Interviu amplu cu Marius Șumudică în Turcia: „Mă las, nu vreau să-mi stea inima pe bancă!”

Șumudică e încântat că a trecut peste o prejudecată și l-a luat în Turcia pe noul erou al naționalei, Alexandru Maxim. La fel ca Rădoi, și Șumi avea despre fotbalist o impresie proastă, care s-a dovedit greșită

Șumudică a strâns jucători și asistenți români la Gaziantep, într-un oraș aflat la doar 40 de kilometri de granița cu Siria, și ei încearcă împreună să păstreze echipa locală departe de "zona roșie" într-o ligă în care apar vedete europene noi în fiecare vară. Bașkanii adună staruri ca și cum și-ar cumpăra niște mașini luxoase bune să te lauzi cu ele.

Orașul e un amestec de lux și de rudimentar. Zgârie-nori pentru birouri, restaurante recunoscute drept cele mai bune din Turcia, care atrag și turiști din Istanbul, case sărăcăcioase și oameni care vând de dimineață până seara mărunțișuri ca să trăiască de la o zi la alta. Fructe și fistic sunt plimbate pe străzile din cartierele sărace, în care oamenii prepară kebab și frigărui în țepușe pe grătare întinse pe trotuare. De fotbal sunt atrași cu toții, nu contează nivelul de trai, ocupația.

Lotul lui Gaziantep nu conține niciun nume atât de mare cum este Lucas Biglia, coleg cu Messi în naționala Argentinei, un mijlocaș pe care românii l-au întâlnit în weekendul trecut. Întâlnirile cu vedete îl motivează și mai tare pe Șumi, croit să demonstreze că e capabil să-și conducă echipa spre mijlocul unui clasament pe care îl domină în mod obișnuit clasicele Galatasaray, Fenerbahce, Beșiktaș și noua forță Bașakșehir, clubul favorit al lui Recep Erdogan. 

- Cum este, domnule Șumudică, seara unui antrenor care ratează victoria din cauza unui gol încasat în ultima fază a meciului, așa cum vi s-a întâmplat duminică în meciul Gaziantep-Karagumruk? Reușiți să dormiți după o asemenea experiență?
- Dacă te uiți la cearcănele mele găsești singur răspunsul la întrebarea aceasta. Nu-mi imaginam că putem lua astfel de goluri. Au fost două faze fixe, întâi un corner și apoi un aut de poartă aruncat în stilul britanic, pe 11 metri. Le arătasem și cu puțin timp înainte de meci cum să se apere, să-și facă adversarii sandviș, să nu-i lase să joace. Șase sau șapte oameni ai mei erau preocupați să respingă din fața celui care bătea autul, nu au luat oameni în marcaj și așa am ratat victoria. Greșeli de curtea școlii. Eu, de pe bancă, nu pot să reacționez. Dacă aș fi pe PlayStation i-aș muta cu joystickul, dar în fotbalul real nu e posibil așa ceva. E dureros, am început campionatul cu un singur punct din două etape și se anunță un sezon foarte greu.

- Care sunt problemele?
- În momentul de față ne bazăm pe 17 sau pe 18 jucători. Am suferit și fiindcă după acțiunea naționalei României nu s-au antrenat nici Toșca, nici Maxim o săptămână. Maxim s-a antrenat de două ori înaintea meciului cu Karagumruk, Toșca, o singură dată. Junior Morais a avut și el niște dureri cumplite la spate, pe nervul sciatic, și a jucat doar după ce i-au făcut trei injecții. Dacă Maxim ar fi fost OK la jocul acesta, am fi câștigat fără probleme.

- Și așa, nepregătit, mi s-a părut bun Maxim.
- Ai dreptate, a produs panică, a participat la ambele goluri ale noastre chiar și așa, nepregătit fiind.

"Unu la sută șanse să vină Alibec"

- Spuneți că ați suferit după ce Maxim și Toșca au revenit de la națională cu accidentări, dar nu v-ați simțit și mândru să-i vedeți titulari printre "tricolori"? Nu ați simțit că aveați un merit?
- Mereu m-am zbătut să-i readuc în prim-plan pe jucătorii mei, să-i fac să prindă naționala. Aduceți-vă aminte când am avut nevoie să ne calificăm la Euro și Budescu a câștigat meciul din Feroe! Am forțat cât am putut ca Budescu să fie convocat atunci. Așa s-a întâmplat în vremea aceea și cu Alibec, la fel se petrece acum cu Maxim. Când am simțit că un jucător al meu merita să fie convocat, eu nu am contenit să pun presiune, să-l propun la lot. Și nu prea am greșit când am propus pe cineva.

