3 comentarii. Scrie și tu!

Julio Baptista vrea să pună umărul la revenirea lui CFR la masa bogaților: "La Real Madrid nu mă puteam bucura de fotbal. Vreau s-o fac la Cluj!"

Articol de ,
luni, 05 noiembrie 16:11

DIN CUPRINS
Ce obiective are la CFR Cluj și ce schimbare propune pentru Liga 1
Adevărul despre starea sa de sănătate
Amintiri din primii ani de fotbal și de la echipele mari din Spania, la care a jucat alături de fotbaliști ca Zidane, Ronaldo, Roberto Carlos și Dani Alves
Ce i-ar fi plăcut să facă dacă nu era fotbalist

Julio Baptista, cel mai sonor nume prezent vreodată în Liga 1, explică de ce a ales oferta Clujului, descrie nivelul său de pregătire după doi ani de pauză și vorbește despre colegii faimoși pe care i-a avut în carieră.



Julio, a fost o surpriză totală sosirea ta în România. De ce ai ales să joci la CFR?
Prietenul meu, Toni Curea, mi-a oferit această oportunitate. E o mare provocare să evoluez într-o altă ligă în acest final de carieră. Faptul că CFR are un CV de Champions League a contat mult în decizia mea. Primul pas e să ajut echipa să revină la acel nivel. Va trebui însă să muncim mult împreună pentru asta.

Ai semnat după aproape doi ani de pauză, cât trecuseră de la despărțirea de Orlando City, în SUA. Nu e complicat să recuperezi handicapul major de pregătire și de jocuri oficiale?
E ca și cum ai fi avut o accidentare serioasă. Conștientizezi că trebuie să revii, să acumulezi. Asta fac eu la Cluj. Când te simți bine cu tine însuți, înseamnă că nu mai ai probleme. Te poți pregăti la maximum. N-am pierdut niciun antrenament în România, iar acum sunt gata să joc. Sigur, încă nu un meci întreg. O iau pas cu pas. Trebuie să încep cu 45 de minute, apoi 60, 70 ca să ajung în final la 90 de minute.

Care sunt însă obiectivele personale la CFR?
Vreau să mă bucur de fotbal! La Real, Arsenal sau Roma presiunea era imensă. Nu puteai să joci doar pentru a simți bucuria de a fi pe gazon. La Cluj nu există însă această presiune. De aceea, doresc să trăiesc la maximum fiecare moment, ca în copilărie! Mai am puțin timp la dispoziție până la retragere, poate încă o jumătate de an în 2019, așa că vreau să mă bucur de fiecare zi în care mai sunt fotbalist activ.

10 trofeecu echipe de club sau cu naționala a adunat Baptista în carieră: cele mai importante sunt Copa America ('04, '07) și titlul în Spania ('08)

"Nu e corect sistemul cu play-off"

Din cât ai apucat să vezi până acum, liga din România e peste sau sub așteptările tale?
E un campionat care trebuie să se dezvolte mult pentru a se apropia de alte ligi. Să atragă mai mulți bani din drepturile TV, să plătească mai bine jucătorii. Dacă ai bani, poți aduce jucători importanți care să ajute la progresul campionatului. Iar pentru asta ar trebui inclusiv să crească numărul echipelor din prima divizie.

Cum te împaci cu sistemul play-off/play-out?
Nu-mi place. În sistemul clasic, va ieși campioană echipa care e cea mai constantă și câștigă cele mai multe partide. În modelul cu play-off și play-out, totul se poate decide într-un singur meci direct. Dacă prinzi o zi proastă, pierzi tot, chiar dacă ai fost cel mai bun timp de un sezon! Nu e fair-play, fiindcă în acest fel dai la spate munca de peste un an a unei formații pentru o singură partidă mai nereușită.

"Am luat medicamente pentru alergie, nu am astm"

Au apărut multe speculații vizavi de starea ta de sănătate, anume că suferi de astm, iar CFR n-ar fi cunoscut acest detaliu.
Lumea încearcă să creeze ceva ce nu există. Pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă sunt bolnav. Oamenii trebuie să știe adevărul. Înainte să ajung la Cluj, am călătorit mult. Am fost în Rusia la Cupa Mondială, apoi am mers la familie, în Spania, am zburat și în Brazilia, după care am aterizat la Cluj pentru meciurile din Europa League. Am stat mult pe avioane într-un interval de timp scurt, iar imunitatea mea a avut de suferit. Începusem să tușesc des, nasul îmi curgea tot timpul, mă simțeam rău. Am început să iau medicamente și am fost la un control la un spital din Cluj.

Care a fost concluzia?
Mi-au descoperit o alergie la polen, la praf. Nu știu de unde a apărut. Medicul mi-a recomandat medicamente care nu sunt însă permise în fotbal. Am avut nevoie de acceptul clubului să le folosesc. Am primit OK și de la Agenția Anti-Doping. Dacă la un control apărea acea substanță, știau că iau medicamentele fiindcă eram bolnav. Trebuie să am grijă de sănătatea mea, pentru că lucrurile s-ar fi putut înrăutăți dacă nu acționam cu acel tratament. A durat circa o lună, după care m-am oprit. Acum sunt bine, am făcut aceleași antrenamente ca și colegii mei, chiar și ceva în plus ca să-mi pot recăpăta condiția fizică.

"Mama m-a ajutat să-mi îndeplinesc visurile"

Poveștile multora dintre fotbaliștii brazilieni pornesc în favela sau în familii sărace, cu multe lipsuri. Cum au fost începuturile tale?
Vin dintr-o familie normală, n-am dus lipsă niciodată de mâncare pe masă, dar dacă îi spuneam mamei că mi-aș dori un anumit lucru, situația nu ne permitea să fim foarte fericiți. Mama, unchiul și bunicul m-au introdus în lumea fotbalului. Mi-a plăcut din prima secundă să joc, să călătoresc împreună cu ceilalți copii. Asta a devenit viața mea.

Mama te-a încurajat mult!
M-a ajutat și m-a sfătuit să dau ce am mai bun pe teren. Iar datorită ei am învățat să prețuiesc tot ce am trăit și am obținut prin fotbal. M-a făcut să am încredere în forțele mele și să transpun în realitate viselurile copilăriei. A muncit mult pentru mine, era asistentă medicală, se trezea foarte dimineață să ajungă la job și a făcut sacrificii imense ca să mă susțină.

"Am început cu numărul 9 pe tricou"

Ce ai făcut cu primii bani câștigați din fotbal?
I-am câștigat la futsal! Și mi-am cumpărat o pereche de blugi. Dar cu primii bani din fotbal i-am luat mamei un apartament în Sao Paulo.

Pe ce post jucai la juniori?
Am început cu numărul 9 pe tricou. Dar la nivelul copiilor de 14, 15 ani erau mulți jucători talentați și era greu să te faci cunoscut ca vârf de atac. Pita, antrenorul de la acel moment, a luat însă o decizie care mi-a schimbat viața. M-a tras deoparte și mi-a zis: "Julio, nu ai suficiente valențe și șanse ca atacant! Am însă încredere în tine. Ai cea mai bună condiție fizică din lot. Vreau să te ajut. Dacă accepți să evoluezi la mijlocul terenului și-mi urmezi sfaturile, va veni o zi în care-mi vei mulțumi".

Și ai acceptat!
M-am consultat cu familia și am spus "OK". Mama a avut și atunci un rol important: "Julio, antrenorul înțelege mai bine fotbalul. Ascultă-l!". Iar din acel moment cariera mea s-a modificat. Am trecut din poziția de rezervă de atacant în cea de titular la mijlocul terenului și am jucat meci de meci. Orice copil are nevoie de asta pentru a crește. Jucam cu sarcini defensive, dar, în Europa, s-a produs o nouă schimbare radicală.

"Dani Alves? Legendă, legendă, legendă!"

La Sevilla?
Da. Prima mea experiență în Europa, unde l-am avut antrenor pe Joaquin Caparros. El m-a păstrat la mijlocul terenului, dar m-a dus mai aproape de poarta adversă, să construiesc, să atac. A văzut la mine exact lucrurile care puteau face diferența. Și, din nou, asta m-a ajutat enorm să devin din ce în ce mai bun.

Hai să vorbim despre faimoșii tăi colegi din anii trecuți! Începem cu Dani Alves?
Un tip incredibil! Simplu, amuzant, inteligent, suflet uriaș! Când am ajuns în Europa, la Sevilla, nu știam nimic despre oraș, despre club ori despre viața pe alt continent. Dani era deja acolo de șase luni și m-a ajutat zi de zi să mă adaptez. Mi-a făcut viața mai frumoasă și mai ușoară. Iar pe teren e un fenomen! N-am mai jucat în toată cariera cu un fundaș dreapta care să marcheze atât de mult. Legendă, legendă, legendă!

"Am încercat de sute de ori să lovesc mingea ca Roberto Carlos"

Roberto Carlos?
Un prieten special! Și un un tip cu un umor nebun! Când te întâlnești cu el, te amuzi tot timpul. L-am întâlnit la Real Madrid. E un jucător care a marcat o eră prin evoluțiile lui. A transformat fotbalul. Am încercat de sute de ori să lovesc mingea ca el, dar n-am reușit să-i aflu secretul. Nici el n-a vrut să mi-l spună! Când ai însă un dar de la Dumnezeu, nu-l poți explica. Pur și simplu, e ceva divin!

Zidane?
Pffff! Era jucătorul meu favorit când am ajuns la Madrid. Îl admiram non-stop pentru ceea ce făcea la antrenamente și la meciuri. M-a învățat atât de multe! Câteodată stau și mă gândesc: "Wow! Chiar am fost coleg cu acești fotbaliști?!". Evoluând alături de asemenea giganți, ești obligat să progresezi, să fii la cel mai înalt nivel. Altfel, nu puteai rămâne împreună cu ei! Ajungi să nu te mai recunoști, fiindcă ești obligat să te schimbi în permanență pentru a rezista.

"«Fenomeno» era cel mai mare din istorie dacă nu se accidenta"

Ronaldo "Fenomeno"?
Dacă nu ar fi avut atâtea accidentări, putea deveni cel mai mare din istorie! Am discutat cu mulți mari fotbaliști, Hierro, Stoicikov, Roberto Carlos. I-am întrebat: "Cum era «Fenomeno» în vremurile lui bune?". Toți mi-au spus la fel: "Imposibil de oprit! Imposibil!". Nu stătea niciodată într-o zonă, se mișca permanent, își crea ocazii. Fantastic! Avea magie în picioare și vrăjea orice public prin incursiunile lui.

Totti?
Nu e simplu să joci la un asemenea nivel și doar pentru o echipă până la 40 de ani. Când spui Roma, spui Totti. Îl respect pentru alegerea lui uimitoare de a nu părăsi niciodată pe AS Roma, deși a avut oferte de la cluburi foarte mari. Asta înseamnă că a fost foarte puternic. A crescut cu echipa, a cucerit trofee și și-a păstrat o identitate unică. A scris istorie și sunt bucuros că am fost colegi în Serie A. 

42 de minutea adunat Julio Baptista în tricoul luI CFR Cluj

"Wenger mi-a marcat cariera"

Baptista a evoluat un singur sezon la Arsenal, 2006-2007, dar anul petrecut în Premier League l-a impresionat pe sud-american: "Wenger a fost un personaj incredibil. Pentru Wenger totul părea atât de natural să fie manager, să aibă grijă de ceea ce se întâmpla pe teren, dar și să se ocupe de treburile clubului, de problemele personale ale jucătorilor. Mi-a spus în repetate rânduri: «Julio, nu e greu să ajungi în top. E dificil să te menții acolo! Trebuie să muncești neîntrerupt, să fii cel mai bun la orice antrenament. Dacă-ți irosești fie și două zile, e ușor să-ți pierzi imediat drumul. Să pierzi tot!». A fost o plăcere să lucrăm împreună". 

Botezat "Bestia" de președintele Sevillei

Brazilianul povestește cum s-a născut celebra sa poreclă, "Bestia": "Jucam la Sevilla, iar într-un meci un adversar a intrat puternic în mine încercând să mă doboare. N-a reușit și, din contact, el a fost cel care a căzut. Scena s-a repetat încă o dată pe durata acelei partide. La final, președintele clubului, Del Nido, a avut o reacție de uimire după cele două faze. «Wow! Asta e o bestie!». Și așa mi-a rămas supranumele". 

"Rai a fost idolul copilăriei mele. Nu am avut șansa de a-l prinde coechipier la  Paolo, dar l-am cunoscut la un antrenament al echipei. Am obținut atunci și un autograf, pe care-l păstrez și acum acasă.

Am primit propuneri din Australia, Brazilia, Argentina, Mexic, care erau mai avantajoase financiar. Familia mea e însă complet adaptată la Europa și am decis să rămân mai aproape de casă.

Nu am venit pentru bani la Cluj. Nu-mi place să vorbesc despre cât câștig. Poate că e însă cel mai mic salariu pe care l-am câștigat vreodată"
Julio Baptista, la TV Digi Sport

9 echipesunt trecute pe CV-ul lui Baptista: Sao Paulo ('00-'03), Sevilla ('03-'05), Real Madrid ('05-'06, '07-'08), Arsenal ('06-'07), Roma ('08-'11), Malaga ('11-'13), Cruzeiro ('13-'15), Orlando City ('16-'17), CFR Cluj ('18-prezent)

47 de selecțiia strâns Baptista în naționala Braziliei, pentru care a marcat 5 goluri

Top 3 colegi la naționala Braziliei

1. Ronaldo
2. Roberto Carlos
3. Ronaldinho

Top 3 colegi la cluburi

1. Zidane
2. Henry
3. Totti

”Dacă nu eram fotbalist, ajungeam cântăreț”

Baptista vorbește despre hobby-urile sale, de la golf și poker până la șah și muzică.

Ai multe hobby-uri în afara fotbalului. Joci golf, de exemplu. Cum ți-ai descoperit această pasiune?
Înainte cu un an să plec din Brazilia pentru a semna cu Sevilla, m-a invitat Kaka la o partidă de golf, împreună cu un amic. Mi-a plăcut și, când am ajuns în Spania, mi-am cultivat această pasiune. E o cultură a golfului în Europa, se organizează multe turnee. Mi-am îmbunătățit jocul. Cel mai mare cadou ar fi să am șansa de a concura vreodată direct cu Tiger Woods. S-a întâmplat deseori să fug acasă ca să prind la televizor un meci de-ale lui. Indiferent ce treabă aveam, mă opream să-l urmăresc. E unul din visurile mele să ajung să-l întâlnesc personal!

De poker cum te-ai apropiat?
E un sport care-ți pune mintea la contribuție, ca și șahul. Când ajungi să-l înțelegi, îți dai seama cât e de variat și în câte moduri poți acționa. Uneori trebuie să fii agresiv, alteori să rămâi calm, prudent, să-ți calculezi strategiile. Am jucat poker și în concursuri, gen World Series în Las Vegas, dar am făcut-o mai mult ca să simt senzațiile tari ale unui turneu important. A fost interesant. Am câștigat mulți bani, dar am pierdut și mai mulți!

"Poate fac o formație cu Dani Alves"

Ai o voce bună, cânți, ești prieten și cu chitara. Nu există brazilian căruia să nu-i placă muzica, nu?
Dacă n-aș fi ajuns fotbalist, aș fi urmat o carieră artistică. Deveneam cântăreț! Încă nu e timpul pierdut, nu? Poate ajung să fac o formație cu Dani Alves, care e uimitor. Cântă senzațional. Dar vocea lui e mai mult pentru reggaeton. Eu sunt pentru genul romantic. Sunt însă mai bun decât Dani pe scenă! (râde)

Ce muzică preferi?
Pop și samba! Am mulți prieteni care cântă în Brazilia. Suntem foarte apropiați, mă invită la concertele lor când sunt în vacanță, acasă, mă cheamă pe scenă să cântăm împreună. E frumos! Chiar aș putea să devin un solist de succes în Brazilia. 

Trei zile magice

9 ianuarie 2007

Liverpool - Arsenal 3-6
"Careu" pe Anfield
"Am marcat patru goluri în acel meci din Cupa Ligii, dar puteau fi chiar cinci dacă nu ratam un penalty. După partidă, Henry mi-a dat un mesaj: «Julio, i-ai omorât! Ai fost senzațional! Felicitări! Sunt fericit pentru golurile tale». A fost o seară absolut specială"

23 decembrie 2007

Barcelona - Real Madrid 0-1
Decisiv în El Clasico
"A fost incredibil. Mă așteptam să câștigăm acel meci, poate să și marchez, dar nu să dau golul decisiv. El Clasico e cel mai mare derby din lume, iar să înscrii într-o asemenea partidă îți dă o senzație de nedescris"

16 noiembrie 2008
Roma - Lazio 1-0
Derby Bestiale!
E titlul pe care l-a folosit "Gazzetta dello Sport" după ce giallorossi au învins în derby-ul Cetății Eterne grație reușitei "Bestiei" Baptista. "Dacă dai un gol cu Lazio, ai un loc rezervat în inimile suporterilor Romei. După acea reușită, oamenii au început să aibă mai multă încredere în mine, să mă iubească și să mă aplaude pentru fotbalul meu"

Preferințele "Bestiei"

  • Antrenorul favorit dintre cei cu care a lucrat: Manuel Pellegrini
  • Cel mai bun prieten dintre foștii colegi: Kaka, coechipier la juniorii Sao Paolo, naționala Braziliei și Orlando City (SUA)
  • Mâncare: Feijoada
  • Băutură: Caipirinha
  • Cel mai dificil adversar direct: Puyol
  • Oraș: Marbella, unde i s-au născut ambii copii
  • Cea mai neplăcută experiență ca jucător: Cupa Mondială 2010
  • Cel mai fierbinte public: AS Roma
  • Mașină: Bentley
  • Locații de vacanță: Fernando de Noronha (Brazilia), Maldive, Republica Dominicană
  • Cel mai extravagant cadou oferit: un Mercedes SLK pentru soție
  • Cel mai frumos cadou primit: copiii

Tatuajele lui Baptista

Un înger care are grijă de o femeie, pe brațul stâng

brat stang

Numele copiilor, Guillermo și Isabella, pe brațul drept

brat drept

Un trandafir și inițialele celor doi soți, Silvia și Julio, pe ceafă

spate

Comentarii (3 ) Adaugă comentariu

baruch  •  05 Noiembrie 2018, 19:42

bine, du-te si bucura-te de plaja.

tonyys  •  05 Noiembrie 2018, 18:29

N-au trecut 2 luni de cand au fost spulberati de postasii si bucatarii luxemburghezi insa viseaza cai verzi pe pereti.

fcsbist.de.mic  •  05 Noiembrie 2018, 18:23

La Real Madrid nu se putea bucura de fotbal, iar la Cluj se bucura de pensie speciala.

Vezi toate comentariile (3)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase