FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Panduru aduce fundaşii! Mîine îi aduce pe Tall şi Parpas!

Gora Tall, Tall, Steaua
Gora Tall, Tall, Steaua

Articol de , - Publicat joi, 04 februarie 2010 00:00

Tall şi Parpas ajung mîine în Antalya, o dată cu managerul care a mers după ei în Cipru

Stoichiţă îşi vede visul cu ochii: Gora Tall şi Stelios Parpas, pentru care insistă de mai bine de o săptămînă, se vor antrena de mîine cu Steaua. Basarab Panduru a fost în Cipru după cei doi fundaşi centrali, a rezolvat transferurile şi îi conduce direct în Turcia. "Achiziţiile sînt perfectate, sută la sută!", a anunţat aseară preşedintele Valeriu Argăseală, informaţie confirmată şi de agentul fotbaliştilor. "Lippi" l-a ales pe senegalezul de la APOP după referinţe, în timp ce pe cipriot chiar l-a antrenat, atît la Aris, cît şi la AEL Limassol.

Panduru rămîne şi azi în Cipru, ca să încheie actele de transfer ale jucătorilor. "Sînt doar formalităţi de îndeplinit, fiindcă ne-am pus de acord deja", zic şefii din Ghencea. În cazul amîndurora va fi vorba despre contracte pe cîte şase luni, Steaua urmînd să deţină opţiunea de a-i cumpăra vara viitoare. Tall (25 de ani) şi Parpas (24 de ani) ridică la cinci numărul fundaşilor centrali ai roş-albaştrilor. În afara lor, Stoichiţă îi mai are pe Baciu, pe Jelev şi pe Tudose.

"Tall şi Parpas se vor integra repede, fiindcă sînt jucători valoroşi, nici nu-mi fac griji din cauza asta. Dacă eşti bun, n-ai nevoie de o perioadă de acomodare"
Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua

1,90 metri măsoară Tall. Senegalezul e cel mai înalt apărător din lotul lui Stoichiţă. Parpas are doar 1,83

"Tall, excelent aseară"
Gora Tall a jucat aseară ultima oară pentru APOP, contra lui Aris, în Cupa Ciprului. Echipa lui a condus cu 1-0 pînă pe final, cînd a egalat ex-dinamovistul Adrian Mihalcea. "Tall a jucat bine, nu a făcut nici o greşeală importantă. APOP a evoluat într-un sistem 3-5-2, iar senegalezul a fost în centrul liniei de trei din apărare. Gora a avut trei ocazii de gol pe parcursul acestui meci, toate cu lovituri de cap", a povestit ziaristul cipriot Christos Zavos.

Pepe Moreno aşteaptă "cartea verde"
Steaua a păstrat legătura cu Pepe Moreno (28 de ani), pe care Becali îl vrea ca rezervă a lui Kapetanos. Atacantul columbian, liber de contract, mai are nevoie doar să obţină "cartea verde" de la Juan Aurich, clubul din Peru pentru care a evoluat din vară pînă acum. Pepe a jucat acolo 10 meciuri, marcînd o singură dată.

Umana rămîne pe listă
Numărul fundaşilor de la Steaua ar putea creşte cu încă unul. Michael Umana, costaricanul pe care şefii din Ghencea l-au refuzat iniţial fiindcă e înalt de doar 1,77 metri, a revenit în discuţie. Fundaşul de 28 de ani, cu 40 de selecţii în echipa naţională, ar putea ajunge şi el în Antalya în următoarele două zile.

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (14)
retroman
retroman  •  04 Februarie 2010, 11:01
Postat de pe 04 Februarie 2010, 04:06

Steaua i-a rezolvat şi pe Tall, şi pe Parpas A citit cineva titlul asta?Nu cred,poate vedea ca inainte "si" e virgula si nu e cazul

mergi pe burta, e corect

retroman
retroman  •  04 Februarie 2010, 11:01
Postat de pe 04 Februarie 2010, 04:06

Steaua i-a rezolvat şi pe Tall, şi pe Parpas A citit cineva titlul asta?Nu cred,poate vedea ca inainte "si" e virgula si nu e cazul

mergi ma pe burta, e corect

retroman
retroman  •  04 Februarie 2010, 11:01
Postat de pe 04 Februarie 2010, 04:06

Steaua i-a rezolvat şi pe Tall, şi pe Parpas A citit cineva titlul asta?Nu cred,poate vedea ca inainte "si" e virgula si nu e cazul

mergi ma pe burta, e corect

Vezi toate comentariile (14)
Comentează