Gentleman Imi » Azi, Emeric Ienei împlinește 80 de ani » Interviu eveniment: "Visul meu era să devin avocat"

"Știi ce nu face Steaua? Redublările! Uite, să zicem că ăsta e atacantul...ba nu, paharul ăsta e fundașul, că e mai mare, mai de speriat! Atacantul coboară un pic ca să primească, îi întoarce mingea mijlocașului și acesta deschide pe extremă pentru centrare.

Între timp, vârful s-a demarcat la colțul scurt și așteaptă centrarea".
Fundașul e un pahar pentru apă, înalt și larg. Emeric Ienei pune paharul "gras" să marcheze la sânge o cutie mică în care se găsește un îndulcitor pentru ceai și pentru cafea. Antrenorul de la Sevilla își imaginează cum îndulcitorul coboară un pic și redublează pentru sprintul pe extremă al unui pliculeț de ceai.

La aproape 80 de ani, face scheme ofensive cu recuzita pe care o găsește pe masa din cafenea. Are mulți ani de când nu mai antrenează, de când n-a mai lucrat astfel de manevre pe un teren, cu fotbaliști reali. Și-a păstrat însă obișnuința de a-și imagina jocul, asta e ceva de care nu poate să scape niciodată. E imposibil, după o carieră ca a unui călător în timp, un aventurier prin istoria fotbalului. Ienei a jucat contra lui Ozon, i-a antrenat pe Dobrin și pe Hagi. Și pe Mutu, și pe Chivu.

"Cel mai greu moment din carieră? Am luat campionatul cu Steaua și m-au demis fiindcă-l câștigasem doar la golaveraj, nu la diferență de puncte. Așa am ajuns la Târgoviște, unde l-am antrenat pe Dobrin"

Domnule Ienei, cum vă simțiți la aproape 80 de ani?

Aproape 80? Foarte aproape! Au trecut anii... Nu pot să fiu prea critic cu viața, am avut ani frumoși. Dacă suntem acum aici e un lucru bun, o chestie câștigată de mine. Așa privesc situația.

Ce vă face fericit, mulțumit?

Viața de familie, în primul rând. E foarte bună. Am doi copii... Bine, nu prea mai sunt copii, copiii mei au și ei copii, la rândul lor. Fata mea urmează să plece la Chicago, să lucreze la ambasada din America. Se va muta în State. E o satisfacție pentru mine succesul ei profesional. Mie chiar și școala mi-a oferit satisfacții. Am terminat ICEF și de acolo am fost remarcat și înrolat de Steaua. Înrolat cu ghilimele sau fără ghilimele.

Cum v-a înrolat Steaua?

Era un pact între Steaua și Dinamo. Într-un an, Steaua alegea jucătorii pe care voia să-i transfere. În anul următor, avea Dinamo întâietate. În anul când trebuia să plec eu militar era rândul lui Dinamo să aleagă. Eu nu aveam de gând să plec la Steaua. Nici la Dinamo. Eu voiam să plec la Timișoara, să studiez și să devin avocat. Dar a venit la Arad un colonel de armată și m-a luat cu trenul. M-a dus la Craiova, în armată, pe urmă am fost mutat la Steaua.

Începutul: i-au furat periuța de dinți

Armata a încălcat înțelegerea pe care o avea cu Dinamo și v-a furat?

Am fost înrolat la Craiova, am petrecut două săptămâni groaznice ca militar în termen. Militar, militar! Adică mă luaseră în armată, pur și simplu. După care am trecut la București, la Steaua. Mi-a fost greu în săptămânile petrecute la Craiova, nici nu eram obișnuit, nu eram făcut pentru militărie. Am plecat de acasă cu o sacoșă în care aveam hainele... Am avut și o experiență neplăcută, care acum mi se pare haioasă. Dimineața, a doua sau a treia zi, ne-am dus la chiuvete să ne spălăm. Eu eram obișnuit să mă spăl și pe dinți. Am pus periuța de dinți pe marginea chiuvetei și am început să mă spăl pe față. Când am luat mâinile de la ochi, periuța de dinți deja dispăruse. Mi-o furaseră. M-a marcat atât de tare perioada asta de două săptămâni încât de atunci, oriunde vedeam un ofițer, aruncam sacoșa din mână și salutam.

Cum a fost începutul la Steaua?

O satisfacție și o plăcere extraordinare, fiindcă ajungeam într-un lot foarte bun, cu mari fotbaliști: frații Zavoda, Gică Constantin, Toma. Eu aveam 18 ani, eram un copil. Am fost surprins când m-au primit chiar ca pe un copil al lor. Și eu eram disciplinat, asta m-a ajutat să mă integrez.

Nu vă priveau de sus? "Noi suntem fotbaliști, cine e copilul ăsta?"?

Deloc! Am reușit să mă acomodez fără probleme. După perioada asta de la Steaua am plecat în Turcia, la Kayserispor. Am mers acolo eu și Constantin. El a jucat un an, eu am rămas doi ani. Pe urmă am revenit în România. Terminasem între timp ICEF, așa că aveam carnet de antrenor. Președintele Stelei era Gică Popescu, primul antrenor pe care-l avusesem în momentul în care venisem la București. El mi-a oferit un post de antrenor la centrul de juniori. Am continuat și cariera de fotbalist, eram jucător în prima echipă și antrenor de juniori. Existau în centrul de tineret nume care aveau să devină importante în istoria Stelei, printre care Aelenei și Marcel Răducanu.

"Măi băieți, ăștia nu vă iau gagicile, mă!"

Antrenorul povestește ce mesaj a avut în vestiar înainte de câștigarea primului trofeu european din fotbalul românesc

Antrenor de seniori cum ați devenit?

V-am zis că începusem să antrenez juniori. Peste doi ani a venit antrenor principal al Stelei, Titi Teașcă. Și m-au numit pe mine secund al lui Teașcă, m-au promovat la seniori. Am câștigat campionatul în primul an. În al doilea am pierdut titlul, l-au demis pe Teașcă și m-au instalat "principal".

Era dur Teașcă?

Titi Teașcă a fost un intelectual. Nu era dur, doar că era un pic prea, prea...

Rigid?

Mai târziu aveam să descopăr care era greșeala mare a lui Teașcă. El era un om normal în zilele dintre meciuri. Când venea la stadion și se așeza pe bancă se transforma. Exagera! Avea ieșiri foarte dure și față de jucători, să nu mai spun ce făcea cu arbitrii... La un meci s-a dat lovitură liberă pentru adversar, destul de ușor, că nu prea fusese fault. Teașcă a început să țipe la arbitru și apoi mi-a zis și mie: "Du-te și zi-i ceva ăstuia!". "De ce eu? De ce nu-i spui tu?". "Are mai mare efect dacă le zici tu!". Era conștient că țipa la ei atât de des, că arbitrii se obișnuiseră și nu mai aveau efect protestele lui.

"Trebuie să știi când să bei"

Spuneți-ne un atu, un ingredient care v-a ajutat să aveți succes.

Am avut o șansă extraordinară: din primul moment în care am devenit antrenor principal am primit un grup de jucători foarte valoroși. Și mai târziu, tot ăsta a fost norocul meu și la câștigarea Cupei Campionilor. Echipa era valoroasă și foarte legată, un grup foarte unit.

Legătura asta dintre jucători cum se realiza?

Se vorbește prea mult despre relațiile dintre jucători în sensul că ei ar trebui să iasă la masă, la restaurant, să se întâlnească în timpul lor liber. Nu sunt de acord! Relația de joc e singura care ar trebui să-l preocupe pe antrenor. Și asta se poate face și fără socializare în timpul liber. Fotbaliștii trebuie să fie convinși că joacă pentru ei, pentru familiile lor și pentru club.

Și dacă ieșeau în oraș împreună era rău?

Le spuneam de fiecare dată: "Sunteți și voi cetățeni români, deci aveți drepturi la fel ca noi toți, inclusiv să ieșiți în restaurante sau în baruri. Doar că trebuie să știți când, cu cine și cât!".

Mai existau și jucători care exagerau?

N-am avut probleme, deși conduceam un vestiar destul de greu din punctul ăsta de vedere. Îi sfătuiam să nu iasă în cârciumi mici, să meargă în restaurantele cele mai bune din București. Pentru că într-o cârciumă de cartier mai poți să te îmbeți, să-ți faci de cap. Într-un loc luxos ești mai responsabil, nu poți să te faci de râs de față cu lumea bună. Fotbaliștii erau și cred că sunt și acum expuși. Când merg într-un local se adună oameni în jurul lor și îi încurajează, "hai să mai bem!".

"Generațiile vechi n-aveau încredere"

Care a fost fotbalistul care v-a impresionat cel mai tare?

Întotdeauna se vorbește despre cel mai bun. Jucătorii trebuie analizați în funcție de perioade. Poate într-un anumit timp a existat un fotbalist care a jucat mai bine decât cel pe care îl votează majoritatea regele. Au fost fotbaliști excepționali în diferite vremuri. Ozon, spre exemplu, avea o tehnică extraordinară. Extraordinară! Suferea pentru că nu avea spirit de echipă, el când avea mingea voia să-i dribleze pe toți. Era mult mai mare decât mine ca vârstă, dar l-am urmărit cu atenție, mai ales că a trebuit să-l și marchez în meciuri.

De ce s-a câștigat o cupă europeană în 1986, nu mai devreme?

Rezultatele bune din a doua jumătate a anilor '80 au ridicat valoarea tuturor jucătorilor. Vrând-nevrând deveneau cu toții mai buni cu fiecare meci european pe care îl disputam, datorită experienței și a încrederii. Vedeau că se poate, că e posibil să-i batem pe toți, indiferent că ar fi fost francezi, spanioli sau italieni. Generațiile mai vechi n-aveau suficiente meciuri, le lipsea experiența.

Apropo de experiență, ce le-ați zis jucătorilor înaintea finalei cu Barcelona?

Mă gândeam și eu ce să le zic, căutam un discurs care să mai scadă presiunea, să-i mai relaxeze pe jucători. Le-am spus: "Jucați, măi băieți, fără frică! Ce vă pot face dacă voi vă propuneți să jucați fotbal? Gagicile n-au cum să vi le ia, banii nici atât, că aveți câte trei dolari pe zi, nici n-ar vrea străinii să vi-i fure! În cel mai rău caz puteți să pierdeți meciul, mai rău de atât n-are ce să fie!".

Era presiune și din partea Partidului Comunist să aduceți Cupa, să aduceți glorie comunismului?

După ce s-a câștigat Cupa Campionilor, ne-a chemat șefu' ăl mare pe toți.

Ceaușescu?

Da, ne-a dat niște diplome de eroi ai muncii socialiste, a deschis niște sticle de șampanie. După ce înmânat diplomele, a vorbit cu mine Ceaușescu: "Tovarășe, felicitări! Acum am o pretenție: la anul vreau și campionatul României, și Cupa Campionilor! Din finala asta nu mi-a plăcut că ați jucat și prelungiri. Era mai economic să-i fi bătut în 90 de minute".

"Jucătorilor li se ofereau bani pentru blaturi"

În afara acelui episod, ați mai avut discuții cu Nicolae Ceaușescu?

Nu, nu... Am avut contact doar cu fratele lui, Ilie Ceaușescu. Și mai mult cu Valentin. Și acum mai discut cu Valentin la telefon, mai comentăm despre fotbal. Valentin nu avea nicio funcție la Steaua, dar el ne-a sprijinit. Dacă un jucător avea nevoie de o casă, Valentin rezolva. Când voia cineva o mașină Dacia, la fel, vorbea Valentin.

Cum se comporta Valentin?

Era foarte uman. După ce am câștigat Cupa, ne-a propus Real Madrid să jucăm un amical în vară, în pregătire. Ei ne plăteau avion, hotel, absolut tot. Plus 30.000 de dolari pe care Realul îi achita imediat. L-am rugat pe Valentin să le împartă banii jucătorilor, care mergeau în deplasări cu 3 dolari diurnă. Și a acceptat să împartă, cred că a luat 500 de dolari fiecare fotbalist. S-a aprobat și să poată merge și nevestele în acea deplasare de la Madrid, un lucru deosebit în perioada aceea.

"Steaua e echipa familie Ceaușescu, trebuie să avem grijă"

Nu era o problemă implicarea lui Valentin? Adversarii ce înțelegeau?

Nu, din contră! Am avut meciuri înaintea cărora echipa adversă ne ruga să nu dăm mai mult de două goluri. Au fost tentative de a-i coopta pe jucătorii noștri în aranjamente. La modul "ai zece mii de dolari ca să pierdeți", când noi jucam pe prime de trei sute sau de opt sute de dolari. Aflam și le spuneam fotbaliștilor ofertați de adversari: "Sunt bani mulți care vi se propun, într-adevăr. Dar voi aveți ocazia să câștigați campionatul și să primiți și mai mulți bani fără să vă murdăriți. Gândiți-vă că fiecare răutate se află până la urmă și se plătește!". Nu cred că am avut probleme cât am antrenat, nu am simțit vreodată că m-a trădat echipa.

"L-am sfătuit întotdeauna pe Hagi să nu mai coboare, să nu vină în jumătatea noastră. El se epuiza cu faza defensivă, când trebuia să-și conserve energia pentru momentele când avea mingea la picior aproape de poarta adversarului. Fotbalul nu e o luptă, inteligența contează mai mult decât forța"

A fost vreun jucător pe care nu l-ați avut, dar l-ați fi luat la Steaua?

În primul rând, în perioada aia puteau să ia jucători Steaua, Dinamo și echipele universitare, care le ofereau jucătorilor facultate. Sigur, ne-am uitat la Dobrin la un moment dat, un fotbalist fantastic. Dar nu știu dacă Dobrin ar fi putut să joace la Steaua.

De ce să nu fi putut?

Pentru că el, la Pitești, era totul. La Steaua nu putea primi un asemenea rol privilegiat. Dobrin a fost totuși un jucător mare de tot, e adevărat că într-o vreme când se juca altfel decât se joacă azi. Se alerga mai puțin, nu erau atât de multe contacte. Fotbalul a evoluat, dar meciurile erau mai spectaculoase pe vremea lui Dobrin decât sunt azi, când baza o constituie tactica, pregătirea fizică și agresivitatea.

"Performanța din '86 a fost și rezultatul unei coincidențe, mai mulți jucători foarte buni s-au născut într-un anumit interval de timp încât au făcut parte din aceeași generație. Pentru acea echipă, testele erau în Europa. În România eram mai buni decât toți"

"Eu l-am promovat pe Ilie Dumitrescu la "națională". Și pe Mutu, și pe Chivu tot eu i-am adus. Pe Cristi l-am transformat din fundaș central în fundaș stânga și l-am titularizat la Euro 2000"

"Au mai existat jucători care puteau să bea și să și joace. Așa era, din echipa veche a CCA, Vasile Zavoda. Nu se îmbăta zilnic, dar bea mai mult decât ceilalți. Acum aud de Tamaș că face asta, dar pe teren nu-l văd slăbit, nu mi se pare că suferă"

2 ania petrecut Ienei, ca mijlocaș central, la Kayserispor, din 1969 până în 1971

"Lăcătuș și Balint mi-au promis Cupa"

Iordănescu a refuzat să execute un penalty la Sevilla, Andone n-a avut nici el curaj să bată la Coppa del Mondo, în fața Irlandei. Curajul altor fotbaliști i-a adăugat lui Ienei cel mai tare trofeu continental

După câștigarea Cupei din '86 la loviturile de departajare, ați avut și ghinion într-un asemenea moment, la Mondialul din '90, când ne-a eliminat Irlanda.

Așa e, am avut ghinion la acel meci, a lipsit Lăcătuș, Hagi a fost eliminat. Și am pierdut la loviturile de departajare, unde au existat jucători care au refuzat să execute. Când un om zice că nu vrea să bată penalty, n-ai cum să-l obligi! A trebuit să-i aleg pe alții. Andone, spre exemplu, n-a vrut să bată.

În finala din '86 doar Iordănescu a refuzat să execute?

Nu, au fost mai mulți și atunci. Iordănescu a zis "nea Imi, eu sunt și antrenor secund, ar fi urât să ratez tocmai eu". Pe Pițurcă îl schimbasem, că altfel ar fi executat el un penalty. A refuzat Radu II, care era un executant foarte bun. "Nea Imi, abia am intrat în joc, nu mă simt în stare". Au venit la mine Lăcătuș și Balint: "Batem noi și îți câștigăm Cupa!".

Penalty-urile erau antrenate?

Nu, nu exersam. Duckadam mai rămânea cu unii jucători și făceau pariuri pe bere după antrenamente. Era o pregătire pe care și-o făcea Duckadam. Mai degrabă lucram lovituri libere, alte faze fixe, nu penalty-uri.

Care e cel mai bun prieten din fotbal?

Nu pot să spun prieten-prieten. Aproape de prietenie am fost cu Piști Covaci. Dintre jucători, Tudorel Stoica, Balint, Duckadam, Pițurcă. Cu Pițurcă am avut multe discuții. El avea un stil spectaculos, căuta tot felul de execuții, cu călcâiul, diverse procedee. El cu Boloni creaseră o schemă de lovitură liberă, Piți îi întorcea mingea cu călcâiul lui Loți. După câștigarea Cupei Campionilor am fost invitat să predau o săptămână în Italia, la Coverciano. Le-am zis antrenorilor din sală: "Să nu uitați că puteți să învățați și de la jucători! Nu doar ei de la voi, și voi puteți învăța de la ei!". Am încercat să mut schema și pe partea cealaltă, cu Lăcătuș și cu Tudorel Stoica, doar că n-a funcționat. Lăcătuș era mai zvăpăiat.

"Statul a luat bani de la Ajax"

Apropo de Piști Covaci, el cum a ajuns la Ajax?

Printr-un impresar evreu, cu care se știa din Cluj. Acest agent l-a propus la Amsterdam și salariul lui Covaci era mai mic decât cel pe care-l aveau antrenorii de top din Vest, poate și asta a contat. Impresarul evreu i-a zis înainte să plece în Olanda: "Piști, ia-ți două costume noi, opt cămăși albe și dacă ăia îți spun că îți dau mașină, să spună că nu poate să conducă, fiindcă are mintea ocupată doar cu fotbalul".

Cum de l-au lăsat comuniștii să plece la Ajax?

Statul român a luat niște bani ca să-l lase să plece. Covaci a fost un antrenor foarte înțelept, un intelectual. Michels câștigase Cupa Campionilor, iar Covaci a continuat succesele. Era un antrenor care nu punea presiune pe jucători, avea discuții, multe discuții individuale cu fotbaliștii. Avea o putere de convingere formidabilă. Două modele am avut: Covaci și Gică Popescu.

"Copiii își dezvoltau tehnica pe maidan. Acum a dispărut maidanul. Nici centrele de juniori nu sunt bine organizate. Mai ales cluburile mici ar trebui să-și dezvolte condițiile pentru copii. De-a lungul timpului, Steaua și Dinamo au mai scos și ele câte un fotbalist, dar ca tradiție ele s-au bazat pe selectarea celor mai buni jucători din țară"

"Cei doi ani în care am jucat la Kayseri au constituit o experiență interesantă. Turcii, spre deosebire de noi, erau deja profesioniști. Bine, nu un profesionism foarte dezvoltat. Situația era, oricum, diferită de cea din România, unde Steaua era Armata, Dinamo era Miliția. Cluburile erau, de fapt, ministere sau alte instituții"

Finala Cupei Campionilor Europeni 1986

Steaua - FC Barcelona 0-0 (2-0 d.p.)

Steaua: Duckadam - Şt. Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu - Majearu, L. Bălan (72 A. Iordănescu), Boloni, G. Balint - M. Lăcătuş, V. Piţurcă (107 M. Radu). Antrenor: Emeric Ienei

Barcelona: Urruti - Gerardo, Migueli, J.R. Alesanco, J. Alberto - Marcos, Munoz, Schuster (85 Moratalla), Pedraza - Archibald (106 Pichi Alonso), Carrasco. Antrenor: Terry Venables