OPINII  »  EDITORIAL

Clovnul Șumudică

Articol de - Publicat marti, 29 august 2023 08:27 / Actualizat marti, 29 august 2023 09:36

Scoateți-l pe clovnul Șumudică din pielea antrenorului Șumudică și vedeți ce mai rămâne. Dați-i jos nasul roșu de bufon, colanții pe care-i arată fără să se gândească în fața ziaristelor, opriți-l să mai fitilizeze în privat patronii de cluburi care se gândesc să-și demită antrenori, luați-i telefonul pentru a nu se mai propune peste tot doar de dragul de a se simți apreciat și alintat, uitați de faptul că dormea pe ruletele din cazinouri, că paria compulsiv.

Luați de pe el toate aceste învelișuri lucioase și vedeți ce ar rămâne după!

Ar mai fi sobrul Șumudică același antrenor? Probabil că da, pentru că un ageamiu, fie el și extrem de charismatic, nu ar fi putut câștiga un titlu cu Astra, o echipă neplătită niciodată la timp, și nu ar fi eliminat de două ori din Europa o trupă de Premier League, West Ham. 

Ar mai putea un Șumudică elegant să scoată o echipă dintr-o criză profundă de rezultate? Probabil că da, mai ales că atunci ar avea mult mai multă energie pentru a se concentra la munca lui, ignorând ce fac alți colegi de breaslă cărora în mod normal le-ar băga strâmbe pe la finanțatori după fiecare rezultat nefericit. 

Evident, toate aceaste întrebări sunt inutile. La 52 de ani, Marius Șumudică nu pare dispus să se schimbe, iar clovnul și antrenorul coabitează într-un personaj tragicomic care vorbește aproape zilnic la persoana a treia despre faptul că “valorosul Șumudică nu e suficient de apreciat”.

Clovnul Șumudică

În timp ce pe banca Rapidului stă echilibratul și discretul Bergodi, efervescentul Șumudică tocmai își spală gălăgios rufele în public după tratativele eșuate cu patronii FCU Craiova. Mai mult, spune cu patos că “dacă Mititelu vrea război cu mine o să aibă război!”. 

Nimeni nu e ușă de biserică în acest conflict, dar un antrenor concentrat pe meseria lui nu ar fi declanșat niciodată previzibila reacție nervoasă a celor doi Mititelu, spunând că oferta lor e demnă de un tânăr la început de carieră. Și, cu atât mai puțin, nu ar fi avut de ce să declare război cuiva. 

Antrenorii adevărați antrenează, nu se bat cu finanțatorii în declarații veninoase pe la televizor.

Dacă era nemulțumit de clauzele din draftul de contract, Șumudică ar fi putut să le refuze în particular, să tacă în public și să aștepte interesul altui club. Ar fi fost un mod eficient de a le arăta unor proprietari de cluburi că nu pot să pună ce vor ei în contract, așteptându-se ca antrenorul să semneze orice cu ochii închiși. 

Ostilizându-i pe cei doi finanțatori din Craiova - altfel mereu sensibili și cu degetul pe trăgaci - , Șumudică a mai făcut o tumbă de imagine, genul de jonglerie pe care publicul o adoră, dar care îl apropie și mai mult de statutul de veșnic bufon. 

Fără să-și dea seama, cu fiecare giumbușluc de acest gen, Șumudică reușește să-și mai închidă o poartă. Cu siguranță, în următoarele zile va declara convingător că se felicită pentru alegerea de a refuza FCU Craiova și că el așteaptă să preia doar un proiect serios. 

Dar, Marius Șumudică, cu toată simpatia, tu când începi să devii un antrenor cu adevărat serios?


Comentarii (90)
Adixtz
Adixtz  •  30 August 2023, 20:50

Un articol foarte bun! Ma bucur sa văd ca mai sunt ziariști care au curajul sa spuna ceva negativ despre Sumudica

Ionescu07
Ionescu07  •  30 August 2023, 18:54

Ștucane, eu nu știu ce mai cauți tu în presă. Atâta venin cât scoți din tine, la fiecare apariție, mai rar. Cred că dacă s-ar da zmeura de aur jurnaliștilor din România, tu ai lua-o în fiecare an. Nu ai egal în țara asta. Mă gândesc cu milă că ai oarece reminescențe din copilărie.

xipen
xipen  •  30 August 2023, 13:29
Postat de Nea.Marin pe 29 August 2023, 11:20

Sunt de acord cu tine 50/50. Ultima parte a postarii tale este adevarata. Cand despre “campionul” Sumica, merg pe mana Mititeilor. Cel putin Juniorul are mai multa minte decat cel batran si au dreptate in priviinta lui Sumica! Napoli cu acelasi lit a reusit sa fie acolo, la meciurile de baraj! Campionul extraterestru Sumica tremura pentru locul 8!

Mititelu a facut inchisoare pentru matrapazlacuri, apoi s-a luat in bete cu mafioso de la FRF + LPF + Pitzi. Mititelu l-a demis pe Nicolo Napoli de 10 ori desi Napoli indeplinea obiectivele trasate de club. Portughezul Jao Janeiro, a demisionat dupa cateva saptamani. Si apre acum Stucan, *** care ii ia aparararea Militianului. ***, a 4-a putere in stat. Dupa statistici acesta PUTERE se situeaza pe locul 4, dupa puterile politice, cele ale industriilor militare, ale drogurilor, dar inaintea celor de la pharma, *** Stucan sustine un antisocial care se disputa, in presa, cu un potential prestator de servicii, inainte ca acesta sa semneze contractual propus de militian. Rusine Stucan, Rusine GSP, Rusine jurnalism sportiv ***.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (90)
Comentează