- Ați avut "ochi" și când ați ales fotbaliști pentru cluburile la care v-ați aflat? Sau doar ați putut să-i vedeți pe cei capabili să joace în națională?
- Chiar îmi spunea cineva din staff într-una dintre zilele trecute că toți jucătorii pe care i-am adus eu în Turcia își fac treaba foarte bine, sunt lideri în echipele lor. Boldrin joacă la Rizespor, mi-aduc aminte că-l adusesem la Chiajna pe un salariu de trei mii de dolari. Acum câștigă în jurul unui milion de euro net pe an! Astra l-a vândut pe Boldrin la FCSB cu un milion și un pic, FCSB l-a dat pe urmă la Kayseri pe un milion și patru sute de mii de euro. Au mai confirmat Silviu Lung, Săpunaru, Tiago Lopes. Plus cei pe care i-am adus la Gaziantep: Junior, Toșca, Maxim, Kana Biyik, Guray Vural. Fotbaliști care m-au urmat și clubul e mulțumit de prestațiile lor.

- Mai sunt șanse să-l luați pe Alibec, până la urmă?
- Nu, nu, în momentul de față nu mai sunt șanse nici unu la sută! După meciul de duminică am avut o discuție cu conducerea clubului și le-am spus oamenilor că e nevoie de fotbaliști noi, de sânge proaspăt. Nu există concurență, lotul e mic și unii dintre jucători știu că sunt la mâna lor. Mi-au răspuns că nu există fonduri pentru achiziții. De fapt, sumele pentru transferuri nici nu mai intră în discuție, noi nu putem plăti nici bani la semnătură pentru fotbaliștii pe care am vrea să-i aducem. D-aia pică varianta Alibec.

"Arabii mi-au propus de patru ori mai mult"

- Denis părea și el interesat să treacă în Turcia.
- Îmi pare foarte rău, am făcut tot ceea ce a ținut de mine. Am ținut legătura cu Astra, am pus aici, în Turcia, o presiune totală și în discuțiile cu conducerea, și în media. Acum și suporterii îl doresc foarte mult pe Denis, numai că nu ține de mine. Cred că nici de club nu mai ține, îi înțeleg într-un fel pe oameni. Nu au bani, nu au cash ca să achite transferul. Federația și BeIn Sports, postul care deține drepturile TV, încă nu au ajuns la un acord total și de aceea nu se știe câți bani vor mai primi cluburile.

- Care ar fi suma necesară pentru "afacerea Alibec"?
- Ar trebui să plătim acum 600.000 de euro și încă vreo 200.000 de euro prin ianuarie. Gaziantep nu dispune de banii aceștia. Bașkanul mi-a spus: "Prefer să-i plătesc la timp pe jucătorii pe care îi am, să fie liniște în echipă și să nu fie chinuite zeci de familii fiindcă nu achit eu salariile decât să cumpăr un jucător cu 800.000 de euro și să nu-i plătesc pe cei 20 de inși din lotul actual". Asta e mentalitatea președintelui.

- A circulat, înainte de startul sezonului, știrea că ați fi fost ofertat din Arabia Saudită. A existat vreo negociere concretă?
- Au fost discuții cu o echipă din Arabia Saudită, Al Wehda. Nu am ajuns la un acord. În zilele trecute m-a ofertat o altă formație, o nou-promovată, Al Qadisiyah. Oferta a fost cu un salariu de patru ori mai mare față de suma pe care o câștig aici, dar am refuzat.

- De ce ați refuzat?
- Turcia e Turcia, e un campionat puternic. Și sunt încă tânăr, am 49 de ani, mai am timp să merg în Arabia Saudită dacă aș vrea. Nici acolo nu ar fi fost simplă misiunea. Ți-am zis, era o nou-promovată și ar fi trebuit să pornesc de la zero, să formez lotul. Nu prea exista timp și tocmai era schimbat comitetul de conducere de la Al Qadisiyah, nu se știa clar care era bugetul pentru transferuri. Mi-aș fi asumat un risc.

"O atracție telefonică"

- Dacă situația e atât de rea la Gaziantep, de ce nu schimbați clubul, campionatul?
- Mă țin pe loc transferurile pe care le-am făcut aici, mi-e rușine de jucători să-i abandonez și să părăsesc corabia. Poate presa turcă va prelua din Gazetă acest interviu, așa că mai transmit o dată mesajul: dacă nu vom aduce doi-trei jucători curând, riscăm să ne batem pentru salvarea de la retrogradare! Lumea mă respectă în Turcia, sunt bine văzut, dar îmi va fi foarte greu în sezonul acesta. Știi și tu ce se întâmplă după câteva înfrângeri: primul cap secerat e al antrenorului, oricât de bun și de apreciat ar fi el.

- Cum ați ajuns să îl aduceți pe Maxim? Îl cunoșteați?
- Bineînțeles că îl știam pe Alex ca jucător, dar nu-l cunoșteam personal. M-a apelat Cătălin Liță, agentul meu, și mi l-a propus. "Mă sună cineva din Germania. Vrei să-l luăm pe Maxim?". Primul răspuns a fost: "Băi frate, nu l-aș lua, am înțeles că e un tip introvertit, ciudat, e greu să-i intri sub piele. Eu sunt altfel și mi-e să nu intrăm în conflict". Liță a insistat: "Toată lumea își face impresia asta despre Maxim, dar eu cred că nu e așa". "Bine, dă-mi numărul de telefon ca să vorbesc cu el".

- Și cum au evoluat discuțiile?
- Nu mi-au trebuit decât zece minute. A fost așa... O atracție telefonică. Alex a spus "Coach, mâine vin să lucrez cu tine!". Eu i-am zis "Mâine te iau să fii jucătorul meu!". Când a ajuns în Gaziantep am mai avut o discuție de zece minute și de atunci Maxim face parte din lista copiilor mei. E un jucător extraordinar de deștept, e un lider cu speech. Îi lipsea echipa națională și mă bucur că l-am ajutat să revină acolo. A avut norocul să înregistreze și niște prestații OK la lot, a fost chiar bine cu Austria, când a marcat un gol superb. Acum are încredere. 

"După ce am devenit selecționer am adunat informații și auzisem că Maxim ar fi fost tupeist, lipsit de respect. L-am sunat pe Labbadia, primul lui antrenor din Germania. Mi-a spus "Vorbești despre alt fotbalist, Maxim pe care îl știu eu nu e deloc așa!". I-am povestit și lui Alex ce auzisem, dar numai după meciul cu Austria, că n-am vrut să creadă că-l judecam în funcție de niște bârfe"
Mirel Rădoi, selecționerul României

"Dacă Alibec ar fi venit la Gaziantep, aș fi garantat că el înscria cel puțin zece goluri în primul sezon. Îi respect pe bașkan și pe primarul din Gaziantep, dar dacă nu e posibil să întărim echipa poate ar fi mai bine să ne despărțim acum, ca prieteni"

"Nu sunt Guardiola, nu sunt Mourinho. Deși Pep și Jose cer și ei achiziții, și ei depind de fotbaliștii cu care lucrează. Am o imagine bună în Turcia, am o reputație și nu accept să fiu executat!"
Marius Șumudică, antrenorul lui Gaziantep

8 a fost poziția pe care a ocupat-o Gaziantep în ediția trecută din campionatul Turciei. Echipa se află acum pe locul al 14-lea, după două etape în care a pierdut în deplasare cu Galatasaray, 1-3, și a remizat acasă cu Karagumruk, 2-2. În runda următoare se va deplasa la Goztepe

 „Mă las, nu vreau să-mi stea inima pe bancă!”

- Ați spus după meciul cu Austria că Rădoi va ajunge un mare antrenor. Ați exagerat, influențat de partida aceea?
- Nu, nu, nu! Eu am pregătit meciuri cu FCSB când se afla Rădoi acolo și mi-am dat seama de atunci că el avea să devină un antrenor foarte bun. Are carismă, e o personalitate puternică. Impune respect în momentul în care intră în vestiar, nu te joci cu el! Știe să formeze un grup, a avut de la cine să învețe. Îl cunoaște foarte bine pe Olăroiu și cred că a preluat foarte mult din stilul lui. Ca jucător a fost un lider. Un Rădoi nu poate fi fabricat, el se naște așa, cu calități de lider. E făcut să conducă și e capabil să ia decizii, chiar unele drastice la un moment dat.

- V-a impresionat în întâlnirea FCSB-Astra, deși Astra a câștigat atunci cu 1-0?
- L-am cam dominat, fiindcă eu aveam de partea mea experiența superioară. Dar i-am scris un mesaj încă de atunci: "Ține minte ce-ți spun eu: o să ajungi un mare antrenor! Eu văd ce ai în cap". Din dușmani... Poate e mult spus "dușmani"...

- Rivali, să zicem.
- Așa... Din rivali am devenit prieteni. Când am plecat la Al Shabab am vorbit foarte mult cu el, pentru că știa fotbalul din Arabia Saudită. După ce a ajuns selecționer m-a rugat să-l primesc pe Dică aici, a stat o săptămână și a putut să vadă toate antrenamentele. Și știi că eu n-am avut relații bune cu Dică în trecut. Dar nu a fost nicio problemă, l-am primit.

"Atenție! Ungaria este extrem de periculoasă!"

- Ați vorbit și recent?
- Da, mi-a scris după meciurile cu Irlanda de Nord și cu Austria, mi-a mulțumit pentru Max și pentru Toșca.

- Mirel a povestit și gluma aceea cu zăpada de la golul lui Maxim.
- I-am zis când am vorbit la telefon: "Băi, am crezut că venea mingea aia cu zăpadă, nu mai cădea!". De la Adrian Ilie, de la Hagi nu am mai văzut o asemenea execuție. Să iei o asemenea decizie în acel moment înseamnă enorm. Știi de ce? Meciul era spre final, se acumulase oboseala și din joc, și din călătoria făcută până în Austria. Dacă tu faci un sprint, ajungi singur cu portarul și creierul poate să dea comanda către picioare pentru un asemenea gol, asta e dovada clară că ești foarte inteligent! Unii când ajung în situația aceea dau câte un șut de abia curge mingea, țâr-țâr-țâr.

- Se califică naționala la Euro, din ceea ce ați văzut în primele jocuri cu Rădoi pe bancă?
- E greu... Eu am văzut Ungaria și mi-a plăcut foarte mult. Joacă un 3-5-2 mobil, cu jucători de bandă care sunt mijlocași, nu fundași laterali. E o echipă dificilă. Cred că am juca și finala tot în deplasare, dacă am trece de Islanda.

- Sigur am juca în deplasare și finala.
- Ceea ce înseamnă că vom juca la Budapesta.

- Sau la Sofia, că maghiarii au semifinala cu Bulgaria.
- Nu, din ce am văzut eu, Ungaria e favorita. Ne va fi greu și cu Islanda. Avem nevoie de un teren bun, ca să pasăm ca în Austria. Cu Irlanda de Nord s-a văzut că ne-a încurcat gazonul prost. Ca tehnică și ca valoare individuală cu mingea la picior suntem peste islandezi. Ei sunt tenace, sunt puternici și se folosesc mult de faze fixe. Un teren prost ne-ar dezavantaja clar. Bine că a fost amânat meciul și nu am jucat în martie, când era programat inițial. Atunci ar fi fost gazonul sub orice critică.

"Cu Gaziantep m-aș bate pentru titlu"

- O comparație generală între liga din România și aceasta din Turcia ce ar indica?
- E diferență mare, e incomparabil!

- În favoarea Turciei?
- Normal că în favoarea Turciei! Îți spun sincer și fără să exagerez: cu Gaziantep cred că m-aș bate pentru titlu în România. Îi respect pe fotbaliștii din România, pe antrenori, pe patroni, dar diferența e uriașă! Din moment ce aici pot fi plătite salarii de un milion sau de 800.000 de euro pentru câte un jucător, e clar că e altă calitate în fotbalul din Turcia. Ai văzut și tu ce jucători avea Karagumruk, cu Biglia de la Milan și din naționala Argentinei. Lumea poate să spună "vine la 33 de ani Biglia, e mort!". Cum e mort? Că ne-a pasat de ne-a dat cap în cap, ne-a făcut ca la flipper. Plus Viviano, portar cu peste o sută de meciuri în Serie A. Plus Zukanovici, fundaș din prima ligă italiană. E clar că liga turcă e cu mult mai puternică decât e cea din România.

- Cum ați gestiona o "criză Covid" așa cum e la FCSB acum și cum e și la Al Hilal, unde antrenează Răzvan Lucescu? Ce mai poate face un antrenor când fotbaliștii îi dispar în carantină?
- Depinde și de câtă libertate au jucătorii, și de mentalitatea lor. Și noi am avut cazuri aici, în Turcia, dar fotbaliștii și staff-ul sunt cât de cât responsabili. Te-ai convins și tu că 95 la sută dintre oameni poartă mască. Nu știu dacă masca te salvează, dar tot e o metodă de prevenție. Oricum, la o populație de peste 90 de milioane de locuitori, câți sunt în Turcia, să ai doar 1.700 de cazuri pe zi e ceva inimaginabil! Mă uit cum cresc cazurile în Franța, în Spania, în Italia. Eu nici nu știu dacă în România se face diferența dintre o gripă obișnuită și Covid.

- Fiindcă seamănă simptomele?
- Da, simptomele seamănă și e posibil să le confunde oamenii. Urmează câteva luni cu vreme rece, lumea s-ar putea speria și s-ar ajunge la foarte multe cazuri în spitale. Nu știu dacă stocul de echipamente, de aparatură, e suficient în România pentru o avalanșă de cazuri. Probabil că suntem un pic mai bine puși la punct decât eram la începutul pandemiei, când fuseserăm luați prin surprindere. Uite, vorbeam cu Mihai Rotaru, am ținut legătura cu el...

"Rotaru a fost într-o stare foarte gravă, a avut noroc"

Și cum s-a simțit după ce a ajuns să fie infectat?
- Mi-a spus că a trecut prin clipe de coșmar! L-a ajutat Dumnezeu și îmi pare bine că e în viață, că nu a avut loc o tragedie...

- Atât de grav a fost?
- Da! El fiind prietenul meu, nu-mi mai răspundea la telefon, eram disperat. Nu răspundea fiindcă respira foarte greu, a avut nevoie de oxigen. Până la urmă a avut șansă.

- Mai circulau astfel de date despre Rotaru, dar nu era clar dacă era vorba numai despre niște bârfe sau chiar se simțea foarte rău.
- Nu, nu, nu! Foarte grav a fost! E acasă acum, dar ajunsese la 80 la sută saturație de oxigen în sânge, ceea ce înseamnă foarte puțin. Normalul este 97 la sută, 98 la sută. Aaa, apropo! Mi-am luat și aparat, îl bag pe degețel și văd care e saturația. De ce să risc? Mă mai uit din când în când care e saturația de oxigen. Ia uite, acum am 98 saturația și pulsul e 65.

- Valoarea 98 ce înseamnă?
- Trebuie să fie peste 97 la sută, obligatoriu! Dacă tu mai și fumezi, s-ar putea să se ducă mai jos!

- Vedeți vreo favorită la titlul din România?
- Se bat Craiova, CFR și FCSB. Depinde și de ce vor face FCSB și CFR în Europa League, deși Clujul a știut mereu să își facă un lot echilibrat, bun pentru mai multe competiții. Și Dan Petrescu știe să îi țină în mână, cum face un jucător un pas greșit, cum e pus la punct. La el, disciplina e numărul unu. Nimeni nu mișcă. Nu e doar disciplina din vestiar, la CFR există o disciplină și în joc. Ai văzut, Petrescu face 1-0 și s-a închis imediat, a câștigat meciul.

"De 17 ani muncesc încontinuu"

- Despre Rapid mai știți ceva?
- Nu știu multe lucruri. Mi-a părut rău acum că a fost egalat de Turris, a avut ocazia să acumuleze punctaj maxim după patru etape și să se ducă deja spre play-off. Mai sunt echipe care se vor bate pentru promovare. E Chiajna, care și-a luat jucători destul de buni. Mai e Universitatea Craiova aceasta, FCU sau cum să-i zic, că nici nu știu... Bine, nici nu mă interesează. Eu o văd și pe Farul candidată, fiindcă am încredere în Zicu și în Marica, îi simpatizez pe amândoi. Poli Timișoara e o surpriză, Alexa are darul acesta de a promova echipe. Parcă două promovează, nu? Nici nu mai știu exact.

- Două direct și două merg la baraj.
- Aaa, mai sunt Petrolul, U Cluj! Va fi o bătaie teribilă. 

- V-ați gândit până la ce vârstă vreți să mai antrenați?
- Să fiu sincer, aș vrea să mai trag tare vreo doi, trei ani.

- Doar atât?
- Da, pe urmă o să mă retrag în familie. Chiar duminică seară, după meci, s-a dus băiatul meu la aeroport și le-a așteptat pe maică-sa și pe soră-sa. Îmi e greu, de 17 ani fac meseria aceasta încontinuu. Nu am stat acasă, mereu am avut de lucru. N-am fost disperat după bani, să stau să aștept oferte mari, eu am căutat să antrenez mereu. Mi-a dat Dumnezeu harul de a mă face plăcut și în ultimii șapte ani nu am fost demis de nicăieri, mereu am dus munca la bun sfârșit. Hai, să nu fie trei ani, să zic maximum cinci ani! Pe urmă, gata, mă opresc!

"Mă temeam că nu mă recunoșteau copiii"

- Și ce veți face după ieșirea din antrenorat?
- Nu știu, poate o să devin analist pe la vreo televiziune, ca să fiu aproape de fotbal. Antrenoratul m-a consumat mult de tot, am albit repede, am pus la suflet tot ce mi s-a întâmplat. M-am reapucat de fumat după ce mă lăsasem timp de doisprezece ani. Sunt lucruri pe care le fac împotriva organismului, împotriva sănătății mele. Eu nu pot să stau pe bancă neimplicat, eu trăiesc la maximum fiecare meci, fiecare antrenament.

- E grea și depărtarea de soție, de fiică?
- Îmi e greu, d-aia l-am și cooptat pe băiatul meu Marius în staff, mă ajută cu tot ceea ce înseamnă statistică, monitorizare GPS, analiză video. Suntem de 27, 28 de ani împreună și nevastă-mea s-a chinuit, săraca, mi-a crescut copiii... Nici nu prea am avut timp pentru ei, mi-era frică, mă gândeam că nici nu-mi vor spune "tată", la cât de rar m-au văzut. Vreau să mă mai și plimb, să mă relaxez, că nu știi ce se întâmplă...

- Cum adică? Ce să se întâmple?
- Ferească Dumnezeu!, dar m-am uitat la săracul Neagoe ce probleme a avut. Nu știi când îți stă inima pe teren. În fond și la urma-urmei, nu luăm nimic pe lumea aialaltă! Să stai să muncești ca tâmpitul, să ai mereu în față douăzeci de jucători, să le explici și unii să te placă, alții să te hulească... Fiindcă nu joacă toți, mereu vor fi unii supărați. Mai dai și peste niște spectatori care te înjură. Acum nici nu știu dacă e mai bine sau e mai rău fără public. Îți dai seama ce aș păți eu prin România dacă m-aș întoarce acum? Bine, mie îmi și place starea aia.

- Starea aceea pe care v-o provoacă înjurăturile, adversitatea?
- Da, îmi dau o adrenalină înjurăturile, mă fac gata să mă bat cu adversarul.

- Ați mai și provocat în unele cazuri, ați căutat cearta.
- Nu mă pot abține. Eu sunt un tip conflictual, îmi place să am conflicte oriunde m-aș afla. Asta mă hrănește și mă face să fiu mai implicat, să dau mai mult. Cu toată lumea am intrat în conflict. Și în Turcia, și în Arabia, peste tot! Vreau să simt că mă urmărește cineva, că mă vânează. Mereu mă gândesc "dacă pierd două meciuri voi fi dat afară!". Doar așa pot să rămân concentrat. 

"Eu l-aș vedea pe Rădoi mai degrabă antrenor de club. Ca selecționer faci mai mult o muncă de birou, cu analize, cu statistici. La club e altceva, mergi zi de zi la muncă, ești tot timpul pe teren cu jucătorii. Un selecționer nu poate să pregătească echipa, tot ce face el e să îmbine foarte rapid un puzzle ca să alcătuiască o națională"

"Conducerea zice «nu ne trebuie jucători, că noi îl avem pe Șumudică». Dar Șumudică nu joacă! Aveți conducător, dar îi mai trebuie și ostași ca să plece la război, nu poate să lupte doar el!"  Marius Șumudică, antrenor Gaziantep