Articol de Remus Dinu - Publicat vineri, 03 noiembrie 2023 00:07 / Actualizat vineri, 03 noiembrie 2023 10:17
Ianis Hagi a înscris primele sale goluri în tricoul lui Deportivo Alaves, în victoria reușită de basci în turul II al Cupei Spaniei, 10-0 în deplasare cu amatorii de la Deportivo Murcia, formație din Liga 6. A fost a opta apariție a românului în tricoul „Babazorros”.
Hagi jr. are evoluții din ce în ce mai apreciate la Deportivo. Duminica trecută, tocmai ce a oferit un assist în înfrângerea la limită cu Atletico Madrid, 1-2, pe Estadio Metropolitano, după o altă ocazie ratată în prealabil la poarta lui Atleti. Fusese aproape să „spargă gheața” și cu Osasuna, însă inspirația l-a părăsit în fața porții.
Până să bifeze primul său gol în La Liga, internaționalul de 25 de ani și-a „făcut mâna” cu Deportivo Murcia, o formație non-profesionistă pe care Alaves a întâlnit-o într-o rundă incipientă din Copa del Rey.
Ianis Hagi, primele goluri la Deportivo Alaves
Ianis a intrat în teren în minutul 62, la 5-0. Un minut mai târziu, mijlocașul ofensiv a punctat pentru 6-0 - reluare din șase metri, cu poarta goală - pentru ca românul să mai apară pe lista marcatorilor și în minutul 80, când a înscris golul de 9-0 - finalizare din gura porții, din pasa lui Alkain.
62'⏱️| 0-6
— Deportivo Alavés (@Alaves) November 2, 2023
⚽️ Marca Hagi en su primera acción del encuentro#DeporMurciaAlavés#LaCopaMola | #GoazenGlorioso ⚪🔵 pic.twitter.com/8r2kmmzftF
1.01era cota oferită de casele de pariuri pentru o victorie a lui Alaves, un barometru semnificativ al diferenței dintre cele două echipe
Rezumat VIDEO Deportivo Murcia - Deportivo Alaves 0-10
Ianis Hagi fusese printre cei mai buni de la Alaves în înfrângerea cu Atletico
La 20 de minute după ce a intrat, Ianis Hagi a amenințat poarta lui Oblak. După o centrare din partea stângă, internaționalul român a reluat din unghi, de la 10 metri. Mingea trimisă de el la colțul lung, a trecut puțin pe lângă poartă.
În prelungiri, Ianis a oferit o pasă de gol. Din colțul careului, Hagi a întors excelent mingea la careului, de unde Guevara a reluat excelent și l-a învins pe Oblak. A fost primul assist al lui Hagi în tricoul lui Alaves.
După meci, presa din Spania a lăudat evoluția lui Ianis. Acesta a primit nota 7 în El Correo: „Are calitate cu mingea la picior. A amenințat poarta și a dat o pasă de gol”.
„Fiul legendarului Gheorghe Hagi are doar 291 de minute în acest sezon. A fost titular în 4 din ultimele 5 meciuri, dar nu fost niciodată integralist. Tatăl său a avut nevoie de 4 minute pentru a marca primul său gol, în timp ce Ianis are mai mult de 5 luni fără să marcheze la club. Ultimul său gol oficial a fost pentru Rangers, pe 21 mai”, a notat Marca.
Citește și alte știri de actualitate:
Dennis Man lovește din nou! Gol pentru Parma și calificare în optimile Cupei Italiei
Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga
Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa