FOTBAL  »  Superliga  »  EXCLUSIV GAZETA

EXCLUSIV Motivele incredibile din spatele deciziei lui Edi Iordănescu de a-l trimite pe Fortes la FCSB: "Nu accept așa ceva!"

Articol de GSP - Publicat vineri, 18 ianuarie 2019 16:04

Medieșenii nu mai vor să audă de Carlos Fortes, iar Edward Iordănescu i-a anunțat pe șefii echipei ca nu va mai conta pe serviciile atacantului de 24 de ani odată cu reluarea sezonului competițional și că pot să-l lase pe fotbalist la FCSB.

Surse din cadrul clubului au dezvăluit în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor că Edi Iordănescu a avut mai multe discuții telefonice în ultimele zile cu Gigi Becali.

"Edi a prezentat conducerii trei motive pentru care nu are nevoie de Fortes. Primul dintre ele că era în co-proprietate cu Braga din Portugalia. Al doilea, că era singurul jucător din echipă care n-a acceptat să stea la Mediaș și a cerut să fie cazat în Sibiu. Naveta dintre Sibiu și Mediaș n-a fost acceptată de noul antrenor. Iar cea de-a treia, pentru problemele constante cu kilogramele", spun sursele ziarului.

În plus, din informațiile GSP, Edi Iordănescu pregătea de mult terenul pentru aducerea la Mediaș a lui Rondon, atacantul care a impresionat în sezonul trecut în Liga 1. După ce şi-a încercat norocul în liga secundă chineză, la Shijiazhuang Ever Bright, atacantul de 32 de ani a rămas liber de contract şi revine acum la Gaz Metan la cererea lui Iordănescu jr.

Gaz și FCSB au bătut palma! De ce întârzie Fortes să semneze?

Surse de la Mediaș au mai spus pentru Gazetă că cele două cluburi au ajuns la un acord pentru împrumul lui Fortes cu opțiune de cumpărare, doar că transferul e blocat acum de agenți. "Sunt prea mulți și toți vor bani! Fiind vorba de un transfer sub formă de împrumut n-au de unde să-și tragă comisioanele pe care ei le vor!", spun cei din club.

"Vreau să-l iau până în vară, cu opţiune de cumpărare. Mai plătesc 300.000 în vară, dacă îl iau definitiv. Are timp până mâine să-mi zică dacă vine. Dacă nu, la revedere! Nu mă mai interesează Fortes. Vreau să se ducă în pregătire, nu să piardă timpul. Nu mai e timp și vine degeaba după", a fost replica lui Gigi Becali.

 CSU Craiova și-a băgat coada

Mihai Rotaru, patronul CSU Craiova, îl vrea pe Carlos Fortes și a început negocierile cu impresarul Arcadie Zaporojanu și Octavian Moraru, managerul sportiv de la Mediaș, a anunțat Fanatik. Totuși, se pare că dintre cele două variante din Liga 1, Fortes își dorește să meargă mai mult la FCSB, unde ar avea un salariu mai mare decât la Craiova și s-ar bucura și de viața în București. Oferta lui CS U: 25.000 de euro pentru împrumutul de la Gaz Metan și 250.000 în vară, pentru transferul definitiv + 8.000 de euro pe lună pentru Fortes.

 CIFRELE LUI FORTES ÎN LIGA 1:

  • 19 meciuri
  • 6 integralist
  • 5 goluri
  • 2 pase decisive
  • 650.000 de euro cota de piață
  • 188 cm înălțime

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (15)
ray51
ray51  •  19 Ianuarie 2019, 08:09

Slaba afacere (valoric vorbind). Si daca jucatorul vrea in continuare sa locuiasca in Sibiu?... I se va pune o clauza de domiciliu?...

gazistu
gazistu  •  19 Ianuarie 2019, 00:07
Postat de herman25 pe 18 Ianuarie 2019, 17:32

gigist din ciorogarla, se da mediesan.

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

martinpen
martinpen  •  18 Ianuarie 2019, 18:55
Postat de gazistu pe 18 Ianuarie 2019, 16:41

Dute Fortes la FCSB si adu bani la club, is putin cei 30.000, dar 30.000 eur sunt mai buni decat nimic, platim 6 salarii cu ei!

Oricare alta echipa platea cel putin dublu... Chiar si voi ati dat 60.000 pe un jucator acum in iarna...

Vezi toate comentariile (15)
Comentează