6 comentarii. Scrie și tu!

Dorinel Munteanu face o incursiune spectaculoasă prin cariera sa, la împlinirea a jumătate de secol de viață: ”Echipa națională a fost biserica mea”

Gazeta publică superinterviu, într-un număr festiv, pentru recordmanul selecţiilor la echipa naţională, 134

Articol de ,
Luni, 25 Iunie

DIN CUPRINS
 Amintiri din copilărie, din satul natal Grădinari
 Cum se autocaracterizează Dorinel
Detalii neștiute despre anii trăiți la FC Koln

Dorinel, cum se vede viața de la înălțimea a 50 de ani?



 Foarte bine! Mă uit cu drag înapoi și mă simt tânăr. Îmi aduc aminte cu plăcere de povestea mea de iubire cu mingea, începută pe la cinci, șase ani, și împlinită exact așa cum visam în copilărie. Mama era femeie de serviciu la școala din Grădinari, satul natul, și, preț de un kilometru, de acasă până la ea, aveam ca un fel de ritual: driblam pomii cu mingea și o trimiteam pe sub băncuțele de pe la porțile caselor, făcând-o să sară înapoi pe deasupra! Urmam zilnic traseul de cel puțin patru, cinci ori!

dorinel 8 ani
La 8 ani, Dorinel (primul din stânga), alături de prieteni în satul natal, Grădinari

Cu stângul te descurcai încă de atunci?

Evident! O chestie nativă! Aveam niște vecini care țineau mult la mine și mai băteam mingea împreună, dar mi-o pasau numai pe dreptul. Eu îi rugam însă să mi-o dea pe stângul. Dreptul îl foloseam doar ca să mă urc în tren. Fotbal organizat am început însă pe la 12-13 ani, în liga a cincea, la echipa din localitate. La 14 ani am trecut deja la Minerul Oravița, în Divizia C, unde am rămas până am terminat clasa a 12-a, patru sezoane. Antrenorul Nicolae Chirilă m-a aruncat în luptă. Inițial, mă înscrisesem la liceu la Reșița, dar trebuia să stau la internat. Nu mă acomodam, că am fost mereu un tip mămos. Ce să zic, am dormit cu mama în pat până la 18 ani!

Băgat pe fals la trial

Ți-a fost greu pe la mineriadele din "C"?

M-am călit! Erau niște derby-uri cu Anina de săreau scântei! Stadionul e acolo într-o groapă, cobori vreo 300 de scări până la teren. N-aveai nicio scăpare dacă nu ieșea cum trebuie pentru gazde. Întrebați-l pe Crăciunescu ce bătaie a luat la Anina! Eu nu m-am ferit însă niciodată de clinciuri, băgam piciorul, chiar dacă eram mai pirpiriu. Jucam extremă stângă.

Dar fundaș cum ai ajuns?

M-a pus nea Titi Ardeleanu, Dumnezeu să-l odihnească! S-a întâmplat la un trial contra Turciei, la care eram depășit cu vârsta, m-a băgat pe fals. A fost singura dată când am venit la o acțiune națională ca junior. În rest, n-am trecut nicio secundă pe la loturile mici, am intrat direct la reprezentativa mare, pe când eram la Inter Sibiu. La trial m-a chemat nea Titi din postura de jucător la liga secundă, la Bocșa, unde ajunsesem printr-o grămadă de pățanii.

5.000 de lei ca să semneze cu Bocșa

Hai să le auzim!

La 18 ani, trebuia să merg la formația fanion a județului, Gloria Reșița, care avea posibilitatea să mă bage și la facultate. M-au înscris la subingineri. La câteva zile distanță, după ce ies din toaleta hotelului "Semenic", mă abordează doi băieți care mă știau și jucau la Bocșa. M-au luat aproape pe sus, "Hai la noi!", și m-au dus direct la Creangă, directorul fabricii de construcții metalice. Omul mi-a pus direct pe masă 5.000 de lei numai din bancnote de 25! Nu știam ce să fac! Cum să-i spun mamei că nu mă mai duc la facultate la Reșița, ci la fotbal la Bocșa?!

Și cum ai scos-o la capăt?

