Articol de Eduard Apostol, Raed Krishan (foto)
luni, 15 ianuarie 09:00
DIN CUPRINS |
Cum și-a redescoperit plăcerea de a juca fotbal |
Supervedetele care l-au impresionat în Turcia |
De ce vrea să renunțe la rețelele de socializare |
Silviu Lung junior este tipul de fotbalist altfel. Un tip de un bun-simţ ieşit din comun, nu doar inteligent, ci şi volubil, cu care poţi conversa ore întregi despre fotbal, viaţa socială, ce legi se mai dau în România, cum e viaţa printre străini, ce şotii a făcut în şcoală, cum să faci 11 ore de la Constanţa la Craiova cu un Range Rover cu 50 km/h şi de ce e o risipă timpul petrecut pe social media sau să dai 6.000 de lei pe un Iphone X. Antialcool, antiţigări, antimanele, craioveanul oferă prin intermediul Gazetei Sporturilor o imagine despre un tânăr de 28 de ani de ani, cuminte şi cumpătat.
Pornind de la "cazul Alibec", goal-keeperul marii surprize din Turcia oferă o lecţie gratuită de viaţă lui Gigi Becali şi steliştilor. Bonus: de ce e viaţa mai simplă în străinătate şi cum a fost îndoctrinat anti-Dinamo copil fiind
A fost şi este o experienţă interesantă. Mi-a luat cam o lună să mă acomodez şi să-mi cunosc colegii în adevăratul sens al cuvântului. Şumi a reuşit să gestioneze fiecare situaţie foarte bine şi suntem, zic eu, surpriza plăcută a campionatului.
Ba, din contră, este mult mai uşor. Da, de ce te miri? Ritmul este mult mai alert, jucătorii sunt mai valoroşi decât în ţară, condiţiile sunt super.
Asta depinde de diferite circumstanţe, de capacitatea fiecărui jucător de a se adapta la diverse situaţii. Nici mie nu mi-e uşor, dar când ai condiţii de antrenamente, totul bine pus la punct, nu ai la ce să te gândeşti decât la fotbal. Nu ai alte probleme, cum mi s-a mai întâmplat, să te sâcâie dacă-ţi iei banii sau mai ştiu eu ce. În România, ai mici probleme care te macină precum picătura chinezească.
Mi-am redescoperit plăcerea de a juca fotbal. Am reuşit din nou să mă bucur de fiecare meci. În România pierdusem plăcerea de a mă antrena, de a juca, devenise totul o rutină. Schimbând campionatul, am dat peste altceva, nou, cu altă emulaţie, cu o energie pozitivă, am făcut un pas mai sus la timpul potrivit.
Sunt la un nivel superior acum, sincer. CFR Cluj e o echipă bună, o admir, şi pe antrenorul ei, dar campionatul României nu se poate compara cu cel al Turciei, care e în primele 7 ligi ale Europei. Joci etapă de etapă cu fotbalişti pe care îi vedeai la televizor în Champions League!
Adebayor de la Başakşekir, Eto'o de la Antalya, căruia i-am apărat un penalty, Wagner Love de la Alania, Quaresma şi Pepe de la Beşiktaş şi mulţi, mulţi alţii. Am doar de crescut jucând aici.
Principalul meu obiectiv este să joc bine la echipa de club, apoi selecţionerul decide. Să fac eu ce am de făcut, mai întâi.
Am acelaşi stil de viaţă. Trăiesc într-un oraş la poalele muntelui, cu un milion şi jumătate de locuitori, lângă, la 30 de kilometri, avem o zonă turistică frumoasă şi cunoscută, Capadoccia, e fain.
Încă nu. Problema e că trebuie să te trezeşti la ora 5:00 dimineaţa ca să prinzi culoarul pentru zbor. N-am teamă de înălţime, însă nu mi-a permis programul. Ar trebui să mă duc să dorm în orăşelul cel mai apropiat. Când o să am 2-3 zile libere, o s-o fac.
Nu, niciodată nu mă vor schimba. Eu am avut bani de mic, serios, atât cât îmi trebuia. N-am dus lipsa lor, de aceea o să le mulţumesc mereu părinţilor mei, nici n-am făcut risipă. Până la urmă, în viaţă, cele mai frumoase momente, adevărate plăceri, nu costă mult, nu sunt scumpe. Gândiţi-vă la chestiile simple, din suflet şi pentru suflet, care vă împlinesc cu adevărat!
Da, mă uit şi-mi place tot ceea ce se întâmplă acum la Craiova. Toată emulaţia odată cu deschiderea noului stadion. L-am vizitat după ce i-a dat drumul. Cunosc Craiova, iar oraşul respiră şi iubeşte fotbalul. E bine că avem o echipă ce reprezintă comunitatea şi-mi doresc să facă treabă cât mai bună.
Alexandru Ioniţă de la Astra. L-am cunoscut când a venit ca un copil, acum e foarte bun. Are calităţi extraordinare, are talent. Îi lipsea încrederea. Jucând şi făcând-o bine, i-a crescut şi încrederea, e pe un drum bun. Sper din tot sufletul să se înţeleagă domnii Niculae şi Buduru cu el şi să nu piardă 6 luni din viaţă degeaba.
La Steaua nu l-aş vedea. El e rapidist, nu-l văd acolo. Cred că ar fi bine să meargă undeva unde să joace meci de meci.
(Râde) Şi la Astra în ultimii doi ani am respirat aerul suflării vişinii. Ştiu cum este să fii rapidist. Sunt băieţi buni cu toţii. Ei n-au nimic contra băieţilor care joacă la Steaua, ci doar împotriva clubului în sine. Aceste rivalităţi dau culoare campionatului. O ligă fără Rapid e tristă, dacă ar fi şi fără Dinamo n-ar mai fi marele derby, acele şicane de microbişti ce dau savoare.
(Râde iar) Faţă de Dinamo când eram mic. Aşa suntem crescuţi la Craiova. Fără să fi avut vreo amintire personală negativă, dar aşa suntem învăţaţi de micuţi, să nu suportăm Dinamo, de la juniori. Ni s-a explicat că, în nu ştiu ce an, au făcut "câinii" ceva şi n-a câştigat Craiova campionatul.
Absolut niciuna. Nici dacă bate Steaua. N-am nimic contra nimănui. Mereu voi simpatiza echipa oraşului meu, Craiova, şi mă uit, neutru, la orice meci.
Stai, că am lucrat cu domnul Niculae la Astra! N-am avut probleme. Şi dânsul era câteodată mai vulcanic, dar a doua zi venea şi te mângâia. Până la urmă, ei investesc şi avem nevoie de ei, prefer 20 de patroni vulcanici care să investească şi să crească nivelul campionatului.
Probabil îi lipseşte încrederea acum. La orice fotbalist, un procent foarte mare din reuşita lui îl reprezintă încrederea. A fost mult iureş mediatic pe acest subiect, el trebuie lăsat în pace. Patronul lui a investit în el o sumă foarte mare pentru România. Dacă-ţi iei o maşină extraordinar de scumpă şi faci o pană, ce faci, arunci automobilul? Nu, te duci, repari roata şi te bucuri de ea alţi câţiva ani.
Să nu fac rău nimănui niciodată. O învăţătură bună.
Nu beau, nu fumez. Dacă îmi place stilul acesta de viaţă sănătos? Da, nu ies în decor. Uite, de exemplu, îmi plac tatuajele, poate într-o zi o să-mi fac, dar dacă o să fac vreunul trebuie să fie unul special. Vicii... Eu am dat totul mereu fotbalului, în fiecare zi m-am gândit: "Azi e luni, ce am de făcut marţi, miercuri, joi ca să fiu sănătos şi odihnit sâmbătă la meci!". Pentru că în viaţă când dai ceva carierei tale, meseriei, îţi întoarce cum îi dai.
Am puţini prieteni. Am multe cunoştinţe, dar adevăraţi prieteni sunt puţini. Avem un grup şi pe Facebook, "clasa 8 E", îmi sunt foarte dragi colegii din clasele V-VIII, aş vrea să ne vedem cât se poate de des, cu toate că sunt prinşi şi ei cu job-urile lor. Am rămas prieten de la junior cu Vali Găman şi cu familia lui, iar el o să-mi fie mereu ca un frate.
Probabil că economist. Mama mea e directoare economică de foarte mulţi ani la Institutul de Cercetare şi Proiectare. La şcoală mi-au plăcut geografia şi limba engleză, eram pe filologie, uman.
Năzdrăvan şi făceam multe năzbâtii. Până prin clasa a IX-a cred că am făcut tot ceea ce putea face un copil. Nu pot să le spun, că se supără mama! Dar acum, matur fiind, sunt total opusul, din hiperenergic am ajuns foarte liniştit după 16 ani, urmând obiectivele importante în viaţă.
"Mă uit cu plăcere la campionatul englez, când eram mic ţineam cu Chelsea. Totul a început de la culorile alb-albastre, ca ale Craiovei, apoi am văzut că este într-o zonă selectă a Londrei" Silviu Lung Jr
''L-am apreciat pe Peter Schmeichel când eram micuţ. Şi Bogdan Lobonţ perioada Ajax, super, super"
Silviu Lung Jr
14 meciuri
a bifat în prima parte a sezonului la Kayserispor, având 4 partide fără gol primit şi 16 goluri încasate
3 selecții
are la prima reprezentativă
215 partide are în tricoul Astrei, cu care a câştigat trei trofee, la care se mai adaugă 60 de meciuri în tricoul Universităţii Craiova
Dependenţa de telefon îl chinuie şi îl enervează la culme: "Îmi reproşez faptul că stau prea mult pe reţelele de socializare. Deşi cred că pun poze o dată pe lună. A ajuns un tic. După 5 minute vreau să deschid din nou Facebook-ul, deşi nu mă împlineşte cu nimic. Pierd vremea! Gata, cât de curând o să renunţ la adresele de pe social media. Mă enervez mai mult. S-a şi demonstrat într-un studiu că oamenii au ajuns să nu poată sta 5 minute fără internet şi social media. Mai bine să mă bucur de natură, de viaţa simplă".
Silvică a condus un Range Rover Sport, pe care l-a achiziţionat la mâna a doua, acum are de un an şi jumătate un Mercedes GLE. "Nu mă atrag maşinile foarte scumpe. Am stat numai în service cu Range-ul, am zis că voi investi într-o maşină nouă care să mă ţină 10-15 ani. Vreau s-o ţin foarte mult timp, serios, 10 ani! Am avut de tras cu cealaltă, am ajuns la mare şi mi s-a stricat ceva la motor, de a trebuit să mă întorc la Craiova doar mergând cu 50 km/h şi fără aerul condiţionat pe o căldură de 40 de grade Celsius. Am făcut "doar" 11 ore, terminat".
Întrebat în ce ar băga bani dacă ar fi să înceapă o afacere, goalkeeper-ul nu a stat mult pe gânduri: "Aş investi într-un bloc, ar fi un business bun. Dar pentru mine lucrurile material nu sunt prioritare. Nu pun preţ pe bijuterii, ceasuri, haine, mă lasă rece. Altele sunt plăcerile în viaţă. Aş da oricând un ceas scump pentru o întrevedere cu colegii mei din generală în care să povestim şi să ne resimţim acei copii zburdalnici şi liberi de la 14-15 ani. Măcar doar pentru câteva ore să fim acei copii liberi şi plini de speranţe". z
Când vorbeşte de locuri preferate, olteanul e direct: "Japonia mi-a rămas la inimă. Nagoya, Tokyo, Disneyland-ul de acolo. De când a fost tata antrenor cu portarii la Nagoya Grampus Eight, când aveam 10-11 ani. Cred că în două decenii s-au dezvoltat enorm. Mi-aduc aminte că stăteam într-un bloc normal şi când cineva suna la uşă apărea faţa persoanei pe televizor! Foarte dezvoltaţi tehnologic, şi vorbim de începutul anilor 2000. Foarte, foarte curat, fără o hârtiuţă pe jos, prietenoşi cu străinii, ne ofereau cadouri doar că vedeau că nu suntem de acolo. Şi mai iubesc Viena în timpul Sărbătorilor de iarnă".
Chiar dacă e un tip la locul lui, Lung junior îşi apără propriile păreri. De mic spune că era astfel: "Nu mi-a plăcut istoria deloc. Din punctul meu de vedere, foarte multe date pe care noi le-am învăţat la şcoală sunt eronate. I-am spus acest lucru profesoarei de istorie, m-am certat un pic cu ea atunci, bine, am făcut o greşeală, pentru că am jignit-o foarte rău şi nu a fost normal. Eram clasa a V-a sau a VI-a şi i-am zis: "Doamnă, nu pot să învăţ ceva unde sunt multe minciuni şi unele lucruri nu s-au întâmplat!".
Turcii sunt vulcanici. De acest lucru s-a lămurit la meciurile din Super Liga. Diverse obiecte îi survolează capul la partide. "Telefoane, ceasuri, încărcătoare de telefon zboară pe lângă mine, cred că dacă te loveşte vreun asemenea obiect nu ştiu cum te mai ridici. Uneori, le mai dau înapoi celor din tribune, îmi mai spun să le înapoiez bunurile. Sunt simpatici. Şi fabuloşi. Nicio sumă de bani de pe lume nu-ţi poate da ce-ţi oferă să stai să cânţi câteva minute cu 20.000-25.000 de oameni la Kayseri după un meci! Sunt sentimente unice".
Silvică despre el în timpul liber: "Mă relaxează să citesc. I-am citit toate cărţile lui Dan Brown, are nişte romane tari, te ţin în priză. Mai citesc nuvele, SF-uri şi romanele poliţiste. Îmi plac mai mult cărţile decât filmele. Din acestea, mă relaxează comediile de orice fel, din acelea cu adolescenţi, cu tineri, să râzi, să te bucuri, nu cu împuşcături. Şi mă mai destind filmele cu supereroi".
"Cum, Doamne-iartă-mă!, să dai 6.000 de lei pe un telefon, mă refer la Iphone X?! Încotro ne îndreptăm? Şi pe haine mi se pare prea mult 500 de euro pe o pereche de blugi, sunt oameni care muncesc mult pentru asemenea sume" Silviu Lung Jr
"O perioadă am locuit în Bucureşti, în zona cartierului Berceni, iar după câteva drumuri cu maşina în care am făcut 40 de minute pe o distanţă de 5 km, am descoperit plăcerea şi utilitatea mersului cu metroul"
Silviu Lung Jr
merace • 15 Ianuarie 2018, 22:10
sau asteapta oferte pentru asta?
merace • 15 Ianuarie 2018, 22:08
ce stupid! A incercat macar sa organizeze acea intalnire de generatie cu colegii din generala, despre care zice ca ar da un ceas scump?! Sau o zice de ochii presei?!
mannecken • 15 Ianuarie 2018, 20:57
Postat de Ticu Troya pe 15 Ianuarie 2018, 12:29
In sfarsit un oltean cu capul pe umeri !! Bravo bai Silvica !
Da, este oltean omu' dar tatal sau este nascut la Sânmiclăuș, Satu Mare :) Nu stiu mama lui, dar asta nu conteaza. Educatia pe care ti-o dau parintii este esentiala, nu zona în care te-ai nascut.