SPECIAL GSP Viorel Moldovan, interviu de excepție » Unde i-a greșit Hagi, de ce s-a simțit în Anglia ca-n Twin Peaks și cum vedea mingea dublu de la căldură în Emirate

Moldovan nu a mai antrenat din 2016, de când s-a despărțit de Auxerre, din Ligue 2, și își pregătește revenirea în meseria asta. Parcursul ca tehnician încă nu se apropie de performanțele din CV-ul atacantului "Moldo-but", cum îl porecliseră francezii când câștiga titlul cu un outsider clar precum Nantes.

A marcat goluri multe, a avut succes și la cluburi, și la națională. A rămas și cu o întrebare despre un moment care a influențat fotbalul românesc: "Dacă m-ar fi convocat Hagi pentru barajul cu Slovenia, aș fi dat un gol? Eu zic că aș fi dat, la cât a atacat România! Calificarea la Mondialul din 2002 i-ar fi influențat pe toți tinerii din generația aia".

- Domnule Moldovan, de ce românii nu prea se mai impun nici în Franța, nici în alte locuri? De când ați plecat din Ligue 1, doar Daniel Niculae a mai avut o perioadă bună acolo.
- Nu e ușor să joci afară, uite că și acum pleacă jucători buni și nu se adaptează. Contează caracterul fiecăruia. Eu m-am adaptat mai ușor. E important în străinătate să nu te duci plin de tine, încrezut. A fost un caz, nu vreau să dau numele, după ce am plecat eu de la Nantes mă sunau conducătorii și-mi spuneau de un jucător român: "Vorbește cu el să facă eforturi să se adapteze, să meargă către grup, să nu mai fie cu nasul pe sus!". La Nantes au clacat atacanți mai valoroși decât mine fiindcă nu s-au adaptat. E greșit să crezi că tu ești miezul, trebuie să fii umil! Aaa, poți să fii cu nasul pe sus dacă te descurci să câștigi tu meciurile, să faci diferența fără să ai nevoie de echipă! Ceea ce mi se pare cam greu.

- Dacă adaptarea e dificilă, cum ați reușit?
- Când am plecat de la Dinamo în Elveția, parcă eram de o viață acolo. Bine, sunt și un tip mai ciudățel, mai introvertit. În străinătate m-am simțit eliberat, nu-mi lipsea nimic din România. Am prins și perioada aia cu cantonamente non-stop, abia ajungeam acasă, că trebuia să mă întorc în cantonament. La Bistrița am și refuzat să mai stau închis. Era antrenor Constantin Cârstea și i-am zis "Domnule, eu nu mai stau! Nu mai pot!". Elvețienii mă lăsau să mă gestionez singur, ei te plătesc ca să ai singur grijă de tine. Salariul intră în cont, de restul trebuie să te ocupi tu, nu te păzește nimeni.

"În Anglia m-am simțit în Twin Peaks"

- În Elveția v-ați simțit cel mai bine?
- Da, la Zurich. După ce am devenit golgeter la Neuchatel, în primul an m-am transferat la Grasshopper, acolo a fost extraordinar. Erau în echipă elvețieni de origine germană, italiană, franceză. Plus jucători străini. Antrenorul ținea ședințele în patru limbi, cele trei ale elvețienilor plus engleza. Și echipa era bună, am fost aproape să ne calificăm dintr-o grupă de Champions League cu Ajax, Glasgow Rangers și Auxerre. Ne trebuia un egal acasă cu Ajax și am pierdut cu 0-1, ne-a dat gol Kluivert pe final. A fost bine și la Nantes, am câștigat campionatul, m-am simțit bine și în Turcia.

- În Anglia nu v-ați simțit la fel de bine, nu?
- N-a fost OK. Am greșit că am mers la Coventry... Bine, eu m-am transferat în '98, iarna. Dădusem 27 de goluri în Elveția, eram golgeterul campionatului pentru al doilea an consecutiv. În vara lui '97 avusesem oferte de la Betis și de la Stuttgart, care-l vânduse pe Elber la Bayern. Pe Elber, Stuttgart îl adusese tot de la Grasshopper și antrenorul Joachim Low mă voia pe mine în locul lui. Și eu voiam în Bundesliga, dar Grasshopper a cerut foarte mult și a picat transferul. Președintele mă presa: "Mai stai un an, ajută-ne și pleci după Mondialul din '98!". Mi-a mărit și salariul. În iarna lui '97 eram în vacanță în Maldive. Când să merg la Bistrița pentru Crăciun și Anul Nou, m-a așteptat Giovanni la aeroport, m-a dus în biroul lui, unde erau președintele lui Grasshopper și cel al lui Coventry.

- Și v-a convins să semnați cu englezii.
- Da, era Gordon Strachan antrenor, mi-a zis că m-a urmărit în 17 meciuri și mă dorește. Până la urmă ne-am înțeles, am semnat. Era o echipă provincială, o echipă mică, tipic englezească. Nu putea fi comparată cu Chelsea, cu Arsenal. Și acum în Anglia sunt astfel de echipe, în afara primelor șapte se joacă în stilul british. Am greșit, trebuia să fi așteptat sfârșitul sezonului! Grasshopper a luat 10 milioane de franci, a făcut o afacere foarte bună.

- Dar care era problema? De ce era rău?
- La Coventry jucau în atac Dion Dublin și Darren Huckerby. Primul trebuia vândut în iarna aia, dar nu a mai plecat. Eu m-am dus după Sărbători, nepregătit și în Anglia se juca în ritmul ăla infernal. Până m-am pus la punct am și debutat, pe 12 ianuarie, pe terenul lui Chelsea. Dublin și Huckerby marcau pe bandă rulantă, nu aveam spațiu prea mult și mă temeam că pierd Mondialul. Nea Puiu mă chema la lot și dădeam goluri, la club nu jucam. Apropo de adaptare, că vorbeam mai devreme... La Zurich aveam un superapartament, eram ținut în palmă. Cam ca fotbaliștii noștri care sunt ținuți în palmă și apoi ies afară, dau de greu și eșuează. În Anglia în schimb am stat trei luni într-un hotel cu familia, mi-a fost foarte greu.

- De ce a trebuit să stați în hotel, dacă vi se părea greu?
- Am vizitat nu știu câte case, dar nu-mi plăcea niciuna, parcă toate erau din Twin Peaks, cu mochete d-alea... Am greșit că nu am cumpărat o casă. În Franța n-am mai făcut greșeala asta, cum am ajuns acolo am cumpărat casă. La Coventry, abia așteptam să se termine sezonul, să vină Mondialul și să plec. Pe urmă, nici în Turcia nu am vrut să mă duc, voiam să rămân în Occident. Cu chiu, cu vai, am acceptat Fenerbahce. OK, erau la Galata Hagi și Popescu, în Turcia, dar ei erau la finalul carierelor, eu voiam altceva. Coventry l-a vândut pe Dublin după Mondial și insista să rămân, dar îmi intrase în cap că nu mai suportam.

"Dădeam un gol cu Slovenia și vă calificam"

- Prezența la națională era atât de importantă? Parcă azi nu mai vedem nerăbdarea asta la jucători, să țină neapărat să îmbrace tricolorul.
- Pe mine m-a marcat turneul din America, deși nu am jucat. Îți schimbă orientarea, mentalitatea. Pentru mine, Campionatul Mondial e maximum. OK, e tare și Champions League, dar la club e altceva. Cluburile îmi atrăgeau atenția să mă menajez la națională, să am grijă să nu mă lovesc, dar nu țineam cont, de multe ori le ascundeam probleme medicale. Și acum, uite că n-am mai participat la un Mondial de când am jucat eu ultima oară, din '98!

Hagi pe bancă în România - Slovenia 1-1, în 2001, returul barajului pentru calificarea la CM 2002. "Tricolorii" pierduseră în tur, 1-2. 

- Am avut și ghinion în acea "dublă" cu Slovenia, în care am dominat clar ambele jocuri.
- Ghinion... Ghinionul a fost că nu m-a convocat Hagi atunci.

- De ce nu v-a chemat? Care era situația atunci?
- Fusesem accidentat la un moment dat, dar revenisem, eram OK, jucam la Nantes. Nu m-a chemat... Poate nu ar fi fost alta situația cu mine pe teren. Sau poate aș fi dat vreun gol? Eu zic că era posibil să înscriu, la cât a atacat România! Dădeam un gol și eram la Mondial! Nu m-a convocat și am terminat returul cu cinșpe mii de atacanți pe teren degeaba! Calificarea la turneul din Coreea și Japonia i-ar fi ajutat pe toți tinerii din acel moment, s-ar fi dezvoltat altfel, ar fi avut cote mai bune, încredere mai mare. Ratarea a afectat dezvoltarea fotbalului românesc, cred că a fost un moment de cotitură.

"Giovanni? Interesul poartă fesul"

- Apropo de cote, Fenerbahce a fost varianta cea mai bună după ce ați plecat de la Coventry, unde nu vă simțeați bine?
- Fener a fost varianta interesantă pentru impresari. Au mai fost oferte, dar eu le-am aflat după. Puteam să merg în Spania, în Germania. Impresarii m-au dus unde le convenea lor, interesul poartă fesul.

- Care atacant a constituit concurența cea mai serioasă la națională?
- Erau atacanți buni. Pe Răducioiu l-am prins puțin, el a avut probleme medicale după Euro '96... Eu am avut și noroc că m-am potrivit pe stilul lui Iordănescu. Am și jucat, am dat și goluri. Făceam efort, munceam pentru echipă, și Generalului îi plăcea. Îmi zicea "Băi, te rog, acoperă tu zona lui Adi Ilie, să-l lăsăm să aibă energie pentru faza de atac". Acceptam, normal! Când Ilie avea mingea, făcea ceva. Dar lucrurile astea, sacrificiile, nu se văd. Voi, ziariștii, remarcați unul-doi. Pe muncitori nu-i apreciază lumea. Budescu dă un călcâi, dă un "crac", vuiește presa! Ia scoateți-i pe muncitori din echipă și lăsați-l pe Budescu, să vedem ce face! Presa a fost nedreaptă cu jucători din generația mea! Erau scoși în evidență doar unul-doi.

- Chiar așa simțiți? Că au fost lăudați doar unii din generația '94?
- Da! Și lucrul ăsta nu ți-l vor spune mulți, dar noi, când mai vorbim, ne amintim multe chestii și mulți sunt de părerea mea.

- Colaborarea cu Ioan Becali a fost convenabilă?
- Avea calități, abilitate de negociator, dar putea să mă ajute mult mai mult. El a avut un aport când am plecat din România în Elveția. Trebuia să plec la Fortuna Sittard, de fapt, dar s-a schimbat schimbarea, m-a dus în Elveția. Poate l-am ajutat mai mult eu pe Giovanni, că dacă eu eram un prost, ce făcea cu mine? Așa, dacă am dat goluri, și el a avut marfă. Era un negociator foarte bun, în stilul lui simpatic, imprevizibil. Și oriunde propunea, toți voiau jucători români, fiindcă alți români făcuseră treabă bună. Amintiți-vă de Valencia, după Adrian Ilie i-a dus acolo Giovanni pe Sabin, pe Gabi Popescu. Între noi doi n-a fost prietenie, cum avea cu alți jucători, doar business am avut, nimic mai mult. Știam că-și lua comisionul, ceea ce era normal. Eu îi ziceam "Asta vreau!". Ce obținea el peste, bravo lui! V-am zis, interesul poartă fesul! Pe mulți jucători impresarii îi duc la anumite cluburi din interes. Și poate fotbaliștii își aruncă în aer carierele. 

27 de goluri a marcat Moldovan în cel mai bun sezon din carieră, 1996-1997, pentru Grasshopper. A mai bifat Neuchatel și Servette, din Elveția, plus Bistrița, Dinamo, Rapid, Timișoara, Coventry, Fenerbahce, Nantes, Al Wahda

69de meciuri și 25 de goluri a adunat Viorel în echipa națională. Golgeterii istoriei tricolorilor, Hagi și Mutu, au câte 10 goluri în plus

"La Dinamo am venit în '93, plecaseră mulți jucători și fuseseră aduși alții. Lotul era foarte bun, dar nu s-a legat mare lucru, nu am reușit să ne omogenizăm. Ne-a scos Cagliari după ce câștigaserăm cu 3-2 la București, în campionat ne-a bătut Steaua cu 3-0 în prima etapă. Nu funcționa deloc echipa"

"Nu sunt de acord cu criticile la adresa lui Burleanu. Ar trebui analizat corect de ce e fotbalul într-o situație rea, că nu putea Burleanu să repare în patru ani! Eu zic că victoria lui în alegeri constituie un lucru bun, era nevoie de continuitate"

 ”În Arabia te duci doar pentru bani, n-ai alt motiv!”

Viorel povestește că a ratat un transfer în SUA, unde i-ar fi plăcut să se stabilească, apoi a forțat plecarea din Emirate, speriat de căldura care-l făcea să vadă mingea în dublu exemplar

- Ca jucător, ați avut și o experiență scurtă în Asia. De ce n-a fost bine acolo?
- Era... Nu e pentru mine! Terminasem contractul cu Nantes, care mă anunțase că nu prelungește. Și am luat o decizie ciudată, că puteam să fiu acum la New York Red Bull, în cadrul clubului. New York-New Jersey Metro Stars, cum se numea pe vremea aia, mă invitase patru zile să văd clubul, să văd dacă-mi place. Era Bob Bradley antrenor. Nu mi-a plăcut de nicio culoare! Dacă nu am starea de spirit, atmosfera... Să mă simt bine în locul respectiv... Nu pot dacă nu-mi place! Era spre finalul iernii, urât rău! Drumuri sparte, case din sută în sută de metri prin pădure. Iarna e totul gri, e altceva. Nu-mi plăcea deloc. Am stat patru zile și am refuzat. Acum parcă îmi pare rău, când văd ce anvergură a luat MLS, campionatul american.

- Și așa a apărut destinația Asia?
- M-a sunat Roland Courbis să mă întrebe dacă vreau să merg în Emirate cu el. Și așa am ajuns să semnez cu Al Wahda. Între timp, s-a schimbat antrenorul la Nantes, a venit tehnicianul de la echipa a doua și i-a transmis conducerii "Vreau prelungirea contractului cu Moldovan!". Și eu deja semnasem cu arabii... Le-am cerut să reziliem, s-au supărat. Eu eram în depresie totală. Aveam 31 de ani, nu mai găseam nicio motivație. Greu de tot i-am convins să reziliem și m-am întors la Nantes, unde am primit drept de joc abia în iarnă.

- Dar ce era rău în Emirate?
- Acolo te duci pentru bani. Am prins început de septembrie, nu vedeam mingea de căldură, vedeam numai câte două mingi. Unii au putut, s-au adaptat. Mie nu-mi plăcea. Aveam condiții foarte bune, Abu Dhabi, apartament de lux, dar nu!

- Care a fost cea mai gravă accidentare din carieră?
- O ruptură pe peretele abdominal. Eram la Nantes, am stat trei luni. Am avut întindere întâi și am forțat într-un meci la Lyon, m-am lovit cu Edmilson și mi s-a deșirat mușchiul. Doctorul mi-a zis că totul era roșu de la cheaguri de sânge, nu se putea opera. "E ca un burete îmbibat cu sânge", mi-a spus. Am avut noroc că am scăpat de menisc, de ligamente, n-am pățit d-astea.

- Există sechele de pe urma carierei de fotbalist?
- Sunt OK. Acum nici nu mai joc fotbal, nu-mi place. Mă mai cheamă unii "Hai la o miuță!". "Lasă-mă, că n-am niciun chef!". Mai fac mișcare doar la vânătoare, am devenit cam sedentar. Nu-mi place nici să alerg. Și când mă gândesc cât am alergat... N-am jucat de foarte mult timp fotbal, dacă mă apuc mă dor toate articulațiile. Mușchii nu mai sunt cum erau, genunchii la fel. Doamne, ferește!, îmi rup un tendon! Asta-mi trebuie mie? Mai joc tenis, tenisul e altceva, e mai lejer.

"M-au călit bătrânii de la Bistrița"

- Care au fost cei mai buni pasatori alături de care ați jucat?
- Hagi, Turkyilmaz, Eric Carriere la Nantes, Ziani, Balici la Fener, Monterrubio la Nantes.

- Și fundașii cei mai duri?
- Au fost multe animale. Campbell, Taribo West.

- West era atât de bun?
- Nu era bun, dar mânca la micul dejun copii! Am jucat în Champions League la Auxerre, cu marcaj om la om, "Mori cu adversarul de gât!". Îl aveam fundaș pe Taribo. Lângă tușă era lângă mine, în careu lângă mine. Greu! "Unde mă duc eu vii și tu! Ce e cu tine?". Sau "Ce e, mă, cu tine, numai freze și mingi ai în cap?". Ha, ha, ha! La retur, la Zurich, am dat două goluri, i-am și zis "E rândul meu acum, că m-ai călcat destul!". Nu-mi plăceau fundașii de talie mică, iuți. Plăcerea mea era să am fundași centrali cât mai înalți. Până se întorceau... Și câștigam și duelurile la cap, aveam timing bun. În Turcia am dat mai multe goluri cu capul decât cu piciorul.

- Cum de ați avut un stil foarte agresiv fără să fi fost un atacant foarte înalt sau extrem de solid?
- Am avut profesori buni, care m-au călit, la Bistrița. Erau fotbaliști, fotbaliști! Se juca la antrenament "tinerii cu bătrânii", sărea muștarul din tine! Vai de mine! Tătăran, Balaur... Nu mișcai în front! Ne antrenam pe niște noroaie sau pe zgură, cu niște teniși de băgam doi, trei tălpici în ei... Și cu mingi "Căprioara", le-ați prins?

- Nu...
- Din piele întoarsă, cu cusătură și cu șnur. Când se îmbiba în apă, devenea minge medicinală. Dacă mai dădeam și o căpățână în mingea aia, vedeam stele verzi!

- Copiii dumneavoastră fac sport?
- Nu le-a plăcut. Pe băiat l-am dus la Nantes, apoi la Rapid. Nu i-a plăcut, mi-a zis că nu vrea să mai joace. El e mai sensibil și părinții se bat, se ceartă pe margine. Mi-a zis după un timp că a luat decizia să nu mai meargă fiindcă antrenorul le dădea șuturi în fund copiilor. "De ce nu mi-ai spus, mă? Că mă duceam și-i dădeam eu niște palme antrenorului, să vadă cum e!". Fata e studentă la management hotelier, în Bruxelles. Acum face practică într-un hotel din sudul Franței. Face și echitație, avem patru cai.

- Patru cai?! Sunt scumpi?
- Tu ce crezi? Costă mult de tot! Cred că e cel mai costisitor sport! Sunt niște animale frumoase, îmi place să le privesc. Stau și mă uit la cai, mă liniștesc așa. 

"Poate Iordănescu părea dur și complicat, dar e un om de mare clasă, cu experiență uriașă. Multă lume îl critica la ultimul mandat fiindcă nu mai antrenase de mult, dar să știți că era doxă de fotbal și era foarte meticulos, ne-a stresat să-i facem o documentare completă zi de zi"

"Îmi place Mitriță, un jucător tehnic, rapid, care dezechilibrează adversarul cu ușurință. Dar uite că nici el nu s-a impus în Italia, n-a putut să joace acolo, asta apropo de cât de grea e adaptarea românilor în străinătate!" Viorel Moldovan, fost internațional

CV Viorel Moldovan, 45 de ani

• S-a născut în Bistrița și a jucat la Gloria din 1989 până în 1993. Au urmat: Dinamo (1993-1995), Neuchatel (1995-1996), Grasshopper (1996-1997), Coventry (1997-1998), Fenerbahce (1998-2000), Nantes (2000-2003 și 2004), Al Wahda (2003), Servette (2004-2005), Timișoara (2005), Rapid (2006-2007)
• A marcat 195 de goluri în ligile în care a evoluat, în afara reușitelor din cupe naționale și din cupe europene
• Echipele pe care le-a antrenat: FC Vaslui, FC Brașov, Sportul, Rapid, naționala României (secund), Auxerre