu e uşor lucru. Le mulțumesc tuturor pentru voturi. Premiul acesta mă responsabilizeză și sper să am același parcurs bun și anul viitor.
Dică l-a votat pe Pintilii pe primul loc, iar Florin Tănase nu te-a votat deloc. Te surprinde alegerea lor?
Fiecare are dreptul să voteze cum vrea. Nu mă surprinde deloc. De ce să mă surprindă? Fiecare și-a votat preferații, nu?



 

"La Steaua nu e așa greu cum crede lumea"

Acum îţi pare rău că ai ajuns așa târziu la Steaua?
Nu regret nimic. Știu că am fost dorit de mai multe ori, dar cred că am ales momentul cel mai bun. Chiar nu-mi pare rău că am venit așa târziu. Vreau să câștigăm campionatul, să fim cei mai buni din România. Suntem şi calificați în primăvara europeană.
E mai greu la Steaua decât îți imaginai?
Nu e chiar așa greu cum crede lumea. Cel puţin pentru mine nu e greu.
Pare că ești singurul jucător din lot care nu e afectat de criticile patronului. Cum reuşeşti chestia asta?
Știu că lumea mă vede și crede că sunt mai indolent. Nu fac absolut nimic să ignor comentariile patronului, ăsta sunt eu, nu fac ceva special. Mi s-a mai spus că pe teren dau senzația de indolență, dar nu e așa. Îi las pe cei care vorbesc despre mine să o facă, dar le spun doar atât: e uşor în tribună, e greu pe teren!

"În China n-am reușit din cauza accidentării"

Nu te-ai gândit nicio clipă că gestul din meciul cu Juventus s-ar putea să-l deranjeze pe Becali?
Nu! De ce să-mi fie teamă? Dânsul a spus anumite lucruri la cald atunci, la televizor i s-a părut altcumva jocul. V-am spus că din tribună e mult mai ușor decât de pe teren. De acolo, de sus, e aşa, ușor.
Ai discutat vreodată cu patronul față în față?
Niciodată! În schimb, am mai vorbit atunci când venea la echipă în cantonament. Eu am o relație specială cu dânsul.
Cu cine e mai greu de lucrat, cu Becali sau cu Niculae?
Eu lucrez cu antrenorul, nu cu patronul. N-am avut legătură nici cu Niculae, nici cu Becali.
Care e diferența dintre Șumudică și Dică?
Nu sunt diferențe mari. Șumi e mult mai experimentat, antrenează de mai mulți ani, Dică e la început, e un antrenor tânăr, care totuşi a obținut deja performanțe.
Dar între Astra și Steaua?
Dacă vorbim de partea de pregătire fizică, nu cred că sunt diferențe. Dacă vă referiţi la presiune, eu nu simt aşa ceva, sunt profesionist, iar când joci fotbal şi eşti profesionist nu ai cum să simţi presiune.
Există vreo explicație pentru faptul că nu ai reușit să confirmi în China?
În China am avut acea accidentare, nu cred că există o altă explicație pentru care n-am confirmat. Ei nu au știut ce să-mi facă și-am decis că e mai bine să plec, să vin în România și să fac recuperarea. Am intrat din nou pe-un drum bun, sunt bine acum.

 "După plecarea în China, evoluţiile mele au fost fluctuante, chiar şi după ce am revenit în ţară. Trebuie să recunosc că am avut un an mai puțin bun în 2016, dar iată că am reuşit să ajung din nou la un nivel OK de performanţă"
Constantin Budescu

"Dacă nu plecam în China, Astra ar fi dispărut"

De ce jucătorii pleacă din România și nu reușesc afară?
E greu... Stanciu și Chipciu au făcut un sezon bun anul trecut, au jucat meciuri, dar acum trec printr-o situație dificilă. Nu știu dacă s-ar întoarce la Steaua, probabil vor continua afară.
Dacă refuzai China şi rămâneai la Astra crezi că era mai bine pentru tine?
Trebuia să plec pentru că altfel dispărea un club... Am fost nevoit să plec. Situația la Astra era complicată rău, intra în insolvență, se puteau întâmpla lucruri grave. Dacă nu plecam, probabil că ei nu mai puteau rezista.
Măcar a meritat financiar aventura din China, mai ales că ai pierdut naţionala şi Campionatul European?
Chiar dacă am pierdut o perioadă importantă din cariera mea mergând în China, vorbind de bani, da, recunosc, a meritat. Au fost alte condiții financiare acolo. După ce mi-am revenit mă puteam întoarce în China, dar am preferat să nu mă mai duc acolo, chiar dacă existau bani foarte mulți. Am vrut să joc acasă pentru că dorința cea mai mare era să fiu în atenția echipei naționalei.
Apropo de națională, mulţi susţin că tu joci bine doar cu Feroe şi Kazahstan!
Nu mă interesează ce spune lumea despre mine și eu nu joc ca să le răspund celor care mă critică. Eu îmi văd de treaba mea. Ce puteam să fac la echipa națională dacă nu eram convocat? Să joc bine şi să confirm când eu nici nu eram convocat?
Dar crezi că...
Eu când am fost convocat mi-am făcut treaba, am marcat. Ce puteam să fac mai mult? Nu am prea multe selecții ca să zică lumea că nu fac față. Am câteva, iar în acele jocuri eu chiar consider că m-am descurcat bine.
Ai primit vreo explicație din partea lui Christoph Daum fiindcă nu te-a chemat absolut deloc?
Nu am vorbit niciodată cu domnul Daum! Nu doar cu dânsul, nu am vorbit cu nimeni despre neconvocările mele. A fost decizia lor să nu mă cheme! Așa cum am mai spus, de fiecare dată eu o să-mi fac treaba la echipa de club cât mai bine, iar la echipa națională voi merge mereu cu plăcere. Fiecare antrenor are strategia lui, iar el așa a gândit atunci...

 "Văd că pe trofeul Gazetei apare numele meu şi al lui Dobrin. A fost un jucător extraordinar, poate cel mai bun jucător român pe care l-am avut. Nu am cum să mă compar cu dânsul și în general nu copiez pe nimeni. Am stilul meu de joc"
Constantin Budescu

"Nu era nevoie de un străin la naţională"

Îți place cum arată, cum joacă naționala României?
Acum da, pentru că s-au schimbat multe. Cosmin a venit cu anumite lucruri și s-a văzut asta în meciurile pe care le-am jucat deja. Se vede o schimbare destul de mare, iar ăsta e un lucru pozitiv pentru toată lumea. Până acum nu știu ce n-a mers...
Poate că am avut un antrenor străin care era șomer de luni bune?
Aveam mulţi antrenori români valoroși care puteau și meritau să antreneze la echipa națională! Nu știu dacă era nevoie să vină un străin.
Ai fost lăudat că ai talent, că ai jucat bine, dar la naţională nu erai. Explicaţia ta care e?
A fost o conjunctură...
O conjunctură?
Nu eram în vizorul oamenilor de acolo. Aveau alte criterii pe care selecţionau...
Ce criterii?
Nu erau doar criteriile fotbalistice. Cred că și din cauza asta eu n-am fost acolo.
Prietenii, interese?
Așa cum am spus, erau și alte criterii de care cei de acolo țineau cont. Acum totul s-a schimbat şi mă bucur că s-a întâmplat aşa. E cea mai importantă schimbare. Chiar una majoră.
La un turneu final de Mondial de ce crezi că nu mai ajungem de 20 de ani?
E o întrebare bună, mi-am adresat-o şi eu de multe ori. Atitudinea s-a schimbat, atmosfera e mult mai bună. Trebuie să reîncepem să facem lucruri bune pentru că generația asta merită o calificare. Suntem jucători buni.

"Ca antrenor nu e bine să reacţionezi la cald"

Dacă ai fi antrenor, l-ai transfera pe Budescu în echipa ta?
Da! L-aș transfera în echipa mea și l-aș lua pe Alibec ca atacant!
Apropo de Alibec, ți se pare un jucător răsfățat?
Nu știu dacă e răsfățat! Are probleme, trece printr-o situație delicată și asta se vede. Sper să-şi revină.
Ți s-a întâmplat și ție să-l înjuri pe Șumudică într-un meci cu ASA Tg. Mureş.
După acel meci m-am dus și i-am zis lui Șumi că nu l-am înjurat, că a fost doar o ieșire nervoasă. Mi-a spus să stau liniștit că nu e niciun fel de problemă, fiindcă i se poate întâmpla oricui. Am trecut peste acel moment, a fost o chestiune de secunde.
Dar Alibec chiar l-a înjurat pe Dică la Plzen. Se vede clar pe imagini.
Eu nu știu dacă l-a înjurat. Am văzut şi eu imaginile, nu știu ce să zic. Cred că a fost o eliberare, era supărat...
Dacă ai fi antrenor și te-ar înjura sau ți-ar vorbi urât vreun jucător, cum ai reacționa?
Nu știu... Nu e bine deloc să reacționezi la cald, pentru că s-ar putea să aibă de suferit și grupul.
Te tentează să devii antrenor la finalul carierei?
Probabil că da, dar până atunci mai avem mulți ani. Am timp să mă gândesc! E destul de devreme acum, peste 2-3 ani o să decid. Nu știu dacă o să fiu antrenor sau conducător. Vedem.

 "Cel mai bun meci la Steaua a fost cel cu Plzen din Europa League, 3-0 la Bucureşti. Şi cel mai frumos gol tot în acel meci l-am marcat, golul 2"
Constantin Budescu

"Nu-mi analizez niciodată prestaţiile"

Câștigi cât meriți sau crezi că ar trebui ca salariul tău să fie mai mare?
Câștig cât merit. Este OK cu ce bani iau în momentul de față.
Valorezi 1,8 milioane pe transfermakt, crezi că e suma corectă?
Nu cred că transferurile se fac după aceste cotaţii.
Îți urmărești prestațiile din meciuri?
Nu. Nu mă uit la meciuri, nu mă uit la goluri, nu citesc ce se scrie despre mine în ziare, nu mă uit să văd ce se discută la televizor. Când ajung acasă după meciuri tot ce îmi doresc este să îmi iau copiii în brațe și să ne jucăm.

 "Viaţa de tătic e fantastică"

Care a fost cea mai mare jignire pe care ai auzit-o despre tine?
Nu mă interesează! N-am fost atent și nici n-am citit.
Nici compliment?
Să nu credeţi că citesc doar lucrurile bune. Prefer să nu mă uit deloc.
Cum e viața de tătic?
S-a schimbat mult fiindcă dorm mai puțin. Glumesc. E fantastică viaţa de tătic! Mă simt împlinit. Am doi copii, pe Patrick și pe Sasha, iar dacă ne ajută Moș Crăciun o să vină și al treilea. Trebuie să mă ajute și soția.

 "Pe Hagi îl admir cel mai mult"

Cine este persoana pe care o admiri cel mai mult?
Spun fără să mă gândesc prea mult: domnul Gică Hagi! Pentru tot ce-a făcut pentru România. A câștigat campionatul, a vândut jucători, a scos talente. E de admirat. Dacă mai aveam doi, trei ca dânsul, nu mai eram unde suntem azi cu fotbalul. Îl admir enorm.
Ai vrea să lucrezi cu Hagi?
Am fost la un pas să ajung la Viitorul! Înainte să semnez cu Steaua chiar am avut discuții cu cei de la Viitorul. Dar nu am fost lăsat să plec acolo. Mi-aș dori să mă antreneze domnul Hagi pentru că joacă ofensiv, echipa pasează foarte mult și mie îmi place asta.
Te mai gândești la un transfer în străinătate?
Mă gândesc, da, mai am timp să joc. Aș vrea să joc în Italia, Spania sau Germania.

 "Nu m-am mai cântărit de 6 luni"

Gnohere a recunoscut că are kilograme în plus. La tine care e situația?
Nu m-am cântărit de foarte multă vreme, cred că de la ultima vizită medicală, adică acum 6 luni. Cel mai important e să te simți bine în pielea ta. Evident că nu e cazul să exagerezi și să ai 10 kilograme în plus. Dar degeaba ai greutatea optimă dacă nu poți să faci ce-ți dorești!
Ești omul cu buna dispoziție în vestiar?
Mai sunt și alții care mă acompaniază. Ha, ha, ha!
Glume prin cantonamente ai făcut?
Am făcut! Cea mai recentă prostie în cantonament la Steaua a fost chiar imediat după ce am ajuns. I-am spus cizmarului că știu să tund. Și l-am tuns, doar că atunci era pentru prima dată când făceam asta. 

 "Infrastructura a tras în jos fotbalul românesc"

Ești pro sau contra arbitrajului video în Liga 1?
Poate să fie util pentru corectitudine și exactitate, dar pierzi timp, iar frumusețea fotbalului se duce. Cred că nu e benefic acum. Pe viitor vom vedea.
E ceva ce nu-ți place în fotbalul românesc?
Infrastructura! Lasă mult de dorit, stadioanele arată urât, poate și de-asta lumea nu vine la meciuri. Ne-am dus în jos. Eu mi-aș dori un campionat cu mai multe echipe, dar din păcate sunt foarte mari probleme, inclusiv în Liga 2, unde echipele se retrag, nu au bani. Păcat...
Dacă cineva ți-ar fura telefonul ce-ar găsi în el?
Nimic! N-au ce să găsească. Nu am Facebook, nu am Instagram, nu am nimic interesant în telefon.
Dacă ai putea să schimbi ceva în viața ta ce-ai schimba?
Probabil începutul meu la Astra, pentru că doi ani nu am jucat. Mi-a sărit umărul într-un meci, apoi m-am certat cu cei din club. Doi ani am stat degeaba, n-am jucat deloc. După ce mi-a sărit umărul într-un meci, m-am operat și-am stat 8 luni.
Ce faci de Sărbători?
Le voi face acasă. Crăciunul aici, la Ploiești, probabil de Revelion vom merge la munte. E greu să avem o vacanță așa scurtă, dar ne-am obișnuit de atâția ani cu programul ăsta. E scurtă, dar noi ne-am ales meseria. Soția s-a obișnuit și ea, avem mulți ani împreună, acum oricum are treabă cu cei mici.

 "Dacă am defecte? Am, toți avem. Prefer să nu vorbesc despre ele. Nu vreau să le fac un bine adversarilor"
Constantin Budescu

 BUDESCU FACE 10 ALEGERI

 - pizza sau paste: paste
- carne de porc sau vită: vită
- vin sau bere: vin
- BMW sau Mecedes: Mercedes
- Modrici sau Iniesta: Iniesta
- animal preferat: câine
- orașul din România: Sibiu
- actor: Mihai Bobonete
- parfum: Creed
- film: "Ghinionistul", de Iura Luncaşu

 
Superlativele GSP: Budescu, fotbalistul anului

SUPERLATIVELE GSP 2017 Constantin Budescu, fotbalistul anului în România ☝ "Daum nu m-a selecţionat fiindcă avea alte criterii, nu doar fotbalistice" ------>>>>> http://bit.ly/2CI5mYk

Posted by Gazeta Sporturilor on 19 Decembrie 2017

Comentarii (20 ) Adaugă comentariu

haideusicfr  •  21 Decembrie 2017, 08:03

Conditiile principale sa fii cei mai buni fotbalisti: sa ai 10 kg in plus ,sa dai pase cu calcaiul si sa joci la ..FCSB.

Tudor IB  •  20 Decembrie 2017, 21:10

*** ***a.m pe noi. Ia spuneti voi criticii fotbalului cine ar fi meritat premiul ? Lumea vine la stadion si ptr spectacol nu numai ptr jucatori gen Banel , Enache , Hoban , Pintilii.

haideusicfr  •  20 Decembrie 2017, 19:31

Postat de Nae Ionescu pe 20 Decembrie 2017, 11:54

sti bine ca nu faci si joc de aparare. asa era si adrian cristea. cu un piturca nu ai fi reusit la fel. fotbalul se joaca altcumva. hagi avea norocul sa fie el stab acolo cu generatia lui care il juca tot timpul. sti ce i-a facut boloni machedonului intr-un meci cu elvetia cind a intrat la nationala? prima repriza a jucat pentru el cu tupeu pina boloni si stefanescu l-au abordat si i-au spus ca nu echipa joaca pentru el si in a doua repriza nu a mai primit nici o minge... sa fim seriosi sint jucatori care muncesc mult. daca dica l-a nominaliza pe pintilii este ca omul are o mare daruire in teren. care nu are fite si munceste la greu fiind un tip nelabil. fara el steaua s-a vazut ca a mers greu. ai facut meciuri multe de doi lei . la astra faceati legea si sumudica v-a lasat sa mergeti cum vreti voi. ati avut si noroc. la steaua este presiune dar si tu esti smecher si te dai lovit ba vrei la nunti si botezuri. sincer nu cred ca meritai asa ceva. esti un om talentat dar exact cum spunea cruyff lui hagi "brinza buna in burduf de ciine." te poti supara dar nu esti cel care sa fi un model. talentul nu este esential. echipa si daruirea pentru ea. faptul ca daum nu te-a adus la nationala era clar. puturosenia si nu altceva. joci cind ai chef... curind se va vedea asta . nu te mai vad prea bine la anul. ce ai avut de spus ai spus. iti iei banul ca mercenarii si atit. joci sau nu joci... sti cind sa te dai lovit

Fotbalul inseamna altceva decat pase cu calcaiul. Dobrin a marcat la Nationala 6 goluri. Si cred ca a dat 60 de pase cu calcaiul.

Vezi toate comentariile (20)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase