FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Dinu şi Ţălnar puşi la zid

Articol de - Publicat marti, 04 martie 2008 00:00

Şefii i-au mazilit pe Dinu şi pe Ţălnar. Antrenorilor li s-a imputat că jocul suferă şi că nu şi-au apropiat fotbaliştii

Totul s-a întîmplat rapid aseară. "Trebuie să facem ceva, fiindcă Dinamo nu arată ceea ce ar trebui, iar jucătorii par să nu asculte sau să nu înţeleagă ce le transmit antrenorii", au convenit acţionarii. Se întîlniseră, la ora 19:00, la sediul Computerland pentru alte probleme decît cele legate de antrenori, de staff-ul tehnic.

Antrenorul de 56 de ani a fost chemat la sediul companiei. Au fost înştiinţaţi imediat şi Ţălnar, şi Dinu. Cei trei au sosit imediat, în jurul orei 21:15. Decizia mutărilor fusese luată deja de acţionari. Iar după alte 30 de minute totul era oficial, Mulţescu, Dinu şi Ţălnar rămînînd apoi mai bine de un ceas ca să discute detaliile colaborării, dar şi despre situaţia de la echipă, întrucît Procuroru' şi "Ţînţarul" sînt cei ce au făcut pregătirea de iarnă.

Ce a condus la trecerea în rezervă a cuplului Dinu - Ţălnar:
1. Faptul că Mister a refuzat să stea pe banca tehnică în timpul meciurilor, iar şefii i-au reproşat că nu se implică destul la echipă, deşi Dinu a fost nelipsit în ultimele săptămîni de la antrenamentele formaţiei.
2. Vizionarea partidei de la Mioveni, 2-1 cu Dacia, din autocarul echipei de către Dinu i-a enervat pe acţionari.
3. "Jucătorii nu ascultă, nu par să vă ştie de frică!", li s-a reproşat celor doi antrenori.
4. Lui Ţălnar i s-a imputat că nu a reuşit să-şi apropie jucătorii, iar fotbaliştii nu sînt mulţumiţi de dialogul cu antrenorul.
5. Eliminarea din Cupa Timişoreana, 0-1 cu Dacia Mioveni, ce creează emoţii vizavi de calificarea în cupele europene.
6. Antrenorilor li s-a mai reproşat că au la dispoziţie "cel mai bun lot din România", cum se laudă acţionarii, dar jocul echipei nu mulţumeşte deloc.

Citește și:

Mutare de ultimă oră! Florentino Perez a anunțat cine semnează cu Real Madrid, imediat după finala Champions League
Liga Campionilor
Mutare de ultimă oră! Florentino Perez a anunțat cine semnează cu Real Madrid, imediat după finala Champions League
Ce s-a întâmplat pe gazon imediat după finala Ligii Campionilor » Conflictul izbucnit la final, nu s-au putut opune
Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat pe gazon imediat după finala Ligii Campionilor » Conflictul izbucnit la final, nu s-au putut opune
Londra nevralgică » 3 momente care au umbrit Wembley-ul, în seara în care britanicii erau datori cu reparația morală
Liga Campionilor
Londra nevralgică » 3 momente care au umbrit Wembley-ul, în seara în care britanicii erau datori cu reparația morală

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (5)
 •  04 Martie 2008, 11:05

Un HuB special ptr jucatorii de FiFa 07 si 08 >>> fifa-camp08.no-ip.biz:411 <<< Aici vetzi gasi super juktori de FiFa ! Ms :)

 •  04 Martie 2008, 06:44

bine ca a-ti scapat de talnar,ala nici la divizia B nu-i bun

 •  04 Martie 2008, 06:42

dinamo nu o sa faca nimic niciodata cat timp o sa fie 1000 de actionari si 25 de antrenori

Vezi toate comentariile (5)
Comentează