FOTBAL  »  LIGA 2  »  INAUGURARE

Partidul AUR cere Guvernului să oprească amicalul din Harghita: „O veritabilă amenințare la adresa siguranței naționale”

Partidul AUR cere Guvernului să intervină la amicalul din Harghita: „Nu e doar o sfidare, ci se încearcă și statalizarea așa-zisului ținut secuiesc”
Partidul AUR cere Guvernului să intervină la amicalul din Harghita: „Nu e doar o sfidare, ci se încearcă și statalizarea așa-zisului ținut secuiesc”

Articol de GSP - Publicat luni, 11 iulie 2022 23:57 / Actualizat marti, 12 iulie 2022 08:15

Stadionul modernizat din Miercurea Ciuc va fi inaugurat cu un meci amical între naționala U18 a Ungariei și reprezentativa similară a Ținutului Secuiesc. 

Gazdele și-ar fi dorit ca naționala U18 a României să fie prezentă la momentul festiv al ciucanilor, însă Federația s-a văzut nevoită să refuze invitația. Locul „tricolorilor” a fost luat de o selecționată a Ținutului Secuiesc.

Azi, partidul AUR a reacționat, cerând Guvernului să se implice și să oprească amicalul: 

Acest meci reprezintă nu doar o sfidare similară cu ultimele incidente de la partidele de hochei și fotbal, ci prin el se încearcă și statalizarea așa-zisului ținut secuiesc. 

Este o etapă în care asistăm la crearea sau inocularea ideii de stat maghiar în Transilvania, care joacă cu celălalt stat maghiar, Ungaria. O idee mai veche a revizionismului maghiar, realizabilă acum, ca urmare a maghiarizării guvernului de la București și a șantajului UDMR

George Simion, președintele AUR

Guvernul și Instituția Prefectului din județul Harghita să iasă din pasivitatea care a dus la o astfel de situație inacceptabilă și să ia măsuri. Discutăm despre o veritabilă amenințare la adresa siguranței naționale. Trebuie intervenit rapid, înainte ca lucrurile să scape complet de sub control. 

De asemenea, apreciem drept lipsită de înțelepciune decizia Federației Române de Fotbal de a nu da curs invitației venite din partea omologilor din Ungaria. Dacă meciul s-ar fi disputat între naționalele României și Ungariei, nu am mai fi avut niciun caz astăzi. Le-am dat singuri apă la moară

Claudiu Târziu, liderul grupului AUR din Senat

Stadionul din Miercurea Ciuc, inaugurat cu un amical Ungaria - Ținutul Secuiesc: „Nu s-a putut cu România, am apelat la ei”

Duelul va avea loc pe 23 iulie, într-o perioadă în care calendarul naționalei U18 a României e încărcat deja cu alte acțiuni. Surse din cadrul Federației Române de Fotbal au confirmat că s-au purtat discuții între cele două părți, dar că FRF n-a avut încotro și a declinat propunerea.

Drept urmare, oficialii ciucanilor s-au reorientat și au stabilit un meci amical între Ungaria U18 și o selecționată a Ținutului Secuiesc, din care vor face parte inclusiv jucători de la Sepsi și Csikszereda

GSP.ro a luat legătura cu Zoltan Szondy, președintele celor de la Csikszereda, oficialul explicând cum s-a ajuns la această variantă. 

Szondy e cel care, în finalul anului 2021, a șocat opinia publică printr-o serie de declarații controversate: „În momentul în care presa şi televiziunile de specialitate române vor avea emisiuni şi în limba maghiară, din acel moment o să avem şi noi un site în limba română”, spunea el la acel moment. 

Zoltan Szondy: „Nu s-a putut cu România, am apelat la Ținutul Secuiesc”

„Dacă ar veni România în ultimul moment, eu aș schimba și am juca cu România, dar e greu de crezut. Pe altcineva nu am vrut să chemăm. Mi s-ar fi părut caraghios ca eu să inaugurez baza cu un amical Ungaria - Serbia, de exemplu. Așa că am avut aceste doua opțiuni. Am dorit cu România, nu s-a putut, și atunci am ales această variantă B.

Va fi o selecționată ad-hoc a Ținutului Secuiesc. Un jucător de la Sepsi, un jucător de la Târgu Mureș și tot așa. Sincer, pe mine nu mă interesează politica, am văzut că doar pe dumneavoastră vă interesează.

Dar observ că sunt două păreri distincte care se bat cap în cap. Unii spun că Ținutul Secuiesc nu există, atunci de ce se agită atât? A doua e o părere mai radicală: că există, dar trebuie desființat. Nu vreau să intru în aceste discuții”, a spus Zoltan Szondy. 

„Ceremonia de inaugurare va avea loc pe 23 iulie, de la ora 5:30 p.m., și va fi urmată de un meci între echipele naționale U18 ale Ținutului Secuiesc și Ungariei”, au confirmat jurnaliștii de la Szekely Sport. 

Ținutul Secuiesc, o controversă fără sfârșit

Așa-numitul Ținut Secuiesc este un teritoriu format din județele Covasna, Harghita și o parte din județul Mureș, județele cu cele mai mari procentaje de populație de etnie maghiară din România: Harghita (85,2%), Covasna (73,7%), Mureș (38,1%). 

Etnicii maghiari din Ținutul Secuiesc militează pentru o autonomie sporită față de celelalte provincii, iar autoritățile centrale, de la București, consideră că pretențiile sunt anticonstituționale și nu iau considerare niciun proiect de autonomie teritorială pe baze etnice.

GSP a scris în mai multe rânduri despre investițiile Guvernului maghiar în regiune, inclusiv la fotbal.

Citește și alte știri de actualitate:

Atacat de Mihai Rotaru, Edi Iordănescu a intervenit în direct: „Până acum am tăcut și am acceptat multe!”
CSU Craiova
Atacat de Mihai Rotaru, Edi Iordănescu a intervenit în direct: „Până acum am tăcut și am acceptat multe!”
Antrenorul junioarei Alexia Tatu, campioana U14 la Wimbledon: „Nu e un produs al sistemului din România!”
WIMBLEDON
Antrenorul junioarei Alexia Tatu, campioana U14 la Wimbledon: „Nu e un produs al sistemului din România!”

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (38)
balotelli
balotelli  •  13 Iulie 2022, 00:45
Postat de boierasul pe 12 Iulie 2022, 22:59

Ce repede săriți cu gura mare când cineva va spune adevărul))) imediat e catalogat șovin, rasist..... etc)) am mai văzut astfel de atacuri și din partea altor minorități))) Lg.... Q

Ai văzut, prietene, cum e să fii etichetat? Ziceai de mine, dacă păream deranjat, că m-au traumatizat anumite comentarii. Dar niciunul dintre ele nu mă viza special pe mine: nici cel cu generația, nici cel cu cotizația. Alea m-au deranjat. Pentru că legat de mine personal n-ai zis nimic, ai fost OK. În fine. Acum poate înțelegi. Pentru că aici ai fost etichetat pe nedrept: numit "șovin" sau "xenofob", în condițiile în care ai specificat clar că nu vorbești despre români în general, ci te referi la parlamentari: cei care și-ar vinde țara oricând și oricui - nu doar ungurilor, rușilor sau americanilor. Mâine dacă ar vrea s-o cumpere patronul lui Karagandy, toți parlamentarii ar sări să i-o dea. Și ai dreptate. Mi-ai zis să nu mai citesc printre rânduri, dar când alții interpretează greșit ce scrii negru pe alb, văd că nu te deranjează atât. Toate mișto-urile mele erau la adresa DDB, dar ai luat-o personal. Deși știai de la început că așa mă exprim eu. Îți scriu acum, pentru că știu că nu mai intră nimeni pe articolu' ăsta expirat. Și chiar dacă sunt convins că n-o să citești, nici măcar din curiozitate, te asigur că în ciuda tuturor derapajelor mele la adresa ta, nu te-aș fi numit niciodată "șovin" sau "rasist". Nu ți-aș fi pus nicio etichetă. Pentru că, dacă mă analizez, orice etichetă aș încerca să pun, ar trebui s-o dezlipesc mai întâi de pe mine.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

boierasul
boierasul  •  12 Iulie 2022, 22:59
Postat de luisharcsa pe 12 Iulie 2022, 16:01

Asa de mult iti iubesti tara ca ai dat bir cu fugitii. Apoi cauti justificari puerile. Ha ha ha. Cata ipocrizie. Apoi, nu i bai ca esti nationalist. Baiu la tine este ca esti xenofob si sovin. Sunt curios ce ai face daca aia unde te ai mutat, te ar trimita in rumunika ptr simplul fapt ca esti rumunas..

Ce repede săriți cu gura mare când cineva va spune adevărul))) imediat e catalogat șovin, rasist..... etc)) am mai văzut astfel de atacuri și din partea altor minorități))) Lg.... Q

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

boierasul
boierasul  •  12 Iulie 2022, 22:52
Postat de Andrei86 pe 12 Iulie 2022, 21:23

Lăsați-i sa joace ! De ce atâta ura pentru 90 de minute de fotbal ? O fi vreun maghiar care sa vina sa îmi ia ratele la bancă sau saracia din Moldova ? Eu zic sa devenim naționaliști și să votam odată niste oameni care chiar să facă ceva pentru tara asta toată ! Ținutul Secuiesc nu e problema ...Romania are o problema mult mai mare ... Subdezvoltarea !

Normal)) Când 90 % gândesc și votează aceleași partide de 32 ani)) te poți astepta la ceva bun când mereu votezi "răul cel mai mic"))))

Vezi toate comentariile (38)
Comentează