14 comentarii. Scrie și tu!

FLORIN COSTEA își spune povestea carierei: "Dacă Gigi ar fi avut răbdare cu mine, aș fi oferit mult mai multe Stelei"

Ajuns la 33 de ani în Liga a 3-a, la FC U Craiova, starul din Bănie de acum 10 ani nu regretă niciun pas pe care l-a făcut în cariera sa și vorbește deschis despre experiențele trăite în fotbal

Articol de
luni, 29 octombrie 09:00

 



CUPRINS
Care a fost cea mai mare ofertă primită din străinătate în perioada Craiova
Cum s-a făcut transferul de la Craiova la Steaua, care în acel moment părea imposibil
De ce nu a reușit în Ghencea
Tranșează războiul local FC U - CS U: "Sunt convins!"
Recunoaște că s-a contrat cu Adrian Mititelu
Câți bani a strâns din fotbal


- Florin, cum e din nou la Craiova, la echipa unde ai trăit cele mai frumoase momente ale carierei?
- Mereu aici a fost casa mea, Universitatea mi-a oferit totul, aici am cunoscut cele mai frumoase clipe din cariera mea. Sunt recunoscător acestui club fantastic. Sper să fie la fel de bine ca acum 10 ani.

- De ce ai ales Liga a 3-a?
- Am tot avut oferte, chiar și de la Liga 1. Voi fi sincer cu tine și recunosc că a contat mult și partea financiară. N-am vrut să plec de acasă doar de dragul de a o face. Să joc la Liga 1 și să nu câștig nimic. De asta am vrut să merg anul trecut la Șirineasa, unde se plătea chiar bine. Acum am decis însă cu sufletul, deși nici la Craiova nu pot spune că se câștigă rău. Vreau să pun umărul la revenirea Universității în Liga 1. Asta e tot ce am în cap acum atât eu, cât și toți cei care sunt aici.

- Ai vorbit de Șirineasa, atât de bine era acolo încât puteai refuza Liga 1?
- Da, am câștigat bine! Nu voi spune sume, dar pot spune că am fost mulțumit. O sumă peste ceea ce puteam lua la destule cluburi de Liga 1.

"Am avut oferte de la Rapid și Timișoara"

- E un proiect nou la Craiova, ce viitor îi prevezi?
- De obicei nu mă gândesc ce va fi în viitor, tot timpul m-am uitat către prezent. Acum suntem la Liga a 3-a, trebuie să facem totul pentru a ajunge în Liga a 2-a. S-a adus un grup bun de jucători, dar peste un an sau doi cine știe câți dintre cei care sunt acum vor mai fi aici. De asta spun că e mai bine să ne concentrăm pe ceea ce avem acum de făcut.

- În 2006 ai ajuns prima dată la FC U Craiova, ce ai simțit când ai văzut oferta?
- Am avut mai multe oferte atunci, parcă mai erau de la Timișoara, de la Rapid, echipe de top la acel moment. Nici nu realizam ce șansă primisem să vin la Craiova, un club cu o asemenea istorie. Aveam 18 ani, auzisem ceea ce însemna Universitatea, ce suporteri are, dar tot nu conștientizam ce club era. Am venit totuși cu mult entuziasm.

- Rapid juca "sferturi" în Cupa UEFA cu Steaua, se bătea la titlu, nu ți-a părut rău că ai refuzat?
- Nu! Și spun asta în condițiile în care Craiova era în Liga a 2-a la acea vreme. Dar oferta de la domnul Mititelu a fost una concretă. Dânsul a venit și m-a luat de acasă. Mi-a pus oferta pe masă și nu am mai putut spune nimic. Tot în acea seară l-a luat și pe fratele meu, Mihai. Nu o să uit acea seară. Pot spune că am fost un om norocos. Până la urmă, cred că am ales bine din moment ce am fost golgeterul României, am jucat la națională. Dacă mergeam în altă parte, nu știu câte șanse mi se dădeau și cine știe ce parcurs aș fi avut.

- Au fost niște ani incredibili pentru tine.
- Da, jucam la națională. Au fost ani frumoși. Nu îmi pare rău de nimic. M-am bucurat de multă faimă, de aprecierea suporterilor. Nu regret absolut nimic. Cred că dacă nu era acea accidentare, altul ar fi fost traseul meu în fotbal.


"Era greu să refuz Steaua în acel moment"

- Care e cel mai frumos gol marcat pentru Universitatea?
- Pff, sunt multe frumoase. Probabil că lumea își aduce aminte acel gol cu Dinamo, din foarfecă. Cred că și eu tot pe acela îl aleg. A fost unul special, în fața unui stadion plin. Am mai marcat din foarfecă de vreo două ori. Era prima victorie cu Dinamo după mulți ani. Cred că ăsta e motivul pentru care voi alege golul ăsta.

- Când erai în cel mai bun moment al tău, se tot vorbea despre o ofertă e la Porto pe bani foarte mulți. Ce e adevărat?
- Au fost multe oferte. Cred că de la FC Koln a fost cea mai mare. Și de la Porto, într-adevăr. Probabil dacă nu era accidentarea, una dintre ele se concretiza și ajungeam să joc într-un campionat de top.

- Accidentarea a fost singurul motiv care te-a oprit în drumul spre Vest?
- Îți dai seama. Eram titular la echipa națională, convocat la fiecare acțiune. Am stat pe loc un an de zile și când am revenit nu am mai fost același.

- De la Craiova la Steaua? Cum s-a făcut transferul care la un moment dat părea imposibil?
- Din punct de vedere financiar, nu a fost nicio ofertă care să o depășească pe cea de la Steaua. A fost și acea problemă cu dezafilierea, devenisem jucător liber, era greu să refuz.

- Dar cum s-a ajuns până la Steaua?
- N-a fost complicat. Am fost sunat de domnul Becali, mi-a zis să vin la palat. S-a ținut de cuvânt cu tot ce îmi spusese la telefon. Repet, oferta a fost foarte bună din punct de vedere financiar. Am mers la palat și am semnat actele. Într-o zi am rezolvat totul.

- Ce n-a mers la Steaua?
- Probabil că ar fi trebuit să merg la un club mai mic după acea accidentare. Steaua e o echipă unde patronul nu are răbdare. Oferta a venit imediat după ce mi-am revenit. Nu jucasem de un an și jumătate, iar oamenii de acolo n-au fost cei mai răbdători. Probabil dacă o luam pas cu pas, să merg la un club mai mic, să joc 6 luni acolo, să-mi recapăt încrederea, condiția fizică, ritmul, altfel ar fi stat lucrurile. Așa am mers acolo, unde lucrurile nu erau roz, nu se câștigase campionatul de 6-7 ani și nu era timp de experimente. În acel an am reușit să luăm titlul până la urmă.

- Consideri că a fost o greșeală și pentru tine, dar și pentru Mihai că ați ales Steaua?
- Nu, cel puțin din punctul meu de vedere, nu e o greșeală. Nu regret absolut nimic. Nu poți numi o greșeală când mergi la Steaua. Așa a fost cursul vieții! Probabil și noi ar fi trebui să oferim mai multe! Mihai a jucat bine în primii doi ani acolo, a dat goluri, dar apoi au apărut acele scandaluri prin presă și s-au rupt lucrurile. Dar asta nu înseamnă că a fost o greșeală pasul la Steaua. Și eu am avut meciuri bune. Și în Europa League, dar probabil se așteptau mult mai multe de la mine. Asta a fost, poate dacă ar fi avut răbdare cu mine, pe viitor aș fi putut oferi mult mai multe satisfacții.

- Invoci mereu accidentarea, ești convins că fără ea ai fi ajuns mult mai departe...
- Sunt convins 100%! Nu știu dacă știi, dar doctorul mi-a dat 50% șanse să mai joc fotbal după operație. Deci puteam, într-o egală măsură, să mă las de fotbal. Ăsta e un noroc! Eu așa văd lucrurile. Nu știu până unde aș fi ajuns, nici nu am îndrăznit să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu m-aș fi accidentat. Așa a vrut Dumnezeu!

- În multe răspunsuri azi mi-ai vorbit despre națională.
- Sunt foarte mândru că am îmbrăcat tricoul naționalei. Ok, nu foarte mult, 13 meciuri în 2-3 ani de zile. De fapt, cred că puțin față de ceea ce puteam eu arăta. Aș fi jucat mult mai mult dacă nu mă accidentam. Pentru mine rămân însă amintiri importante, o mare realizare pentru cariera mea.

"Publicul ar fi de partea noastră într-un duel cu CSU"

- Ce relație ai avut cu Gigi Becali?
- Nu pot spune că am avut probleme vreodată. Îl cunoști! Dânsul își dorește multe într-un interval scurt de timp. Când i se pune pata pe tine, gata, nu mai joci. De-a lungul anilor s-a văzut că au jucat și nu au jucat fotbaliștii despre care el a vorbit la TV. O oră pot vorbi despre asta, dar nu am ce să-i reproșez. E echipa sa, sunt banii lui în joc și poate face ce vrea.

- Ai acceptat transferul la Steaua și pentru că putea fi o nouă șansă să pleci în Vest?
- Nu neapărat! Dacă nu mă accidentam, eu plecam și de la Craiova. Au fost oferte din Portugalia și Germania, deci se putea. Mai sus nici de la Steaua nu puteam să ajung. Este o limită și la fotbal. Nu poți să te duci din România la Barcelona sau Real Madrid.

- Ai fi mers vreodată la CSU Craiova?
- N-am avut niciodată ofertă de la ei, dar nici dacă ar fi existat vreuna nu aș fi mers. Nu voiam să joc acolo.

- Dar cum vezi războiul dintre cele două cluburi?
- Noi avem drumul nostru, ei pe al lor. Mai multe lucruri nu cunosc. Vom juca împotriva echipei lor secunde în Liga a 3-a. Din păcate, există această interdicție ca noi să jucăm pe "Oblemenco". Nu e normal ca ei să aibă acces și noi nu. Dacă am juca pe stadionul mare, am avea la fel de mulți oameni cum au și ei.

- Poate duelul cu CSU Craiova II va fi acolo...
- Nu cred! Sunt convins că publicul ar fi de partea noastră, tocmai de asta nu cred că se va juca acolo. 

17goluri a marcat Florin Costea în sezonul 2008-2009, când a fost golgeter în Liga 1, alături de Gigel Bucur

123 de meciuri a adunat atacantul la Craiova, pentru care a punctat de 51 de ori

2goluri în 28 de meciuri a reușit Costea la Steaua

"Banii i-am dat mamei ca să ne facem casă"

Atacantul a vorbit despre relațiile pe care le are cu Pițurcă, Mititelu și Reghecampf. Știe ce vrea să facă în viitor, dar nu pleacă nicăieri fără familie 

- Întotdeauna ai avut o relație deosebită cu Victor Pițurcă, acum mai vorbiți?
- Așa e! Din punct de vedere profesional, lucrurile au funcționat foarte bine între noi. O să-i mulțumesc mereu pentru că m-a debutat la națională. Mi-a oferit multă încredere. Să știi că în general m-am înțeles bine cu toți antrenorii, deși s-a spus că m-aș fi certat cu domnul Reghecampf.

- Apropo de acest subiect, s-a vorbit mult că n-ai fi fost dorit la Steaua de dânsul după episodul de la Craiova, cănd ai comandat pizza în cantonament, iar el s-a supărat...
- Am rămas în niște relații foarte bune cu dânsul. OK, a fost o mică discuție la Craiova, dar la Steaua n-au fost probleme. Ba chiar am jucat cu el acolo. M-a băgat mereu, a avut încredere în mine. Nu am plecat din cauza dânsului, nici vorbă. Ne înțelegeam foarte bine. A fost incidentul de la Craiova, mi-am cerut scuze, am greșit, atâta tot. A fost foarte înțelegător. S-a comportat foarte frumos cu mine, chiar mi-a zis că pentru el n-a existat acel incident.

- Cu domnul Mititelu nu ai avut niciodată probleme?
- (râde) Ne-am mai și certat, de fapt, nu știu dacă au fost certuri. Ne-am mai contrat, probabil că așa suntem noi, oltenii. Dar per total am avut o relație foarte bună, lucru pe care cred că vi l-ar spune și dânsul. Am ținut mereu unul la celălalt. Am un mare respect pentru dânsul. Întotdeauna există nemulțumiri, și într-un cuplu sunt certuri, așa și într-o prietenie cum e a noastră. Dar mereu ne-am respectat reciproc.

"În toată cariera am avut salarii foarte bune!"

- N-ai ce să-i reproșezi?
- Nu, nu! Nu pot să-l judec. Domnul Mititelu m-a ajutat enorm la începutul carierei. Dacă te referi la faptul că nu m-a vândut, eu cred că spera să câștigăm campionatul, ați văzut că nu vindea niciun jucător. Nu îi reproșez nimic, îi mulțumesc pentru ce a făcut pentru mine și fratele meu.

- Când erai la Craiova se vorbea că ai fi avut un salariu uriaș. 400.000 sau 500.000 de euro...
- Nu mai știu cât era (râde)! Nu voi vorbi despre sume. Dar într-adevăr am câștigat foarte mulți bani. Tocmai de asta nu pot să-i spun ceva domnului Mititelu. De fapt, cam în toată cariera mea eu am avut salarii nu bune, ci foarte bune.

- Câți bani ai strâns din fotbal?
- Destul! Am strâns bani, e OK. (râde)

- OK în ce sens?
- Adică am o viață bună, puțin peste nivelul unui om normal. Nu am lipsuri. Am strâns destui bani, am și cheltuit mult.

- Dacă ai renunța la fotbal acum, ai avea bani toată viața?
- Eu zic că da. Bine, nu cumva să mă apuc de prostii (râde). Glumesc! Nu e cazul meu. Dar da, cred că pot trăi liniștit, dar fără excese. Acum am o familie, o fetiță, sunt mulțumit cu ceea ce am.

- Ce ai făcut cu prima sumă importantă câștigată în fotbal?
- I-am dat-o mamei mele și mi-am făcut casă.

- Dar cu primii bani din fotbal?
- La fel, îi dădeam tot mamei mele. În acea perioadă părinții lucrau în Italia pentru a putea să ne rezolvăm problemele.

- Îți mai aduci aminte cum ai primit vestea dezafilierii Universității?
- Eram accidentat în acea perioadă. Eram în recuperare. Îți dai seama că au venit două, una după cealaltă. Eram demoralizat! Avusesem și accidentarea, acum mai venise și această veste. Mi-e greu să-ți spun ce simțeam.

- Până la ce vârstă ai de gând să joci?
- Îmi doresc să mai joc 4-5 ani. Cred că mă ajută și fizicul, nu mă îngraș. În plus, acum sunt mai atent la multe lucruri. Cu vârsta vine și maturizarea și acum pot gestiona mai bine lucrurile. Am grijă și la alimentație.

- Ai făcut vreodată excese?
- Cred că dacă aș fi fost mai atent la alimentație atunci când eram tânăr, puteam avea un randament și mai bun. Nu întotdeauna am fost suficient de responsabil. Poate și viața ar fi fost bine s-o am mai organizată, cum e în momentul de față. Din păcate, nu am avut pe nimeni lângă mine să mă învețe lucrurile astea.

"Vreau să rămân în fenomen!"

- Ce ai de gând să faci după ce te lași?
- Mi-am terminat toate facultățile, de management și sport, am luat licența și pot antrena la divizia C, dar încă nu sunt decis. Să văd ce oportunități mi se oferă. Mi-aș dori să fiu antrenor, dar mai am timp de gândire, ăștia 3-4 ani.

- Unde vreți să vă stabiliți?
- Acasă, la Vâlcea. Avem casă acolo. Momentan nu avem nicio afacere, ne gândim la fotbal acum. Probabil după retragere vom face ceva împreună. Știi cum e în afaceri. N-am investit în nimic pentru că nu aveam timp să ne ocupăm. Rețeta succesului în afaceri e ca tu să te ocupi de businessul tău pentru că altfel se alege praful.

- Unde te vezi la 50 de ani?
- (râde) Bună întrebare! Peste 17 ani. În primul rând, îmi mai doresc un copil. Aș vrea să fiu liniștit, acasă, cu familia. Să am un business mic, pentru că nu îmi trebuie milioane. Să fim toți sănătoși, să ne bucurăm de copii. Dacă va fi să rămân și în fotbal, ar fi totul perfect. Nu știu dacă antrenor, președinte sau manager. Orice! Să rămân în fenomen! Oricum, dar cu familia alături. Vreau să îmi cresc copilul frumos! l

"Nu am greșit niciodată cu nimic! Dacă aș putea da timpul înapoi, nu aș schimba niciun pas pe care l-am făcut. Într-un fel am fost norocos, pentru că am avut 3-4 ani fabuloși la Craiova, cu meciuri la națională. Așa cred eu!"

"Domnul Ovidiu Stângă cred că e antrenorul care și-a pus cel mai mult amprenta pe cariera mea. M-a ajutat enorm. Eu când am ajuns în Liga 1 m-am accidentat, dar cu ajutorul dânsului am mers în Olanda la recuperare și am revenit foarte bine"

"Mihai, fratele meu, e foarte bine, câștigă mulți bani la arabi, deși e în Liga a 2-a. E normal că nu are gânduri să revină în țară deocamdată. E văzut bine acolo!"

Niciodată nu am avut în gând să mă retrag. Nici când mi-a fost greu, după accidentări. Chiar și acum, vreau să mai joc, nu contează unde, la divizia D, C. Fotbalul mi-a oferit totul, Dumnezeu m-a ajutat și am avut mare noroc! Eu și la 45 de ani aș juca fotbal, dacă aș putea!"

CV Florin Costea (33 de ani)

  • a jucat la Râmnicu Vâlcea, FC U Craiova, Steaua, Turnu Severin, CFR Cluj, Arsenal Tula, Șirineasa
  • pentru Craiova a adunat 117 meciuri în Liga 1, marcând 47 de goluri
  •  a adunat 192 de meciuri în Liga 1, 60 de goluri și 21 de pase decisive
  •  a fost golgeterul Ligii 1 în sezonul 2008-2009, când a marcat 17 goluri
  • a adunat 6 meciuri în echipa națională, fără să reușească vreun gol. În total, a adunat 336 de minute în tricoul naționalei
  •  a debutat în Liga 1 în 2006, pe 15 septembrie, în Universitatea Craiova - Poli Iași 3-3
  •  a strâns 9 sezoane în Liga 1

Comentarii (14 ) Adaugă comentariu

ray51  •  06 Ianuarie 2019, 10:19

Are dreptate. Daca nu venea accidentarea aia, cine stie pe unde ar fi ajuns. A fost un jucator peste media jucatorilor de Liga I.

fcu1948  •  30 Octombrie 2018, 07:52

@kălugărele pesemuyzt Încă o dovada ca ești nu numai rău intenționat dar și prost bâtă. Dacă ți-ai fi aruncat un ochi pe tastatura, ai fi observat ca R și T sunt alăturate. Iar atunci când folosești telefonul, exista șanse mari sa apeși tasta greșita. Cât privește 5teaua, era o ironie la adresa lor, cu trimitere la nenumăratele meciuri in care au încasat 5 goluri (cu Botev Plovdiv, PSV Eindhoven, Montpellier, PSG, Lyon, Stuttgart etc). Dar tu ești prea încet la minte pt astfel de finețuri.

kaloogarele  •  30 Octombrie 2018, 01:41

Postat de fcu1948 pe 29 Octombrie 2018, 20:15

Nu mă, a spus că nu vrea să joace la csu clona, chit că e echipa din Liga1. A jucat omul la echipe de top, Univetsitatea Craiova și 5teaua, ce să caute la o clonă fără istorie, tradiție și personalitate?????

bine zici. la "univeTsitatea" craiova si la "5teaua" a jucat. asa cum ai tu in picioare pantofi "plima" si tricou "abibas" peste burtoi

Vezi toate comentariile (14)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase