FOTBAL  »  Superliga  »  CHIAJNA

FOTO Chiajna a pierdut amicalul cu bosniacii de la Krupa! Alexa a testat doi jucători noi

Articol de - Publicat miercuri, 05 iulie 2017 21:20

Ilfovenii lui Dan Alexa au pierdut în fața bosniacilor de la FK Krupa la limită, cu scorul de 0-1. Pentru Concordia Chiajna a debutat mijlocașul spaniol Caballe, dar și fundașul austriac Toni Tipurici, care a semnat pe doi ani cu formația antrenată de Alexa. Fundașul în vârstă de 26 de ani a rămas fără echipă din vara lui 2016.

"Sunt mulțumit de revenirea lui Bucurică, dar și a celor doi fundași centrali de care aveam mare nevoie. Sper de la cei care au sosit acum să aducă un plus de valoare față de sezonul trecut. Din păcate, Romario Kortzorg, care a intrat bine în agrenajul echipei, s-a accidentat la jumătatea pregătirilor.

Încă suferim la omogenitate, e normal să se întâmple așa, și trebuie să suplinim lipsa de omogenitate prin atitudine și organizare. Am întâlnit în Serbia echipe agresive din primele ligi.

Nu m-a interesat în mod deosebit să avem victoria pe linie, ci să ne omogenizăm. În acest moment, pentru mine este important timpul pentru că vreau ca la startul sezonului să fim o echipă omogenă", a zis Dan Alexa, antrenorul Concordiei Chiajna. 

Chiajna - FK Krupa (Bosnia, I) 0-1
Chiajna: Bălgrădean - Răsdan, Tipuric, Zeba, Bucurică - Buleică, Caballe, Oct. Deaconu, Fota - M. Cristescu, Răducanu. Antrenor: Dan Alexa. Au mai jucat: Drăghia, V. Munteanu, Albu, Rogoveanu, Cr. Ciobanu, R. Costin.

Interviu ȘOCANT cu fostul internațional român care deține o școală de fotbal: „80% dintre români susțin Rusia. Știm cu toții ce este Ucraina - rahat!” » GSP l-a contactat azi: „Îmi mențin afirmațiile!”

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping


Comentarii (1)
ray51
ray51  •  06 Iulie 2017, 08:55

De cand sunt (si am o varsta) n-am auzit de echipa asta. KRUPA NA VRBASU din B&H...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează