36 comentarii. Scrie și tu!

INTERVIU-EVENIMENT cu Cornel Dinu la 70 de ani: "M-au drogat ca să nu ajung în Ghencea! Tata a ales Dinamo, nu Steaua"

Dinu ar fi putut fi astăzi un simbol al roș-albaștrilor dacă șefii din Ștefan cel Mare nu l-ar fi convins pe tatăl său că roș-albii îl doreau mai mult decât rivalii lor

DIN CUPRINS
Dinu ar fi putut fi astăzi un simbol al roș-albaștrilor dacă șefii din Ștefan cel Mare nu l-ar fi convins pe tatăl său că roș-albii îl doreau mai mult decât rivalii lor
Legenda clubului Dinamo spune că ar fi putut ajunge în Olanda, la echipa la modă în anii '70, dacă regimul comunist nu i-ar fi blocat pe români în țară
Ca secund al lui Nicolae Nicușor, Dinu a participat la campania care a dus-o pe Dinamo în semifinalele CCE. Povestește că Valentin Ceaușescu era un apropiat al echipei
Dezvăluiri în premieră despre droguri. O femeie trimisă de generalul Nuță l-ar fi drogat ca să lipsească de la întâlnirea cu Valentin Ceaușescu, care-l angaja antrenorul Stelei

Casa e tocmai bună pentru povestit, pare creată de un arhitect și de Gabriel Garcia Marquez, e un loc fantastic care te face să crezi că fiecare fibră a lemnului trebuie să aibă un secret, o istorie a lui interesant de relatat. Totul e artistic, spectaculos și elegant. Un șemineu de colecție, picturi, un tablou cu o pisică în spatele căruia plantase Securitatea un microfon pentru ascultarea lui Dinu și a prietenilor lui.



Prin decor se plimbă din când în când câinele Merlin. În majoritatea timpului, animalul cu nume de vrăjitor ascultă ca noi istoria lui Cornel Dinu și a lui Dinamo. Povești cu fotbaliști, cu politicieni și cu petreceri dintr-o altă lume.

Vă amintiți exact cum s-a petrecut transferul de la Târgoviște la Dinamo? Cum au devenit dinamoviștii interesați?
La Dinamo m-a adus Traian Ionescu, un conducător de talent care urmărea printr-un sistem al Ministerului de Interne toți jucătorii interesanți din țară. Ionescu lucra alături de generalul Staicu, care fusese oborean de dreapta, dar conform obiceiului pământesc trecuse la roșii, la kominterniști, ca să se salveze.

Un fel de sistem de scouting? Și care erau căutătorii?
Erau ofițeri pasionați de fotbal. În fiecare lună făceau câte un raport cu jucători remarcați în diverse regiuni. Și eu am fost recrutat prin acest sistem. An de an erau promovați unu, doi jucători tineri găsiți prin metoda asta, una cum nu mai există azi. La Târgoviște mă promovase un neamț, Rudi Wetzer. Echipa era de Divizia B, Metalul. Wetzer venise după mine și la juniori, să mă urmărească. Se făceau antrenamente bune și la juniori pe vremea aia, cu individualizare, te învățau să joci fotbal, să lovești mingea corect. Wetzer era consilierul antrenorului Gică Nuțescu. De ziua lui, Rudi i-a spus "fă-mi și mie hatârul astăzi și bagă-l pe copilul ăsta să joace!". Despre mine era vorba. Era un meci din "16"-imile Cupei, cu UTA. I-am dat o pasă de gol lui Constantin Ionescu și am câștigat cu 1-0. Ionescu avea să ajungă și el în Divizia A, la Petrolul. El și fratele lui au fost celebrii "frați Budulea" ai Petrolului, pe care voi nu-i știți fiindcă sunteți prea tineri.

 

"Craiova mă voia la pachet cu o voleibalistă"

După debutul cu UTA ce a urmat?
În continuarea din Cupa României am jucat cu Dinamo, care ne-a dat vreo 6 în Ștefan cel Mare. Dinamoviștii ne-au remarcat pe mine, pe Constantin Ionescu și pe Țiți Dumitriu. După un an de zile, în 1965, jucam la naționala de juniori și Traian Ionescu, de la Dinamo, i-a sunat și pe antrenorii lotului ca să se intereseze de mine. Era decembrie, în seara de după meciul câștigat de Dinamo cu Inter Milano, 2-1. Mai exista interes de la Steaua și de la Petrolul, dar tata a fost impresionat de grija pe care mi-o arătau cei din Ștefan cel Mare, i-a plăcut că veniseră de vreo trei, patru ori la Târgoviște pentru mine. Și în vara lui '66 am trecut la Dinamo.

Spuneți că a fost o competiție cu Steaua pentru transfer?
E interesant că din iarna lui '65 până în vara anului următor, eu am primit un salariu de la Dinamo fără să fi ajuns acolo. Luam vreo 1.800 de lei pe lună, angajat la intendență, parcă. Nu aveam nici 18 ani, eram în ultimul an la Liceul "Enăchiță", unde se făcea carte ca lumea. Da, v-am zis, a fost o competiție cu Steaua, cu Petrolul și tata a decis să merg pe filiera Dinamo. Și mai era un personaj de la Clubul Sportiv Universitatea Craiova, care voia să ne ia pe mine și pe colega mea Mariana Albu, voleibalistă. Ea chiar s-a dus până la urmă la Craiova.

Care erau jucătorii cu care aveați rivalități, dueluri încinse?
Era un respect între jucători. În perioada aia se juca om la om și rivalitatea o simțeam mai mult când jucam mijlocaș și dădeam peste jucători agresivi, fiind și eu destul de agresiv, dar corect, zic eu. Un singur fotbalist a ieșit accidentat dintr-un duel cu mine, deși am rămas cu renume de cotonogar, cum îmi spunea actorul Furdui, care venea la braseria Berlin și-mi cerea să sărim la cap la candelabre. La nuntă mi-a adus cadou un femur, a zis "ai mai mâncat un femur, ai mai ciugulit ceva?".

"Când am debutat la Dinamo am fost la marcaj la Oblemenco. La fel ca Eusebio, Oblemenco îmi spunea doar «mai încet, puștiule!» atunci când intram neortodox. Nelu îmi zicea «puștiule» deși nu era cu mult mai mare decât mine, doar cu vreo trei ani, că pe urmă am fost colegi în naționala de tineret"
Cornel Dinu

"Covaci a spus că doar eu eram fotbalist de Ajax"

Dinu ar fi putut ajunge în Olanda, la echipa la modă în anii '70, dacă regimul comunist nu i-ar fi blocat pe români în țară

Din derby-urile cu Steaua v-a rămas în minte vreo dispută?
Un duel mai interesant a fost prin '72 sau '73, trec anii și sunt mai greu de păstrat în răbojul creierului... Un duel cu Puiu Iordănescu. Jucam pe Dinamo, antrenor era Valentin Stănescu. Iordănescu ținea mingea la picior, dribla cu capul în pământ. I-am zis "mă Puiule, n-o mai ține atât, că te tăvălesc și e păcat de tine! Uite ce echipament frumos ai!". I-am pus câteva contre, l-am tăvălit prin noroi și la pauză a ieșit, chipurile accidentat. A doua zi a ieșit un scandal monstruos, generalul Dragnea, care conducea sportul românesc și era filostelist, a zis "să fie chemat Dinu și să-l suspendăm!". Norocul meu a fost că Valentin Stănescu i-a spus să stea liniștit, că s-a jucat corect, nu făcusem nimic grav. Nea Tinel știa ceva și din culisele celor de la Steaua, celebrul Puiu Iordănescu se certase cu conducerea fiindcă cerea o "garsonerie", cum se exprima Valentin Stănescu. "A cerut, mă, o garsonerie, nu i-a dat-o ăștia și s-a dat accidentat pierdutul ăsta de Iordănescu!".

Întâlneați și fotbaliști periculoși, care vă creau probleme mari?
Pentru că se juca om la om am întâlnit tot felul de adversari: Pele, Eusebio, Muller, Overath. Paradoxal, contacte mai dure pentru mine am avut aici, în țară, spre sfârșitul carierei. M-au pus pe gânduri și d-aia m-am lăsat. Erau doi jucători duri la Bacău, Hrițcu și Burleanu, tatăl așa zisului șef al Federației de acum. Hrițcu m-a atacat din spate, mi-a făcut o întindere la ligamente la genunchi. Și am mai avut prin '82, '83 un duel la cap cu Radu Panfil, care juca la Baia Mare, a sărit mai jos decât mine și mi-a spart arcada. Și încă unul cu Eduard, un vârf de la Ploiești cu o căpățână tare, m-a lovit și mi-a spart capul, m-am ales cu o tăietură urâtă. Atunci am zis "nu mai sunt eu ăla care-i pune pe toți la punct, uite că sunt unii mai puternici decât mine! Ce ar fi să mă las?". Și m-am retras. Era vara lui '83.

 

"Nu mai există azi fotbaliști ca noi!"

S-a întâmplat și să vă chinuiți să-l blocați pe vreunul?
La începutul carierei ne-a bătut Rapidul cu 2-0 pe "23 August" și la ambele goluri m-a driblat Nicki Dumitriu de m-a implantat în iarbă. Traian Ionescu a continuat cu mine, nu m-a scos din echipă, nu a mers pe modelul german, care spunea că trebuia schimbat un jucător dacă adversarul lui direct reușea să marcheze. Am rămas titular la Dinamo și am prins și echipa națională, unde am  jucat mai mult ca mijlocaș, doar la Guadalajara am fost retras stoper.

Cine nu v-a văzut jucând cum ar trebui să și-l imagineze pe fotbalistul Cornel Dinu?
E foarte greu de găsit o punte între jucătorii de acum și cum am fost noi. Primul aspect ține de cum arătau orașele copilăriei noastre, cu mahalale, cu ulițe... Eu am organizat primul meci de fotbal la 4 ani, în curtea casei părintești de la Târgoviște, o curte foarte mare, vreo 40 de metri lungime pe 30, cu o casă-vagon. Am vândut și bilete, 5 lei unul, la meciul pe care l-am organizat atunci, a venit toată strada. Băteam mingea 6-7 ore pe zi. La liceu, profesorul ne lăsa cheia și făceam toate sporturile și seara, în sală. Efortul, pasiunea creau un bagaj de cunoștințe imens, imposibil de egalat azi. Mai mult, antrenorii ne țineau pe teren trei ore la un antrenament. Era o muncă teribilă să înveți să lovești mingea.

Antrenamente suplimentare exclusiv pentru tehnică?
După ce se termina antrenamentul, Traian Ionescu, într-o haină de piele de parcă era de la Gestapo... Cred că era ceva și pe la Gestapo, de fapt, că avea înclinații în sensul ăsta. Ne ținea o oră și jumătate pe terenul de zgură de la Dinamo, care acum e din plastic, și făceam alunecări până aveam rană, ca să învățăm. Sau făceam unu la unu de la centru și eu eram împerecheat cu Dumitrache.

Adică un meci doar cu Dinu și cu Dumitrache pe teren?
Unu la unu de la centru, un jucător de atac contra unuia defensiv. Acum nu cred că se mai face, deși ar fi interesant, amuzant să-i vedem pe Bălașa, p-ăștia... Dumitrache m-a driblat, de cele mai multe ori, fiindcă avea o întoarcere foarte rapidă, surprinzătoare. Din orgoliu alegeam să fac exercițiul contra celor mai buni: Dumitrache, Piți Varga, Frățilă, Ene. Antrenorul urmărea duelurile și comenta, îți explica să ai o poziție joasă, să fii cu ochii la minge. Uneori rămâneam cu Dumitrache și-i centram o jumătate de oră din stânga, o jumătate de oră din dreapta. Dumitrache și Piți Varga anunțau dinainte unde se va duce mingea la astfel de exerciții. Înainte să dea în minge spuneau unde se va duce: "Colțul scurt, bară-gol! Colțul lung, plasa laterală! Sub bară, pe centru!". O dădeau unde voiau ei, asta după o muncă teribilă, exersare continuă. Sunt convins că nu se mai face așa ceva astăzi.

"Trăgea o gagică de mine să rămân în Mexic"

E un exercițiu greu de făcut, dar l-am putea încerca: unde ați fi jucat în Vest dacă ați fi avut posibilitatea să plecați din România?
Am avut trei variante. Una a fost după Mexic, în '70. Aveam acolo niște hostesse care aveau grijă de noi. Apropo de Mexic, noi ne-am dus acolo cu o delegație uriașă, la fel ca marile echipe de azi. Erau mai mulți antrenori, nu doar Angelo Niculescu, era ca un consiliu de tehnicieni, din care făcea parte și Emerich Vogl, cel care m-a propus pe mine la națională. Așa... Și m-am împrietenit cu o hostesse, Carmen Arzt. Avea ea un picior un pic mai scurt, dar mergeam cu Dumitrache în fiecare după-amiază liberă unde avea ea abonament, la country club, unde noi "lucram" patru beri Corona, pentru că era foarte cald. Plătea ea, că noi eram amărâți. Era foarte deșteaptă, făcuse colegiul în Elveția, și era fata uneia dintre cele mai bogate familii din Guadalajara, taică-su era cel mai mare arhitect al Mexicului. Mi-a propus să rămân acolo și a plâns săraca de ea după mine până la ușa avionului. Mopsu' mă tachina "e un pic șchioapă, dar nu e o problemă, că în pat nu se mișcă mult". Ce o fi găsit ea la mine... Dacă aș fi rămas acolo abia după aia ar fi așteptat-o surprizele!

Altă ocazie de rămas în străinătate?
A doua situație a fost în '70-'71, când Piști Covaci a vrut să mă ia la Ajax. Atunci jucam mai mult mijlocaș la Dinamo. M-am întâlnit cu Covaci după ce a câștigat Cupa Campionilor în finala cu Juventus, am mers la barul Atlantic, unde mai poposeam noi după meciuri. Piști era la masă cu Ienei, cu Vasilica Tastaman. Am stat la masă cu ei și a doua zi Covaci a declarat: "Dinu e singurul român care ar putea să joace la Ajax". Vasilica Tastaman îl întrebase la masă: "Măi Piști, dar cum ai ajuns tu la Ajax?". "Vasilica, eu nu joc jocuri de noroc. O singură dată am luat un loz în plic și când am deschis biletul scria pe el Ajax. Așa am câștigat postul". Realitatea e că Piști a ajuns acolo după Mondialul din '70, la care condusese naționala alături de Angelo, de Nicușor, de Ozon, de Mielu Voica, de profesorul Cherebețiu, care era stabilit acolo și ne-a ajutat să ne adaptăm. Ajaxul era făcut de Michels. Van Praag, președintele clubului, a zis că voia un antrenor mai bun pentru imagine. Michels era foarte bun tehnician, dar prea închis, rigid. Berger, un impresar care colabora cu Federația Română de Fotbal, l-a ales pe Piști pentru că era evreu ungur, ceea ce nu știu cât de rău sau cât de bine e...

"Între mine și Lucescu nu a fost rivalitate, doar o diferență de comportament. El era auster, venea, făcea antrenamentul și pleca. Venea rar de tot cu noi, bea o bere la Berlin. Nu era în anturajul nostru, el era un tip pus să-și rezolve niște lucruri, să se realizeze"
Cornel Dinu

"I-am înjurat pe securiști după o noapte cu whisky"

Spuneați că au fost trei ocazii.
În 1977, Mircea Petescu mi-a zis să merg la Feyenoord sau la Utrecht. Era chiar ziua mea, 2 august, și am fost aproape să cădem cu mașina într-un șanț, că uitasem să trag frâna de mână. Mă așteptau la aeroport băieții gradați, că aveau informații că s-ar putea să rămân în Olanda. Veneam și după o noapte mai agitată, cu mult whisky pe canale, p-acolo, și când i-am văzut pe gradați i-am luat la înjurături, că eu sunt mai bun român decât ei, mă întorc acasă deși aș putea rămâne în Olanda. A mai fost un episod în '78 sau '79, după un meci pierdut la Frankfurt cu 0-3. Dinamo câștigase la București cu 2-0, acolo s-a făcut 2-0 pentru Eintracht în ultimul minut. Celebrul nostru portar pe pile Ștefan a scăpat mingea în capul unui adversar aflat la pământ și din capul neamțului căzut s-a dus în poartă. 2-0 și timp suplimentar, în care am mai luat un gol.

Oferta a venit după meci?
Înainte de meci, agentul Berger m-a plimbat cu mașina și mi-a spus că Bayern îmi dădea un milion de mărci ca să rămân. I-am spus "trăiesc mama și tata, plec în România. Vino la București și discută cu oficialitățile, poate îmi permit transferul". Mai fusese o deschidere după '68, plecaseră Pârcălab, Florea Voinea, Nelu Nunweiller, Traian Ionescu, Ienei, Popa, Sasu. Credeam că va fi la fel și pentru mine, dar n-a fost. În locul meu a rămas Sătmăreanu. Plecase Beckenbauer și Bayern mă urmărise ca înlocuitor al lui. Berger, evreu descurcăreț, l-a lipit acolo pe Sătmăreanu, pe care Bayern l-a dat la Stuttgart până la urmă.

 

 ”Eu am creat echipa lui Dinamo din '84!”

 Ca secund al lui Nicolae Nicușor, Dinu a participat la campania care a dus-o pe Dinamo în semifinalele CCE. Povestește că Valentin Ceaușescu era un apropiat al echipei

Petrecerile cum erau în anii '70, '80?
Cel mai bine creionează acest aspect Fănuș Neagu într-una dintre meditațiile sale: "Era mult mai bine atunci când noi toți îl uram pe unul decât acum, când ne urâm între noi". Era o boemă a Bucureștiului de o frumusețe extraordinară.

Unde vă întâlneați?
Nu exista refacere după meciuri, toate echipele din București mergeau la Baia Centrală, unde aveam duș, masaj, saună, duș cald, bazin rece. Se beau două, trei beri și de acolo se pleca la restaurantul Berlin. Acolo era o comuniune de fotbaliști, Dinamo, Steaua, Progresul, plus actori, artiști. Lunea era plin.

Berlin unde era?
Restaurantul Berlin era vizavi de Casa Centrală a Armatei. În anii '50-'60, un loc de promenadă al fotbaliștilor mai era restaurantul Ministerului de Interne. Noi eram mici copii. Se suiau cu motocicleta pe mese, se agățau de candelabre. P-asta a făcut-o și Mopsu' o dată, s-a agățat de un candelabru, a deranjat-o pe doamna Lucescu și într-o replică Dumitrache și-a dat pantalonii jos. A fost o înfrățire cu actori, cu scriitori, ăsta era anturajul meu. La modă mai era și braseria de la Athene Palace, unde mergeam des pentru că era un loc apropiat de Dinamo. Barmanii, chelnerii erau toți dinamoviști. Acolo l-am cunoscut pe Fănuș, când ne-a făcut cadou mie și lu' Mopsu' niște bomboane fondante de ne-au sărit plombele. Noi eram la șpriț și el ne dădea bomboane, credea că noi eram pe fondante acolo! Era o lume diversă, veneau și doctori, și avocați. Plus Fănuș, Băieșu, Dinică, profesorii de la Drept...

Cantonament cu balerina

Ați lipsit din națională doi ani. Care a fost motivul pentru care nu mai erați convocat?
Am început să joc în națională în '68 și între '77 și '79 am luat o pauză forțată. Se întorsese Piști Covaci din Franța și a zis că Liță Dumitru va fi căpitanul naționalei, așa că pe mine m-au trecut pe linie moartă. Deși jucam foarte bine la Dinamo, ca libero, la lot nu mai eram convocat.

Covaci de ce se supărase?
Erau niște intrigi băgate, că aș fi vorbit urât despre Covaci, că era ungur... Până la urmă, omul și-a revenit și am mai prins câteva meciuri la națională, încă vreo zece, dar între '77 și '79 am ratat vreo douăzeci și ceva de selecții.

Ce se bea la petrecerile acelea?
Începutul era pe bere și de cele mai multe ori finalul era pe câte o sticlă de whisky, iar la masă se bea vin. După un derby, Eugen Barbu a scris: "Ce credeți? Că s-a încheiat cuplajul pe stadionul "23 August"? Nu, a continuat în barul Atlantic, unde selecționata Dinamo-Steaua a fost învinsă de echipa ospătarilor". Era adevărat, mingea era făcută din sutiene și din ciorapi de balerine.

Veneau și fete, ca azi, după fotbaliști?
Dumitrache a avut întotdeauna două studente, una era la chineză. Mopsu' o certa că nu știa să jongleze cu mingea, "uite, mă, ce proastă-i asta, nici nu e în stare să țină mingea pe picior!". În general, erau artiste și balerine. Fără să vrei, nu puteai să nu găsești o balerină îndrăgostită de fotbaliști! Una dintre prietenele mele era Ica Zăman, devenită balerină din clasa a 11-a. A plecat cu mine într-un cantonament, a stat cu mine p-acolo, bineînțeles că în altă cameră. Pe urmă am fost prieteni vreo câțiva ani de zile. Se cuplase cu un italian și am găsit-o pe la mare. Mopsu' nu mai era la Dinamo, eu eram cu Sandu Gabriel, cu Dobrău. Când a văzut Sandu Gabriel că asta stătea la Hotel Europa cu bere Tuborg la discreție și cu whisky, mi-a zis direct: "Tată, te sacrifici, te întorci la asta! Tu nu vezi ce se bea aici?!".

 "Postelnicu a sunat-o odată pe Elena Ceaușescu și ea a adormit la telefon. A rămas o oră și jumătate cu telefonul la ureche, până s-a trezit tovarășa. I-a fost frică, nu era posibil să închidă el telefonul cu Cabinetul 2!"
Cornel Dinu

 

"Ni s-a furat un titlu!"

Notele de plată erau mari?
La Atlantic nu plăteam niciodată. Mai rămânea cîte o ladă de whisky și era miză la meciul fotbaliști-ospătari. Ne băteau mereu, că noi eram amețiți deja, ei erau mai în formă. Chiar dacă pierdeam, ei puneau whisky-ul pe masă. Mai făceam un concurs de dat cu mingea din ciorapi în tobă. O altă protipendadă teribilă era la Mogoșoaia. Singurii acceptați acolo eram eu, Cheran și Dumitrache. Acolo erau Fănuș, Băeșu, Marin Preda, compozitorul Vasilache, Sânziana Pop, Cella Serghi. Pentru că m-ați întrebat ce se bea, eu am fost lăsat după 1968 moștenitorul lui Corneliu Popa la Nea Mitică Creangă.

Nea Mitică...
Ce era asta? Nea Mitică Creangă era un maestru enolog de mare valoare care răspundea de toate pivnițele cu vin roșu pentru export. Cele mai bune vinuri ajungeau la el, avea vreo trei crame. Se beau cele mai bune vinuri roșii din România, în eprubete de doi litri. I-am dus pe toți acolo: Fănuș, Băeșu, Sandu Boc, Lajos Sătmăreanu. S-au suit pe butoaie în pivniță, să cadă de pe butoaie și să-și rupă picioarele!

Cum vă tratau oamenii care vă întâlneau? Ca pe o vedetă?
Poate lumea nu prea mai știe acum. Noi, Dinamo, jucam în Provincie împotriva unor tribune ostile total. "Caraliii", "Hoții", "Câinii roșii", "Miliția", "Criminalii", astea ni se strigau. În afara scandărilor, lumea era fair-play, ne și cerea autografe după meciuri. O singură dată am avut probleme reale, în '74, când a fost un campionat interesant, l-a câștigat Craiova. Noi am jucat la Bacău în penultima etapă și am fi devenit campioni cu o victorie acolo. Craiova avea echipă destul de bună, eram prieten cu Oblemenco și cu Deselnicu, deși pe teren ne călcam în picioare. La Bacău, stadionul plin... Prin minutul 73, la 1-0 pentru noi, scapă Lucescu pe dreapta, centrează și vine Mopsu' și face 2-0. În momentul ăla, tatăl marelui analist, ăsta de la Dolce care e și în federație acum, fotbalistu lu' pește...

Vlad Munteanu?
Munteanu, da. Tatăl lui s-a repezit în arbitrul Bițin, i-a rupt cămașa și l-a aruncat pe culoarul trei de pistă. În momentul ăla meciul s-a întrerupt și Miliția a bătut banca de rezerve a lui Dinamo! Incredibil, aia a fost unică! Observatorul ne-a zis să revenim pe teren, că oricum va fi 3-0 pentru noi la "masa verde". Ne-am întors pe teren, s-a reluat jocul de la 1-0 pentru noi și am pierdut cu 1-2. Nu s-a mai judecat la nicio comisie, șeful FRF, Angelescu, era pe mână cu Ștefan Andrei, susținătorul Craiovei, și a rămas rezultatul de pe teren. Așa a luat Craiova campionatul.

"Ceaușescu a înființat Steaua în '47!"

Între Dinamo și Steaua era o competiție echilibrată sau roș-albaștrii erau ai lui Ceaușescu și nu se putea concura cu ei?
Asta e o discuție sensibilă. Nicolae Ceaușescu a înființat Steaua în 1947, când el răspundea de Consiliul Politic al Armatei. A fost susținător masiv al Stelei, venea la meciuri. Cele mai înfocate erau doamna Marta Drăghici, care conducea de fapt echipa Dinamo, soția ministrului de interne, și Elena Ceaușescu. Ele stăteau împreună pe "Republicii" în anii '50 și se certau țațele ca la ușa cortului. Până la urmă, Dej le-a interzis să mai meargă la meciuri: "Să nu mai aud că se ceartă țațele alea pe stadion, că râde lumea de noi!". Ceaușescu s-a retras pentru o perioadă din fotbal, dar a rămas interesat, urmărea toate meciurile, știu precis.

Cu Valentin ce relație aveați?
În '69, când am făcut 1-1 pe Wembley, Valentin fusese coleg de școală cu Deleanu și a venit la noi. Era la facultate, la Oxford. Îl țin minte și acum, era îmbrăcat în negru, cu părul mare, un băiat extraordinar! El era amator de fotbal și după ce s-a întors în țară venea cu noi, cu Dinamo, în perioada bum-ului pe care l-am avut la începutul anilor '80. În '83 a fost cu Dinamo la Hamburg, la Liverpool. După care și-a făcut el echipă.

Steaua?
Da, el după '83 s-a implicat tot mai mult, însă și mai mult se implica unchi-su, Ilie Ceaușescu. Vă povestesc o scenă teribilă și adevărată. Eu aveam glume cu Postelnicu, cu generalul Diaconescu, cei care conduceau echipa Dinamo.

Cum l-ați cunoscut pe Postelnicu?
Îl știam din '70, fusesem cu Guță Băieșu la Buzău, unde Postelnicu era secretar pe probleme organizatorice. Ne-am dus acolo să luăm niște vin pentru Crăciun. Era întuneric, ceață... Ne-am oprit la Partid și am băut până dimineață cu Postelnicu.

"Vă spuneam că ar fi fost imposibil să fi avut petreceri zi de zi. Jucam duminica și aveam liber până luni la prânz, când ne prezentam la națională. De la lot plecam joia și intram în cantonament la club, că nu era ca azi, cu cantonament 24 de ore înaintea meciului"
Cornel Dinu

Cum a fost certat Postelnicu

Care era scena teribilă despre care vorbeați?
Postelnicu mă trimitea pe mine să urmăresc adversarele din Cupa Campionilor. Aveam pașaport diplomatic, două mii de dolari la mine. El nu avea încredere în nimeni altcineva decât în mine, nici în antrenorul principal Nicușor. Le-am urmărit pe Liverpool, pe Aston Villa, pe Hamburg. Așa... Postelnicu și generalul Diaconescu au venit într-o zi la Săftica. Eu trebuia să ies afară, fiind antrenor secund, să-i salut. N-am putut să mă abțin, cum eram eu, mai ușchit, așa, și i-am zis "hai, domne, să-i dăm lovitura lui Ceaușescu ăsta, că a înnebunit! Dumneata ai toată puterea în țara asta!". Postelnicu a strigat "mai taci, dracu', din gură! Gura spurcată pe care o ai, cu nenorociții tăi prieteni de pe la Mogoșoaia! Ai noroc cu generalul Diaconescu, că nu vă înregistrează porcăriile pe care le spuneți! Domnu' general, te rog să-i spui lui Cornel ce-am pățit, că nu se mai liniștește!".

Și ce v-a zis?
M-am dus după câteva zile la Diaconescu. Noi am luat în '83 și Cupa, și campionatul. Abia pe urmă s-a băgat Valentin. Dar Valentin se băga corect, cel care făcea nenorociri pentru Steaua era Ilie Ceaușescu. Bine, nenorociri făcea și Dinamo, cu Lucescu, cu alea, au fost nenorocirile de pe lume... În fine... În '83, Postelnicu își dăduse seama că începeau niște presiuni ale lui Ilie Ceaușescu și urmau două meciuri directe în finalul sezonului, decisive și pentru titlu, și pentru Cupă. I-a chemat pe Diaconescu și pe Vasile Anghel și a zis "au început ăștia să mârâie. Noi am luat și anul trecut Cupa și campionatul. Vorbiți cu Alecsandrescu și puneți-vă de acord să împărțiți trofeele!". Alecsandrescu era de acord, însă Ilie Ceaușescu și Ienei au refuzat. I-am bătut cu 2-1 în fiecare meci și am câștigat noi tot.

Dezvăluiri în premieră. Mister relatează scene de film

O femeie trimisă de generalul Nuță l-ar fi drogat ca să lipsească de la întâlnirea cu Valentin Ceaușescu, care-l angaja antrenorul Stelei

Dinamo propunea să împartă trofeele, de teama răzbunării Stelei?
În august, după episodul acesta cu trofeele pe care le câștigaserăm tot noi, Postelnicu și ministrul de interne fuseseră chemați de Nicolae Ceaușescu. Era și Ilie în birou. Cum a intrat Postelnicu, Ilie a zis "uitați, tovarășul prim-secretar, d-aia n-a câștigat Steaua nimic, că se implică tovarășul Postelnicu în fotbal!". Ceaușescu stătea cu fundul pe birou. A zis "băi Postelnicule, eu te-am adus să te ocupi de Securitate, nu de fotbal! Tu nu știi că eu am înființat Steaua? Asta e echipa mea! Ia bagă-ți tu mințile în cap! Terminați cu bârfele astea! Luați tot ce-i mai bun de prin țară și faceți două echipe mari, care să se bată cu străinii, nu vă mai bateți între voi, ca disperații! Puneți-i la punct p-ăia din Occident!". Și au început să adune jucători pe blat.

Doar că Steaua a devenit mai bună, a câștigat Cupa Campionilor, ceea ce Dinamo nu a reușit.
Da, pentru că la Dinamo a rămas dobitocul de Vasile Anghel, care mă curățase pe mine. L-a adus antrenor pe Piți Varga, care nu putea să antreneze, pe urmă l-a pus pe Cernăianu, dormea pe el. Când l-a adus pe Lucescu, deja Alecsandrescu făcuse Steaua. Alecsandrescu a făcut echipa, nu Halagian sau ce zic ăștia... Alecsandrescu era genial.

Dilema era dacă Halagian sau Ienei a construit-o.
Nicio legătură! Ienei a fost un antrenor modest, însă avea o ținută care-i mobiliza cât de cât pe jucători. Înainte de meciul cu Argentina, din '90, eu am rămas blocat! Ienei a vorbit trei minute! "Băieți, ne facem jocul nostru, luăm mingea, o pasăm, ne ducem la poarta adversă. Când o pierdem încercăm s-o recuperăm. Sunteți jumătate de la Dinamo, jumătate de la Steaua, știți ce aveți de făcut". El nu știa jucătorii, nu știa nimic!

Influență, aranjamente mai multe cine avea?
Securitatea era Securitate! Dinamo cumpăra meciurile cu videocasetofoane, cu ce confiscau ei. Steaua le cumpăra cu bani. Securitatea, fiind mai nenorocită, știa cum lucrau ăia de la Steaua. Erau doi tipi. Banii veneau de la Victor Stănculescu, din traficul de arme, treceau pe la Olteanu, mi se pare, ministrul Apărării, și ajungeau la Alecsandrescu. Existau doi tipi din Drumul Taberei care primeau bani de la Alecsandrescu ca să cumpere trei-patru jucători de la formația adversă. Meci de meci! În perioada '86-'89, asta se întâmpla meci de meci! Dinamo cu casetofoane, Steaua cu bani cumpărau meci după meci! Mie mi-au cumpărat meciul când eram la Târgu Mureș, mi-au spus în față că o să mă facă. O bătusem pe Victoria cu o etapă înainte și m-au călcat în picioare, până m-a apărat Valentin.

Ca dinamovist, vă proteja Valentin Ceaușescu!
Valentin fusese cu noi la Hamburg și văzuse cine a făcut tactica, antrenamentul și și-a dat seama. El a vrut să mă aducă pe mine antrenor la Steaua, de la Târgu Mureș, dar m-a drogat generalul Nuță, de la Interne, într-o noapte și n-am mai ajuns la Steaua. M-a căutat Valentin și în Dâmbovița, nu mă mai găsea.

V-a drogat Dinamo ca să nu deveniți stelist?  
A venit o gagică pe care o știam eu în Târgu Mureș, am stat cu ea seara și mi-a pus ceva în vin sau în cafea. M-am trezit a doua zi la 6:00 seara, d-aia am întârziat la întâlnirea cu Valentin.

 

Cadou de la Iliescu

Aveți o colecție de ceasuri. Rolexul de la mână are vreo poveste?
E un cadou de la Ion Iliescu. Mie și nevestei ne-a făcut cadouri câte un ceas. Are o valoare sentimentală, da, pentru că eu îl consider un om încercat, care a trecut printr-un moment foarte greu și am fost alături de el în clipe care au însemnat o cotitură fantastică pentru societatea românească. După părerea mea, a fost singurul președinte care a avut o ținută pentru așa ceva, față de ce vedem azi... Ca de obicei, la noi îl înjură toată lumea.

Care a fost momentul acela foarte greu pentru Iliescu?
Revoluția din '89. Tu crezi că l-a pus lumea aiurea? L-au pus și americanii, și rușii. Eu l-am cunoscut în '68. Jucam la Dinamo și la națională și m-a chemat să vorbesc la un congres al UTC. A zis că-l vrea pe unul care a mai făcut școală, care mai citește. Pe urmă ne-am revăzut la Revoluție. La acel congres, m-am așezat în primul rând, făcusem discursul cu unul Patrichi, cu care am băut și vreo două căni de vin. După ce au vorbit 14 inși, Gogu Rădulescu, cel care conducea ședința, a zis "gata, întrerupem vorbitorii!". M-am ridicat să ies din sală și m-am întâlnit cu Iliescu și cu Dan Marțian. I-am zis lui Iliescu "mi-am ratat cariera politică, mă întorc la naționaliștii mei din familie". "Cornele, stai liniștit, că n-ai pierdut nimic. Politica e o mizerie". Mă mai gândesc din când în când la vorbele lui, mi-au rămas în minte: "Politica e o mizerie, e mai bine că ai rămas la fotbal".

"Am fost în relații foarte bune cu Postelnicu până în '84, când ne-a lucrat și pe mine, și pe doctorul Tomescu celebrul Vasile Anghel, un spion ratat, care a mai condus-o pe Dinamo și după Revoluție"
Cornel Dinu

 

Comentarii (36 ) Adaugă comentariu

mosvasile  •  03 August 2018, 09:13

Da perioada asta cum o fi mai boiangiule?E "minunata" nu-i asa?De si-au luat lumea in cap 4 milioane de romani,lasandu-si copii fara parinti si batranii fara copii!Au mai ramas pensionarii,arendasii,bugetivorii- si "corporatistii" vai mama lor-o specie incerta, intre robotzei si clone!

Marian Boeangiu  •  02 August 2018, 23:00

Perioade mizerabile, oameni mizerabili, obiceiuri( naravuri) mizerabile! Prezentate pozitiv! Sunteti defecti iremediabil!!!

cobadin33  •  02 August 2018, 22:36

Postat de mosvasile pe 02 August 2018, 20:32

@Gaby A.Gator Stai linistit domnu"Gator!Ala care te insulta e tot un pensionar- se vede de la o posta!Se vede ca e din specia aia de "oportunisti"care si-ar scoate si un testicul,ca sa fie trendy si care crede ca el s-a nascut pe 22 decembrie 1989!Asa au procedat si cand au venit rusii!Niste spalati pe creier,nu merita sa le raspunzi!

Sunt nascut in 1985, nu mai sunt prea tanar, dar nici ramolit, asa cum sunteti voi doi. Nu ma omor dupa fotbal, pe gsp citesc rar vreun articol (interviul cu Dinu l-am citit), mai mult titlurile. Sunt stelist, dar n-am mai fost la un meci pe stadion de la semifinala cu Middlesbrough. Nu ma intereseaza rivalitatea cu Dinamo, pt ca in toata copilaria si adolescenta mea Dinamo nu exista, ci doar Rapidul. Iar voi, astia matusalemici care va manifestati indoiala fata de noi, sunteti demni de tot dispretul! Adio, tovarasi!

Vezi toate comentariile (36)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase