FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Ofertă din Serie A pentru „jucătorul de mare viitor” de la FCSB

Ianis Stoica (stânga), în FCSB - Gaz Metan // foto: Imago
Ianis Stoica (stânga), în FCSB - Gaz Metan // foto: Imago

Articol de GSP - Publicat luni, 16 august 2021 18:24 / Actualizat luni, 16 august 2021 18:35

Ianis Stoica (18 ani), extremă dreapta la FCSB, ar fi fost dorit de Bologna, locul 12 în ultimul sezon din Serie A.

Ianis Stoica, unul dintre tinerii jucători promițători din curtea roș-albaștrilor, ar fi putut ajunge în Italia în această vară. Bologna ar fi fost interesată de serviciile tânărului fotbalist român.

Ianis Stoica, dorit de Bologna

Clubul din Serie A ar fi dorit să îl împrumute pe Ianis Stoica și să aibă opțiunea de a-l cumpăra definitiv în schimbul a 1,5 milioane de euro, conform sport.ro.

Oferta ar fi fost deja refuzată de patronul Gigi Becali, interesat doar de un împrumut, din dorința de a nu-l pierde definitiv pe jucător. 

Ianis Stoica, cotat de Transfermarkt la 200.000 euro, a fost crescut de FCSB și împrumutat la mai multe echipe în ultimii doi ani, precum Dunărea Călărași, Petrolul, Metaloglobus și CSM Slatina. În acest început de sezon, Stoica are 3 apariții la FCSB, reușind să înscrie un gol, versus UTA.

„Ianis Stoica este un copil foarte bun”

Ianis Stoica a fost elogiat de curând de către fostul mare fotbalist Ilie Dumitrescu, care a criticat în același timp decizia celor de la FCSB de a-l folosi pe Stoica ca atacant central.

„Pe Ianis Stoica nu îl văd număr 9! Dar este un jucător extrem de interesant, de mare viitor. Este jucător cu personalitate, care ia acțiuni individuale.

Are personalitate, imediat cum are culoare, dă la poartă și finalizează. Este un copil foarte bun”, a spus Ilie Dumitrescu la emisiunea „Fotbal Club” de la DigiSport.

Pentru prestația din ultimul meci pe care l-a jucat, FCSB - Gaz Metan 2-1, Ianis Stoica a primit nota 7 în Gazeta Sporturilor.

Bologna, echipă antrenată de Sinisa Mihajlovic, are un lot cotat la 165 de milioane de euro pe Transfermarkt.com. Cei mai importanți jucători ai echipei, stoperul Takehiro Tomiyasu și atacantul central Musa Barrow, valorează câte 20 de milioane de euro.

VIDEO. Dinu Todoran, dialog aprins cu jurnaliștii după Rapid - FCSB

Citește mai multe știri despre FCSB:

Răbufnirea lui Dinu Todoran: „E rușinos ce s-a întâmplat în seara asta! Sunt vinovat”

Florin Tănase, luat la rost după Rapid - FCSB: „Ce a jucat? I-a spus antrenorul să facă asta?!” + „La FCSB e sat fără câini! Fiecare face ce vrea”

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (1)
gazistu
gazistu  •  16 August 2021, 19:30

de Bologna B, sau Primavera poate!! de asta nici Becali nu o auzit si il cauta cei de la Bologna? mai mai gesepe.,...iar ne mintiti???

Vezi toate comentariile (1)
Comentează