5 comentarii. Scrie și tu!

EXCLUSIV Faceți cunoștință cu Ema! » Dubla campioană olimpică Sandra Izbașa a început o nouă viață după ce a renunțat la gimnastica de performanță

Campioana olimpică face dezvăluiri spectaculoase pentru Gazeta Sporturilor. După Jocurile Olimpice din 2012, vorbește pe larg despre accidentarea de coșmar de la 19 ani, dar și despre noua ei carieră

Articol de Andrei Crăiţoiu
Marti, 02 Octombrie

CUPRINS
Dubla campioană olimpică vorbește despre cea mai frumoasă perioadă din viață, cea de sportivă
Dezvăluiri în premieră despre concursurile olimpice de la Beijing și de la Londra
Povești despre nopțile de coșmar de după operațiile suferite
După 4 luni de actorie, Sandra a bifat deja primul rol într-un lungmetraj

La trei ani după ce-a renunțat oficial la cariera de gimnastă, Sandra arată impecabil. S-a întors în sala de gimnastică, de această dată ca antrenoare. Are o grupă de fetițe la clubul Steaua din București, a făcut cursuri de actorie și a terminat filmările primului ei lung-metraj "Faci sau taci".



 - Sandra, emoția telespectatorului cred că a fost mai mare când ai luat aurul olimpic la Londra. Pentru tine cum a fost jocul emoțiilor între Beijing și Londra?
- E complicat. La primul titlu olimpic, în 2008, am făcut un sol perfect! O să țin minte mereu că a fost pe 17 august, ora 8:43 când am intrat în concurs. Îmi doream foarte mult să am aurul olimpic pentru că asta îmi încununa cariera cu cel mai de preț succes. Al doilea aur, din 2012, a fost mult mai greu de obținut și m-am bucurat mai tare! Pentru că atunci când ești în vârf, e OK, e bine, e minunat. Dar e foarte, foarte greu să te menții. Mulțumirea imensă a fost când am cucerit a doua medalie olimpică. Nici nu știam cum să reacționez... Nu știam ce să fac. Dar îmi confirmam că sunt la același nivel, chiar dacă au trecut 4 ani de la ultimul titlu olimpic. Nu a mai fost aur la sol, dar a fost la sărituri.

- Un aparat pe care nu voiai să-l faci...
- Dar am muncit doi ani să-l fac. A fost o discuție lungă pe marginea acestui aparat... Nu că nu voiam să-l fac, dar am avut unele probleme la vremea respectivă și cred că mi-era teamă. Veneam după o accidentare și nu aveam încredere că pot să mă autodepășesc. Atunci rolul antrenorilor a fost foarte important pentru că domnul Octavian Belu a fost un foarte bun psiholog, dar și doamna Mariana Bitang a fost alături de mine. M-au ajutat să trec peste acel hop și în doi ani m-au făcut dublă campioană, europeană și olimpică, la sărituri! Ceea ce mi s-a părut fabulos!

 "Nu am știut că McKayla Maroney a căzut!"

 - La Londra ai fost ultima în concurs. Nu e complicat să știi tot ce-au făcut cele dinaintea ta?
- Eu niciodată nu am vrut să mă uit la sportivele dinaintea mea. Nici nu am știu că McKayla Maroney a căzut! Mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva din reacția sălii, dar n-am știut ce. Nu mă așteptam să cadă... Mă gândeam că a greșit ceva, a făcut o prostiuță. În momentul în care am intrat pe podium și mă pregăteam să sar am văzut cu coada ochiului pe ecran reluările cu Maroney căzând... Mi-am dat seama atunci că trebuie să mă mobilizez și să fac cele mai bune sărituri din istorie.

- Și au urmat două sărituri pentru aurul olimpic.
- Da. Îmi repetam că sunt acasă pentru că nu voiam să pun presiune pe mine. Era destulă presiune... Dacă mai puneam și eu presiune, nu știu ce ieșea. Îmi repetam că eram acasă, vizualizam sala de la Izvorani și cred că am făcut bine că m-am gândit așa. După ce am făcut prima săritură mi-am dat seama că a fost cea mai bună săritură pe care am făcut-o vreodată.

- În presiunea aia ai avut o clipă să te gândești la asta?!
- Da, pentru că nu aterizasem niciodată fix pe mijlocul saltelei! Atunci mi-am spus că mai am o șansă, o săritură și apoi vine rezultatul. Nu voiam să mă gândesc că o să ies campioană olimpică. Nici după ce-am sărit a doua oară nu mă gândeam că o să primesc cel mai mare punctaj din concurs. Eu eram setată că am făcut o țopăială și poate conta! Ce momente au fost... Și revenind un pic la întrebarea de mai sus, îmi plăcea să fiu ultima în concurs pentru că reușeam să-mi stăpânesc nervii chiar dacă eram ultima! 

 "Mama mi-a zis să nu renunț niciodată atunci când trec printr-un moment greu, ci doar atunci când îmi este ușor! Am avut zile în care mergeam fără chef în sală, dar de fiecare dată puneam cărămizile și lucram pentru un antrenament bun" 
Sandra Izbașa, dublă campioană olimpică gimnastică

 "Ajungeam la nebuni dacă mă gândeam la solul ratat"

 - Și, din păcate, ai ratat chiar la sol, tot la Londra, acolo unde...
- Acolo unde toată lumea mă vedea campioană olimpică!

- Exact.
- Vezi? A fost o fracțiune de secundă. Mi-am impus să nu fiu deloc supărată după ratarea de la sol, chiar dacă puteam să fiu pe podium. Timpul nu mai poți să-l dai înapoi, dar poți să-ți faci mult rău. Mi s-a spus atunci că lumea o să rămână cu ultima impresie despre mine. Eram o perfecționistă, dar dacă mă gândeam doar la asta sigur ajungeam la nebuni!

- Știi unde ai greșit, acolo pe covor?
- N-am spus asta niciodată, o spun acum în premieră. Au trecut șase ani de la solul pe care l-am făcut la Jocurile Olimpice de la Londra. N-am reușit să-l văd nici până acum! N-am puterea, nu pot, e ceva.... Am avut două tentative în acești șase ani, dar n-am reușit. Efectiv nu pot, închid imediat filmulețul. Dacă nu am puterea asta?! Știu unde am greșit. Știu unde mi s-au tăiat efectiv picioarele și n-am mai putut să fac ceea ce trebuia să iasă. La televizor totul e frumos, se aude muzica în sală, dar nimeni nu știe ce e în mintea unui sportiv. Iar în mintea mea, atunci, pe covor, a fost că nu-mi mai simțeam picioarele absolut deloc!

- Dar săriturile le-ai revăzut?
- Da! Îmi place să mă uit la mine pe YouTube și nu sunt vreo narcisistă! Îmi place să-mi văd evoluțiile atunci când am performanțe. M-am uitat la solul de la Beijing și-mi face mereu plăcere pentru că atunci chiar erau cele mai bune fete în finală.

 "Am visat după Londra... Am plâns și am transpirat mult!"

 - Fotbaliștii mai schimbă colțul când trag la penalty-uri. Tu ai schimbat ceva în timpul unui exercițiu?
- Poți schimba un element, dar doar dacă-l stăpânești foarte bine și știi că poți face diferența cu asta! Renunți la elemente, dar trebuie să mergi tot timpul pe siguranță. Eu am riscat și am schimbat elemente, dar doar când știam că am avut unele legături care nu-mi ieșiseră perfect și-mi scădeau din punctaj. Dacă nu aveam antrenat exercițiul pe care voiam să-l adaug și nu eram sigură că-mi iese, nu mă aruncam niciodată ca o nebună!

- Visezi?
- În general dacă visez?

- Sunt curios dacă primul vis a fost cu săriturile de la Londra sau cu solul ratat.

- N-am mai visat de mult gimnastică, dar da, am visat când eram în activitate! Și am visat și după Londra. Am visat ceva amestecat. Nu redai tot ce trăiești. A fost ciudat pentru mine pentru că m-am trezit cu toată perna udă. Probabil am plâns și-am transpirat mult. Mi-am dat seama că trebuie să-mi eliberez mintea și să mă odihnesc mult.

- Vreau să vorbim un pic de accidentarea din 2009.

- Offfff... De ce?

- Știrile sunau: "La antrenament, în timpul exercițiului la sol, la a doua diagonală, la o Tsukahara echer a venit rău pe aterizare"....

- Nu vreau, te rog!

- E dureros chiar și la atâția ani?

- ....

- Dar ai reușit să depășești un moment foarte, foarte greu! Ruptură de tendon ahilian, dublă fractură de mână...

- Pentru că am avut noroc cu părinții mei, cu tata care a decis că trebuie să mergem să mă operez afară! Doar acolo am primit asigurări că pot face înaltă performanță. În România mi-au spus că o să fiu operată, dar o să fiu doar un om normal și nu o să mai pot să fac performanță! Am plecat afară și mi-au garantat că o să fiu din nou acolo. Și așa a fost, așa s-a întâmplat. Mi-au pus un tub organic și am început o luptă!

 "Am avut foarte puțini prieteni lângă mine..."

- Erai un copil, aveai 19 ani. Ce-ți trecea prin cap în momentul accidentării?
- Un glonț! Un amalgam de lucruri. Nici n-am vrut să mă gândesc pentru că mă îndepărtam mult de gimnastică. Am lăsat lucrurile să curgă de la sine, să văd ce-mi rezervă viitorul. Până când am avut din nou un vis.

- Acum crezi în vise?

- Cred, dar nu să mă arunc de pe bloc sau de pe Lună! Am avut un vis: eram în sală și încercam să fac din nou gimnastică. Eram la sol și țin minte că am zis tare că eu încă nu am terminat tot ce-aveam de arătat! Și că trebuie să lupt mult pentru sportul ăsta. De atunci am început să lupt și să fac o recuperare perfectă! Am avut un kinetoterapeut colosal de la clubul Steaua, Valentin Cucu. A tras de mine foarte mult, m-a chinuit serios, m-a terminat. A insistat foarte mult pe recuperare și nu m-a lăsat în niciun moment de capul meu!

- În afară de familie, au fost alături de tine și prietenii?

- Am avut foarte puțini prieteni lângă mine... Și a fost foarte greu să văd că atunci când eram în megaformă toți erau cu mine, iar în momentele grele lumea te părăsește. Au rămas lângă mine familia și doar prietenii adevărați. Până la urmă, cam asta se întâmplă în general în viață. După experiența asta am început să-mi sortez mai bine prietenii. Și prefer să aleg calitatea decât cantitatea!

"Chiar dacă-mi lipsește titlul mondial, nu-mi pare rău. Atât timp cât am două titluri olimpice! Am încercat de cinci ori să devin campioană mondială, n-am reușit, dar sunt vicecampioană mondială. Chiar nu e un regret!"
Sandra Izbașa, dublă campioană olimpică gimnastică

"Am coborât cu cearceafurile pe geam și am mâncat înghețată"

- Accidentările au lăsat urme pe care le simți și acum?
- Am avut accidentări, dar eu am făcut recuperare perfectă. Dacă recuperarea era de două luni, eu făceam șase! Nu plecam de nebună în sală. Acum nu am dureri de pe urma gimnasticii. Am cum are tot omul. Dacă stau trei ore în picioare, mă doare și pe mine spatele. Nu anunț când vine ploaia și nu sunt nici o băbuță cu dureri.

- Ești implicată în gimnastică. Mai vin copiii la fel de mult la sport?
- Sunt mai greu de motivat. Aș vrea să aibă aceeași dorință, dar nu mai sunt motivați așa cum eram noi. Dacă ratam ceva, ne megapanicam pentru că ne întorceam în sală și era haos. Trebuia să repetăm de sute de ori un element pe care l-am greșit. Nu era o pedeapsă, dar motivația mea era să fiu cea mai bună din lume! Să arăt tuturor ce am făcut. Acum nu mai există motivația. Denisa Golgotă, de exemplu, îmi place cum progresează, dar ea trebuie să muncească, să lucreze și să dovedească tuturor ceea ce poate.

- Ai făcut prostii când erai gimnastă?
- Trebuie să stăm trei ore în plus ca să povestim. Ha, ha, ha! Prostiile făceau parte din adrenalină. Acum nu o să mai fug după mâncare și nici nu o să mă ascund pe undeva. Comparativ cu ceea ce puteam face, chiar am fost cuminți! Înainte de Campionatele Europene de la Clermont-Ferrand ni s-a făcut foame și am fugit pe geam. Am strâns cearceafurile, am coborât, ne-au alergat câinii, dar am mâncat înghețată. A doua zi n-am avut nicio problemă în sală. Am fost la cel mai bun nivel.

- Ai făcut suficienți bani din gimnastică?

- Daaaa, daaaa, daaaa, daaaa! Ha, ha, ha! Am bani suficienți să-mi ajungă în momentul de față și să duc un trai decent. Munca mea a fost răsplătită, puteam să fac mai mulți bani, dar o iau treptat. Nu sunt milionară, așa cum se așteaptă mulți, chiar nu sunt! Contează mult mai mult să faci ceea ce-ți place decât să ai o anumită sumă de bani.

 Faceţi cunoştinţă cu Ema!

01 izbasa

 Sandra Izbașa, dublă campioană olimpică la sol și sărituri, dar și de șapte ori campioană europeană, a început o nouă viață după ce a renunțat la gimnastica de performanță. S-a apucat de actorie și vrea să demonstreze că între sala de sport și platourile de filmare e doar un pas

 - Sandra, te-ai întors acasă după o lună plină de filmări! Cum te simți?
- Sunt foarte bine și foarte activă. Mi-am dorit din suflet un proiect de film și a venit. Am făcut patru luni cursuri de actorie la "Inlight Center", iar la un an și jumătate distanță, regizorul Iura Luncașu s-a gândit la mine. A creat povestea în jurul personajului din viața mea de gimnastă, un fel de personaj războinic, care tot timpul găsește soluții și nu se gândește niciodata la eșec. Așa a apărut Ema! Eu sunt Ema în film, Sandra în viața de zi cu zi. E primul meu lungmetraj și abia aștept, anul viitor, să apară filmul. În martie, vă aștept la cinema la "Faci sau taci".

- Dacă n-ai prea avut tangență cu lumea asta, cum a ajuns Iura la tine?
- Prin Augustin Viziru. M-a sunat în februarie dacă aș vrea să joc într-un film. I-am spus să nu fie deocheat, că în rest n-am nicio problemă. Acum e vorba de o comedie polițistă. M-am întâlnit cu Iura, mi-a prezentat proiectul, am fost foarte încântată și-am zis "Da". Ne-am mai văzut o dată și mi-am dat seama că Ema se apropie foarte mult de ceea ce sunt eu. Mi-a plăcut ideea și-am vrut să o facem! Și cred că a ieșit un superfilm.

 "Am lucrat la un proiect de suflet"

 - A fost mult mai greu decât îți imaginai când ai plecat spre filmări?
- Nu! Am muncit, dar ne-am și distrat în același timp. Grupul a fost foarte frumos și ne-am potrivit. Parcă ne-au ales pe sprânceană pe fiecare. Am stat o lună la filmări, dar am muncit mult. Aveam zile cu 12-14 ore în care filmam. Stăteam și peste cele 12 ore oficiale, dar nu simțeam. Nu mi-era teamă că nu pot să mă descurc sau o să uit textul. Recunosc că m-am gândit la toate chestiile astea înainte să ajung acolo, dar după ce am văzut cât de frumos este și cum oamenii te ajută, chiar mai vreau roluri. Mi-a plăcut mult. A fost o experiență supertare și le mulțumesc tuturor!

- Dar ai avut parte și de ajutorul celor din echipă?
- Da! Iura nu m-a scos din zona de confort. Știu că a făcut acest personaj în jurul meu și sunt curioasă cum o să mă descurc când o să apară. Iura e genul de om care se uită cinci minute la tine, cred că e mult, cinci minute, și își face o părere despre tine. Am filmat la Timișoara, la Văliug și la Oravița. Peisajele au fost deosebite, s-au tras imagini superbe la Lacul Ochiul Beiului, Cascada Văioaga sau la pontonul de la Văiug. Am și câte o vânătaie, dar nu mă plâng, chiar dacă au fost și momente mai grele.

- Dacă ai avea de ales acum între antrenoare de gimnastică și cinematografie?
- Mi-e greu acum. Îmi place să lucrez cu micuțele mele la clubul Steaua. Vreau să le ofer din experiența mea și să le văd cum progresează. Ele mă fac fericite în fiecare zi. Uite, chiar am trecut bine peste luna asta fără gimnastică pentru că mi-a plăcut mult ceea ce am făcut. Am filmat și n-am simțit că n-am avut vacanță. Îmi doream o vacanță prelungită, dar ea a venit cu un scop. Am lucrat la un proiect de suflet pentru că-mi doream să intru și-n lumea filmului.

"Mi-am dat seama, la filmări, că nu sunt dependentă de telefon și că aș putea să renunț la el. Dar îmi place să fiu activă pe Instagram, pe Facebook. E adevărat că te simți «Lost in town» când nu-l ai, dar dacă-mi lipsește câteva ore nu îi duc lipsa"
Sandra Izbașa, dublă campioană olimpică gimnastică

"Nu pot să mă despart de micuțe"

izbasa 2

- Dar ai mai lucrat și-n televiziune, de ce ai renunțat?
- Am fost prezentatoare la TVR 2 timp de trei luni. Am prezentat știrile sportive, așa este. M-am simțit foarte bine acolo, am avut o șansă, dar nu mai puteam să rezist programului. Antrenamentele de la club erau zilnice, jurnalele erau în week-end. Practic, nu mai aveam niciun pic de timp pentru mine. Am luat decizia să renunț la jurnale și să rămân alături de micuțe. Plus că-mi doream să intru pe actorie. Momentan nu pot să mă rup de fetițe, dar la un moment dat se va întâmpla și asta. Eu le antrenez până la un anumit punct, când încep performanța va interveni altcineva.

- Ce a urmat pentru tine după gimnastică, ți-ai programat?
- Nu, chiar nu aveam absolut nimic definit. Mi-am spus că o voi lua treptat și, așa cum vin, le voi face. Dar îmi doream să fac cât mai multe. Nici nu știam că îmi doream să antrenez! Aveam mai multe idei și le-am conturat pe parcurs. Sunt încă la curent cu tot ce se întâmplă și trăiesc acolo, dar pot face mult mai multe în viață! Și le voi face, am doar 28 de ani.

 

 

Comentarii (5 ) Adaugă comentariu

Adrian Popescu  •  02 Octombrie 2018, 21:57

Sandra Izbasa nu este sau a fost cu băiatul lui Belu?

respect2014  •  02 Octombrie 2018, 21:25

Felicitări. Pentru cariera. Pentru caracter. Felicitări pentru interviu si tie si celui care a fost in fata ta. Stiam doar ca esti printre camioanele olimpice si ca esti cea mai frumoasa dintre ele. Bravo Sandra. Succes in tot ce vrei sa faci. Ai toată viața inainte. Da si altora din prea plinul tau. Cu drag de la un roman de-al tau.

rupert  •  02 Octombrie 2018, 20:53

Un interviu foarte frumos! Felicitari! De acestea vrem sa vedem cat mai multe in Gazeta, nu "non-stiri" cu diverse personaje din fotbal!

Vezi toate comentariile (5)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase