EXCLUSIV Interviu-eveniment cu Octavian Bellu » Marele antrenor n-a evitat subiecte tabu din gimnastică: „Antrenamentele nu erau ca o bătaie cu petale de trandafiri, dar disciplina e una, teroarea e alta”

Îl știți bine, este bărbatul acela cu mustață care apărea în imagine atunci când fetele terminau exercițiul sau când urcau pe podiumul marilor concursuri. Zâmbea rar și se bucura reținut. Ca atunci când faci provizii de emoții pentru timpul de "după".

Dacă ar fi fost regizor de film, Octavian Bellu se lupta pentru Oscaruri cu Tarantino şi cu Scorsese. Ca dirijor, marile filarmonici şi l-ar fi disputat alături de Zubin Mehta şi de Claudio Abado. Fostul profesor de sport din Ploieşti a ales însă gimnastica, deşi în adolescenţă visase să facă medicina. "Pentru că nu leşin când văd o picătură de sânge", precizează. 

Când era primit în International Gymnastics Hall of Fame, la Oklahoma, în 2009, se instalase demult în istoria sportului. Doi ani mai devreme, World Record Academy îl consacrase drept cel mai de succes antrenor pentru cele 279 de medalii olimpice, mondiale şi europene cucerite la conducerea lotului feminin de gimnastică al României. 

Octavian Bellu a acceptat ideea unui interviu cu condiţia să discutăm mai puţin spre deloc despre gimnastică. Bineînţeles că am vorbit aproape numai despre gimnastică!

Ce faceţi, domnule Bellu? Vă întreb pentru că nu reuşesc să vă asociez imaginii de pensionar.
Fac tot ce nu am putut să fac înainte.

Adică?
Îmi pun ordine în materialele pe care le-am strâns de-a lungul timpului. Am o mulţime de casete VHS de la marile competiţii, vreau să le las într-un muzeu al sportului.

În căutarea zâmbetului Mona Lisei 

Deci tot cu gimnastica vă umpleți timpul.
Nu doar, mă ocup împreună cu Mariana (n.r. Bitang) de proiectul "Ţară, ţară, vrem campioane!"

Despre care vom vorbi mai încolo. Altceva?
Îmi găsesc timp să mă plimb, să îmi parcurg cei 4-5 kilometri zilnici. Şi îmi propun să călătoresc. 

Foarte frumos. Unde?
Mi-am propus să văd sau să revăd locuri pe care le-am văzut doar în fugă atunci când mergeam la concursuri. Dacă spun cuiva că am văzut Luvrul în jumătate de oră, râde de mine.

Nu e cazul, ce aţi reuşit totuşi să parcurgeți din cel mai faimos muzeu al lumii?
Din jumătatea aia de oră, vreo 10 minute am stat la Mona Lisa. M-am aşezat pe canapeluţă să-i prind zâmbetul acela misterios. Nimic. Nu l-am prins, probabil că eram prea agitat.

Despre severitate

Acum nu mai sunteţi. Agitat, stresat vreau să spun. Putem vorbi detaşat despre subiecte altădată tabu.
Cum ar fi?

Despre severitate ca mod de lucru în gimnastică, de exemplu. 
Severitatea este acceptabilă până la limita la care eşti convins că acea copilă pe care o antrenezi nu îşi rupe gâtul. Lumea priveşte spre gimnastică fiindcă este frumoasă şi spectaculoasă, dar uită sau nu ştie că o fracţiune de secundă te poate costa viaţa, sănătatea.

Aţi avut parte de accidentări grave cu sportivele pe care le-aţi pregătit?
Slavă Domnului, nu! Entorse, luxaţii, la limită chiar fracturi de tibie, dar nu accidente la coloană. Nu împingi copilul într-un element dificil unde poate să îşi rupă gâtul. De altfel, şi spiritul de conservare creşte odată cu vârsta. Cele mici au tendinţa să se arunce cu capul înainte, cele mai mari sunt mult mai reţinute, mai calculate.

"Şoricelul" Lavinei şi lucrul pe durere

Sunteţi adeptul lucrului pe durere?
Nu, dar există aici o nuanţă. Dorinţa sportivului uneori supraomenească.

Daţi-mi vă rog un exemplu!
Lavinia Miloşovici avea un grad de suportabilitate a durerii ieşit din comun. În general fetele îl au într-o măsură mai mare decât băieţii. Lavinia avea un şoricel în articulaţia gleznei...

Ce avea??
Un fragment osos care se plimba de colo, colo şi pe care refuza să-l opereze deşi era o intervenţie simplă. Îşi aranja glezna cu mâna, se bandaja şi făcea perfect concursul. Lavinia era un fenomen, o bombă fizică. 

Chiar aşa?
Vreţi o dovadă? Este singura gimnastă din lume cu titlul mondial la toate aparatele. Nu doar ea era un munte de voință, cam la fel era și Daniela Silivaș. Rămâneam pur și simpu extaziat în fața unor astfel de fete care voiau să își depășească limitele.

Terapie prin film

Existau, bănuiesc, și cazuri diametral opuse.
Erau copii care îți transmiteau, fie și indirect, că mai mult nu pot. La ei perfecționam ce puteau face, șlefuiam. Puțin și bun. Știți, cu fetele nu te joci. Ele sunt foarte acide și bune observatoare.

Cum le pedepseați?
Uneori le trimiteam la film! Acuza cineva că Mariana le dădea afară din sală pe fete. Da, așa e. Decât să stea în sală să se urce pe aparat și să se accidenteze, le zicea "Du-te, spală-te pe față, mergi într-un parc și plimbă-te, du-te la un film să te liniștești"

Erau dese astfel de episoade?
Nu, de altfel mai aproape de timpurile noastre, legăturile pe care le-am avut cu gimnaste ca Sandra (n.r. Izbașa) sau Cătălina (n.r. Ponor) erau ca atare față de o adolescentă sau chiar o persoană matură.

Paradisul patologic al Americii

Insist cu tema severității, n-aș vrea să pară că ocolim subiectul.
Nu spune nimeni că antrenamentele la Deva au fost ca o bătaie cu petale de trandafiri. Dar nici altfel de bătaie! Erau, în schimb, momente în care tu, antrenor, ieşeai din sală şi îţi dădeai palme. Venea concursul peste tine şi exerciţiul era departe de a fi gata.

Păreți un tip milităros, adept al disciplinei cazone.
Disciplina e una, teroarea e alta. Un lucru la care am ținut întotdeauna a fost să nu dau sportivului senzația că el conduce antrenamentul. Nu, îl conduc eu!

Cum comentați cazul Larry Nassar, medicul american care le molesta sexual pe gimnaste?
Ni s-a dat ani în şir în cap exemplul Statelor Unite. Şi acum vedem că nu era deloc Paradisul acolo.

Ştiaţi ceva, bănuiaţi că se întâmplă ororile acelea?
Nu mi-am închipuit niciodată aşa ceva, nici nu aflasem nimic măcar la nivel de zvon. Ştiam că practică antrenamente dure, auzisem despre proceduri de slăbit, dar astea sunt banalităţi faţă de ce s-a întâmplat.

Cum aţi cataloga "metodele" lui Larry Nassar? 
Nu era o metodă, este ceva care ţine de patologic.

Sindromul Stockholm şi un proiect de ţară

Vă ştiau de frică gimnastele, domnule Bellu?
Nu cred că performanţa poate fi făcută de frică. Nici în povestea asta cu sindromul Stockholm nu cred, despre care vorbesc puriştii şi apostolii blândeţii.

Adică? Sindromul Stockholm? 
Chestia aceea că te îndrăgosteşti de călăul tău. O fi, dar e o afecţiune psihică. Aşa cum a fost cazul acelei gimnaste japoneze pălmuite de antrenor şi pe care federaţia l-a dat afară, dar ea a cerut ca acesta să fie reprimit fiindcă nu poate lucra cu altcineva.

Haideţi să vorbim despre proiectul "Ţară, ţară, vrem campioane", că mi se pare că în afară de oamenii din sistem nu mai ştie nimeni nimic. 
Am pornit de la ideea că lipsa rezultatelor din ultima vreme este urmarea îngustării bazei de selecţie. De aceea m-am îndepărtat de marea performanţă. Dar uite că avem un proiect şi funcţionează.

O promisiune pentru 2024

Cum?
Cel care va fi antrenorul coordonator în 2024, la data Jocurilor Olimpice de la Paris, să aibă de unde selecţiona din 20-30 de copii.

Nu sunteţi prea optimist?
Nu este felul meu. Fetele selecţionate de noi, care au acum 10-11 ani, sunt deja angrenate în competiţiile naţionale şi internaţionale la categoriile lor de vârstă. Şi au rezultate bune. 

Mai spuneţi-mi!
Majoritatea fetelor sunt grupate la Deva şi la Constanţa, dar mai avem centre la Bârlad, la Steaua şi la Dinamo. Chiar în această perioadă se desfăşoară o evaluare la Izvorani. Eu cu Mariana coordonăm, nu lucrăm efectiv. Mai nou, s-a implicat şi COSR-ul în proiect. 

În ce fel? Că deja sună ca în poveşti!
COSR s-a implicat în susţinerea primelor 30 ca valoare. Dar problema este că vorbim despre o nişă.

Teoria medaliilor de carton

Să ne întoarcem în timp. Simțeați la un moment dat că deveniserăți incomod pentru oameni din sistem?
Nu știu, nu sufăr de scenarită. Dar gimnastica a fost lovită atât din exterior, cât și din interior. După ce obții 5 titluri mondiale cu echipa, iei o sacoșă de medalii olimpice, vine domnul X și spune "Enough!", "Ajunge!"

Dar cine spunea lucrurile astea?
Nu pot să spun fiindcă nu știu, dar s-au întâmplat la un moment dat niște lucruri neverosimile. Auzi, că medaliile sunt de carton! Că ne-am făcut idoli falși. OK, eu nu am considerat niciodată că aș fi un idol...

Dar...
Nadia, Kati Szabo, Dana Silivaș, Lavinia sunt idoli falși? E ca și cum ai spune că din cultura românească dintre cele două războaie ne-am făcut idoli falși doar pentru că acei oameni aveau nu știu ce culoare politică și nu mai sunt corecți politic azi.

Poate așa se vede acum.
Da, sigur, îi scoatem din cărți și punem în loc așa-zise vedete de televiziune. Auziți? Eu, pentru că am vrut să mă fac medic, am un dicton preferat din latină.

Care?
Premium non nocere. În primul rând să nu faci rău. Dacă nu poți să faci bine, măcar nu face rău!

Principiul siguranţei

Dar dumneavoastră ați făcut foarte mult bine în meserie. Ați performat, cum se spune acum. Povestiți cum procedați, sunteți cel mai de succes antrenor din lume!
Aveam câteva principii de la care nu mă abăteam.

Care ar fi?
Mergeam pe principiul siguranței. Nu mă duc acolo să încerc, îmi iese, bine, nu îmi iese, iar bine. 

Altceva? 
Gimnastica nu s-a schimbat atât de mult pe cât am fi tentați să credem. Elementele sunt în mare aceleași. S-au schimbat materialele, calitatea aparatelor. De unde rezultă și spectaculozitatea sporită a exercițiilor.

Cum v-ați fi adaptat metodelor moderne, ați fi făcut față?
Se vorbește mult acum despre mental coaching, mental training. Păi, asta făceam și noi de acum câteva decenii! Doar că avea alt nume. Noi îi spuneam modelare.

Modelarea

Adică?
Adaptarea la condițiile specifice de concurs. Era o chestie aproape obsesivă. Repetiția pentru concurs era fundamentală. Uite, să luăm de exemplu Jocurile Olimpice de la Atlanta.

1996, acum 23 de ani. Așa...
Eu ca antrenor trebuia să anticipez ce se putea întâmpla acolo. Ce însemna Atlanta? Atlanta însemna Georgia Dome, 35.000 de locuri. Și dacă respiră este zgomot! Aerul condiționat funcționează la maximum, sunt aparate AAA de construcție americană. Bârna, de exemplu, este mai elastică, la fel podiumul, care are rebound.

Interesant. Mai departe.
Cine conduce echipa SUA? Martha și Bela Karoly. Cei care știu toate secretele noastre. Se vor gândi cum să ne impresioneze, cum să ne pună în dificultate. Mai știam ce alianțe se puteau face între marile puteri la fața locului.

Bezelele româncelor au amuţit tribunele

Se practica așa ceva?
Ba bine că nu! Marile puteri își dădeau mâna ca să își împartă prada la medalii. Bun, să revin. Ce puteam să fac la Deva? Să fac repetiția concursului la ora de la Atlanta. Cum am făcut și pentru Sidney. Să creez vacarm în sală, să le reduc timpul de încălzire, să schimb poziția aparatelor.

Totul în scopul?
De a le pune în situații limită, de a crea un stres cât mai mare. Și inteligența de a te plia sau de a exploata niște momente. La Atlanta, când au intrat în sală rusoaicele 35.000 de oameni au început să tropăie. Fetele noastre au făcut bezele publicului și ăia au tăcut.

Ce mai însemna modelarea?
Mergea în detalii severe, o strategie clară. Trebuia să ai o deschizătoare foarte bună, să plecăm cu o notă mare. Apoi încă una foarte bună la mijloc. La sfârșit nu era cea mai slabă, ci să zicem cea mai puțin sigură.

"Acei copii erau ca un comando"

Eraţi tipul de antrenor riguros-milităros.
Da, eu am făcut şi armata cum trebuie. Acei copii erau ca un comando, aşa socoteam. Comando în ce sens? Domnule, misiunea noastră este asta, ea trebuie dusă la îndeplinire indiferent dacă acţiunea se desfăşoară pe mare, în deşert sau pe Everest!

Aţi amintit mai devreme de soţii Karoly. Aţi apucat să lucraţi cu ei? Cum erau?
Nu am lucrat cu ei, dar pentru noi, toţi ceilalţi, erau ceva de neatins. Ştiu că Bela avea o răbdare şi o perseverenţă ieşite din comun. El nici nu practicase gimnastica, practicase handbalul, atletismul.

Interesant.
A venit cu nişte metode de pregătire din atletism. Atipic. Dar a pus bazele unei pregătiri fizice excepţionale. Asta le-a ajutat pe fete să progreseze rapid şi tehnic. La el, până intrai să faci antrenament specific în sală alergai vreo oră.

Începutul sfârşitului lumii

Cum a fost când aţi venit după soţii Karoly?
Lumea zicea că a venit sfârşitul lumii. Veneam după Nadia, după Bela şi după Marta. A mai fost şi Mondialul de la Rotterdam din '87, unde Aurelia Dobre a luat aur la individual compus şi am mai câştigat încă vreo 3 medalii de aur. 

Ce sfaturi le daţi celor care fac primii pași în meserie acum?
Nu vreau să dau niciun sfat. Nu sunt nici atât de nebun, nici atât de orgolios încât să pretind că toate astea le-am făcut eu.

Sunteți prea modest.
Când am fost primit în Hall of Fame-ul gimnasticii de la Oklahoma am spus că sunt reprezentantul antrenorilor din România. Le aduc un omagiu tuturor, și celor care s-au retras, și celor care nu mai sunt. Știți, nu ne-a preocupat niciodată condiția antrenorului.

Un accesoriu numit antrenor

Ziceți?
Oricum rolul antrenorului este de backstage, undeva în spatele sau lângă podium. Dar la noi parcă prea a fost un accesoriu! 

Nu vă dă pace gândul ăsta.
Cu mici excepții, un Ferguson să zicem, antrenorul se pierde în istoria sportului. Cine mai știe cine a fost antrenorul lui Bob Beamon, al lui Carl Lewis, al lui Michael Jordan? Nimeni! De aceea refuz și ideea de a scrie o carte, cum mă mai bat unii la cap. Nu mă văd deloc între Shakespeare și Dostoievski!

Dacia de la Valea Cascadelor

Sunt destui care au convingerea că v-ați îmbogățit din gimnastică, domnule Bellu.
Nu m-am îmbogățit, dar cred știți asta. Luai un video player sau un recorder pentru fiecare medalie de aur și nu știu ce lănțișoare cu cercurile olimpice. 

Numai atât?
A, să nu uit. Pe vremea comuniștilor am primit o dată aprobare de televizor color, iar altă dată pentru o Dacie 1300. Să mă pot duce să o cumpăr de la Valea Cascadelor. Dar înainte de '89 miza sportului de performanță era alta.

Care?
Exista visul sau motivația, spuneți-i cum vreți, de a călători afară, de a ieși în altă lume. 

Primul antrenament simulat!

Mi-ați zugrăvit un tablou aproape idilic al relațiilor cu fostele eleve. Mai păstrați legătura cu ele? Vă mai sună cineva, vă mai întâlniți?
Știți că de curând ne-am ântâlnit la Cluj, cu Kati Szabo, Melita Ruhn, Marilena Vlădărău?

Și ați ciocnit un pahar.
Nu, am simulat un antrenament! Suntem într-o permanentă comunicare, Dana Silivaș mă sună ori de câte ori vine în țară. 

Mulțumesc, domnule Bellu! Și vă urez să descoperiți zâmbetul Mona Lisei!
Sper, deocamdată nu este cea mai bună perioadă de călătorit prin Franța! 

"Ni s-a dat ani de zile în cap cu exemplul Statelor Unite și acum vedem că nici acolo nu era Paradisul.

Noi am avut această imensă capacitate să îi învățăm pe alții, dar nu mai știm să-i învățăm pe ai noștri.

Înainte de '89 sportul era și un obiectiv politic, să demonstrăm noi capitaliștilor superioritatea. Tânărul format în educația socialistă care îi învinge pe americani, pe nemți.

Îi băteam şi pe ruși, deși conducătorii nu prea se bucurau, că erau frații noștri întru ideologie.

Este de neimaginat să faci ce făceau fetele acelea pe saltele din câlți, trambuline de lemn și podiumuri din schiuri tăiate la capete.

Jacques Rogge, fostul președinte CIO, se lăuda la Sydney după suspendarea Andrei Răducan, că toleranța la dopaj este zero. I-am zis «Măcar nu mai spuneți asta, înseamnă că la celelalte olimpiade fost mai mare de zero, nu are nicio logică!»

După Marta și Bela Karoly, după Nadia, lumea zicea că e sfârșitul lumii.

Antrenorul se pierde în istoria sportului, doar sportivul este cel care rămâne.

Cum să scriu o carte? Nu mă văd deloc între Shakespeare și Dostoievski într-o bibliotecă.

Gimnastica românească nu putea dăinui, nici măcar vreun mare imperiu nu a dăinuit etern.

Antrenoratul mi-a dovedit că nu am greșit când nu am dat la medicină, ci la sport. Ca să mă fac profesor de tumbe, cum ziceau unii.

A spus cineva odată că România a avut cele mai ieftine medalii. Așa este, la cât de puțin s-a investit.

Sever, da. Dar și Moș Crăciun. Pentru fiecare fată aveam o vorbă separat. 

Nu aveam preferate. Nu eram ca un comandant care dă ordinul și toată luma o ia la stânga sau la dreapta" Octavian Bellu

10 ediţii ale Jocurilor Olimpiceau avut românce pe podium şi au obţinut cel puţin o medalie de aur

5 titluri mondiale şi două olimpicea câştigat echipa de gimnastică a României sub mandatul lui Bellu

Peste 700de antrenori români de gimnastică au emigrat din România după 1990

279este totalul medaliilor olimpice, mondiale şi europene cucerite de elevele lui Octavian Bellu