FOTBAL  »  LIGA 2  »  PLECARE

Schimbare de antrenor în Liga a 2-a! Una dintre cele mai bune echipe s-a despărțit de tehnician

FOTO: Alex Nicodim
FOTO: Alex Nicodim

Articol de - Publicat joi, 30 martie 2017 16:43

Fără obiective importante pe final de sezon, dar şi cu vistieria goală, Foresta Suceava s-a despărţit de cuplul de antrenori Cristian Popovici-Marius Gireadă.

Cu un start fulminant de campionat dar cu o continuare departe de aşteptări, după "momentul Steaua" din Cupa României, sucevenii se află, acum, într-o situaţie ingrată.

Conducerea clubului a decis să întrerupă colaborarea cu Popovici şi secundul acestuia, Marius Gireadă, pentru a-l instala, din nou, ca antrenor, pe Bogdan Tudoreanu.

Situaţia echipei sucevene este una delicată, din punct de vedere financiar în condiţiile în care s-au adunat restanţe de două luni la plata salariilor iar banii din partea municipalităţii nu au ajuns încă în conturile grupării sucevene.

Foresta joacă, sâmbătă, acasă, cu Academica Clinceni, într-un meci care nu are o însemnătate deosebită pentru niciuna dintre cele două formaţii.

Citește și:

Neconvocat de către Iordănescu la EURO, a plecat cu soția în Grecia » Imagini senzaționale cu fosta gimnastă
Stiri extrasport
Neconvocat de către Iordănescu la EURO, a plecat cu soția în Grecia » Imagini senzaționale cu fosta gimnastă
Mutare curioasă la Rapid » Șucu l-a adus pe fostul portar al Stelei, care tocmai a retrogradat. Fanii se amuză: „Dar Ionuț Chirilă când vine?”
Superliga
Mutare curioasă la Rapid » Șucu l-a adus pe fostul portar al Stelei, care tocmai a retrogradat. Fanii se amuză: „Dar Ionuț Chirilă când vine?”
Decizia luată de Florin Pîrvu, în urma decesului soției
Superliga
Decizia luată de Florin Pîrvu, în urma decesului soției

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close