Am luat-o pe mama mai pe ocolite, i-am zis și de bani, dar am tăcut mâlc cu facultatea. Ea avea salariu de 1.100 de lei la școală, iar când a văzut teșcălăul meu s-a cam speriat. Deși era vreo 9:00 seara, dădea să mă trimită să depun suma la CEC, să nu vină cineva să ne spargă casa, că eram a treia locuință din fundul satului. În fine, după un an la Bocșa, am ajuns în pregătiri vreo două săptămâni cu Timișoara, liga întâi, ne-a omorât Jackie Ionescu! Și Poli la fel: "Te băgăm la facultate!". Dar m-am trezit că mă cheamă într-o zi la birou președintele Reșiței, Ilie Pătruică: "De azi ești jucătorul nostru!".


Casa părintească din Grădinari, unde Dorinel a rămas orfan de tată la 14 ani

"Steaua ne trimitea la Ciorogârla"

Înapoi la liga a doua, te-ai împăcat cu situația?

Păi, m-am împăcat, că nea Pătruică mi-a dat pe loc o pungă de plastic plină cu bani: 27.000 de lei! Foarte mult, o jumătate de mașină! Iar Reșița avea să fie trambulina spre FC Olt, via Steaua.

Adică Steaua te-a direcționat spre Scornicești?

M-au luat în armată la București și am stat în garnizoană cu Gică Popescu, Sabău, Crișan, portarul de la Craiova, Zamfir, Țucudean, tatăl lui George. Popescu a rămas doar vreo trei zile, era povestea cu celebrul lui transfer de la Universitatea. Pe restul ne-au mai ținut acolo ca să ne convingă să semnăm, ne-au muncit de ne-au rupt. Ne trimiteau noaptea la Ciorogârla să facem baloți, să alegem ceapa degerată. Măturam și stadionul "Ghencea". Vai de capul nostru!

"Am plâns tot drumul"

Și, până la urmă, te-au trimis la Olt, da?

Ne-au urcat într-o dimineață într-o dubiță albă cu numere de Olt. Ne-a preluat direct Gheorghiță Bărbulescu, mare mahăr la Scornicești, din familia lui Ceaușescu. Sincer, tot drumul am plâns. Mă gândeam la ce-i mai rău: "Ce naiba caut la Scornicești? Ce să fac eu acolo?!". Tipul m-a luat însă cu binișorul: "Măi, băiete, stai liniștit! Tu o să fii «copilul» meu! N-o să-ți lipsească nimic!". Am fost dezamăgit la început. Pe urmă, mi-am revenit când am văzut ce trai au fotbaliștii acolo.

S-a ținut omul de cuvânt.
S-a ținut! Viață ca-n filme, aveam totul la dispoziție! Bărbulescu s-a ocupat până și să-mi organizeze nunta la Reșița, de la A la Z. Mi-a mers bine și cu fotbalul, am fost titular, am jucat fundaș stânga, că mijlocaș era Pistol. În sezonul ăla am dat Sibiului un gol senzațional, șut de pe la 35 de metri. De-atunci cred că au pus ochii pe mine. Când a venit nea Titi Ardeleanu să mă ia la Inter, am zis "Da!" imediat. Și, în tradiția ofertelor vremii, mi-au promis și ei că mă bagă la facultate! Am semnat cu Sibiul, Nicu Ceaușescu era mai mereu pe lângă echipă, însă nu știu cum naiba m-a îmbârligat Oltul și am mai jucat un meci pentru ei. M-am ales cu o suspendare de 6 luni!

"Am fost truditorul Generației de Aur"

Sibiul ți-a adus însă și un mare premiu: prima convocare la națională, în mai 1991, la o partidă cu Norvegia.

Echipa națională a fost biserica mea. Pasiunea vieții mele, locul în care am venit mereu cu drag, cu sufletul deschis, cu mândrie și onoare. Nu s-a schimbat absolut nimic în sentimentele mele pentru națională nici atunci când am început să am mulți bani și o carieră frumoasă peste hotare. La lot m-am simțit mereu acasă, printre colegi și prieteni. Nu ştiu ce simt băieţii din ziua de azi, sunt sigur că au şi ei dragoste pentru reprezentativă, dar pentru mine a fost totul.

Caracterizează-l, te rog, într-un singur cuvânt pe Dorinel Munteanu de la națională!

Truditorul! Alții au fost cu talentul, eu am venit cu munca și cu spiritul de alergător în sprijinul echipei. N-am avut niciodată fițe de genul: "Ce, să fug eu pentru ăla?!". M-am dedicat total naționalei, iar timpul și viața m-au răsplătit.

"N-am alergat să bat recordul lui Hagi"

Sincer, a existat un scop în sine să bați recordul de selecții al lui Hagi? Pentru că au fost "n" speculații pe tema asta!

Nimic adevărat! Între noi a fost mereu un mare respect, eram prieteni. Am jucat atât timp cât am putut și cât selecţionerii au avut nevoie de mine. Dacă era altfel, să existe o cursă specială cu Hagi, nu mă mai lua Piţi ca să mai joc prin amicale, să ajung la 150 de selecţii?! Dar când am simţit că nu mai pot am zis "Gata!".

Destinul te-a adus către ultimul meci la națională, contra Germaniei, exact la Koln, orașul tău de adopție!

A fost o zi tristă. M-am supărat atunci pe Piţi fiindcă nu m-a băgat decât spre final, deşi era doar un amical. I-am reproşat asta. Mi-a zis că nu voia să ne facem de râs. Când mă făcusem eu de râs?! În fine, nu mai contează!

Care e cel mai important gol marcat la prima reprezentativă?

Mă bucuram şi când înscriam cu Liechtenstein. Totuși, îmi amintesc de un meci cu Israel, acasă, în Ghencea, pe ploaie, în '95, preliminariile Euro. Aveam 1-0 şi omul meu, Berkovici, a egalat. Mă gândeam cu groază ce o să-mi facă nea Puiu la vestiare. Dar am avut noroc că a venit o lovitură liberă și am dat golul victoriei! Doamne, ce eliberare!

"Aș bate la fel cornerul de la Copenhaga"

Cum a fost noaptea de după victoria cu Argentina și după eșecul cu Suedia, la Mondialele din '94?

După Argentina, am băut câte două-trei beri la barul hotelului. Nimic special. Apoi, după înfrângerea cu nordicii, nici nu am realizat pe loc ce se întâmplase. Abia la două, trei zile distanță ne-am dat seama ce șansă fantastică rataserăm. Era prea târziu.

Suntem pe 10 septembrie 2003 la Copenhaga, conducem cu 2-1 pe Danemarca în finalul jocului și bați un corner lung, după care urmează egalarea gazdelor. Pierdem Euro 2004! Cum ai executa azi acea lovitură de la colț?

Of, iar coşmarul ăla! L-aş bate la fel. De la corner până la golul de 2-2 a mai trecut un minut. N-a fost faza imediat următoare. Aşa mi-a venit atunci să execut, dar nu mă consider vinovat. Tot iureşul a pornit de la televiziuni, de la comentariile unora, precum Giovanni Becali. Normal că m-a marcat acel episod, mai ales prin interpretarea lui. Sigur, poate că trebuia să bat scurt, dar ce mai pot schimba azi?

"Sper să fiu depășit până la 100 de ani"

Cum ar fi arătat Euro '96 dacă arbitrul valida golul tău din meciul cu Bulgaria, când mingea a depășit linia porții?

Nu mi-am dat seama pe moment că balonul intrase în poartă. Sunt sigur însă că n-am fi pierdut cu bulgarii dacă "centralul" acorda acel gol. Și am fi avut apoi o șansă de calificare în ultima partidă cu Spania.

Vei sărbători 100 de ani tot în postura recordmenului de selecții al naționalei?

Sper să fiu depășit până atunci! Nu e imposibil. Le dau un sfat însă jucătorilor care vor să fie longevivi pe gazon: aveți grijă de partea fizică și de cea mentală! Eu asta am făcut. La întâlnirea recentă dintre Generația de Aur și Legendele Barcelonei m-am luat iar de Piţi că nu m-a băgat de la început. Și acum, la 50 de ani, am orgoliul de a fi competitiv. Asta m-a ajutat în carieră. De aceea, sunt mândru de ce am lăsat în urmă.

"Eram necăjit când retrogradasem cu Koln"

Dorinel a jucat cu Kolnul un sezon 2.Bundesliga, iar momentul i-a creat o stare de disconfort în raport cu naționala: "Venise Pițurcă la lot și mă gândeam cu groază că n-o să mă mai cheme dacă evoluez în divizia secundă. Eram tare necăjit. Aș fi făcut orice pentru echipa națională, inclusiv să plec de la Koln pentru un alt angajament undeva în prima ligă. Piți ne spunea mereu că are pretenția să jucăm constant la club, l-am sunat, i-am explicat situația, iar el mi-a dat încredere: «Dorinel, nu-i problemă! Jucați, promovați! Vreau doar să joci, chiar dacă e a doua divizie». Mi-a luat o piatră de pe inimă. A urmat apoi poate cea mai bună perioadă a mea la echipa națională".

"Am schimbat șapte selecţioneri în carieră. Cu toţi m-am înţeles bine, dar cu Piţi am avut o legătură mai aparte. Nu am să reproșez nimănui nimic, sper că nici ei mie, ca jucător"
Dorinel Munteanu

"Înainte de golul victoriei din Portugalia, 1-0 în '98, la Porto, Piți voia să mă scoată, să mai tragem de timp pe final. Dar a picat acea lovitură liberă din minutul 90, i-am zis lui Lupescu doar să mi-o miște un pic ca să iasă mingea din linia zidului. Și a ieșit schema! Am suferit enorm în acel meci!"
Dorinel Munteanu

Ai jucat câte doi ani la Dinamo și la Steaua, cu fiecare ai luat un titlu, ai strâns mai multe meciuri în cupele europene cu roș-albaștrii, dar lumea te percepe ca pe un "câine". Ce culoare are sângele tău, ca să zic așa?

Alb-roșu! Mă consider dinamovist. Când eram copil, urmăream cu sufletul la gură rezultatele echipei, văzusem meciurile cu Liverpool, îi admiram pe Dudu și pe Augustin. De aceea, când s-a ivit ocazia n-am ezitat să aleg Dinamo.

Trăgea și Steaua de tine?

În iarna sezonului '90-'91 am și fost într-un cantonament cu Steaua la Forban și într-un turneu în Italia. Am avut o diurnă bunicică, vreo 3.000 de dolari în total. Abia revenisem la București, stăteam în cameră cu Gică Mihali la "Haiducului", cantonamentul echipei, și, pe la trei dimineața, ne trezim la ușă cu șoferul lui Gelu Leicu, președintele lui Inter Sibiu, cu care mai aveam contract jumătate de an. "Vor șefu' și cu Ianul să discute cu voi. Vă așteaptă la Hotel București".

"Ianul mi-a dat 35.000 de dolari să vin la Dinamo"

Și v-ați dus?

Sigur! Depindeam de Inter, care nu dorea să ne dea dezlegarea pentru Steaua, fiindcă avea relații excelente cu Dinamo. În fine, ne-am întâlnit cu Ianul, mi-a zis că-mi bagă în buzunar dublu decât Steaua, indiferent de sumă. Luasem vreo 5.000 de dolari din Ghencea, ni-i oferiseră ca să ne agațe, dar Ianul a pus pe masă 35.000 de dolari! Am zis OK și eu, și Mihali, condiția a fost să mai jucăm returul la Sibiu, apoi venim în vară la Dinamo.

Până să ajungeți însă în Ștefan cel Mare, ai trecut printr-un final nebun de campionat la Sibiu, care a arbitrat lupta la titlu între Steaua și Craiova în '91.

Mamă, ce-a fost atunci! Nebunie totală! Interul era interesat să câștige Steaua campionatul, fiindcă prindea un loc în Cupa UEFA. Și aveam meci cu ei acasă chiar în finalul sezonului, în timp ce Craiova juca la Pitești. Universitatea pierdea în Trivale cu 2-0, dar la noi, unde era blat ca să câștige Steaua, prinde Cezar Zamfir o ștachie și face 1-0 pentru Inter! Jale! Ăștia de la Steaua, cam neputincioși... Ne-am dat la o parte în huiduielile stadionului, abia ne-au bătut cu 2-1. După meci a ieșit revoluție cu suporterii!

"Ne-au tocat la Craiova în anul titlului lor"

Și etapa următoare ați mers exact la Craiova!

Da. De la București, nea Tică Dănilescu ne asigurase dinspre Steaua că totul va fi OK cu Craiova, meciul se va televiza, nu vor putea sări calul. Pe drum, ne-am cazat la Slatina, ne temeam să nu ne otrăvească mâncarea! Cu câteva ore înainte de partidă, aflăm însă că jocul nu se va mai da în direct la TV, pentru că oltenii au tăiat toate cablurile carurilor de transmisie! Ne-am albit, era și tensiunea mare, fiindcă ne aștepta și o primă astronomică dacă încurcam Craiova.

N-ați avut însă nicio șansă pe "Central", nu?

Ne-au luat pe sus de pe hol: scuipături, înjurături! Iar pe teren n-am apucat să fac doi metri. Am pierdut cu 5-1. Bica mai avea un pic și mă mânca pe pâine. Iar arbitrul, Șerban Necșulescu, ne-a tocat ca pe pătrunjel. Îl știam de la Scornicești, unde eram vecini și locuia frecvent, cu toate că el figura din Târgoviște. I-am zis și eu la Craiova: "Nea Șerbane, nu vezi ce ne fac ăștia?!". "F...-ții copilul mă-tii! Stai în banca ta! Ai venit ca să ne scoți banii din buzunar?". Pilaf ne-a făcut! Până la urmă, Universitatea a reușit celebrul event din '91, cu Cârțu antrenor.

"Un Nissan și 30.000 de dolari dac-o eliminam pe Marseille"

Cum se trăia la Dinamo la începutul anilor '90?
Super! Ianul a fost tot timpul atent cu jucătorii, îi mai plăceau și extravaganțele. Îmi aduc aminte că atunci când am jucat cu Marseille în Cupa Campionilor Europeni, ne-a promis pentru calificare câte un Nissan și 30.000 de dolari de jucător! Făcuserăm 0-0 acasă, dar la Marsilia am pierdut cu 2-0.

E meciul despre care s-a vorbit că ar fi fost trântit de câțiva jucători, grație intervenției directe a lui Tapie!

Am auzit și eu versiunea asta, parcă a povestit și un fost coleg într-un interviu, dar, sincer!, nu cunosc amănunte. Mi-aduc însă aminte că, la 1-0 pentru Marseille, Hanganu a ratat singur din șase metri. Ce mai discutam acum dacă marca?!

"Bundesliga era visul copilăriei mele"

Ți-a fost greu să te adaptezi în Belgia la prima ta experiență externă, la Cercle Bruges?
În primul rând, povestea transferului e interesantă. Eram într-un turneu în Olanda cu Dinamo, iar Ianul a venit din Franța cu un avion privat direct în cantonament, împreună cu impresarul meu, Mircea Petescu. Mi-a zis: "Vezi că m-am înțeles cu Cercle, ăștia sunt banii tăi, bagajul și hai să mergem!". Am plecat valvârtej, nici n-am mai apucat să-mi salut colegii de la Dinamo. Belgienii au plătit atunci 2,7 milioane de mărci pe mine.

Revenim la impactul cu fotbalul occidental?

M-am acomodat ușor, dovadă că încă din primul sezon am fost declarat cel mai bun stranier din liga belgiană. Aveam să aflu mai târziu că acel campionat m-a ajutat mult la transferul la Koln, care începuse să mă monitorizeze la cererea lui Morten Olsen. Germania a fost marele meu vis. În primul rînd, proveneam dintr-o familie cu rădăcini săsești din partea mamei, al cărei nume de fată era Berger. Apoi, văzusem multe meciuri din Bundesliga la televiziunea sârbească și fusesem fascinat de partidele aprige și atmosfera minunată din tribune, cu acele steaguri imense pe care le fluturau suporterii.

"Se simte o schimbare în joc, în atitudine, de când a venit Contra la naţională. Nu mă iau după jucători. Ei au lăudat mereu atmosfera de la lot, şi cu Daum, şi cu Răzvan Lucescu, de exemplu. Important e să avem rezultate în meciurile oficiale" Dorinel Munteanu

 

"Kolnul voia să fiu ca Hagi, dar eram doar un muncitor"

Ce-a însemnat pentru tine experiența de la Koln?

O bucurie la fiecare antrenament sau meci. Oameni cumsecade, tradiție, suporteri, istorie, oraș frumos. Mi-a fost însă un pic mai greu la început, fiindcă m-au luat sperând să devin un continuator al lui Overath, o legendă a clubului, număr 10, campion mondial în '74. Trebuia să fiu Hagi! Dar nu eram playmaker, ci muncitor pe banda stângă. Am dat două goluri cu Tottenham în Intertoto, dar ne-a scos din Cupa Germaniei o formație din liga a cincea și l-au dat afară pe Olsen, care insistase pentru transferul meu. Eu, cu bun-simț, dar neștiind bine limba, am spus că regret plecarea lui, chestii din astea. Din momentul acela, presa m-a masacrat!

În ce sens?

Kolnul e un oraș greu în materie de jurnalism. E sediul puternicului ziar Express, Bild-ul are acolo ziariști influenți. M-au identificat, probabil, ca omul lui Olsen, cine știe ce-or fi înțeles din ce declarasem și, timp de patru luni, m-au tocat, chiar dacă jucam bine și eram titular incontestabil. Mă spulberau în cronici și analize, îmi dădeau numai note de 6, ceea ce însemna "caz de targă"! Eram îngrijorat și fiindcă informațiile ajungeau în țară, îmi făceam probleme pentru națională.

"Eram dărâmat psihic din cauza atacurilor presei germane"

Și cum ai scos-o la capăt?
Am vrut să plec după primele șase luni! Eram dărâmat psihic. L-am sunat pe impresarul meu, pe Mircea Petescu, și l-am rugat să găsească o cale să reziliem cu Koln. A discutat la club și, după câteva zile, mă invită conducerea la discuții, că acolo nu vorbești cu președintele când ai tu chef. Mă așteptam să stabilim detaliile despărțirii, când colo, surpriză: mi-au mai propus încă doi ani de contract, în afara celor doi pe care deja îi aveam, plus o mărire a salariului!

Te-ai blocat!

Nu-mi venea să cred! M-am emoționat îngrozitor! "Nu se poate! Cum o rezolvați cu presa?", m-am mirat eu. Au organizat o conferință specială, au aplanat tensiunile, iar din acel moment totul s-a schimbat la 180 de grade. Cum, necum, au început dintr-odată să sune telefoanele pentru interviuri și reportaje frumoase! Asta a fost, cu presa nu te pui, că te doboară în trei cuvinte!

"Am vrut să mă las după accidentarea de la Steaua"

Ai simțit la Wolfsburg aceeași savoare a Bundesligii ca la Koln?
A mers bine primii doi ani. Dar, ulterior, s-a întâmplat ceva urât. Contractul mi se prelungea automat cu încă un an şi creştea şi salariul cu zece la sută dacă jucam cel puţin 18 meciuri pe sezon. Doi ani am jucat aşa. S-a schimbat însă la un moment dat antrenorul, luptam să evităm retrogradarea și mi-a zis că se bazează pe mine, chiar dacă aveam 34 de ani. Ne-am atins obiectivul, dar, în vară, se răsucește total și-mi transmite că nu mai intru în vederile lui, orice aș face. Și așa a rămas, că n-am mai prins decât vreo cinci meciuri în șase luni!

A fost momentul de care a profitat Steaua, care te-a repatriat în 2003, nu?
M-a sunat întâi Borcea să vin la Dinamo, dar s-a sucit apoi, că sunt prea bătrân! M-a căutat și Piți, am acceptat Steaua pentru că doream să-mi continuu cariera la nivel înalt, dar am dat peste alt ghinion: m-am accidentat cu FC Național. Am vrut să mă las, mai erau doar vreo trei meciuri din retur, dar Piți mi-a întins iar o mână de ajutor: "Te duci în Germania, te recuperezi și vii înapoi, că avem treabă!". Din păcate, a plecat la scurt timp din cauza conflictului cu Gigi și a venit Zenga, cu care am și luat titlul în 2005.

"Nu eu l-am dat afară pe Zenga!"

Zenga te-a acuzat însă că l-ai trădat și ai contribuit la demiterea lui cu trei etape înainte de finalul sezonului.
Greșeală! Cu Zenga m-am înțeles bine și a fost o aiureală ce s-a scris, că eu l-aș fi dat afară. Cum să fac asta? Niciodată!

Ai dispărut din prim-plan în ultima vreme, ce planuri ai mai departe?
Sper să revin în antrenorat chiar în această vară. Am trecut peste problemele pe care le-am avut în viața privată, am ceva discuții cu cluburi în țară și peste hotare, sunt pregătit să mă întorc la treabă. Încă n-am renunțat la visul de a pregăti o echipă din Germania!

"Ce mi-a făcut Polster că n-a ieșit golgeter!"

Austriacul Toni Polster a fost cel mai bun prieten al lui Dorinel la echipele de peste hotare. Au îmbrăcat împreună tricoul lui Koln: "Eram și colegi de cameră. Se uita la televizor şi suda ţigară de la ţigară. I-am spus că nu suport, n-a înţeles, aşa că m-am mutat cu Labbadia. El oricum avea un statut special: regele Kolnului. Mergea la petreceri, la carnaval, unde restul echipei avea interdicție. Dar Toni era emblema clubului". Altă amintire: "Se bătea pentru titlul de golgeter cu Kirsten de la Leverkusen. Aveau amândoi câte 22 de goluri. M-a rugat în ultima etapă să-l joc numai pe el, să marcheze. Nu ne-a ieșit însă nimic în acea zi, deși, până atunci, jumătate din goluri le înscrisese din pasele mele. Kirsten a marcat o dată și i-a luat fața. Ce mi-a făcut! Era supărat rău de tot. Un băiat extraordinar însă, am rămas prieteni".

"Suporterii lui Koln au fost cei care m-au botezat «Munti». La început îmi spuneau «Muntenau», până rosteau numele complet în cântece se termina meciul. Au scos însă din joben diminutivul și așa a rămas până în ziua de azi"
Dorinel Munteanu

"Cunoscuții mă strigau «Neamțul» încă din vremea tinereții mele, la Oravița, la Bocșa. Dar pe timpul lui Ceaușescu nu-mi plăcea deloc să fiu chemat cu acest apelativ, că era periculos"
Dorinel Munteanu

"Nu mă mai întrebați de discuțiile cu Daum! Am cheltuit banii degeaba pe benzină ca să vin la o întâlnire după ce abia fusese numit selecționer. Ați înțeles, da? E suficient!" Dorinel Munteanu

 

Gazeta Sporturilor a pregătit azi un număr special, dedicat aniversării lui Dorinel Munteanu. În ediția tipărită și în cea digitală puteți citi declarații unice ale fostului mare fotbalist, amintiri din cariera de jucător și antrenor, o radiografie în cifre a supercarierei "Neamțului", imagini inedite cu "Munti" de-a lungul anilor și numeroase mesaje speciale, de suflet, de la colegii din "Generația de aur". Pagini realizate de Justin Gafiuc, Liviu Manolache și Marius Mărgărit.

Comentarii (6 ) Adaugă comentariu

adicn  •  26 Iunie 2018, 10:13

La mulți ani, Dorinele! @badeadorian - e un adevăr care nu afectează, sau cel puțin nu pe mine. Chestiunea asta se întâmpla la toate echipele din acele vremuri, unii erau ajutați, alții ajutau. Deci să nu vedem paiul din ochiul celuilalt, înainte de a vedea bârna din propriul ochi.

romulus65  •  25 Iunie 2018, 16:41

La multi ani si multa sanatate, Dorinele!

larisa_i  •  25 Iunie 2018, 13:55

La multi, Dorinel! Cat de mult ne lipsesc victoriile voastre, toti cei din generatia de aur....

Vezi toate comentariile (6)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase