FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL - FC BOTOȘANI 1-2

Moldova-i fruncea! FC Botoșani dă lovitura la Ploiești și urcă deasupra liniei în play-out! Petrolul a irosit un penalty la 1-1

Botoșaniul a dat lovitura la Ploiești / Sursă foto: Facebook@ Petrolul
Botoșaniul a dat lovitura la Ploiești / Sursă foto: Facebook@ Petrolul

Articol de , - Publicat luni, 29 aprilie 2024 19:15 / Actualizat luni, 29 aprilie 2024 23:09

FC Botoșani a dat lovitura pe terenul Petrolului, s-a impus cu 2-1 și e deasupra liniei, după ce moldovenii fuseseră condamnați de toată lumea în iarnă! Prahovenii au ratat un penalty la 1-1, iar soarta meciului s-a schimbat dramatic de acolo. Finalul play-out-ului va fi rocambolesc!

Cronica partidei Petrolul - FC Botoșani 1-2, scrisă de Remus Dinu » Moldova-i fruncea! Victorie colosală și calcule aruncate în aer în play-out!

Cu „găzarii” orbecăind de ceva vreme printr-un nor dens de incertitudine, n-a fost neapărat o surpriză că tabela de la Ploiești s-a schimbat după doar câteva faze consumate de la start.

„Dopați” de victoria cu Dinamo și de felul în care lucrurile s-au așezat pentru ei în 2024, moldovenii au luat pe sus „haita” și au deschis scorul în minutul 5, din fază fixă. Miron a profitat de cadoul gazdelor, a plonjat acrobatic după mai multe bâlbâieli ale gazdelor și a trimis în plasă. Nicio șansă pentru Zima, iar „condamnatele” din subsol luau deja creionul pentru a se apuca de calcule.

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni
FCSB
Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

Bucurie anulată repede: Kukic a comis-o

Dinamica s-a schimbat însă rapid, cu largul concurs al bosniacului Kukic. Titularizat surprinzător, după aproape două luni în care lustruise banca, portarul oaspeților a intervenit defectuos la centrarea lui Hanca, a bâjbâit mingea până a scăpat-o, permițându-le ploieștenilor să-l pună în valoare pe Irobiso, care n-a ratat din fața porții părăsite.

Moldova-i fruncea! FC Botoșani dă lovitura la Ploiești și urcă deasupra liniei în play-out! Petrolul a irosit un penalty la 1-1
Bucuria „lupilor” la golul egalizator / Sursă foto: Facebook@ Petrolul Ploiești

Două goluri în decurs de 12 minute, un posibil preambul pentru o după-amiază cu de toate pe „Ilie Oană”.

Doar două tresăriri până la pauză

Golul le-a dat ceva glas „lupilor”, i-a trezit din letargia cu care intraseră în meci, astfel că următoarea șansă le-a aparținut tot băieților lui Balint. Gicu Grozav a apăsat pe trăgaci din interiorul careului, Kukic și-a răscumpărat greșeala de mai devreme, apoi, la aceeași fază, Irobiso n-a mai găsit ținta ('25).

Preț de aproape 20 de minute, avea să rămână unicul moment care a mai energizat un pic tribunele. Petrolul s-a împleticit în propria construcție, în timp ce Botoșaniul a preferat să-și apere cuminte reduta.

Cu puține momente înainte de pauză, Florescu a semnat ultima fază notabilă a reprizei, un trasor la care Zima a găsit răspunsuri.

Probabil că Botoșaniul și-a turat motoarele la cabine, fiindcă oaspeții au început partea a doua la fel de hotărâți ca-n prima repriză. Mitrov n-a găsit însă ținta la reluare, apoi replica a venit de la Hanca, doar în plasa laterală.

Oricât și-ar fi dorit, oaspeții n-au mai găsit în minutele următoare viteza de joc pe care o afișaseră cu Dinamo, de exemplu, iar prahovenii au simțit pasul înapoi al adversarilor. Hanca a inventat o centare remarcabilă în minutul 58, dar Irobiso n-a găsit finalizarea ideală dintr-o poziție ofertantă.

Parlamentări, reluări, ratări

Probabil faza-reper a meciului s-a petrecut la penalty-ul scos de Musi în minutul 66. Țigănașu, cel care comisese un penalty și etapa trecută, și-a doborât adversarul direct, Florin Andrei dictând penalty după minute de dezbateri și după ce a fost chemat la margine să vadă faza.

Moldova-i fruncea! FC Botoșani dă lovitura la Ploiești și urcă deasupra liniei în play-out! Petrolul a irosit un penalty la 1-1
Faza la care s-a dictat penalty pentru Petrolul / Captură Digi

Doar că Sergiu Hanca, cel care nu făcuse deloc un meci rău până atunci, a fost ghicit de Kukic ('71). Mult zgomot pentru nimic, înapoi la luptă! Și dovada că Botoșaniul are multe vieți play-out-ul ăsta!

Lovitură de proporții! Sadiku, gol de o importanță colosală și alte 3 puncte mari pentru Botoșani

Șansa irosită i-a secătuit de energie pe „găzari”, au mai urmat doar câteva jumătăți de ocazii, toate la poarta lui Kukic, dar fără pagube însemnate în dreptul vizitatorilor.

Cinici, oaspeții au dat o lovitură mare cât toată Moldova în minutul 87, „mușcând” tot din fază fixă, pe coordonate asemănătoare fazei din startul meciului: Miron a împins spre Sadiku, fundașii Petrolului l-au scăpat pe bosniac, care a înscris din cădere, rezolvând practicl meciul.

Trimis la sentință în iarnă, Botoșaniul a plecat cu toate punctele de la Ploiești și e deasupra liniilor roșii. Minuni au fost, minuni sunt încă!

Note acordate de Gazeta la Petrolul - FC Botoșani 1-2

FC Petrolul Ploieşti: Lukas Zima 5 - Sergiu Hanca 3, Paul Papp 4, Bart Meijers 4, Valentin Ţicu 5 (cp / 80 Marian Huja) - Takayuki Seto 4, Tommi Jyry 5 (65 Lucian Dumitriu 5) Alexandru Musi 6, Jair Tavares 6 (80 Alexandru Işfan), Gheorghe Grozav 5 (89 Guilherme Garutti) - Christian Irobiso 6 (80 Albin Berisha).
Antrenor: Laszlo Balint - 4

FC Botoşani: Luka Kukic 7 - Charles Petro 6, Rijad Sadiku 7, Andrei Miron (cp) 8, Alexandru Ţigănaşu 5 - Zoran Mitrov 6 (85 George Gligor), Victor Dican 6 (74 Ioan Filip 6), Aldair Ferreira 5 - Eduard Florescu 6 (85 Jaly Mouaddib), Juan Kaprof 6 (56 Enzo Lopez 5), Reagy Ofosu 5 (56 Sebastian Mailat 6).
Antrenor: Bogdan Andone - 8.

Arbitri: Florin Andrei - 6; Alexandru Cerei - 7, Vladimir Urzică - 7

FINAL. Petrolul - FC Botoșani 1-2

  • Marcatori: Irobiso (13) / Miron (5), Sadiku (87)
  • Hanca a ratat un penalty, în minutul 71, lovitură de la 11 metri acordată de „centralul” Florin Andrei după consultarea VAR, urmarea unui fault al lui Țigănașu asupra lui Musi.
  • Spectatori: 4.656 spectatori au fost prezenți
  • Vezi AICI cele mai interesante statistici.

Petrolul - FC Botoșani, echipele de start:

Petrolul (4-2-3-1): Zima - Hanca, Papp, Meijers, Țicu - Seto, Jyry - Musi, Jair, Grozav - Irobiso
Rezerve: Eșanu (GK), Dumitriu, Garutti, Huja, Radu, Paraschiv, Dumitrache, Isfan, Bratu, Răducan, Berisha, Bucur
Antrenor: Laszlo Balint

FC Botoșani (4-3-3): Kukic - Petro, Sadiku, Miron, Țigănașu - Mitrov, Dican, Ferreira - Florescu, Kaprof, Ofosu
Rezerve: Ducan (GK), Adams, Șeroni, Gligor, David, Filip, Fulop, Mouaddib, Mailat, Lopez, Margiotta, Creț
Antrenor: Bogdan Andone

Stadion: „Ilie Oană”, Ploiești
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș) / A1: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca) / A2: Vladimir Urzică (Piatra Neamț) / Arbitru VAR: Cătălin Popa (Pitești) / Arbitru AVAR: Adrian Popescu (Craiova) / R1: Sorin Vadana (Cluj-Napoca) / Observator arbitri: Teodora Albon (Cluj-Napoca)

VIDEO Botoșaniul vine la Ploiești cu moralul la cote înalte. Corespondentul GSP a surprins bucuria elevilor lui Bogdan Andone după victoria cu Dinamo

Citește și alte știri din Superligă:

VIDEO În iarnă, suporterii aruncau cu bani falși în el, acum e în premieră campion al României: „Am văzut ce băieți serioși sunt aici!”

Rednic dinamitează lupta pentru salvarea de la retrogradare! 4 echipe, despărțite de un singur punct: Dinamo, pe loc de „B”

„Sunteți pregătit să antrenați Rapidul?” » Întrebat de reporterul GSP, Marius Măldărășanu a răspuns fără ezitare

Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga 2 » CALCULE la retrogradare în timp real

Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga


Comentarii (117)
Stimatul_Domn
Stimatul_Domn  •  07 Mai 2024, 19:02
Postat de grro pe 01 Mai 2024, 11:52

Adică toată lumea e vinovată că voi nu sunteți în stare să vă câștigați meciurile? Neputincioșilor!

Logoul perfect pentru fcfcsb este: ,,Prosti, ticăloși si blatiști suntem - US 228,, !

Ultimul.Charlot
Ultimul.Charlot  •  01 Mai 2024, 14:41
Postat de concret pe 29 Aprilie 2024, 22:47

Corect. Sincer, tot campionatul asta e amuzant de penibil. Petrolul e deja la a doua mizerie anti-Dinamo pe fata, dupa blatul cu Voluntari (0-4) si dupa ce au fost ajutati din camera VAR sa egaleze in prelungirile prelungirilor in meciul cu Dinamo de pe Arcul de Triumf. Acest sezon reprezinta cea mai mare pata (neagra) din istoria fotbalului romanesc.

Nu-ti face probleme! Mafia din fotbalul romanesc nu are morala! ... Varful de lance il reprezinta arbitri, iar incheietori de coloana, presa aservita stanii si sitemului ticalosit din fotbalul romanesc! Cangrena e prea mare!.... Doar daca vine cineva care vrea sa faca ordine in locul lui Burleanu se va intampla ceva! ...Toate comisiile trebuie schimbate din temelii! ...Presa trebuie penalizata si reclamata la institutiile care reglementeaza buna si corecta informare a cetateanului. Dar asta e o utopie! Ca falansterul lui Nicolescu sau Teodor Diamant! ... Dinamo se va duce iarasi pe nedrept in Liga a 2-a dar ticalosii cu ceafa groasa de neam prost vor triumfa si vor dicta mi ze rii le lor in continuare! Cancerul fotbalului romanesc porneste de la FRF, Liga si presa aservita mafiotilor actuali!!

grro
grro  •  01 Mai 2024, 11:52
Postat de buze.dulci pe 30 Aprilie 2024, 12:18

Adică Dinamo e de vina pentru blatul evident dintre Petrolul si fcsb 2 Botoșani???.... Ba, voi v-ați născut degeaba!!

Adică toată lumea e vinovată că voi nu sunteți în stare să vă câștigați meciurile? Neputincioșilor!

Vezi toate comentariile (117)
Comentează