IONUȚ LUPESCU LA 50 DE ANI Interviu eveniment pentru GSP: ”Dinamo putea cuceri Cupa Campionilor Europeni dacă nu se risipea echipa din '90"

GSP publică azi un amplu interviu cu Ionuț Lupescu, dedicații din partea colegilor, statistici și fotografii din impresionanta carieră a Kaiserului.

Lupescu vorbește despre Steaua și Dinamo și lupta lor teribilă pentru Cupa Campionilor Europeni, dar și de ce nu a ajuns la Rapid, echipa favorită a tatălui său, Culae Lupescu.

În țară, ai început la Mecanică Fină. De ce acolo?

Pentru că, după ce ne-am întors din Austria, tata s-a dus antrenor la acel club, plasat aproape de casa noastră. Și am jucat acolo până când, într-o zi, mama îmi spune: "Ori te duci la o echipă mare, ori te lași de fotbal!". Eram șucărit, fiindcă însemna să mă despart de prieteni. Dar când am văzut că nu mai aveam voie la fotbal după ce mă întorceam de la școală, mi-am luat inima-n dinți, m-am urcat în autobuzul 119 din Pantelimon și m-am oprit la Dinamo.

Singur te-ai dus?
Da. Piți Varga mă știa de la meciurile directe și, când m-a văzut, s-a mirat: "Ce-i, mă, cu tine aici?". "Am venit la selecție". M-a dus în vestiar, mi-a dat un tricou alb și m-a băgat direct în grupa lui. Am și jucat vreo șase luni pe blat, fiindcă n-au vrut cei de la Mecanică Fină să-mi dea legitimația.

"«Băi, ce aș bea o apă!». Pac, mă duceam și le aduceam"

Cum de n-ai mers pe urmele tatălui tău, la Rapid?
Când am revenit de la Viena, am locuit o perioadă pe Griviței. Am fost la un antrenament la Rapid, nu prea mi-a plăcut, mă vorbeau că am venit pe relații și am renunțat. Ne-am mutat apoi în Pantelimon, iar până în Giulești era drum lung. În perioada aia, '81-'82, Craiova avea o trupă fantastică, Dinamo defila cu marea echipă a acelor ani, așa că am ales Ștefan cel Mare. Era mai aproape de casă decât Steaua.

Cum a fost când ai intrat prima dată în vestiarul echipei mari a lui Dinamo?
Emoții! Aveam 15 ani, însă ne cunoșteam cu cei mari nu doar pentru că eram copii de mingi la prima ligă. Duminica, veneau să ne vadă la meciuri înainte să meargă la refacere. La început, stăteam la masă cu Suciu, Văidean și Stănescu. Băteau apropouri. "Băi, ce aș bea o apă! Ce aș mânca o friptură!". Pac, mă ridicam și le aduceam! La antrenamente ne mai dădeau la picioare până s-au obișnuit cu noi.

"Prima mea atingere de balon în Divizia A a fost la un aut"

Debut în prima divizie cu Bacăul, ultimul meci tot cu Bacăul, scurta carieră de antrenor ai început-o la Bacău. Ce coincidențe!
Incredibil! Am debutat atunci în repriza secundă, când l-am înlocuit pe Balaci. Trecuseră câteva minute și nu mă întâlnisem cu mingea. Așa că m-am repezit după balon la un aut, să bat eu! Aia a fost prima mea atingere în Divizia A.

Ai sentimentul că trupa lui Dinamo din '90 putea trage la Cupa Campionilor Europeni dacă se păstra grupul care atinsese deja semifinalele Cupei Cupelor?
Era un format mai dificil decât azi, fiindcă se juca eliminatoriu din primul tur. Poate dădeai peste un adversar mai serios din start, te scotea și trebuia să mai aștepți un an s-o iei de la capăt. Acum, intri în grupe, pierzi două meciuri, dar ai ocazia să te redresezi și să mergi mai departe. Jucam un fotbal foarte bun, nu ne era frică de nimeni, am avut un ghinion teribil în celebra semifinală cu Anderlecht și, dacă nu se risipea tot grupul după Revoluție, cred că puteam cuceri Cupa Campionilor ulterior, mai ales că nea Mircea ne formase o experiență internațională incredibilă.

"M-au făcut sergent major la o unitate de Securitate în Rahova"

Erau celebrele turnee externe lungi, nu?
Vară sau iarnă, jucam câte 15-16 meciuri internaționale de pregătire. Am plecat odată într-un turneu de 40 de zile cu autocarul, în Austria, Elveția, Germania și Italia. Întâlneam de la echipe de bucătari până la trupe serioase. Ne-au călit acele experiențe. Așa am ajuns ca, atunci când am plecat de la Dinamo la 21 de ani, să am mai multă experiență internațională decât un jucător de 28 de ani. A fost meritul lui nea Mircea, poate cel mai mare vizionar din istoria fotbalului românesc.

A existat vreo tentativă din partea Stelei de a te recruta înainte de Revoluție?
Pe atunci, dacă nu intrai la facultate la 18 ani și nici nu aveai loc de muncă, te arestau. Eu abia terminasem Liceul German, care se numea Industrial 34, cu specialitatea minerit. Mă repartizaseră la Motru. Cum naiba să mă duc acolo?! Așa că trebuia ori să dau la facultate, ori să mă duc în armată, ceea ce însemna să mă ia Steaua. Dar Dinamo, nedorind să-și piardă juniorii buni, m-a încadrat în Ministerul de Interne. M-au făcut sergent major la o unitate de Securitate, în Rahova.

Ai călcat vreodată pe-acolo?
Mă duceam o dată pe lună să-mi iau salariul. Erau doi șefi, pe ambii îi chema Ștefănescu! Primul, mare suporter dinamovist, mă aștepta la birou cu bomboane cubaneze, Pepsi, ciocolată chinezească și mă ținea să-i povestesc cum e cu antrenamentele, cu meciurile. O luam de la capăt și cu celălalt și abia după aceea apărea băiatul cu salariul meu, 4.000 de lei, foarte bun pentru acele vremuri.

Cu ce grad ai terminat?
Când am plecat în '90, eram parcă locotenent. Dar cred că m-au scos de pe liste atunci, imediat. Nici nu m-a mai interesat. Altfel, poate ajungeam și eu acum vreun colonel!

"Cu managerul lui Leverkusen m-am înțeles într-un sfert de oră"

Îți amintești un episod interesant cu generalii de dinainte de Revoluție, când se implicau activ la echipă?
Veneau mereu înaintea meciurilor importante. Ne promiteau, în special, aprobări pentru Dacii, cum era pe vremea aia. Câte d-astea n-am ratat până am ajuns să-mi iau și eu mașină! De exemplu, trebuia să debutez în cupele europene cu 17 Nentori, la București. Nea Mircea mă anunțase de seara. Eram fericit. Pierdusem în tur cu 0-1, însă în "Groapă" ne-au dat repede încă un gol, s-a terminat 1-2 și s-a dus de râpă debutul meu. Normal, nu m-a mai băgat. A fost dezastru!

Remarcai mai devreme că, în '90, ai plecat în Germania la 21 de ani cu o experiență externă vastă. Cum ai ales Leverkusen?
Mai aveam variante la Koln, Bari, Pisa, unde mă dorea nea Mircea. Mulți colegi au preferat să rămână cu Lucescu, dar am vrut să ies din paradigma aceluiași antrenor și să-mi demonstrez că pot evolua la un nivel mare și cu alt tehnician. Era și Admira, unde jucase tata și cu care semnasem un precontract înainte de Mondialele din Italia. Am preferat Leverkusen după ce m-am întâlnit chiar în hotelul naționalei cu managerul Reiner Calmund. Am vorbit un sfert de oră, mi-a plăcut cum a pus problema. Ne-am înțeles rapid. Pentru mine, în afară de părinți, Calmund a fost una dintre cele trei persoane care m-au ajutat enorm în viață, alături de Lucescu și, mai târziu, Platini pe linie de administrație.

"Daum a vrut să mă ia un an la Beșiktaș"

Calmund te-a convins să rămâi șase sezoane la Bayer?
Puteam să mai stau liniștit încă trei, patru ani, însă mă plictisisem. Făceam zece minute de acasă până la stadion, la un moment dat am schimbat traseul pe un drum de vreo jumătate de ceas numai să nu mai văd același peisaj! Dar Calmund m-a protejat mult și a știut cum să mă țină la club.

În ce sens?
A avut grijă de mine de la 21 de ani, nu era ușor pentru un tânăr să intre în Bundesliga. Pe tata l-au încadrat ca scouter. În '95, a cerut o sumă mare la Beșiktaș, unde Daum dorea să mă ia împrumut un sezon și m-a blocat. Apoi, cu Ribbeck, începusem rezervă cu Duisburg, m-a băgat la 0-0 la pauză, am scos un penalty și am marcat. Calmund m-a lăudat imediat la televiziune, iar antrenorul nu m-a mai scos de atunci din echipă. Singura hibă a fost că n-a avut feeling la antrenori. Cu Daum sau cu Heynckes, de exemplu, poate am fi luat titlul cu acel grup.

"După Euro '96, am refuzat Leeds și Japonia, pe bani mulți"

N-ai fost tentat să părăsești mai repede Bundesliga?
Am avut oferte în fiecare an, dar mi-au plăcut mentalitatea și fotbalul din Germania, deschis, lumea preferă să vadă un 3-3 în loc de 0-0. După Euro '96, am vrut să mă mut în Premier League, discutasem cu Leeds. Totuși, când am văzut orașul și mâncarea mi-am zis că nu e de mine. Am refuzat inclusiv Japonia, unde erau bani mulți, am considerat că e prea devreme să merg acolo. Și am ales Gladbach, club cu tradiție și suporteri fantastici. Am disputat un amical în estul țării cu o formație de liga a șasea, într-un sat, și au venit 5.000 de fani ai Borussiei! Am rămas mască!

La Gladbach ai devenit coleg cu Dahlin și Patrick Andersson, doi dintre suedezii care ne-au eliminat în blestematul meci de la World Cup '94!
Ne cunoșteam dinainte din Germania. Băieți formidabili! Spuneau și ei că s-au calificat atunci cu noroc și România ar fi meritat să meargă mai departe. Totuși, și noi am comis destule greșeli! Am rămas în relații amicale cu amândoi. Până la urmă, dincolo de bani, contează cu adevărat amintirile, trofeele și prieteniile.

"Când am bătut cu 3-0 în Ghencea, am simțit că suntem puternici"

Lupescu ezită un răspuns tranșant la tema: Steaua '86 peste Dinamo '90 sau invers?

"Ambele echipe au fost foarte bune, fiecare cu perioada ei. Am simțit că suntem în creștere la acel 3-3 din Ghencea în '88, când începeam să punem presiune cu tinerii, Sabău, Mateo, Răducioiu, Timofte, eu, Lupu, plus cei mai maturi, Stelică, Ando, Klein, Rednic. Dar când, sezonul următor, am învins cu 3-0 tot în deplasare, a fost semnul că am devenit într-adevăr puternici. O seară de vis pentru noi, după un meci perfect! Eram deja de trei, patru ani împreună, ceea ce nu mai întâlnești azi. La Dinamo, nu mai rezistă acum un nucleu nici trei luni!".

"Lucescu ne spunea și câte carii au adversarii"

"Kaiserul" vorbește despre felul în care Lucescu pregătea meciurile la Dinamo: "Își procura singur toate materialele, își cumpăra reviste din toată lumea, citea mult. La analiza adversarilor ne zicea și câte carii are fiecare! Plus că erau și acele cantonamente lungi. Așa a preparat și meciurile cu Anderlecht, iar la București belgienii nici n-au ajuns la poarta noastră în primele 40 de minute. Am avut un ghinion îngrozitor. Dacă dispuneam de tehnologia de azi, poate se vedea că mingea trimisă de Răducioiu depășise linia porții și se scria altfel istoria".

"E greu de comparat echipa lui Dinamo făcută de Lucescu la sfârșitul anilor '80 și cea cu care am cucerit eventul în 2000, foarte realistă. Trupa de la Revoluție era de mare perspectivă. Din păcate, am plecat mai toți după '90, iar grupul din 2000 s-a distrus din cauza unor decizii greșite ale conducerii"

"Mai glumeam cu nea Mircea când ne aminteam cum ne fugărea prin cantonamente. «Pe ăia la Inter tot așa îi alergați, dimineața la 7:00, câte 15 kilometri?». Zâmbea. Astea erau vremurile. Și ne-a prins bine, ne-a călit"

"Trei dintre foștii mei colegi din afara țării sunt acum selecționeri. Hapal la Slovacia, Foda la Austria, iar Herzog în Israel. Am mână bună la acest capitol"